HomeOameni care au intrat în istorieFeministe și activisteGisella Perl, doctorița născută la Sighet: Îngerul de la Auschwitz

Gisella Perl, doctorița născută la Sighet: Îngerul de la Auschwitz

Gisella Perl
DS TW

Gisella Perl s-a născut pe 10 decembrie 1907 în Sighetu Marmației, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. În 1923, la vârsta de 16 ani, a absolvit școala gimnazială, fiind singura fată din clasa ei. Inițial tatăl ei, Maurice Perl, a refuzat să-i dea voie să se înscrie la Facultatea de medicină pentru că se temea că își va pierde credința și se va desprinde de iudaism, dar după câteva luni a cedat rugăminților fetei. Gisella s-a înscris la facultate, s-a specializat în obstetrică-ginecologie și după absolvire s-a întors în orașul natal. Tânăra doctoriță a devenit ginecolog, avea succes, era foarte cunoscută în Sighet și nu după mult timp s-a căsătorit cu un medic chirurg, Dr. Krauss, cu care a avut un copil.

Gisella Perl a profesat până în 1944, când naziștii au ocupat regiunea, moment în care au deportat-o pe doctoriță și pe familia ei în lagărul de concentrare de la Auschwitz, dar singura fiică a cuplului a fost ascunsă într-o familie de ne-evrei și a scăpat de deportarea în ghetou.

Josef Mengele, medicul-șef al lagărului, profitând de faptul că era specializată în ginecologie, i-a dat sarcina de a se ocupa de femeile internate, fără însă a-i pune la dispoziție nici măcar instrumente banale sau antiseptice, feșe, pansamente, medicamente și apă curentă. I-a spus că femeile însărcinate, cele mai multe victime ale violurilor la care erau supuse, vor fi trimise într-un alt lagăr unde li se va oferi o hrană mai bună. Într-un interviu pe care l-a acordat cotidianului New York Times doctorița va povesti că, atunci când au auzit unele de la altele că ar exista o mică șansa de a scăpa de la Auschwitz, femeile au început să alerge direct la Mengele, spunându-i:

„Sunt însărcinată”. În curând, doctorița și-a dat seama că acestea erau duse în pavilionul de cercetare al lagărului pentru a fi folosite pentru vivisecții și a decis că va opri, așa cum poate, crimele oribile.

Începând din acel moment Gisella a salvat, cel puțin temporar, viețile a sute de femei provocându-le avorturi clandestine. Procedurile medicale le făcea noaptea, cu mâinile goale, pe podeaua din barăcile în care erau cazate, în condiții complet improprii, ajutată de alte femei din lagăr, fără ca gardienii să afle nimic.

Spre sfârșitul războiului va fi transferată în lagărul de concentrare Bergen-Belsen și în scurt timp a fost eliberată. Atunci a aflat că soțul, părinții săi și mulți membrii ai familiei extinse fuseseră uciși în timpul Holocaustului. Disperată, femeia a încercat să se sinucidă otrăvindu-se, dar a fost salvată la timp și a fost trimisă să se recupereze într-o mănăstire din Franța.

În martie 1947 Gisella Perl a plecat la New York cu o viză temporară pentru a ține prelegeri despre suferințele pe care le trăise în timpul internării în cele două lagăre și în această perioadă a depus o petiție la Departamentul de Justiție pentru a obține rezidență permanentă a Statelor Unite, dar cererea i-a fost respinsă.

Pe 12 martie 1948, președintele Truman a semnat un proiect de lege care îi permitea să rămână în SUA, dar curând a fost interogată sub suspiciunea că i-ar fi ajutat pe medicii naziști de la Auschwitz, însă acuzațiile s-au dovedit a fi false.

În iunie 1948, Gisella Perl a publicat povestea sa de la Auschwitz, detaliind ororile pe care le-a întâlnit în munca ei ginecolog. Cartea sa, numită “I Was a Doctor in Auschwitz”, a inclus descrierea procedurilor pe care le făcea tinerelor cărora le provoca chiuretaje folosind un cuțit ca unic instrument medical. Mărturia ei, alături de cele ale altor supraviețuitoare din lagărele de concentrare, va fi folosită în procesul care i-a fost intentat Irmei Grese, una dintre cele mai oribile gardiene de la Auschwitz, aceasta fiind în cele din urmă condamnată la moarte și executată pentru crime de război.

În 1951, ajunsă la vârsta de 44 de ani, doctoriței i s-a acordat cetățenia americană. Gisella a început să lucreze ca medic ginecolog la Spitalul Mount Sinai din New York, devenind specialist în tratamentul infertilității și, apoi, și-a deschis propriul cabinet pe Park Avenue, singura ei misiune fiind să aducă pe lume copii.

Doctorița Perl a povestit pentru New York Times: „Eram cel mai sărac doctor de pe Park Avenue, dar aveam cea mai mare experiență. Toate deținutele de la Auschwitz și Bergen-Belsen au fost pacientele mele.” A lucrat timp de 43 de ani, ajutând la nașterea a aproximativ 3.000 de copii sănătoși și, de fiecare dată când intra în sala de nașteri, povestește în autobiografia sa, se ruga: „Doamne, îmi datorezi o viață – un copil viu”. Medicul s-a reîntâlnit ceva mai târziu cu fiica ei, Gabriella Krauss Blattman, pe care reușise să o ascundă în timpul războiului, iar în 1979, cele două s-au mutat în orașul Herzliya din Israel. Gisela Perl a încetat din viață pe 16 decembrie 1988, la doar șase zile după ce împlinise 81 de ani.

Gisella Perl
DS TW
Latest comment
  • Interesant

leave a comment