“Răpirea fecioarelor” și “Răzbunarea haiducilor” au fost regizate în 1968 de Dinu Cocea după un scenariu scris de Eugen Barbu, Mihai Opriș și Dinu Cocea și au fost al doilea, respectiv cel de-al treilea film din seria Haiducii. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu, Olga Tudorache, Colea Răutu și Jean Constantin.
Filmările au avut loc în vara anului 1967, cheltuielile de producție ridicându-se la suma de 4.952.000 de lei.
“Palatul lui Pazvanoglu în Vidinul de altădată. Un coridor străjuit de coloane, uşi cu vitralii, pereţi cu arme orientale. Mai întâi întuneric. Apoi un reflector solitar, cel «de serviciu», îşi aruncă lumina pe decor. Aşezat pe un cărucior, aparatul de filmat alunecă de-a lungul coridorului. Regizorul nu este mulţumit. Mişcarea aparatului face zgomot şi el vrea ca la acest cadru sunetul să fie luat în priză directă. Se aduc câteva covoare şi se aştern. Zgomotul a dispărut. Cadrul poate fi înregistrat pe peliculă, în condiţiile dorite.
Până să devină teatrul unor încrucişări de săbii între haiduci şi oamenii paşalei, coridorul palatului găzduieşte şi alte întâmplări. Se pregăteşte filmarea primei întâlniri dintre Aniţa şi paşa Pazvanoglu.
Operatorul George Voicu şi maistrul de lumini dau comenzi scurte, specifice momentului care precede totdeauna o filmare: punerea luminii. «Difuzează-l pe 45, mai pune unul de 2.000, aprinde-l pe 35, 36, 37 etc. Când lumina este gata, încep repetiţiile cu actorii. Marga Barbu (Aniţa) caută să ajungă la starea de surescitare pe care o cere momentul. Repetă cu voce înceată replicile pe care le are de dat: îşi calculează paşii pentru a trece fără să se observe peste şina de traveling care îi taie drumul. La celălalt capăt al coridorului, George Constantin (Pazvanoglu), calm şi impunător, se pregăteşte să-i dea replica.
După una, două şi cine mai ştie câte repetiţii, după ce machiorii şi costumierele au făcut ultimele retuşuri, aparatul de filmat a executat corecţiile de rigoare. Regizorul Dinu Cocea, aşezat pe un toc îngust, puţin comodm în partea din faţă a căruciorului de traveling dă comandă: «Motor!» Protagoniştii — Aniţa şi Pazvanoglu — se află faţă în faţă. Ceva însă nu merge. Scena şi-a pierdut tensiunea emoţională. Se comandă: stop! şi se ia totul de la capăt.
De data asta Ibrahim (Colea Răutu) o aruncă cu prea mare putere pe Aniţa în zidul-decor care se clatină. Încă o dată. Acum «greşeşte» aparatul. La o nouă dublă, un actor uită o jumătate de replică: în Dinu Cocea mocneşte furia. Ea se transmite pe nesimţite şi actorilor, care devin mai nervoşi. După încă una sau două duble greşite, scena ajunge însă la tensiunea dorită. Toată lumea răsuflă uşurată. Şi luminile se sting, pentru a lăsa, pentru scurtă vreme, coridorul palatului sub raza palidă a tradiţionalului reflector de serviciu”.
*** Cinema, 1967
