De la asasinarea lui John F. Kennedy și de la căsătoria văduvei acestuia, Jacqueline, cu armatorul Aristotel Onassis, puține evenimente au beneficiat în presa americană de atât de mare atenție precum povestea „miliardarului invizibil”. Există sau nu există Howard Hughes?
Această întrebare a căpătat o uriașă importanță în paginile a mii de ziare și reviste din Statele Unite la începutul anilor ‘70, ca urmare a faptului că una dintre cele mai cunoscute edituri de peste Atlantic, McGraw-Hill, specializată în cărți de mare succes, dar și de mare scandal, a anunțat că va publica „autobiografia” lui Hughes, redactată pe baza a 15 presupuse convorbiri cu scriitorul controversat Clifford Irving.
O adevărată „punere în scenă”, o avalanșă de suspans și o cascadă de procese s-au declanșat în jurul acestei autobiografii începând cu ziua de 7 decembrie 1971, când editura McGraw-Hill și revista „Life” au făcut un anunț simultan: prima – că volumul este în curs de tipărire și urmează să fie lansat în ianuarie ’72; a doua – că va publica extrase din carte înainte de apariția acesteia în librării.
Prima lovitură de teatru a avut loc chiar atunci, pe 7 decembrie. Patronul editurii, domnul McGraw Jr., a primit un apel telefonic urmat de o scrisoare „expres” din partea lui Howard R. Hughes. Miliardarul a negat categoric, în termeni fermi, că ar fi avut vreo convorbire cu Clifford Irving, pe care afirma că nu-l cunoaște și nici nu-și amintește să-l fi întâlnit vreodată…
Lovitura a doua a venit din Elveția: Clifford Irving a fost chemat la Zürich pentru a da explicații despre un cont comun deschis acolo de către soția sa și de către o altă persoană, sub un nume fals, „H. R. Hughes”, cont în care fusese depusă o parte considerabilă din avansul primit de scriitor pentru autobiografie. În ziarele americane, întreaga poveste a fost prezentată ca un uriaș scandal editorial. Dar, dincolo de acest scandal, se simțea o extraordinară dramă umană, cu accente halucinante, care zguduise mai bine de douăzeci de ani societatea americană și opinia publică a întregii lumi: destinul miliardarului Howard Hughes.
Între anii 1935 – 1947, Howard Hughes era unul dintre personajele cele mai fascinante ale lumii mondene. În acei ani, a fost pe rând recordman al vitezei aeriene (1935), creator al primului avion complet metalic (1936), producătorul unuia dintre cele mai scumpe filme ale vremii, „Îngerii iadului”, și pilotul unui aparat de construcție proprie, cu care a realizat turul lumii în 91 de ore (1938).
Tot Hughes a fost cel care a stabilit, în 1939, prima linie aeriană transcontinentală, devenind astfel pionierul zborurilor civile americane. Iar în 1947, apariția lui la comisia senatorială de anchetă în chestiunea avioanelor militare fabricate de firma sa, între care și uriașul hidroavion Spruce Goose, cel mai mare aparat de zbor construit vreodată, a stârnit o senzație comparabilă cu cea a unui star hollywoodian. Apoi, brusc, bărbatul a dispărut.
Timp de peste douăzeci de ani, nimeni nu l-a mai văzut. A trăit într-o izolare totală, ascunzându-se de presă, de cunoștințe și chiar de angajații săi. La un moment dat, s-a spus că ar fi murit. Altădată, că ar fi complet nebun. S-au făcut filme despre el, s-au scris cărți, toate fără a-l putea surprinde în carne și oase, fără o mărturie directă, personală.
De aceea, anunțul apariției autobiografiei a provocat o imensă curiozitate. Cineva reușise, în sfârșit, să pătrundă în misterul Howard Hughes. Dar tocmai această pătrundere, atât de dorită, a născut o uriașă suspiciune: „Prea frumos ca să fie adevărat”, au spus mulți. „Cum de a acceptat Hughes, care s-a ferit întotdeauna de publicitate, să-și povestească viața într-o carte?”, s-au întrebat alții.
Clifford Irving susținea că miliardarul a fost convins tocmai de ideea că nimeni nu va crede în autenticitatea autobiografiei. Un paradox tipic pentru un om ca Howard Hughes.
Dar, înainte de a descoperi labirintul acestui scandal, să vedem cine a fost Howard R. Hughes. În anul 1905, tânărul industriaş Robert Hughes, dintr-un orăşel texan situat între Houston şi Dallas, a avut bucuria de a i se naşte un fiu, pe care l-a numit Howard, şi nenorocirea de a-şi pierde soţia la scurt interval de timp, din cauza unei infecţii.
Pe atunci, oraşul Houston era încă nedezvoltat. Spitalul local nu putea să asigure lăuzelor protecţia necesară împotriva a ceea ce medicii numeau „friguri puerperale“. Acest deces timpuriu a avut două consecinţe. Una imediată, sănătatea lui Robert Hughes a fost zdruncinată profund, şi alta la distanţă: când fiul, Howard, a aflat şi a înţeles cauza morţii mamei sale, în mintea lui s-a instalat o frică anormală de microbi, care i-a marcat toată viaţa, transformându-se treptat într-un fenomen paranoic.
La 19 ani, Howard Hughes a rămas din nou orfan. Tatăl lui s-a stins, victimă a unei melancolii ciudate, după aproape 10 luni de claustrare şi de tăcere absolută, în timpul cărora a redactat, pentru fiul său, un lung şi amănunţit testament. I-a lăsat moștenire uzinele mecanice „Hughes Tool Co.”, brevetul unui nou tip de instalaţii de foraj şi o jumătate de milion de dolari.
Noah Dietrich, fostul șef al uzinelor mecanice „Hughes”, îşi aducea aminte, într-o schiţă de biografie, că Howard era un adolescent înalt, subţire, atletic, nemaipomenit de frumos şi tot atât de solitar, de egoist şi îndrăgostit de bani. N-a avut niciodată prieteni. La 20 de ani, după ce într-o seară băuse câteva păhărele de ,,bourbon”, a simţit dureri de cap şi s-a jurat să nu mai guste alcool niciodată. Știa de la doica lui, care făcea parte din secta mormonilor, că aceştia nu beau, nu fumează, nu se ating de banii altuia. De aceea şi-a recrutat, îndată ce a preluat conducerea firmei părinteşti, un „stat major” format din asistenţi, secretari şi contabili mormoni, căruia i s-a dus repede faima în lumea oamenilor de afaceri texani, fiind poreclit „Mormon Mafia”.
În „lumea nouă” de peste Atlantic, unde lupta pentru câştig era mai aspră și mai necruţătoare ca oriunde, „mafia” lui Hughes a căpătat repede o reputaţie proastă, din cauza stilului de intensă exploatare şi a dispreţului total faţă de munca oamenilor. Patronul nu ştia niciodată câţi muncitori are şi la fiecare bilanţ începea prin a face concedieri, de teamă să nu-i scadă beneficiul. Favorizat de conjuncturi excepţionale, cum au fost cererile de maşini-unelte pentru industria de armament şi marea sete de benzină a automobilelor, şi-a multiplicat însă averea într-un deceniu.
„Lacom ca un leopard”, cum îi spuneau colaboratorii, era incapabil să accepte o mărire de salariu şi dădea semne de suferinţă fizică dacă i se cerea pensie pentru un lucrător. Se povesteşte că într-o zi a concediat un om în vârstă, care fusese unul dintre colaboratorii apropiaţi ai tatălui său. Omul i-a cerut audienţă lui Howard Hughes şi i-a adus aminte că l-a ţinut, cândva, în braţe. „Asta nu modifică cu nimic decizia de concediere”, a răspuns patronul. Umilit, bătrânul a ieşit din birou. După o clipă, Hughes l-a strigat. „E, totuşi, un băiat bun”, şi-a zis bătrânul, înseninat de speranţă, şi a redeschis uşa. „Ţi-ai uitat pălăria“, i-a spus Howard, fără să-l privească.
Determinat de dorinţa de a parveni, Howard s-a căsătorit cu Ella Rice, fiica unui „aristocrat” din Texas, politician cu o avere imensă, îmbogăţit de pe urma jocurilor de noroc. Tânăra soţie avea un ideal precis: să ajungă actriţă de cinema. În mai puţin timp decât putea să spere, frumosul ei soţ s-a a declarat de acord şi amândoi au plecat cu milioanele socrului spre mirificul ţărm al Pacificului, direct la Hollywood.
Din nou, conjunctura l-a ajutat. După vreo câteva filmuleţe ridicole, în care Ella Rice dovedea o dramatică lipsă de talent, Howard Hughes a hotărât să-şi dubleze cariera de producător cu vocaţia de june-prim şi a devenit propriul său actor. Trei filme, create unul după altul, „Scotiface”. „Omul din afara legii” şi „Îngerii infernului” l-au aruncat pe firmamentul cinematografiei americane, revărsând asupra lui nu numai gloria, ci şi multe milioane de dolari. În 1929, convins în mod definitiv că soţia lui nu avea niciun dram de talent, Howard a divorţat, având grijă să oprească din dota doamnei Rice cele două milioane pierdute cu eşecurile ei în artă.
Viaţa la Hollywood îl fascina. Hughes „the star” era înconjurat de o pleiadă de tineri actori şi mai ales actriţe, lansate în filmele lui: Jean Harlow, Pat O’Brien, Jane Russell, Lana Turner, Billie Dove, Linda Darnell, Ginger Rogers și Ida Lupino. Pentru milioanele de spectatori din 1925 – 1935, aceste nume erau culmea visurilor, iar pentru contabilii mormoni ai lui Hughes, care nici nu se duceau la cinema, un formidabil izvor de încasări masive. Triumful nu era însă lipsit de necazuri.
În 1949, Hughes s-a îndrăgostit de Ava Gardner, artistă foarte frumoasă și în plină ascensiune, care avea defectul de a fi căsătorită cu Mickey Rooney, alt erou al cinematecii de azi. Înarmat cu mari cantități de dolari, Howard Hughes a convins-o pe Ava să divorțeze, s-a căsătorit cu ea, dar nu a reuşit să o şi despartă sentimental de Rooney. Sătul de infidelitatea ei, Hughes a hotărât să întrerupă menajul nefericit, dar când a comunicat decizia frumoasei sale soţii, aceasta a pus mâna pe un vătrai de alamă şi l-a lovit pe Howard în cap, „cu sânge rece”, expediindu-l direct la spital. De atunci, imprudentul producător de filme şi-a angajat nu mai puţin de patru „secretari particulari” şi un secretar special „pentru relaţiile publice”, a cărui primă însărcinare a fost să născocească „un accident în studio” spre a salva obrazul zgâriat de Ava.
O amprentă mult mai profundă asupra vieţii lui Howard Hughes au lăsat-o nu „stelele” şi „steluţele” cărora le oferea, de teama scandalului, mici vile mobilate pe colinele de la Hollywood, ci peripeţiile din filmul „Îngerii infernului”. Era o peliculă închinată aviatorilor din Primul Război Mondial. Howard a interpretat el însuși rolul principal, un personaj erou care doboară multe avioane inamice, nu fără a se prăbuşi de câteva ori. Evident, în film scăpa cu viaţă, acoperindu-se până la urmă de glorie şi de bani. Eroismul aerian era la modă şi acrobaţii „cu aripi” făceau pe ecrane reţete foarte mari.
Surse:
Rampa, 1932
Ilustrațiunea română, 1937
Realitatea ilustrată, 1938
Lumea, 1972
România liberă, 1976
