Născut la Craiova, pe 17 iulie 1867, Ludovic Mrazec a fost fiul unui farmacist, a urmat şcoala primară în oraşul natal și liceul la Praga, unde locuiau bunicii paterni. Tânărul a obținut licenţa în chimie şi farmacie în 1888, la Bucureşti, apoi și-a continut studiile superioare la Geneva, luându-şi, sub conducerea profesorului Duparc, licenţa în ştiinţe fizice şi naturale în 1891. Tot aici şi-a susţinut, un an mai târziu, doctoratul în mineralogie şi petrografie cu o teză despre masivului Mont-Blanc, devenind docent la aceeaşi universitate elveţiană.
În 1893, la întoarcerea în ţară, Ludovic Mrazec a fost numit asistent universitar la Facultatea de Ştiinţe, în urma unui concurs desfăşurat sub preşedinţia lui Petru Poni, iar în anul următor tânărul de numai 27 de ani a devenit profesor de cristalografie, mineralogie şi petrografie la Universitatea din Bucureşti, fiind primul titular al noii catedre născute prin scindarea vechii catedre de geologie. Mrazec și-a îndeplinit nobila misiune de dascăl până la vârsta de 70 de ani, când a fost pensionat. Între 1906 şi 1916, savantul a predat geologia petrolului și la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele și, pentru activităţile ştiinţifice desfăşurate, a fost ales, pe 25 martie 1901, membru corespondent al Academiei Române, pe 11 aprilie 1905, membru titular, iar mai târziu, între 1932 şi 1935, preşedinte al Academiei.
În iunie 1906 regele Carol I a emis decretut regal de înfiinţare a Institutului Geologic al României, avându-l pe Ludovic Mrazec ca director, funcţie pe care a deținut-o până în anul 1930. Făcând politică liberală, Ludovic Mrazec a fost secretar general în Ministerul Industriei şi Comerţului în anii 1922-1923, în guvernul lui Ionel Brătianu, și, în această calitate, a contribuit în mod esenţial la redactarea Legii minelor din 1924, care a consacrat proprietatea statului asupra bogăţiilor naturale ale subsolului. Pe 6 iunie 1927, profesorul a fost numit ministru al Industriei şi Comerţului în guvernul Barbu Ştirbey, continuând să ocupe aceeaşi demnitate în guvernele liberale ale lui Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu, până pe 10 noiembrie 1928.
“Activitatea ştiinţifică a lui Ludovic Mrazec este consemnată în peste 200 de lucrări publicate, a făcut descoperiri în domeniul mineralogiei şi petrografiei, a întreprins studii stratigrafice şi tectonice legate de regiunile petrolifere şi gazeifere ale României. Cercetările asupra formaţiunilor paleogene şi miocene din Carpaţii Orientali l-au condus la formularea concepţiei structurii în pânze a acestei unităţi structurale a României. Descrierea câmpurilor petrolifere de la Câmpina, Doiceşti, Moreni, Gura Ocniţei i-au sugerat lui Mrazec o concepţie nouă legată de tectonica sării, cutele diapire enunţate de el fiind ulterior regăsite în numeroase regiuni ale lumii, dar paternitatea lui Mrazec în descoperirrea acestui fenomen a fost de multe ori uitată.
După 1930, Ludovic Mrazec a sprijinit în mod deosebit cercetările pentru conturarea domurilor de gaze naturale din Bazinul Transilvaniei, a pus la punct şi tipărit monumentalul său curs de minerale şi roci (1939), a elaborat sinteze privind stadiul la care ajunseseră geologia şi mineralogia, a promovat teoria pânzelor şi a diapirismului”, scria profesorul Radu Dumitrescu în revista Știință și Tehnică.
*** Ştiința şi Tehnică, 1 iulie 1992
Marele savant a încetat din viață pe 9 iunie 1944:
“La spitalul Elias din Capitală a încetat din viaţă, vineri seara, profesorul Ludovic Mrazec, fost director al Institutului Geologic, fost ministru al industriei şi comerţului şi fost preşedinte al Academiei Române. Moare în vârstă de 78 ani, lăsând in urma sa numeroase lucrări in domeniul ştiinteii. Defunctul, prin testament a cerut să i se facă o înmormântare simplă, fără discursuri, fără coroane, iar serviciul religios să fie oficiat de un singur preot catolic. Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale regretatului defunct a fost depus in capela cimitirului Bellu catolic, iar azi la ora 16 se va oficia ceremonia înhumării rămăşiţelor pământeşti”.
Dimitrie Gusti scria la dispariția sa:
“Împrejurări şi adversităţi neaşteptate m-au împiedecat să particip la ultimul omagiu ce s-a adus luni fostului nostru coleg şi preşedinte Ludovic Mrazec.
Deşi colegul Mrazec a cerut ca şi după trecerea sa din viaţă să se învăluie cu aceeaşi modestie ce a caracterizat marea sa personalitate, exprimându-şi dorinţa să nu i se aducă elogii publice, să-mi îngăduiţi totuşi, în şedinţa intimă de astăzi, să vă împărtăşesc două amintiri personale ce pun în adevărata lumină caracteristica personalităţii ce a fost Nestorul Academiei Române şi fruntaşul vieţii ei ştiinţifice.
Aleşi de Academia Română pentru a face propuneri asupra înfiinţării unui Centru Naţional de cercetări ştiinţifice, colegul Racoviţă şi cu mine ne-am întrunit la locuinţa profesorului Mrazec.
A fost pentru mine nu o simplă şedinţă, ci o desfătare intelectuală, căci era o întrecere de duh înalt şi înţelegere pasionată pentru rolul constructiv al știinţei în viaţa de stat între aceşti doi mari corifei ai ştiinţei mondiale, Racoviţă şi Mrazec. A fost întâia oară că l-am cunoscut mai de aproape pe Mrazec, când am câştigat sentimentul exact al figurii sale spirituale, prin înălţimea cugetării, înfruntarea aspectelor şi lansarea de fermenţi înnoitori în propunerile ce le făcea pentru restaurarea în stil mare a cercetărilor ştiinţifice în România.
A doua amintire a întregit şi întărit şi mai mult admiraţia vie ce o avem pentru bogata personalitate ştiinţifică a lui Mrazec. Înainte de a deschide şedinţa de comemorare cu prilejul morţii prea regretatului coleg Grigore Antipa, Mrazec s-a apropiat de mine, m-a luat de braţ şi foarte mişcat, cu un surâs îndurerat şi resemnat, mi-a spus cu glas duios şi înlăcrămat: să arăţi că tot ce a izbutit să realizeze Antipa se explică numai prin faptul că el a fost şi a rămas totdeauna un om de știinţă, şi să ştii, adăugă el, că ceea ce a legat mai intim viaţa mea de aceea a lui Antipa a fost camaraderia ştiinţifică.
S-a întâmplat ca în cuvântarea mea să accentuez tocmai metoda ştiinţifică pe care Antipa a practicat-o ca un fir conducător în cursul activităţii sale variate şi fecunde. N-am să uit niciodată scena profund emoţionantă când Mrazec, după ce am vorbit, s-a îndreptat pentru a doua oară spre mine Şi, fără a scoate o vorbă, cu ochii în lacrămi, mi-a întins mâna şi apoi grăbit a părăsit incinta Academiei.
Din aceste două întâmplări reiese tipul omului de știinţă prin excelenţă.
Într-adevăr, Mrazec a fost un întemeietor şi un premergător ce a purtat faima știinţei româneşti peste ţări şi mări, aducând puncte de vedere noi prin cercetări originale în domeniile variate ale petrografiei, mineralogiei, geologiei, geofizicei, a zăcămintelor de sare, minerale şi minereuri. Dar un titlu deosebit şi-a câştigat Mrazec mai ales ca iniţiatorul şi îndrumătorul studiilor ştiinţifice asupra petrolului românesc, în timpul când exploatarea lui se afla încă la început.
Memorabile au rămas cuvintele prin care Mrazec încheia discursul său de recepţie la Academia Română asupra cercetării zăcămintelor de petrol: “pe lângă că pot îmbogăţi o ţară, zicea el atunci, ele mai au darul de a ascuţi minţile şi de a oţeli energiile înnobilând şi înălţând pe indivizi, ca şi pe popoare”.
Numele său devine atât de cunoscut peste hotare, încât a fost chemat, el, profesorul de mineralogie de la Universitatea din Bucureşti, de către Imperiul Rus al țarilor, ca să studieze zăcămintele de fier din munţii Urali, dând astfel dovada că ştiinţa poate, în anumite momente, să transforme o ţară mică într-o mare putere.
Mrazec a făcut parte din vechea gardă a învăţaţilor liniştiţi, demni şi conştienţi de marea lor misiune socială, care au contribuit la opera de regenerare a României Mari. Laudă să aducem vieţii de nobilă şi excepţională vrednicie a colegului Mrazec care o viaţă de om, timp de 39 de ani, a trăit intens şi intim printre colegii săi de Academie, creând astfel o legătură ideală indisolubilă cu instituţia din care a făcut parte”.
*** Dimitrie Gusti, La moartea academicianului Ludovic Mrazec, 16 iunie 1944, text reprodus de Revista Fundaţiilor Regale
