Anna Magnani a venit pe lume pe 7 martie 1908 la Roma (există și o variantă conform căreia locul nașterii ar fi fost orașul Alexandria din Egipt) și a fost fiica Marinei Magnani. Regizorul Franco Zeffirelli spunea că mama actriței era italiancă, iar tatăl ei, egiptean și bunica a fost cea care a adus-o la Roma, pentru a-i oferi o educație europeană. Fetița a fost înscrisă la o școală ce ținea de o mănăstire, unde a învățat să vorbească limba franceza și să cânte la pian, rămânând în grija călugărițelor până la vârsta de 14 ani.
Era, după cum a mărturisit mai târziu, un „copil simplu, firav, cu un spirit deznădăjduit”, dar bunicii o răsfățau cu dulciuri și haine frumoase.
La vârsta de 17 ani, adolescenta s-a înscris la Academia Regală de Artă Dramatică Eleonora Duse din Roma, unde a studiat timp de doi ani. Pentru a se întreține, cânta în cluburi de noapte și cabarete, motiv pentru care a fost supranumită „Édith Piaf a Italiei”. Prietenul ei, actorul Micky Knox, a povestit: „Era instinctivă, a avut capacitatea de a evoca emoții după bunul plac, de a emoționa publicul, de a-l convinge că viața pe scenă era la fel de reală și naturală ca viața în propria lor bucătărie”.
Anna Magnani s-a căsătorit cu Goffredo Alessandrini, primul ei regizor de film, în 1935, iar după mariaj s-a retras o vreme din viața artistică pentru a „se dedica exclusiv soțului ei”, dar cei doi s-au despărțit în 1942. În timpul regimului lui Benito Mussolini, actrița era cunoscută pentru că ironiza fără teamă Partidul Fascist.
Magnani a trăit apoi o poveste de dragoste cu actorul Massimo Serato, împreună cu care a avut singurul ei copil, un fiu pe nume Luca, care s-a născut pe 29 octombrie 1942. La vârsta de 18 luni, Luca a contractat poliomielită și ulterior a paralizat, iar actrița și-a cheltuit toți banii în căutarea celor mai buni medici, sperând într-o minune pentru băiețelul ei adorat.
În 1945, Anna s-a îndrăgostit de regizorul Roberto Rossellini: “Am crezut că în sfârșit am găsit bărbatul ideal… (El) își pierduse un fiu și am simțit că ne înțelegem. Mai presus de toate, aveam aceleași concepții artistice.” Rossellini a devenit însă violent, era extrem de posesiv și se certau în permanență, așa că în cele din urmă cei doi artiști s-au despărțit și după scurt timp Rossellini s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu Ingrid Bergman.
Anna Magnani îi spunea la un moment dat unui ziarist: „Mi-e frică, mi-e frică de tot ce mă înconjoară. Astăzi există atât de puţin elan pe lume, atât de puţină dragoste. Iar eu nu pot trăi fără dragoste, fără entuziasm. Meseria pe care mi-am ales-o am plătit-o cu oboseală şi suferinţă. Mi-au trebuit ani lungi şi chinuitori ca să devin cea pe care toţi o cunosc drept „la Magnani”. Acum trudesc din greu ca să păstrez această imagine”.
Celebra actriţă italiană pe care publicul o supranumise „Nannarella” şi chiar „Mamma Roma” a încetat din viaţă pe 26 septembrie 1973, la vârsta de 65 de ani, la o clinică din Roma, unde se afla internată de mai multă vreme ca urmare a unei boli grave (tumoare la pancreas). Protagonistă a numeroase filme intrate în arhiva de aur a celei de-a şaptea arte, Anna Magnani a întruchipat în cinematografia italiană femeia din popor, generoasă, devotată, pasionată, plină de tandreţe.
Pe parcursul celor 30 de ani de carieră, a realizat 40 de filme, prima peliculă în care Vittorio de Sica i-a încredinţat un rol important fiind „Teresa Venerdi” (1941). A urmat apoi „Roma, oraş deschis” (1944—45), regizat de Roberto Rossellini.
Anna Magnani a jucat sub conducerea unor regizori precum Luigi Zampa („Onorabila Angelina”, 1947), Luchino Visconti („Bellissima”, 1951 şi „Noi, femeile“, 1952) sau Renoir. Printre cele mai cunoscute roluri ale sale sunt cele din filmele „Trandafirul tatuat”, „Mamma Roma“, “Tre donne”, „Made in Italy“ precum şi ultima peliculă care a fost realizat în 1970 de regizorul Alfredo Gianetti, „A fost anul de grație 1870“.
Puteți citi și:
Edith Fellows, actrița “orfană” în viață și pe scenă
