“Astăzi, când prieteniile adevărate sunt atât de rare, mai cu seamă acele care să unească pe doi scriitori, ne întoarcem sufletul cu adevarată evlavie către prietenia care a legat pe genialul poet Mihai Eminescu de marele prozator Ion Creanga. De câte ori am călcat pragul căsuței din Țicăul de sus Nr. 4, bojdeuca lui Ion Creangă, de atâtea ori mi s’a întors amintirea spre dânșii, părându-mi-se că-i văd pe amândoi, unul lângă altul, visând la vremile fericite ale poveștilor cu Feți-Frumoși și llene Cosânzene, la vremile ce atât de mult îi ispiteau. De la soția a doua a lui Ion Creangă, d-na Deliu, am cules câteva amănunte asupra acestei prietenii, amănunte cari coincid cu cercetările mele si cu cele ce s’au mai scris asupra marilor scriitori.
E lucru neîndoielnic că Eminescu a dus pe Creangă în Societatea Junimea. Tovarășa lui I. Creangă a fost martora scenei care a hotărât intrarea povestitorului în acea societate. Într’o seară, Eminescu și-a îmbiat prietenul să meargă la Junimea; Creangă nu prea voia, când poetul însă îl ruga în numele prieteniei ce-i unea, Creanga nu a mai stat o clipă la îndoiala și s’a dus în societatea pe care a ilustrat-o mai târziu într’un chip atât de strălucit.
Eminescu îndemnase pe Creangă să scrie și acesta l-a înțeles, alcătuind acel șirag de mărgăritare, care-s Poveștile lui. Câteodată, stând amândoi în odaie sau sub copacul umbros din ograda din fața casei, Creangă ruga pe Eminescu să asculte ce scrisese.
Eminescu se uita duios la Creangă și-i răspundea:
“Lasă, Creangă, ai să cetești în Junimea, tu n’ai nevoie să fii corectat de nimeni “. Era stingherit oarecum când vedea că Creangă îl punea mai sus decât înțelegea el că e față de prietenul său. Cine știe dacă Eminescu, care-și dădea seama de fermecătoarele Povești și Anecdote ale lui Creangă, nu s’a oprit să mai revie asupra unor încercări mai din tinerețe ale lui, scoase din legendele și poveștile noastre, crezând că golul din literatura românească se umplea îndeajuns, și mai trainic, cu opera lui Creangă. Îi plăcea mai mult lui Eminescu să-l asculte povestind iarna, la gura sobei, cu câte un pahar de vin vechiu roșiu, fiert cu zahăr, scorțișoară și măr domnesc, vara în cerdacul dedindosul casei, unde și astăzi mai stau câteva lucruri dăruite de poet lui Creangä, în cerdacul din care Ii se pierdea privirea tocmai pe dealul Ciricului, departe încolo.
Din biblioteca lui Ion Creangă, alcătuită mai în întregime de cărți vechi, românești, cu însemnări pe ele, despre care dl. Teodorescu Kirileanu a scris în revista “Șezătoarea”, făceau parte și unele cărți și stampe dăruite povestitorului de către Mihai Eminescu. Cel ce scrie aceste rânduri posedă două stampe: portretele lui Schopenhauer și Frederic cel Mare, dăruite prozatorului de către poet, precum și o carte de mare preț bibliografic: “De obște Geografie, pe limba moldovenească scoasă de pe Geografia lui Bufieră de către Amfilohie HofiniuI și tipărită în 1795 August 22″. Pe cea dintâi pagină a cărții, după cum se vede în alăturatul clișeu, Creangă scrie cu mâna lui că această carte i-a fost dăruită de către dI Mihail Eminescu, eminentul scriitor si cel mai mare poet al românilor.
Când li se ura de oraș și lume străină cu totul de sufletul și idealul lor, luau drumul Sculenilor, unde făceau băi și rătăceau apoi ziua întreagă în păduricea de pe malul Prutului, uitându-se cum tulburile lui valuri îi despărțea de Basarabia. Și cine știe câte vise de aur nu le năvăleau în minte, înfierbântându-le sufletul, uitându-se la fâșia de pământ ce-și pierdea zările în apusul zilelor de varä…
Altădată fugeau tocmai in Târgușor, dincolo de bariera lașiului, la crâșma lui Taru, dimpreună cu Zahei, fratele lui Creangă. Acolo, tolăniți pe iarbă, puneau de le cântau doi țigani zdrențuroși, unul cu scripca și celălt cu cobza, cântecele glăsuite altădată de către Barbu Lăutarul, iar ei mâncau friptură din hârgău, cu mămăligă; aceste se preparau lângă dânșii, pe iarbă. Și trăiau altă viață, în alte vremuri și ‘n altă lume. Dar mai des scoborau cărarea din vale de casa lui Creangă și suiau dealul Ciricului pe care îl măsurau în lung până la via regretatului lanov, în lat până în zare, plimbându-se până la vremea mesei, pregătită de către soția lui Creangă. Eminescu stătea la Creangă câte două și trei zile, iar alte dăți câte o săptămână în șir. Atunci puneau ei multe la cale și multe mai plănuiau în odaia cu ferestre mici, tăiate în păretele de vălătuci al casei.
Când Eminescu pleca din Iași, mare lucru dacă trecea o lună-două fără ca ei să nu se vadă. Îi lovea dorul, și ori Creangă se repezea până în București, ori Eminescu venea la Iași.
Un amănunt interesant în legătură cu una, poate cea din urmă din aceste revederi:
Eminescu veni la Iași, abătut. Nu stătu mult și-i ceti lui Creangă “Doina” scrisă la București. Apoi, când se puse să se odihnească, scoase din buzunar un revolver mic și-l așeză pe masă. La întrebarea lui Creangă, că de ce-l poartă, Eminescu răspunse că îi era frică să nu-l ucidă cineva. Acest lucru îl îndureră adânc pe Creangă și-l făcu să se uite îndelung la fața obosită a poetului care adormise pe pat…
O boală grozavă, care îndureră pe toti acei ce înțelegeau marea pierdere ce suferea literatura românească, duse grabnic pe Eminescu în mormânt. Aceasta se întâmplă în ziua de 29 iunie 1889 (15 iunie 1889 pe stil nou), se împlinesc douăzeci de ani peste puține zile. După șase luni, la 31 decembrie, se stinge și Creangă, grăbindu-se parcă să plece și dânsul în locașul de veșnică odihnă, unde prietenul său intrase mai de cu vreme”.
*extras din articolul “Ion Creangă și Mihai Eminescu” de Emil Gârleanu, publicat în revista Luceafărul din iulie 1909
- capturi din ediția a XIX-a a volumului “Metodă nouă de scriere și cetire pentru uzul clasei I primară”, volum colectiv semnat de institutorii Ion Creangă, C. Grigorescu, Gh. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu și A. Simionescu. Iași, 1886
Adriana / June 15, 2022
Va mulțumesc ptr amintiri și informații despre cei doi prieteni atit de prețioși în Cultura Românească
Dumnezeu sa ii odihnească în pace
Rușine. Media
Nu au omagiat astăzi 15 iunie
Ziua în care a plecat LUCEAFARUL NOSTRU NEMURITOR
GENIUL NOSTRU
/