“În „Curierul român” din anul 1839 am scris biografia acestui bărbat, Gheorghe Lazăr. Aci însemnam împrejurarea ducerii lui de pe patul frigurilor spre a muri și a fi îngropat în locul său de naștere. Fiind bolnav greu și străin în ruinele din Sf. Sava și văzându-se maltratat într-o zi de un servitor al său, mă invită în aceeași zi (pentru că veneam în toate zilele pentru a-l vedea) să mă duc la Târgul de-afară și să caut în viile din fața Moșilor pe un George vătaș de Ungureni, cum se zicea pe atunci, care zicea că îi este văr, și să-i zic a veni la dânsul în Sf. Sava.
Aflând pe George și aducându-l la Lazăr, acesta îl rugă să-l ia în coliba lui, și ca om cu soție să-l caute la ale lui suferințe, sperând că îi va pleca mai spre bine cu căutarea. Mutându-se acolo și văzând că răul creștea fără speranță de întremare, scrise la frații săi din Avrig, de pe domeniul lui Bruckenthal, să vie să-l ia ca să-l ducă în locul nașterii sale.
Aceștia venind, se și făcu cunoscut elevilor săi și părinților lor despre ziua și ora departului său.
Mulți ne duseserăm dimpreună cu părinții noștri în trăsuri mai multe și de la Târgul de-afară îl petrecurăm până la Băneasa. Acolo, la despărțire, ne binecuvântă pe toți și plecă ca să nu ne mai vedem. În lacrime și eu, ca și ceilalți elevi, și reintrând în trăsură cu tatăl meu, îl luai de gât, pusei capul pe pieptul lui și îl rugai să cumpere cum va ști acea vie de unde și-a luat adio Lazăr de la români.
Tatăl meu, promițându-mi cu voie bună, nu avu multă dificultate de a o cumpăra, pentru că, fiind proprietatea unui Alexandru nisestarul, socrul învățătorului de la barieră, Răducanul, care, ca mulți dimprejur, cunoscu această împrejurare, și acest Alexandru, având necesitate pentru industria sa, și-a vândut via cu mare mulțumire.
Aceasta s-a întâmplat în anul 1823. După cinci ani, la anul 1828 am pus acolo tipografia, ridicând edificiul pe însăși locul unde fusese coliba în care zăcuse Lazăr, și făcând distribuțiunea ca toată acea căscioară să cadă în sala destinată pentru prese. În locul patului unde zăcuse am pus prima presă, din care a ieșit primul număr al „Curierului român” și în care mai pe urmă ieșiră toate scrierile publicate de la 1828 până la 1848, și însăși Constituția proclamată în județul Romanaților, la Izlaz.
Încât pot zice în 9 iunie 1848 în toată convicțiunea că Regenastia română a ieșit de acolo de unde Lazăr abandonă România noastră. Întâmplarea aduse iară la 1856 ca prima expozițiune a productelor de agricultură, industrie și arte române să aibă loc în aceleași case și spontan, atât d. C. Bozianu, ce era atunci prim-ministru, cât și d. Aurelian, directorul Școalei de agricultură, în cuvintele cu ocaziunea acelei solemnități exprimează că locul sau casele acelea au fost predestinate.
După atâtea împrejurări și convicțiuni, eu pot adăugi că după a lor predestinare ele, fiind de domeniul istoriei, aparțin la Națiune. Starea lor de ruină le face mai splendide și mai glorioase decât palatul unde domină Principii de la 1848, încă celebrând aniversarea lui Iuniu sau a Moșilor pe ruinele acelea.”
Pingback: Dinicu Golescu, primul român care a călătorit cu vaporul - Dosare Secrete / October 5, 2023
/