Agenţia „Havas” anunţa pe 7 martie 1932:
“Azi la orele 13 şi 30 (ora franceză) a încetat din viaţă, la domiciliul său din Paris, Aristide Briand, fost ministru de externe. Briand a murit în apartamentul său din bulevardul Kleber, unde se reinstalase la 23 februarie şi pe care nu-l mai ocupase de mai mulţi ani.
Medicii ii impuseseră să vină de la Cocherel la Paris, cu toată împotrivirea sa, deoarece numai la Paris putea să urmeze tratamentul cerut de boala de cord de care suferea. Medicii considerau chiar, când îi ceruseră să se înapoieze la Paris, că peste câteva zile va trebui să intre într-un sanatoriu.
Din ziua când a ajuns la Paris, Briand nu a mai părăsit patul. Apartamentul fusese riguros păzit și închis tuturor vizitatorilor.
Până joi, deși starea de slăbiciune inspira vii îngrijorări, nimeni nu se gândea la un sfârşit fatal atât de repede. Ieri însă starea lui Briand s-a înrăutăţit şi n-a mai îngăduit nici o speranţă”.
Aristide Briand s-a născut pe 28 martie 1862 în orăşelul breton Saint Nazaire și a fost fiul unui mic cârciumar. Adolescentul a obținut o bursă la liceul din Nantes, a studiat apoi dreptul şi la 20 de ani şi-a luat diploma de licenţă.
A făcut avocatură la Nantes, până ce s-a aflat de legăturile sale cu o femeie măritată, motiv pentru care colegii politici de dreapta l-au dat afară din barou. Din acel moment, tânărul s-a dedicat presei socialiste, preluând conducerea ziarului „Lanterne”, a devenit apoi secretar general al partidului socialist şi a intrat din nou în barou.
“Obţinând la Saint Etienne achitarea unui muncitor, partizanii săi îl aleseră în 1902 deputat în parlament, iar în martie 1906, Sarrien l-a chemat pentru prima oară în fruntea unui minister, încredinţându-i portofoliul instrucţiei şi al cultelor.
În 1908, Briand a preluat portofoliul justiţiei, rămas vacant prin decesul titularului, căutând în această calitate să desfiinţeze pedeapsa cu moartea, ceea ce însă nu i-a reuşit. Pe 23 noiembrie 1909, guvernul Clemenceau se retrase, şi atunci Briand a primit pentru prima oară însărcinarea de a forma cabinetul, luând şi portofoliul internelor”. Politicianul și-a continuat cariera guvernamentală, inclusiv în timpul Primului Război Mondial, iar în 1916 a elaborate, în colaborare cu Lloyd George, faimoasa declaraţie de la Paris, care avea drept scop crearea solidarităţii economice până la despăgubirea tuturor daunelor de război.
“Vestea morţii sale a străbătut lumea de la un capăt la altul lăsând pretutindeni jale în inimi şi regretul că opera de organizare a păcii şi-a pierdut pe cel mai fanatic şi vrednic colaborator”, scria presa de la București la dispariția politicianului francez, continuând:
“Istoria politică de după război este legată în toate manifestările sale de numele lui Aristide Briand. El a fost marele îndrumător al omenirii către potolirea vrăjmăşiilor răscolite de războiul mondial şi refacerea temeliei pentru o colaborare amicală între popoare. În această direcţie Briand a făcut o operă atât de mare, încât noi, cei care i-am trăit toate fazele, nici nu ne putem da seama destul de măreţia ei. În 1920, când Aristide Briand a avut curajul să arate lumii şi în primul rând naţiunii franceze necesitatea de restabilire a colaborării învingătorilor cu ţările învinse, a trebuit să dea o luptă grea pentru ca să găsească ascultare. În toată lumea spiritele erau încă bătute de furtuna patimilor, pornită din iureşul crâncen al războiului, cu toate atrocităţile, crimele, tragediile şi nenorocirile săvârşite şi îndurate de milioanele de oameni care patru ani de zile s-au pândit cu ură şi cu sălbăticie.
Fără marele talent de orator al lui Briand, fără îndârjirea cu care s-a pus în slujba păcii, am fi fost poate încă şi astăzi zbuciumaţi de ură şi omenirea ar fi rămas despărţită încă în tabere pline de ură, continuând sufleteşte războiul.
Logica convingătoare, înţelepciunea şi sinceritatea din vorbele marelui dispărut au reuşit să dezarmeze urile şi încetul cu încetul să câştige majoritatea absolută a cetăţenilor din lume, pentru organizarea operei de pace. Pe această cale grea şi spinoasă, Briand a reuşit să aşeze patru pietre de hotar, care l-au ridicat în rândul apostolilor binefăcători ai omenirii. Viciul celebru de la Locarno, pactul prin care războiul este condamnat ca o faptă rea şi nedemnă de oameni civilizaţi, admiterea Germaniei în Societatea Naţiunilor odată cu stabilirea bazelor de colaborare între Franţa şi Germania şi, în sfârşit, lansarea ideii luminate a federalizării europene constituie pentru memoria lui Aristide Briand un monument într-adevăr etern, mai trainic decât granitul şi arama.
Timp de 12 ani, Briand a ştiut să păstreze conducerea politicii internaţionale în sensul vederilor sale. A lucrat pentru omenirea întreagă, fără să vateme însă interesele speciale ale ţării sale, care a fost mereu în fruntea popoarelor. La toate conferinţele internaţionale din ultimii doispreceze ani, iniţiativa şi cuvântul hotărâtor au fost totdeauna ale lui Briand.
Discursurile sale la Paris sau la Geneva erau aşteptate de omenirea întreagă ca adevărate revelaţiuni, ca evenimente de hotărâtoare importanţă pentru aşezarea omenirii în condiţiuni care să facă imposibilă o repetare a măcelului de acum 14 ani.
Pierderea suferită nu numai de Franţa, ci de omenirea întreagă, prin moartea lui Briand, este ireparabilă. Ne rămâne totuşi consolarea că drumul croit de către marele dispărut este atât de luminos, încât popoarele nu-l vor mai putea rătăci şi vor purcede înainte din haosul de acum 12 ani, spre era nouă de colaborare şi frăţie între neamuri. Briand lasă deci omenirii o moştenire tot atât de preţioasă ca şi realizările ce a ştiut să desăvârşească în ultimii zece ani ai vieţii sale, pe care i-a risipit cu generozitate pentru folosul tuturor”.
*** Liviu P. Nasta, Dimineața, 10 martie 1932
Puteți citi și:
Henri-Mathias Berthelot, generalul francez cu suflet de român
