Prințesa Sofia Matilda a Regatului Unit s-a născut pe 3 noiembrie 1777 la Casa Buckingham din Londra și a fost al doisprezecelea copil și a cincea fiică a regelui George al III-lea și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz.
La scurt timp după venirea ei pe lume, suveranul Angliei a cerut Parlamentului să aprobe o lege prin care toți copiii regali să primească o alocație de 6.000 de lire sterline pe an în momentul în care se căsătoreau sau după moartea lui, asigurându-le astfel o viață lipsită de griji.
Copilăria micuței a fost destul de austeră, regina Charlotte încercând în permanență să facă economii, astfel încât prințesele purtau de regulă rochii simple, ca ale unor fetițe obișnuite, iar mesele familiei erau preparate din alimente produse în propriile ferme.
Regele George a fost un tată autoritar și formal și a cerut ca toți copiii săi să primească o educație bună, Lady Charlotte Finch, guvernanta casei regale, fiind responsabilă cu respectarea unui program strict de instruire. Lady Charlotte a angajat mai mulți profesori care le-au oferit prințeselor lecții de engleză, franceză, muzică, artă și geografie, dar Sofia și surorile ei făceau frecvent sport, participau la spectacole de teatru și aveau parte și de mici distracții organizate special pentru ele.
Pe 4 iunie 1792, Sofia, care împlinise 14 ani, a participat la primul eveniment social de la curtea regală, la recepția organizată cu ocazia zilei de naștere a tatălui ei, și, potrivit biografului Christopher Hibbert, devenise o “fată încântătoare, drăguță, delicată și pasională”. Din păcate, exact în acea perioadă regele George a început să facă primele crize de demență, iar regina Charlotte, care nu fusese niciodată o mamă prea afectuoasă, a decis ca fiicele mai mici să rămână alături de ea, înlăturând, sub diverse pretexte, pretendenții la mâna lor.
Ca urmare, la fel ca majoritatea surorilor, Prințesa Sofia a fost forțată să-și trăiască viața ca însoțitoare a mamei, nu avea voie să cunoască pe nimeni din afara Curții Regale și rareori intra în contact cu alți bărbați decât angajații obișnuiți ai familiei. Fetele se plângeau că trăiesc ca într-o mănăstire de călugărițe, iar regina le citea predici religioase și le punea să brodeze, considerând că aceste activități sunt suficiente pentru ele.
Charlotte, prima născută a familiei regale, a fost singura fiică a regelui George al III-lea care a reușit să se căsătorească în tinerețe, restul prințeselor, care nu duceau lipsă de pretendenți, rămânând sub supravegherea strică a autoritarei mame, deși își doreau cu ardoare să scape de sub influența ei. De multe ori prințesele regale îi cereau ajutorul fratelui lor cel mare, George al IV-lea, Prințul de Wales, implorându-l să le găsească soți eligibili sau să le permită să se căsătorească cu bărbați obișnuiți. La un moment dat, Sofia i-a scris fratelui ei: “Mă întreb de ce nu votați să ne puneți într-un sac și să ne înecați pe toate în Tamisa”. În 1811, în momentul în care George a devenit regent al tatălui său, pentru că cel din urmă făcea crize de nebunie din ce în ce mai frecvent, a reușit să crească alocația surorilor lui și le-a susținut dorințele de a-și forma propriile familii. Regina Charlotte a fost revoltată de aceste decizii, iar Prințul-Regent a trebuit să negocieze între mamă și surori astfel încât fetele să se poată bucura de o anumită independență.
În acea perioadă la curtea Angliei au apărut mai multe zvonuri despre o presupusă relație incestuoasă a Sofiei cu fratele ei, Ernest Augustus, Ducele de Cumberland, care mai târziu a devenit rege al Hanovrei. De altfel, Prințul Regent se pare că își avertizase surorile să nu rămână singure în aceeași cameră cu ducele, dar nu este clar dacă chiar a existat o astfel de relație sau dacă informațiile au fost împrăștiate de numeroșii dușmani politici ai lui Ernest Augustus. Lipsite de orice contact cu bărbați din afara casei regale, prințesele s-au apropiat de diverși curteni. Sofia a început o relație cu generalul-maior Thomas Garth, un bărbat de treizeci și trei de ani mai în vârstă, despre care cronicarul Charles Greville avea să spună că este un “diavol bătrân și hidos”. O doamnă de onoare a remarcat că “prințesa era atât de îndrăgostită de el încât toată lumea observa cum i se luminează fața când îl vede”, explicând că fetele fuseseră atât de izolate de lume încât erau gata să cadă în mâinile primului bărbat căruia i se permitea să ajungă la ele.
După puțin timp, au apărut o serie de informații care vorbeau despre existența unui copil nelegitim adus pe lume de Sofia, al căruit tată ar fi fost Garth. Se pare că micuțul a fost preluat de bărbat și a fost crescut în Weymouth, unde prințesa îl vizita ocazional. Sărmana prințesă nu s-a căsătorit niciodată și a continuat să-și ducă zilele în apropierea mamei ei, iar la bătrânețe a devenit mătușa favorită a Prințesei Charlotte de Wales.
După moartea mamei, Sofia a locuit la Palatul Kensington, alături de o altă nepoată, Prințesa Victoria de Kent, viitoarea regină Victoria, fiind una dintre puținele rude paterne pe care Victoria le-a văzut frecvent.
La fel ca și cumnata ei, Ducesa de Kent, bătrâna prințesă a fost influențată de diabolicul Sir John Conroy, căruia i-a permis să-i gestioneze averea, iar unii istorici au scris că bărbatul a mințit-o și a înșelat-o și că spunea despre ea că este o bătrână “senilă, amețită și confuză”. Conroy și-a însușit sume considerabile din averea Sofiei, ceea ce i-a permis să ducă o viață opulentă, să-și cumpere o casă în Kensington, pentru care a plătit 4.000 de lire sterline, precum și două moșii pentru alte 18.000 de lire sterline. Datorită rugăminților bătrânei doamne, care era manipulată în chip grosolan, regele George al IV-lea a ridicat-o pe Louise Lehzen, guvernanta viitoarei regine Victoria, la rangul de baroneasă, iar Conroy a fost numit Cavaler Comandor al Ordinului Hanovra. Sofia și-a pierdut complet vederea în 1838 și a murit zece ani mai târziu, în seara zilei de 27 mai 1848, la reședința din Vicarage Place, Kensington, fiind înmormântată la cimitirul Kensal Green din Londra, nu la Castelul Windsor, așa cum își dorise. După decesul ei, s-a descoperit că Sir John Conroy îi irosise, într-adevăr, întreaga avere.
Surse:
Mathew Hall, The Royal Princesses of England: From the Reign of George the First, 1858
Karl Shaw, Royal Babylon: The Alarming History of European Royalty, 2001
