Prințesa Zita de Bourbon-Parma s-a născut la Villa Pianore, în provincia italiană Lucca, pe 9 mai 1892, primind numele după o sfânta italiană care a trăit în Toscana în secolul al XIII-lea. Zita a fost fiica lui Robert I, Ducele detronat al Parmei și a celei de-a doua sale soții, Infanta Maria Antonia a Portugaliei.
Tatăl ei mai avea 12 copii din prima căsătorie cu Maria Pia a celor Două Sicilii (șase din ei au fost retardați mintal și trei au murit la vârste fragede) și din a doua căsătorie a avut tot 12 copii, Zita fiind al 17-lea din cei 24 ai lui Robert. Ducele locuia cu marea sa familie fie în Villa Pianore, fie la castelul său din Schwarzau, Austria.
Zita și frații ei vorbeau italiana, franceza, germana, spaniola, portugheza și engleza. La vârsta de zece ani, fetița a fost trimisă la școală la Zanberg, unde a urmat un regim strict de instruire religioasă și a fost chemată acasă de-abia în toamna anului 1907, la moartea tatălui ei. Bunica maternă le-a trimis apoi pe Zita și pe sora ei, Franziska, la o mănăstire în Isle of Wight pentru a-și finaliza educația. Trei dintre surorile Zitei au devenit călugărițe, și, pentru un timp, și Zita a luat în considerare această opțiune.
În apropierea Castelului Schwarzau se afla Casa Wartholz, reședința Arhiducesei Maria Tereza a Austriei, mătușa maternă a Zitei, care era mama vitregă a Arhiducelui Otto (mort în 1906) și bunica vitregă a Arhiducelui Carol de Austria-Este, în acel moment al doilea în linia de succesiune la tronul austriac.
Copii fiind, Zita și Carol s-au întâlnit, însă apoi nu s-au mai văzut timp de zece ani. În 1909, regimentul lui de dragoni staționa la Brandeis on the Elbe, de unde Carol a plecat să-și viziteze mătușile la Franzensbad. În timpul acestei vizite, cei doi tineri s-au întâlnit din nou și s-au îndrăgostit. Carol era presat să se căsătorească pentru că unchiul său, Franz Ferdinand, făcuse o căsătorie morganatică, iar copiii acestuia erau excluși din linia de succesiune la tron.
Astfel că Arhiducele Carol i-a cerut mâna Zitei, iar anunțul logodnei a fost făcut public pe 13 iunie 1911, căsătoria fiind organizată la Castelul Schwarzau pe 21 octombrie 1911. Cei doi au avut împreună 8 copii, primul născut fiind prințul Otto, în 1912, iar ultima născută, Arhiducesa Elisabeta, la o lună după moartea timpurie a tatălui ei.
Carol I a devenit conducătorul Austriei în noiembrie 1916, deși nu a fost încoronat ca împărat, iar pe 30 decembrie 1916 la 
Budapesta, în catedrala Sf. Matia, a devenit Carol al IV-lea al Ungariei, preluând toate atribuțiile predesorului său, împăratul Franz Joseph, iar soția sa, Zita, a fost încoronată ca regină a Ungariei.
Pe fondul înfrângerii Puterilor Centrale în Primul Război Mondial, Carol I a renunțat la guvernare prin Manifestul de
la 11 noiembrie, dar nu a abdicat, iar două zile mai târziu a renunțat la șefia statului și a fost forțat să plece în Elveția, fiind escortat de britanici, după ce parlamentarii austrieci au proclamat Republica Germană Austria.
Prima casă a familiei în exil a fost Castelul Wartegg din Rorschach, o proprietate deținută de familia de Bourbon-Parma. Autoritățile elvețiene i-au obligat să se mute în vestul țării și luna următoare familia s-a stabilit la Villa Prangins, lângă Lacul Geneva, unde a dus o viață relativ liniștită.
Între timp, evenimentele politice s-au precipitat: pe 31 octombrie 1918, Mihály Károlyi era prim-ministru desemnat de rege, iar pe 11 ianuarie 1919 guvernul Ungariei demisionează. Două luni mai târziu, pe 21 martie 1919, ajung la putere comuniștii, iar în iunie 1919, Béla Kun devine de facto șeful statului maghiar.
În timpul exilului, Carol a încercat de două ori fără succes să se întoarcă în Ungaria, sperând să-și recupereze tronul. Prima tentativă fost în martie 1921, iar a doua în octombrie același an, dar a fost respins de Miklós Horthy, amiralul austro-ungar care devenise și regent al Ungariei.
Apoi Carol și Zita au locuit temporar la Castelul Tata, casa contelui Esterházy, până când au putut găsi o locuință permanentă adecvată. Prima lor opțiune a fost Malta, dar cuplul a fost refuzat de Lordul Curzon. Teritoriul francez a fost exclus și, în cele din urmă, a fost aleasă insula portugheză Madeira. Pe 31 octombrie 1921, fostul cuplu imperial a plecat cu trenul de la Tihany la Baja, unde era așteptat de nava marinei regale HMS Glowworm, ajungând la Funchal pe 19 noiembrie. În tot acest timp, copiii lor au rămas la Castelul Wartegg din Elveția, unde au fost îngrijiți 
de Maria Theresa, bunica vitregă a lui Carol I și cumnată a împăratului Franz Joseph. Copiii au ajuns la părinții lor, în Madeira, de-abia în februarie 1922.
Înfrânt și trădat, ultimul monarh al dinastiei de Habsburg, Carol I al Austriei, a murit în anul 1922, bolnav de pneumonie, în relativă sărăcie, pe insula Madeira. Nu se simțea bine de ceva vreme și, pe fondul unei imunități scăzute, a făcut o bronșită care, netratată adecvat, s-a transformat rapid într-o pneumonie agresivă. Câțiva dintre copii și membri ai personalului s-au îmbolnăvit și ei, iar Zita, care era însărcinată în 8 luni, i-a îngrijit pe toți. Carol a a murit pe 1 aprilie, ultimele sale cuvinte către soția sa fiind „Te iubesc atât de mult.” După înmormântare, un martor a spus despre Zita: „Această
femeie este cu adevărat de admirat. Nu și-a pierdut cumpătul nicio secundă. A salutat oamenii, apoi a vorbit cu toți cei care au ajutat la înmormântare”.
După decesul soțului său, Zita a fost văduvă timp de 67 ani, timp în care a purtat doliu negru. Dupa ce a părăsit Madeira, a trăit în Franța, Spania, Belgia, Canada și Statele Unite.
În Spania, primul loc al exilului ei, a născut-o pe ultima sa fiică, Arhiducesa Elisabeta, și și-a crescut copiii modest, nevrând să fie o povară pentru rudele ei bogate, administrându-și cu atenție veniturile care îi veneau de la proprietățile din Austria, dintr-o podgorie din Johannisberg și din nesemnificative donații voluntare.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a găsit-o pe Zita în Belgia. Odată cu invazia nazistă a țării pe 10 mai 1940, împărăteasa și copiii ei au devenit refugiați de război. Guvernul american le-a acordat vize pe 9 iulie și, după o călătorie periculoasă, au ajuns în New York pe 27 iulie. La un moment dat, Zita și copiii ei locuiau în Tuxedo Park, în New York.
S-au instalat în cele din urmă în Quebec, unde au trăit la limita sărăciei, Zita fiind nevoită să gătească pentru cei opt copii salate de păpădie și mâncare de cartofi sau spanac. În 1945, împărăteasa Zita și-a sărbătorit ziua de naștere în prima zi a pace, 9 mai. Următorii doi ani și i-a petrecut în turnee în Statele Unite și Canada pentru a strânge fonduri pentru Austria și Ungaria, lovite puternic de criza postbelică.
După război, împărăteasa a vizitat Europa doar pentru a participa la căsătoriile băieților ei, iar în 1952 a decis să se întoarcă definitiv pe continent, stabilindu-
se la Luxemburg, pentru a avea grijă de bătrâna ei mamă, Maria Antonia, care a murit la vârsta de 96 de ani, în 1959. Episcopul Chur, un apropiat al familiei, i-a propus Zitei să se mute într-o reședință din Zizers, în Elveția și ea a acceptat cu ușurință, iar în următorii ani s-a ocupat doar de familie.
Deși restricțiile privind intrarea habsburgilor în Austria fuseseră ridicate, această facilitate s-a aplicat doar celor născuți după 10 aprilie 1919, astfel că Zita nu a putut participa la înmormântarea fiicei sale, Adelheid, în 1972, ceea ce a fost o nouă dramă pentru bătrâna împărăteasă.
De-abia în 1982 a putut reveni în Austria, la 60 de ani după plecarea sa în lungul exil. În următorii câțiva ani, Zita a făcut mai multe vizite în fosta sa patrie austriacă, apărând la televiziunea națională, oferind o serie de interviuri ziarului vienez Kronen Zeitung, dar întorcându-se mereu la Zizers, în Elveția, unde a și murit în primele ore ale zilei de 14 martie 1989, înconjurată de familie, la vârsta de 96 de ani.
Împărăteasa Zita de Bourbon Parma este înmormântată în Cripta Imperială din Viena, iar la funeraliile sale fastuoase au participat 200 de membri ai Casei de Habsburg și ai Casei de Bourbon Parma și 6.000 de oficiali, politicieni din întreaga Europă, inclusiv un reprezentant al Papei Ioan Paul al II-lea, ceremonia fiind organizată de aceeași casă funerară care s-a ocupat și de înmormântarea împăratului Franz Joseph în 1916.
În 1949 Biserica Romano-Catolică a inițiat o campanie de beatificare a lui Carol I al Austriei, pentru convingerile creștine pe care și-a întemeiat deciziile politice, iar pe 3 octombrie 2004 a fost beatificat de papa Ioan Paul al II-lea. Pe 10 decembrie 2009, preotul Yves Le Saux, un episcop francez, a deschis procesul diecezan pentru beatificarea Zitei și, odată cu deschiderea dosarului său, împărătesei i s-a acordat titlul de Slujitor al lui Dumnezeu.
