Ana Frédérique de Hohenzollern s-a născut pe 17 mai 1836 la Berlin, a fost mezina prințului Carol al Prusiei și a Mariei de Saxa-Weimar-Eisenach și și-a petrecut copilăria la Castelul Glienicke.
Când a izbucnit Revoluția din 1848, părinții copilei au rămas la Berlin, însă mulți membri ai familiei, inclusiv unchiul ei, Wilhelm, moștenitorul tronului, au fost nevoiți să plece în exil, refugiindu-se în Anglia.
Micuța prințesă avea o frumusețe remarcabilă, iar în adolescența a devenit celebră în toată Europa datorită gingășiei și educației ei impecabile, devenind una dintre tinerele care au fost puse pe lista de potențiale mirese ale împăratului Franz Joseph, dar mariajul nu a avut loc din calcule politice. Pe 26 mai 1853, prințesa, care împlinise de curând 17 ani, s-a căsătorit la Castelul Charlottenburg cu Frederic Wilhelm de Hesse-Kassel. Pentru regele Prusiei și cabinetul său, mirele era o partidă interesantă, pe de o parte pentru că era moștenitorul vărului lui, Prinț-Elector Frederic Wilhelm I de Hesse-Kassel, și pe de altă parte pentru că era fiul unei prințese daneze și fusese crescut în Danemarca, deci era un posibil succesor al regelui Danemarcei.
Cu toate acestea, Landgraful a preferat să-și cedeze toate drepturile de moștenitor surorii lui, prințesa Louise de Hesse-Kassel, al cărei soț a devenit, în 1863, regele Christian al IX-lea al Danemarcei. Suveranii danezi au fost porecliți “socrii Europei”, fiicele lor ajungând la cârma Imperiului Țarist și al Imperiului Britanic, iar fiul lor cel mic a obținut tronul Greciei și, prin aceste legături de sânge, Frederic Wilhelm și Anne de Hesse-Kassel au devenit rude apropiate ale celor mai importanți regi europeni ai epocii.
Prințul, care era cu 16 ani mai în vârstă decât delicata Ana, suferea încă după pierderea Marii Ducese Alexandra Nicolaevna a Rusiei, pe care o iubise cu pasiune și, din acest motiv, nu a fost prea apropiat de tânăra sa soție, cuplul având mai mult o relație bazată pe respect decât pe iubire.
Cei doi au avut șase copii: Frederic Wilhelm, Elisabeta-Charlotte, Alexander Frederic, Frederic Karl, Marie-Polyxène și Sybille
În 1866, în urma războiului austro-prusac, Prusia a anexat Principatul de Hesse-Kassel, Regatul Hanovrei, Ducatul de Nassau și orașul Frankfurt pe Mainn, iar în 1871, după războiul franco-prusac, Prințul Frederic Karl, fratele Annei, a fost proclamat moștenitor al Imperiul German, urmând să preia, la momentul potrivit, tronul de la regele Wilhelm I al Prusiei, unchiul său, iar statutul ei a devenit și mai important la curtea imperială.
Prințesa, o mare iubitoare a muzicii, a locuit împreună cu familia în diferite palate luxoase, inclusiv la Wilhelmshöhe, lângă Kassel, la Rumpenheim sau Gut Panker, reședințe în care i-au avut ca invitați pe cei mai de seamă aristocrați ai Europei, dar și pe cei mai mari muzicieni ai timpului lor, printre care Clara Schumann, Johannes Brahms, Julius Stockhausen sau Arthur Rubinstein.
În 1880, cuplul s-a stabilit permanent lângă Hanau, la Castelul Philippsruhe, pe care landgraful îl renovase în 1875, cu gândul că aceasta va fi reședința principală a familiei. Cu toate acestea, anii 1880 au fost o lungă perioadă de doliu pentru prințesa Ana. În 1877 și-a pierdut mama, cinci ani mai târziu una dintre fiice, Marie-Polyxène, a murit la doar 10 ani, iar tatăl ei, Carol al Prusiei, a încetat din viață în 1883. Soțul a decedat în 1884, fratele ei, în 1885, iar ginerele (care era căsătorit cu fiica cea mare, Elisabeta-Charlotte), un an mai târziu, lăsând-o pe cea din urmă văduvă la doar 23 de ani și cu un copil în leagăn. Anul 1888, care a fost numit în Germania “anul celor trei împărați”, a adus alte decese în familia frumoasei Ana. Împăratul Wilhelm I, unchiul ei, a murit pe 9 martie, fiul și succesorul său, împăratul Frederic al III-lea, care îi era văr, a încetat din viață pe 15 iunie, iar tronul a fost preluat de fiul celui din urmă, Wilhelm al II-lea, care avea 29 de ani.
În același an, nefericita prințesă și-a pierdut una dintre nepoate, Maria Elisabeta a Prusiei, Ducesă de Saxa-Altenburg, care a murit în urma unei nașteri, iar anul s-a încheiat cu dispariția fiului ei cel mare, Frederic Wilhelm, care avea doar 33 de ani când a dispărut în timpul unei călătorii pe mare între Batavia și Singapore, iar trupul lui nu a fost găsit niciodată.
În ianuarie 1890 a murit și mătușa prințesei, împărăteasa văduvă Augusta, iar în 1895 o altă nepoată, Elisabeta, soția Marelui Duce Ereditar de Oldenburg, a murit la doar 28 de ani.
Pe parcursul a zece ani, întreaga lume a prințesei văduve din Hesse-Kassel s-a prăbușit. Singura ei bucurie a apărut în 1893, la căsătoria fiului său cel mic, Frederic Karl, cu verișoara sa, Prințesa Margareta a Prusiei, sora împăratului Wilhelm al II-lea, care era alintată “Mossy” și care îi va oferi mulți nepoți Anei.
Afectată de frecventele decese din familie, prințesa s-a îndreptat către religie, iar în octombrie 1901 a decis să se convertească la catolicism. Avea în acel moment 65 de ani, dar vârsta ei înaintată nu l-a oprit pe împăratul Wilhelm al II-lea să-i trimită o scrisoare plină de reproșuri prin care îi comunica decizia de a o exclude din familia imperială.
Un an mai târziu, în 1902, a plecat la Roma, unde a fost primită de Papa Leon al XIII-lea într-o audiență privată, iar în 1905, la vârsta de 69 de ani, a intrat în Ordinul al III-lea Franciscan.
Prințesa Ana a Prusiei, care era decana de vârstă a familiei, a murit pe 12 iunie 1918, la vârsta de 82 de ani, la Frankfurt, cu puțin timp înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, neapucând să trăiască momentul căderii monarhiei germane.
Sursa:
John Röhl, Kaiser, Hof und Staat. Wilhelm II. und die deutsche Politik
