Hariclea Darclée, sfârșitul trist al unei mari soprane

Hariclea Darclée s-a născut la Brăila, pe 10 iunie 1860, într-o familie cu origini grecești. Mama ei se numea Maria, născută Aslan, iar tatăl ei, Ion Haricli, era un mare proprietar de moșii aflate în Teleorman, la Turnu Măgurele. Fetița a locuit la Brăila până la vârsta de aproape 16 ani, când a fost înscrisă de familie la Pensionul Lobkovitz de pe Augustinerstrasse din Viena.

În februarie 1881, tânăra s-a căsătorit cu locotenentul de artilerie Iorgu Hartulary, iar în 1886 cei doi au plecat la Paris. La început, cuplul s-a confruntat cu mari probleme financiare, deși cei doi primeau de acasă câte 500 de franci pe lună.

Hariclea a început să ia lecții de canto și a fost remarcată de Charles Gounod, care i-a încredințat rolul Margaretei în opera sa, Faust, rol cu care în 1888 și-a făcut debutul pe scena Operei, și se pare că tot Gounod a fost cel care i-a sugerat să-și ia numele Darclée. În ianuarie 1889, când a jucat-o pe Julieta, interpretată înainte de Adelina Patti, pe scena Operei Mari din Paris, Gounod s-a urcat pe scenă, a îmbrățișat-o și a sărutat-o în fața publicului entuziasmat spunându-i: ”Lasă-mă să-mi iau drepturile de autor!”

Pe 26 decembrie 1890, Hariclea Darclée a debutat la Scala din Milano, cu rolul Chimène din Cidul de Massenet, iar această apariție i-a adus contracte la cele mai mari teatre din Italia.

În scurt timp, artista a devenit preferata multor compozitori de mare clasă. Giacomo Puccini a compus, special pentru vocea ei, “Tosca”, Pietro Mascagni, “Iris”, iar Alfredo Catalani, “La Wally”. Soprana a călătorit mult și s-a impus ca primadonna în marile teatre de operă de la Paris, Berlin, Florența, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte Carlo, Moscova sau Sankt Petersburg. Începând cu anul 1893 cariera ei a cunoscut succes după succes și, pentru că își dorea să cânte în România, a venit la București de mai multe ori, începând cu anul 1902, iar spectacolele sale au devenit adevărate sărbători pentru publicul care îi era cel mai drag din lume. Regele Carol I i-a oferit ordinul “Bene Merente clasa I”, iar poeții i-au compus versuri. Soprana era evlavioasă, înainte să urce pe scenă obișnuia să aprindă o lumânare la icoana Fecioarei Maria și a fost descrisă ca o mare frumusețe a epocii sale:

“Avea o putere de seducție și o acuratețe a notelor care subjugau publicul, secretul ei era instictiv și consta într-un joc natural față de care alte artiste, în aceleași roluri, păreau comune. Era una din ultimele reprezentante ale bel-cantului italian, în triumfătorul secol de melodie al lui Rossini, Donizetti, Bellini și Verdi. Mai mult, grația obrazului și frumusețea corpului i-au dat o valoare teatrală rară care a acompaniat-o toată cariera.”

Regele Carlos al Portugaliei, care îi trimitea adesea scrisori admirative, i-a scris: “Dacă aș putea, te-aș păstra pentru mine și ți-aș cere mereu, mereu să cânți”.

“Darclée…

Un nume vibrant dar pentru cei prea tineri, lipsit de magie afectivă.

Pentru ceilalţi, pentru toţi ceilalţi, simbol al triumfului românesc peste hotare, imagine sonoră a frumuseţii, a graţiei, a cântecului, ridicată pe scutul înflorit al unei epoci unice în istoria lumii, sinteză definitivă a gloriei de scenă.

Numele extraordinarei artiste a străbătut spaţiile, vocea ei a înălţat suflete; farmecul ei a sedus inimile regilor şi sensibilitatea poeţilor; a subjugat pe stăpânitorii de mulţimi şi a învăluit în lirism toate durerile şi toată aşteptarea veacului.

Dardée stă în analele muzicii alături de Malibran, alături de Adelina Patti; glasul ei invidiat de privighetori se află, în memoria celor care au avut fericirea să-l asculte, împletit cu tremurul vocal al aripilor de înger.

De la Lisabona până la Buenos Aires, de la Milan până la Constantinopol, de la Bucureşti până la Paris, de la Petersburg până la Madrid, drumurile i-au fost însemnate cu flori, cu aur, cu podoabe. N-a fost în Europa și în America auditoriu care să-i reziste, care să nu se simtă cuprins de la primele note de frenezia supremei adeziuni. Trandafirii din Ispahan, magnoliile portugheze, violetele de Parma, cameliile Provencei, i-au împrejmuit paşii; entuziasmul a căutat pentru strălucitoarea „stea” forme de expresie pe care nu le încercase. Regină prin virtuţile neasemuitului ei talent, ea a cunoscut lauda tuturor caselor domnitoare din Europa, a fost la curtea lui Don Carlos Regele Portugaliei, la curtea lui Alfons al XlII-lea, a cunoscut pe Izabella de Bourbon, pe Regele Umberto, pe regina Margerita, pe ţarul Alexandru al IlI-lea, pe Maria Pia, pe prinţesa Maria Cristina, pe ducesa de Montpensier, pe prinţesa de Monaco, pe Marele Duce Sergiu, pe Marele Duce Alexis, pe Osman Paşa, pe Franz Joseph, pe Abdul Hamid, pe preşedintele Alvear, pe preşedintele Rocca. (J’en passe et des meilleurs”!) A trăit în intimitatea familiei regale româneşti; a cunoscut de aproape pe Regele Carol I, pe Ferdinand, pe Regina Maria. Iar Regina Elisabeta a numărat-o printre cele mai apropiate ale ei prietene.

Marii compozitori i-au dedicat opere nemuritoare. A creat „Tosca” de Puccini, „Wally” de Catalani, „Condor” de Gomez, „Него și Leandru” de Mancinelli, „Amy Robsart” de De Lara, „Rantzau”, Amico Fritz” şi „Iris” de Mascagni, „Proserpina” de Saint Saens, „Aurora” de Panizza”.

Oraşe au rivalizat în arta de a o primi; porumbei nenumăraţi au zburat ca să-i surprindă surâsul. Mantale de „caballeros” s-au aşternut covor ca picioarele ei să le calce. Iar marele torrero Guenta a venit într-o zi de patimă spaniolă în faţa lojei în care Darclée râdea fericită mulţimii din arenă, ca să spuie soarelui, Regelui Alfons şi frumoasei între frumoase:

Yo brinda este toro a le eminente pran cantora, Hariclée Darclée”.

*** N. Carandino România, iunie 1938

În 1922, marea artistă s-a retras de pe scenă și s-a stabilit în Italia, ducând o existență discretă într-un sanatoriu de la Novara, în apropiere de Milano, oraș unde locuia singurul ei fiu, Ion Hariclary, pe care îl iubea nespus, dar care era considerat la acea vreme un pianist modest.

Marea Darclée a trăit dintr-o pensie infimă pe care i-au oferit-o vechii ei admiratori din Rio de Janeiro, supraviețuind datorită amintirilor fostei ei glorii, cu dorința arzătoare de a reveni în țară.

Spre sfârșitul vieții, artista care fusese atât de apreciată de Verdi, Leoncavallo, Mascagni, Catalani sau Puccini, care cântase cu Enrico Caruso și Titta Ruffo, a venit în România și a trăit într-un deplin anonimat. Viile sale de la Cotnari, care deveniseră sursa existenței după încheierea carierei artistice, au fost distruse de grindină, artista s-a îmbolnăvit grav de sarcom hepatic și în scurt timp boala, agravată de sărăcie, i-a provocat moartea. Când a încetat din viață, pe 10 sau 12 ianuarie 1939, la vârsta de 78 de ani, funeraliile sale au fost finanțate de Casa Regală și de Legația Italiei în România.

Ziarul Universul a consemnat:

“În după-amiaza aceasta însorită de iarnă, un mănunchi de prieteni şi admiratori, câteva coroane de flori şi trei cuvântări au însemnat toată recunoştinţa unei ţări al cărei nume ea l-a purtat glorios peste mări şi ţări.

Cu o întindere de voce extraordinară şi un repertoriu copleşitor de variat, Hariclea Darclée era cea mai strălucită reprezentantă a operei lirice, cea mai desăvârşită ambasadoare a neamului ei românesc atât de puţin cunoscut pe acea vreme. Dar anii s-au perindat necruţători şi Hariclea Darclée şi-a văzut apărând apusul carierei sale nemaiauzite.

Încetul cu încetul, marea Darclée s-a retras din vârtejul necruţător al vieţii şi s-a întors în ţara ei, atrasă de chemarea tainică a dorului de patrie.

Uitată de toţi, trăind în nevoie, legănată numai de glorioasele ei amintiri, Hariclea Darclée s-a stins într-o rezervă a Spitalului Filantropia, unde era internată în ultimul timp.

Hariclea Darclée, românca extraordinară care a vrăjit lumea cu glasul ei minunat s-a stins din viaţă în vârstă de 78 ani.

Înmormântarea s-a făcut joi la ora 3 d. a. la cimitirul Bellu, în capela căreia fusese depuse din ajun rămăşiţele ei pământeşti.

Cheltuelile de înmormântare au fost suportate de Casa M. S. Regelui, legaţia italiană şi „Sindicatul artiştilor dramatici şi lirici”.

Au depus frumoase coroane de flori: :egaţiunea italiană, Opera română, Sindicatul artiştilor dramatici şi lirici, d. Ioan Hartulari, d-na Fea Pomponiu, d. ing. L. Pomponiu şi d. V. Raţiu.

La trista ceremonie au luat parte artişti ai operei, rude, prieteni şi admiratori ai defunctei, printre care d-nii: Ion Marin Sadoveanu, secretarul general al artelor, director al Teatrului Naţional; Bruno Manzone, directorul Institutului de cultură italiană; Cruciatti, din partea Legaţiei italiene, Alfred Alessandrescu, Ion Livescu, preşed. Sind, artiştilor dramatici şi lirici, Petrovicescu, Edgar Istrati, Maximilian Hrubes, d-na Vrăbiescu, N. Pella, prof. Alexiu, Cotescu, Stănescu Cernea, Şt. Lupaşcu, etc.

În capela cimitirului s-a oficiat serviciul religios de un sobor de preoţi, iar răspunsurile au fost date de corul Operei, sub conducerea d-lui Anton Pirvan.

P. Comarnescu, în numele ministerului cultelor şi artelor şi al direcţiei generale a teatrelor şi operelor, a arătat regretul pentru dispariţia marei artiste.

Darclée, care a ilustrat prin talentul şi distincţiunea sa o epocă întreagă, şi-a purtat de-a lungul şi de-a latul lumii gloria de care atât de puţini muritori au parte şi care s-a răsfrânt şi asupra ţării noastre.

Edgar Istrati, în numele Operei Române, a spus: „Cu câtă sfială şi respect îndrăzneşte glasul nostru să se ridice azi asupra acestui sicriu. Niciodată nu am avut mai lămurit sentimentul micimii noastre ca acum, în faţa acestei adevărate glorii care, coborându-se în mormânt, se înalţă în sferele senine ale nemuririi, înălţând totodată prestigiul unei ţări întregi. Hariclea Darclée face parte din acea pleiadă care pare a fi viitorul artei noastre lirice, alături de marile artiste ale căror daruri complete le-au făcut să treacă graniţele tuturor ţărilor şi continentelor.

Şi ne pare rău că nu vedem în jurul marii dispărute persoanele şi oficialităţile care trebuiau să fie aici.

Dar Hariclea Darclée se poate lipsi de acest omagiu, pentru că numele ei trăeşte. În sutele de mii de partiţii de „Tosca” răspândite în toate colţurile lumii găsim tipărit numele ei, creatoarea rolului. Şi generaţiile viitoare, în toate conservatoarele şi pe toate scenele lirice din lume vor învăţa să nu uite acest nume sonor şi magic, ca însuşi glasul care s-a stins. Amintirea marii dispărute va dăinui veşnic în inimile noastre!”.

După terminarea cuvântărilor, sicriul cu rămășițele pământești ale Haricleei Darclée a fost ridicat de pe catafalc și coborât în criptă”.

*** Universul, ianuarie 1939

Unicul ei fiu, Ion Hartulary Darclée, a devenit dirijor al Orchestrei simfonice a Radiodifuziunii și a scris mai multe opere și operete, printre care „Amorul mascat”, „Capriciu antic”, „Miracolul cameliilor”, dar și muzică vocal-simfonică și simfonii.