HomeVizionariiAcademicieniGrigore Cobălcescu, părintele geologiei româneşti, a murit la masa de lucru

Grigore Cobălcescu, părintele geologiei româneşti, a murit la masa de lucru

Cobălcescu
DS TW

Născut la Iaşi pe 22 septembrie 1831, Grigore Cobălcescu a urmat cursurile Academiei Mihailene şi, după desfiinţarea acesteia, ale liceului care a succedat şcolii desfiinţate, absolvindu-l cu succes. Pasionat de ştiinţele naturii, adolescentul, şi-a organizat, cu mari sacrificii materiale, un mic laborator propriu de chimie şi fizică. Experienţele pe care le-a făcut și cărţile de specialitate pe care le-a studiat i-au îngăduit ca în scurtă vreme să-şi însuşească un mare bagaj de cunoştinţe şi, la doar 21 ani, s-a prezentat la concursul pentru ocuparea unei catedre de ştiinţe fizico-naturale la liceul din Iaşi, fiind numit cu titlu provizoriu.

Înlăturat pe nedrept de la catedră în urma unei neînţelegeri cu un inspector şcolar, rechemat şi definitivat, Cobălcescu şi-a câştigat ulterior prestigiul didactic care a dus la trimiterea lui în anul 1859 la studii la Paris, ca bursier al statului.

carturesti.ro

După trei ani, licenţiat în geologie şi mineralogie, s-a întors în ţară, iar peste alţi doi ani a fost numit titular al catedrei de mineralogie de la Universitatea din Iaşi, unde a slujit cu devotament şi pasiune până la sfârşitul vieţii sale.

Cobălcescu

Despre profesor, unul dintre elevi, viitorul savant Dimitrie Brândza, a scris: „Nevăzând în îndeplinirea sarcinii sale numai satisfacerea rece şi indiferentă a unei goale formalităţi, ci din contră, una dintre cele mai sacre datorii ale sale, fiecare prelegere devenea o adevărată solemnitate, nu pentru elevi, pentru care nu putea fi într-altminteri, ci lucru rar în zilele noastre, și pentru profesori. Şi cum putea fi altfel când lecţiunea sa era un discurs care cuprindea monografia aproape completă, până la ultimul cuvânt zis de ştiinţă, a chestiunii care se trata…”

Un alt fost elev, Sava Athanasiu, el însuşi devenit mai târziu un celebru geolog roman, adăuga: „Duşman neîmpăcat al frazelor goale, Cobălcescu avea, atât în prelegeri cât şi în scris, un stil concis. În fraze lapidare, fără digresiuni şi înflorituri, sprijinit numai de elocvenţa faptelor, mergea direct spre dezvoltarea subiectului.”

Încă înainte de plecarea sa la studii la Paris, tânărul Cobălcescu publicase un manual numit: „Elemente de geologie pentru clasele gimnaziale”. Lucrarea lui, „Calcarul de la Repedea”, a fost prima lucrare geologică cu caracter regional asupra unei porţiuni din teritoriul României. Primele şi cele mai multe dintre cărțile lui Gr. Cobâlcescu au apărut în publicaţiile Institutului geologic de la Viena, pe atunci foarte apreciat în întreaga Europă.

fashiondays.ro
Cobălcescu
sursa: BCU Iași

Ales membru al Academiei Române în anul 1886, Cobălcescu a susţinut discursul de recepţie în anul 1887, având tema „Despre origina şi zăcămintele petrolului în general şi în particular în Carpaţi”. Savantul a încetat din viață pe 21 mai 1892 în laborator său, la masa de lucru, în faţa microscopului. Precursor şi deschizător de drumuri în geologia românească, a fost autorul unei opere de mare valoare și un om de o modestie caracteristică doar marilor spirite.

“Nu avea mândria prostească a celui ce-şi închipuie de sine mai mult decât e, ci expresiunea demnităţii omeneşti şi a respectului ce-l cerea față de munca desinteresată dusă până la sacrificiul de sine. Căci un lucru trebuie știut. Cobălcescu a murit atât de sărac, încât aproape că nu s-a găsit cu ce să fie înmormântat dacă nu interveneau elevii şi foştii săi prieteni. Savant care  prin munca, voinţa și  inteligența sa  voioasă ar  fi ajuns la o faimă universală dacă soarta nu l-ar fi dus să-și desfăşoare activitatea la o universitate abia înjghebată, într-un mediu în care ştiinţa prin el şi prietenul său, P. Poni, abia îşi face loc ca preocupare. Prin calităţile sale, prin dragostea neslăbită pentru ştiinţă, el a dat dintr-o dată faimă universității din orașul la care ţinea atât de mult. Om integru în toate, își atrage dragostea sinceră a celor ce-l cunoşteau mai de aproape, dar impunea tuturora, chiar și neprietenilor. Mai presus de toate era un adânc patriot, care-şi iubea țara, neamul, pentru întărirea căruia a muncit, punându-și puterea de muncă în serviciul şi înălțarea prestigiului lor. Avântul luat de economia petroliferă de la el şi P. Poni pornește”, scria academicianul I. Simionescu în 1942, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Grigore Cobălcescu.

sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași

“Nume cunoscut mai ales în lumea restrânsă a specialiștilor, Cobălcescu a fost totuși unul dintre cele mai strălucite spirite ale neamului nostru și una dintre cele mai reprezentative figuri ale științei românești. Faptul că acest nume mare nu se bucură de o prea mare popularitate nu trebuie să ne mire, căci cel ce l-a purtat a fost, înainte de toate, un mare modest. Viața lui, închinată în întregime muncii ce nu cunoștea odihna, a fost lipsită de pedanteria deșartă cu care se-nconjoară adesea existențele mediocre și banale, dar ambițioase și încrezute.
Grigore Cobălcescu vede lumina zilei într-o zi de toamnă a anului 1831, în bătrâna capitală a Moldovei, la Iași. Aici își petrece el anii copilăriei și tot aici își face studiile primare și secundare, dobândind primele cunoștințe despre lume, viață și natură. Aceasta din urmă îl atrage puternic încă de la o vârstă la care alți copii n-au părăsit încă mingea. Dar atracția nu întârzie să se transforme în pasiune, care începu să-i mistuie sufletul și să-i excite setea de a ști, de a cunoaște, de a observa și cerceta mult, cât mai mult din tainele minunate ale naturii pe care o iubea atâta. Numai cel ce a fost el însuși stăpânit în tinerețe de o pasiune arzătoare și nobilă își poate da seama ce urme adânci sapă ea în sufletul adolescentului plin de avânt și entuziasm pentru tot ce e frumos, înălțător și măreț pe lume.

Cobălcescu

Și iată pe tânărul Cobălcescu cum, copil încă, cu prețul a mari sacrificii, reușește să-și facă un mic laborator de chimie de care nu se deslipea decât rar și cu ajutorul căruia învăță singur chimia. La 18 ani, Cobălcescu e un mic savant a cărui știință era în cea mai mare parte rodul muncii personale, muncă intensă stimulată de un entuziasm nesecat, de o pasiune neînfrânată și de o nemărginită iubire pentru natură și frumusețile ei.

La această vârstă, la care mai toți tinerii visează altceva decât studiul care singur poate da vieții un sens nobil și feri de ispite ce aiuresc mințile încă necoapte, Cobălcescu concurează la catedra de fizică și științe naturale a liceului ieșean. Nu reușește, căci nu era firea care să poată linguși pe alții cerșind un post. Era de o mândrie demnă, care nu-i îngăduia să nu fie consecvent cu el însuși. Departe de viața sgomotoasă a orașului, în liniștea vieții rustice, el învăță, învăță mereu cu sârguință.
La 21 ani își vede visul împlinit: e profesor. Dar fiindcă simțea în el forțe mult mai mari decât cele ce ar fi fost suficiente unui profesor de liceu, pășește cu încredere înainte. În țară, studii superioare nu se puteau urma, căci învățământul nostru superior era de-abia în fașă.

sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași

E nevoit să plece printre străini ca să-și desăvârșească învățătura. Alege Orașul Lumină, și după trei ani e licențiat în științe de la Paris. Cum pe atunci, ca și acum, specializarea în oricare domeniu în științele naturii nu era posibilă fără cunoașterea limbii germane, în care erau scrise lucrările cele mai bune și mai temeinice, Cobălcescu s-a văzut silit s-o învețe. Nu s-a sfiit s-o facă și, asemenea unui student plin de vlagă tinerească, el învăță limba lui Goethe. Om deplin format acum, continuă să învețe singur și pentru asta muncea enorm; chiar atunci când o boală crudă începu să-i roadă corpul, el nu se dădu bătut. Avea o energie spirituală inepuizabilă, care-l ținea mereu tânăr.
Întors în țară, a fost numit în 1863 profesor la Universitatea din Iași la catedra de Geologie și Mineralogie, catedră pe care o ilustră până-n momentul în care Domnul îl chemă la El.

Dar activitatea lui nu se mărgini nici aici, căci a ocupat totodată și catedra de geografie și științe naturale de la Școala Militară, unde-și instalase un laborator relativ bine înzestrat, în orice caz preferabil celui de la Universitate, care nu avea încă atâtea fonduri încât să-și poată permite “luxul” de a amenaja laboratoare, fu de asemenea profesor repetitor și la Școala Normală superioară.

sursa: BCU Iași
sursa: BCU Iași

Cu elevii de la Școala Militară organiza excursii geologice și geografice prin diferite părți ale țării. Materialul adunat în aceste excursii era apoi studiat, coordonat și în fine publicat în memorii ce apăreau pe socoteala Ministerului. Astfel de excursiuni au avut loc mai întâi în 1881 având ca obiect de studiu regiuni din jud. Buzău și Iași (mai ales dealul Repedea). Nu e locul să insist aci asupra importanței științifice a acestor excursiuni și studii, cele mai multe devenite ca să zic așa “clasice”, dar e suficient să amintesc că prin ele s-au pus bazele primelor studii geologico-paleontologice serioase în țara noastră.
Chiar astăzi, mai toți cercetătorii geologiei pământului românesc din Vechiul Regat se bazează în cercetările lor tot pe lucrările părintelui geologiei românești, Grigore Cobălcescu. Cercetările geologice ale regiunilor noastre petrolifere tot lui își datoresc primele începuturi.

Dar Cobălcescu a fost nu numai un mare savant, ci și un român care a înțeles să-și ofere tot ce avea mai bun în el patriei. În afară de faptul că a studiat cu pasiune pământul ei și i-a admirat frumusețile negrăite, Cobălcescu și-a extins sfera preocupărilor sale și-n afară de cadrul strictei specialități, poate prea îngust pentru o minte ca a lui.
De aceea, luându-și colaborator pe marele istoric A. D. Xenopol, pune bazele unei “Societăți literare și științifice”, al cărei rost era de a coordona și face cunoscute cercetările și încercările literare ale tinerelor talente din domeniul științelor și literelor, mărturie a activității ce se depunea acolo, stă “Arhiva”, organul societății. Unul din visele lui era și înființarea unui Muzeu de Științe Naturale în orașul lui drag. Nu și-a putut vedea visul realizat, că n-avea cine să-l înțeleagă și să-l sprijine nici de data aceasta.

N-a fost cruțat nici el, bineînțeles, de extrema ingratitudine omenească. Deși trăia retras și deși își închinase viața muncii pe ogorul așa de spinos al științei, a trebuit să guste și el din cupa amară a nerecunoștinței omenești, desigur isvorâtă dintr-o neînțelegere de altfel explicabilă.
Dar ochii lui blânzi priveau totdeauna dincolo de micimea omenească pe care se făcea că n-o observă, iar fruntea lui luminoasă nu se încrețea niciodată la vederea ei.

Cobălcescu

Cum a trăit, tot așa a și murit, a închis ochii lângă microscop, în laboratorul lui drag, senin și fără durere. Parcă adormise. Moartea îl surprinsese tot muncind. Era o zi de primăvară, 21 Mai 1892.

Dormi în pace, maestre scump! Tu, pentru noi cei ce vrem să te urmăm, ești viu, căci trăiești in inimile și în mințile noastre. Iar roadele muncii tale rămân, pe veci, zestre viitorimii…
Pe mormântul tău vom scrie poate cândva cuvintele acestea sublime din “Amorurile” lui Ovid: “Chiar atunci când rugul mortuar mă va distruge, eu voi trăi totuși, și partea cea mai bună din mine va birui moartea!”

*** C. C. Oprescu, Ziarul Ştiintelor şi al Călătoriilor, 1937

Cobălcescu
sursa: BCU Iași
DS TW
No comments

leave a comment