Hannah Primrose, Contesa de Rosebery, a fost una dintre cele mai influente și mai misterioase femei ale epocii victoriene. Născută în faimoasa familie de bancheri Rothschild, a moștenit o avere imensă și a beneficiat de o educație aleasă și un statut social care i-au oferit acces la cercurile cele mai înalte ale puterii. Căsătoria cu Archibald Primrose, viitor prim-ministru al Regatului Unit, a transformat-o într-o figură centrală a aristocrației de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Hannah a venit pe lume pe 27 iulie 1851 și a fost fiica baronului Mayer de Rothschild și a Julianei, părinții fiind veri primari. După căsătorie, Meyer a vrut să ofere familiei ceea ce el a descris ca fiind „un monument durabil”, o casă la țară de proporții monumentale, iar Hannah, care avea doar șase luni, a fost cea cu a cărei mânuță a fost pusă piatra de temelie.
La câțiva ani după finalizarea conacului, părinții fetiței au început să construiască mai multe reședințe în apropiere, proprietățile familiei Rothschild fiind considerate „cel mai vizibil și semnificativ aspect al arhitecturii victoriene din Buckinghamshire”. Pe lângă moșiile de la Mentmore, baronul și baroneasa Rothschild aveau o casă mare în Londra, pe Piccadilly Street, și un iaht luxos numit Zenaide.
Fiind copil unic, Hannah a fost foarte iubită și răsfățată, dar se pare că a suferit din cauza izolării, deoarece era ținută doar în compania mamei ei ipohondre. Educația sa a fost neglijată în favoarea lecțiilor de muzică și canto, iar părinții au fost foarte protectori, încercând să se asigure că nu este expusă niciunui pericol, de teama de a nu se îmbolnăvi. În plus, nu a fost lăsată să aibă contact cu persoane din alte clase sociale, pentru a nu fi impresionată de sărăcie sau de necazurile oamenilor simpli. O verișoară, Constance Flower, a susținut că în copilărie era atât de protejată încât chiar nu cunoștea sensul cuvântului „sărac”.
În 1869, și-a făcut intrarea oficială în societate ca debutantă, fiindu-i prezentată reginei Victoria la Palatul Buckingham de către mama ei. În 1874, la moartea lui Mayer Amschel de Rothschild, tânăra, care abia împlinise 23 de ani, a moștenit nu numai conacul Mentmore cu colecția sa impresionantă de artă, conacul din Londra și nenumărate investiții, ci și suma de două milioane de lire sterline, devenind cea mai bogată femeie din Anglia.
Hannah de Rothschild i-a fost prezentată viitorului soț, Contele de Rosebery, care avea 28 de ani la acel moment, de către Lady Beaconsfield, soția lui Benjamin Disraeli. Archibald, al 5-lea Conte de Rosebery, era născut în 1847 și moștenise titlul nobiliar de la bunicul său, împreună cu un venit de 30.000 de lire sterline pe an. Tânărul era considerat deosebit de frumos, extrem de cultivat și de inteligent, iar profesorii lui de la Eton College îi prevesteau un viitor strălucit.
Mama băiatului a fost îngrozită de ideea mariajului fiului său cu o evreică, fie ea și aparținând familiei Rothschild, pentru că sentimentele antisemite erau destul de puternice în clasa superioară britanică la acea vreme. Hannah, deși dornică să se căsătorească cu Rosebery, era conștientă că se va confrunta cu multe obstacole, pentru că nu voia să se convertească la creștinism și, în plus, mariajul încălca tradiția Rotshchild de a se căsători cu rude de gradul al doilea pentru a-și păstra averea în familie.
Logodna tinerilor a fost anunțată pe 3 ianuarie 1878. Scriindu-i unui prieten, Rosebery și-a descris soția ca fiind „foarte simplă, inteligentă, cu inima caldă și foarte timidă… N-am cunoscut niciodată un personaj atât de frumos”.
Căsătoria a fost celebrată la Londra pe 20 martie 1878, dar, pentru a-și demonstra dezacordul pentru această uniune, niciun membru de sex masculin al familiei Rothschild nu a participat la eveniment. Pe lista de invitați s-a aflat însă ca oaspete de onoare Prințul de Wales, iar premierul Benjamin Disraeli a condus mireasa la altar.
În primii ani după căsătorie, familia Rosebery a locuit în Londra, în casa Piccadilly pe care Lady Rosebery o moștenise de la tatăl ei, apoi cuplul s-a mutat la Lansdowne House, unul dintre cele mai frumoase palate aristocratice din Anglia.
Cei doi stăteau în capitală în timpul sezonului social și pe perioada funcționării Parlamentului și la Mentmore la sfârșit de săptămână. În august se mutau spre nord, la Dalmeny, sau la reședința „The Durdans” din Epsom.
Mariajul lor a fost fericit, deși au existat voci care spuneau că Rosebery era uneori iritat și plictisit de Hannah, care era foarte insistentă cu grija față de soțul ei. Soții Rosebery au călătorit mult, de obicei fără a fi însoțiți de copiii lor, pe care îi lăsau în grija bonelor. În 1883, cuplul a făcut un lung turneu în America de Nord, unde Hannah deținea investiții mari, inclusiv ferme în Texas și mine în Montana, dar Rosebery pleca frecvent singur în excursii sau călătorii de afaceri.
Absențele lui din familie au alimentat bârfele conform cărora bărbatul era, de fapt, homosexual, iar soția a fost un paravan pentru a-și ascunde viața secretă. Apropiații lor au spus că relația dintre cei doi părea uneori a fi ca cea dintre o mamă și un fiu. Rosebery era egoist, rezervat, predispus la depresie, pesimist și nesigur pe el, iar Lady Rosebery părea disperată în a-și manifesta afecțiunea și grija față de soț.
Cuplul a avut patru copii: Lady Sybil Primrose, Lady Margaret Primrose, Harry Primrose, născut în 1882, și Neil Primrose. Prietenii de familie au comentat că milionara se purta cu soțul ei mai grijuliu decât cu cei patru copii, deși aceștia erau bine îngrijiți de o mulțime de asistente, infirmiere și guvernante.
Hannah s-a ocupat cu multă abnegație de cariera politică a bărbatului, dar s-a implicat și într-o susținută muncă de caritate, în principal în sfera sănătății publice și a cauzelor asociate cu bunăstarea femeilor din clasa muncitoare ce locuiau în cartierele sărace din Londra. A înființat școli în toate satele din apropierea reședințelor sale, a finanțat pregătirea profesorilor care predau în acele instituții și avea obiceiul de a le oferi elevilor o dată pe an haine noi, cărți și rechizite.
Contesa de Rosebery a murit de febră tifoidă pe 19 noiembrie 1890, la vârsta de 39 de ani. Se pare că suferea și de o afecțiune gravă a rinichilor și starea ei de sănătate nu i-ar fi permis să trăiască oricum prea mult. Hannah a fost înmormântată la Cimitirul Willesden din Londra și, așa cum cerea tradiția în unele comunități evreiești, la ceremonie au participat doar bărbați.
Soțul ei a fost premier al Marii Britanii timp de un an, între martie 1894 și iunie 1895, și s-a stins din viață în mai 1929.
