HomeEroii României moderneHenri-Mathias Berthelot, generalul francez cu suflet de român

Henri-Mathias Berthelot, generalul francez cu suflet de român

Berthelot
DS TW

Generalul Henri-Mathias Berthelot s-a născut pe 7 decembrie 1861 în comuna Fleurs, pe Valea Loirei. După ce a absolvit şcoala militară de la Saint-Cyr şi şcoala superioară de război, a fost promovat în 1883 ca ofiţer al armatei franceze. Tânărul a luat parte la campaniile de pacificare şi colonizare din Algeria, Tonkin şi Annám, a fost înaintat în grad, iar în 1890 a devenit ofiţer de stat major, apoi aghiotant al generalului Brujére.

În 1907, Berthelot a fost numit secretar al marelui stat major, în 1913 a fost avansat subşef de stat major de armată, iar în momentul izbucnirii războiului, în august 1914, avea gradul de general de brigadă, lucrând pe lângă mareșalul Joffre și participând la una din cele mai mari bătălii ale istoriei militare, cea de la Marna.

A devenit apoi, pe rând, comandant al sectorului Soissons din divizia a 53-a, apoi al corpului 32 de armată, iar în această calitate a cucerit faimosul Labirint de cetăţi subteranee construite din beton armat despre care germanii credeau că sunt indestructibile. A urmat, din septembrie1915, participarea la a doua ofensivă din Champagne. După aceea a fost numit şef al Misiunii militare franceze în România, moment esențial în organizarea ulterioară a armatei noastre. În această calitate, Berthelot a întocmit, împreună cu generalul Prezan, planul de operaţiuni al bătăliei din jurul Bucureştilor şi, după retragere, cel de pe linia Siretului. În plus, generalul francez s-a ocupat personal de înzestrarea trupelor române cu material de război trimis de Franţa.

Pe lângă instructori, Franţa trimisese României arme, muniţie şi maşinile necesare pentru fabricarea lor, în partea a doua a campaniei, infanteria și artileria fiind înzestrate cu aceleaşi resurse ca şi armata franceză.

watchshop.ro
Berthelot

“Cu toată înfăţişarea lui de burghez, generalul Berthelot era tipul generalului modern: avea stăpânirea de sine, judecata limpede, voinţă, energie, spirit de iniţiativă, curajul răspunderii, forţa morală şi obiceiul hotărîrilor prompte, nu-şi pierdea cumpătul, nici chiar în împrejurările cele mai tragice şi era comandantul ideal, care ştia să insufle tuturor încrederea prin atitudinea sa calmă, prin ordinele sau sfaturile chibzuite ce le da, ca şi prin vorbele ce le repeta mereu: “Orice s-ar întâmpla, victoria va fi a noastră, dacă vom lupta bine… Jusq’au bout!”, astfel era caracterizat înaltul ofițer în perioada cât a stat în România.

fashiondays.ro

Despre Bătălia de la Mărăşeşti a povestit chiar generalul Berthelot: “În momentul când s-a produs atacul german, frontul din partea aliaţilor era ţinut numai de ruşi, 4 divizii şi una în rezervă spre Panciu. Numai divizia a 5-a română era în apropiere de Cosmeşti, gata să înlocuiască o divizie rusă. Primele dispoziţiuni pentru această înlocuire erau chiar luate. Pe Siretul inferior, a 2-a divizie română a înlocuit o divizie rusă pe cale de refacere. Două divizii româneşti au fost alipite armatei a 2-a. Celelalte divizii erau încă în zonele lor de repaus.

În seara de 5 August, Mackensen (comandantul trupelor germane) părăsi Bucureştii pentru a dirija el însuşi acţiunea şi spuse pe peronul gării ofiţerilor superiori şi funcţionarilor care veniseră să-i ureze izbânda: “La revedere, în două săptămâni la Iaşi”.

bijuteriidinargint.ro

Socoteala de acasă nu s-a potrivit însă cu cea din târg! Atacul german a început în dimineaţa lui 6 August printr-un bombardament preliminar a cărui violenţă a crescut până la ora 7, cu obuze asfixiante în doză masivă, în special în partea băltoasă care mărgineşte Siretul.

Infanteria a început înaintarea către 7 şi jumătate. La dreapta era o divizie bavareză, la centru şi stânga alte 2 divizii germane. În faţa flancului drept, divizia rusă a cedat complet terenul şi germanii au ajuns fără dificultate până la canalul de derivaţie de la Putna, care aduce apa la 2 mori în amont de Străjescu. Mai spre vest, ruşii rezistau ceva mai bine, dar divizia a trebuit să se retragă până la Bisigheşti, flancul său stâng find complet descoperit prin fuga vecinilor.

Spre seară, corpul Morgen a rupt linia rusă pe un front de 10 kilometri şi o adâncime variind de la 10 kilometri în lungul Siretului la 3 kilometri de-a lungul căii ferate.

De ce, în această zi, numai singur corpul Morgen a atacat? Germanii au crezut că numai simpla trădare a ruşilor va face să cadă tot frontul. În tot cazul a fost o fericire că divizia a 5-a română, care era singura în apropiere de terenul de acţiune, a putut, prin intervenirea sa, să acopere spărtura.

De pe malul stâng al Siretului divizia a 9-a a putut interveni prin focul său şi bateriile române au executat un tir de oprire luând în flanc pe asaltanţi. În acelaşi timp, generalul Grigorescu, comandantul corpului 6 format din divizele 5 şi 9, îşi îndreaptă divizia 9 spre Cosmeşti, gata să intre în linie.

La 7 august, von Morgen a trebuit să renunţe de a mai trece Siretul şi să caute să scape de tirul artileriei româneşti, îndreptându-şi efortul spre vest

Vizibil, germanii căutau punctul slab şi-l găseau neapărat la stânga diviziei 5-a româneşti. Ruşii dezorganizaţi fugeau lăsând descoperiţi pe români. Momentul e critic şi generalul Razu, comandantul diviziei a 5-a, şi-a angajat ultimele rezerve ca să se menţină.

Către ora 11, germanii reiau bombardamentul şi acoperă cu foc podurile de la Cosmeşti ca să oprească sosirea întăririlor. Atacul e desfăşurat puternic de către cele trei divizii germane. În multe puncte, se dă luptă corp la corp. Soldatul român şi-a aruncat haina de pe el ca să fie mai liber în mişcări. Toate punctele de sprijin trec de mai multe ori în mâinele fiecăruia din adversari, tot cursul zilei şi al nopţii.

Cuvântul sfârşitului zilei e spus de un ofiţer german prizonier: “Am voit să atacăm pe ruşi şi am dat de francezi!”, o aluzie la ţinuta albastră a trupelor române.

Berthelot

La 8 august, lupta continuă, dar efortul principal e îndreptat spre est. Se asculta sfatul lui Mackensen, să se observe şi să se ţină pe loc românii, să se atace ruşii. Ziua de 10 august. Morgen îşi împinge trupele contra dreptei române, ocupată de ruşi. Ruşii fug. O energică intervenţie a reg. 9 de vânători restabileşte în parte situaţia. Divizia 9-a a pierdut 6.300 de oameni.

La 12 August, corpul Wenninger trece la atac în direcţia Panciu, tocmai în momentul când divizia 15 rusească se instala în sector, ceea ce determină imediat ruptura. Comandantul rus este dezorientat şi în ziua de 15, generalul rus Rogoza dă ordin forţelor româno-ruse să se retragă spre râul Zăbrăuţ. Generalul Grigorescu refuză să asculte ordinul şi raportează Marelui Cartier General. Ordinul de retragere este anulat. Ragoza dispare.

La 14 August, germanii continuă atacul asupra ruşilor şi sunt aproape de victorie, când deodată apare pe prima linie divizia 10-a. Noaptea, românii îi înlocuiesc pe ruşi.

La 15, este rândul lui Morgen să atace. După un foc infernal de artilerie care durează toată ziua revărsând valuri de gaze asupra bateriilor române, podul drumului de fier este aruncat în aer ca să nu cadă în mâinile germanilor.

Elementele diviziei 11 (general Bunescu) intră în linie şi opreşte pe adversar pe rambleul căii ferate. Pierderile germanilor au fost considerabile. Până la 18, acţiunea se mărgineşte în duel de artilerie.

Ziua de 19 a fost pentru trupele române și critică, şi glorioasă. Trupele germane au fost respinse. Ziua a fost decisivă pentru români. De la înălţimea observatorului său de pe muntele Odobeşti, Mackensen şi-a dat cont de inutilitatea sforţărilor sale.

În cursul acestor 14 zile de luptă, pierderile armatei IX germane au fost atât de mari încât au trebuit să înceteze orice altă sforţare.

12 divizii, din care 10 germane, nu au putut învinge 5 divizii şi jumătate române. Drumul Iaşilor a rămas închis”.

În urma încheierii armistiţiului pe frontul româno-rus, România a fost nevoită să încheie pacea separată, iar marele general francez a părăsit Moldova, împreună cu membrii misiunii sale militare. La plecare, în gara din Iaşi, românii, în frunte cu membrii fostului guvern Brătianu, i-au făcut o manifestație călduroasă, strigând:

— Trăiască Franţa! Trăiască generalul Berthelot, marele nostru amic şi concetăţean!

Foarte emoţionat, generalul Berthelot a răspuns cu ochii înlăcrimaţi:

— Nu adio, ci la revedere în curând, după victorie! Trăiască România Mare!

În toamna anului 1918, după reintrarea României în război, generalul  Henri-Mathias Berthelot, în fruntea armarelor aliate din Orient, a trecut Dunărea, izgonind trupele mareşalului Mackensen.

Generalul a încetat din viață pe 28 ianuarie 1831, la ora 17.35. Presa de la București a consemnat: “La ora 15.35, a intrat în comă şi nu şi-a mai căpătat cunoştinţa până ce şi-a dat sufletul. Se ştie că generalul Berthelot, căzând bolnav, a fost dus în ziua de 9 Ianuarie la clinică, unde a trebuit să i se taie un picior pentru ca infecţia să nu se generalizeze. Generalul Berthelot a murit de aceeaşi boală ca şi mareşalul Joffre. Încă de sâmbătă seara, starea generală a bolnavului nu mai îngăduia să se spere într-o însănătoşire. Iarna aceasta a fost fatală marilor comandanţi ai războiului mondial. lată că, după moartea mareşalului Joffre, a urmat generalul Berthelot, răpuşi — stranie coincidenţă — de aceeaşi boală şi intrând în mormânt mutilaţiei, ei, care scăpaseră teferi din Marele Război.

În ceea ce-l priveşte pe generalul Berthelot, el a aparţinut, cu sufletul şi cu lupta, şi armatei române şi, ori de câte ori se va scrie istoria participării României la războiul mondial, numele lui va fi citat printre cele mai proeminente şi mai bune.

Ca militar, generalul Berthelot face parte din acea pleiadă de comandanţi străluciţi pe care înfrângerea Franţei imperiale în 1870 şi serviciul colonial i-a crescut pentru ziua revanşei pe care patruzeci de ani mulţi au aşteptat-o, fără a vorbi de ea.

Aceşti comandanţi s-au pregătit pentru ziua cea mare, cultivând specialitatea lor, dar inițiindu-se şi în toate ramurile culturii moderne. Altădată au fost generali mari care abia ştiau să scrie şi să citească. Războiul modern, însă, cere atât de multe şi de varii cunoştinţe de la cei chemaţi să-l conducă, încât, alături de vechile cunoştinţe militare, generalul modern trebuie să fie un adevărat învăţat şi ceea ce poetul latin a spus despre sine şi că e om şi că nimic omenesc nu-i este străin, se poate spune şi despre mari comandanţi ai armatei franceze în războiul mondial.

Cine a trăit şi va uita vreodată momentul sosirii în țară a misiunei militare franceze, în frunte cu generalul Berthelot? O mare speranţă s-a ivit atunci prin oamenii aceia pe care Franţa îi trimitea să ocolească Europa pentru a putea da mâna cu noi.

Retragerea în Moldova, rezistenţa de doi ani, bătăliile de la Mărăşti şi Mărăşeşti, la toate acestea misiunea franceză având în frunte pe generalul Berthelot, a avut o importantă parte de colaborare. În zilele cele mai grele, aceşti reprezentanţi ai armatei celei de a treia Republici au fost simbolul vizibil al victoriei finale și nimic nu a fost mai trist decât plecarea lor, în ziua dureroasă în care s-a semnat armistițiul şi apoi pacea de la Bucureşti. Dar părăsindu-ne în fața necesităţilor militare, ei nu încetau să simbolizeze marea speranţă a victoriei, căci armata franceză şi celelalte armate aliate stăteau tot mai tari în fața vrăjmaşului.

Berthelot

Şi apoi a venit ziua armistiţiului victorios. În fruntea oştirilor aliate din Balcani, generalul Berthelot a trecut Dunărea şi a venit la Bucureşti, pentru a participa la intrarea triumfală a trupelor române, flancate de cele aliate, în Capitala liberată.

Apoi ne-a mai vizitat, şi sentimentul său nu poate fi prin nimic mai bine ilustrat decât prin cuvintele pe care le-a scris pentru ziarele noastre cu ocazia ultimei vizite: “Oaspete al României în zilele de doliu din 1917, care n-au fost lipsite nici ele de glorie, am venit pentru ca să particip la zilele triumfale ale armistiţiului; vin acum pentru a treia oară ca să revăd pe curajoşii care înconjoară pe Maiestatea Sa Regele Ferdinand şi pentru ca să strig cu dânşii: “Trăiască România Mare”.

Generalul Berthelot, care este cetăţean de onoare al acestei Românii Mari, nu va mai reveni printre noi. Dar amintirea lui va dura de-a lungul vremurilor ca a unui prieten încercat, ca a unui mare comandant, ca a unui şi mai mare om, cum arată destinaţiunea ce a dat acelui petec de moşie şi casei de pe el, care făcuseră dintr-însul un răzeş al ţării noastre.

Naţiunea română l-a socotit pe generalul Berthelot ca pe unul din cei mai merituoşi fii ai săi şi s-a grăbit să-şi arate dragostea şi recunoştinţa printr-o danie pe cât de modestă pe atât de pioasă, care să semnifice legătura indestructibilă dintre generalul-frate şi sufletul şi pământul românesc.

Generalul Berthelot a fost proclamat cetăţean de onoare al ţării, iar prin legea de la 24 octombrie 1922, i s-a donat un lot de pământ cu casă (ferma Fărcădin, judeţul Hunedoara), în Ardeal”.

Berthelot

I.G. Duca: “Partidul Naţional Liberal se asociază cu emoţie la doliul Franţei, care de altfel este şi doliul României, pentru că numele generalului Berthelot este legat de înfăptuirea unităţii noastre naţionale. Cetăţenia de onoare şi recompensele materiale n-au putut dovedi decât puţin şi trecător adevăratele simţăminte ale neamului nostru. Recunoştinţa României faţă de generalul Berthelot este de o esenţă superioară şi de un caracter mai permanent. Mişcat şi plin de jale, ne înclinăm astăzi adânc pentru ultima dată în faţa rămăşiţelor sale pământeşti.

 

Nicolae Iorga: Generalul Berthelot a fost pentru naţiunea românească întruparea însăşi a luptei sale pentru drept. Prin credinţa lui nezguduită, a devenit ctitor al acestei ţări. În clipele când la Iaşi credinţa în izbândă dispăruse pentru unii, generalul Berthelot mi-a vorbit de credinţa sa nezguduită în victorie. Nu voi uita niciodată această clipă. Peste câteva luni, generalul Berthelot părăsea România pe ascuns, în puterea nopţii, însoţit la gară de o mână de oameni, printre care regele şi regina, care l-au îmbrăţişat cu lacrimi în ochi. Moartea a privit-o drept în ochi, senin şi sigur. Un lucru nu l-a spus: că împământenirea sa în România a considerat-o ca un depozit pe care este tocmit să-l crească şi să-l restituie țării noastre, acoperit cu tot ce poate da gloria unui astfel de soldat.

Trupul lui se odihneşte acum în sătucul lui de acasă, dar sufletul unui om ca dânsul este oriunde a adus o jertfă, deci şi în colţul de Apus al Ardealului, pentru ca împreună cu noi să mărturisim oricui că avem o graniţă pe care o păzim împreună.

Berthelot

Octavian Goga: Dispariţia credinciosului ostaş reînvie legătura trainică care ne uneşte cu Franţa. O personalitate e o solie a celor mulţi şi o cruce de mormânt, o răscolire în suflet. Generalul Berthelot readuce în amintirea ţării tradiţia nobilă a acestor două popoare, care şi-au încleştat mâinele pe câmpul de luptă pentru dreptatea cauzei lor. Strânşi legaţi de epopeea noastră, cu generalul Berthelot răsar acum din eternitate toţi acei ofiţeri şi soldaţi ai Franţei care au căzut în Moldova alături de copiii noştri.

Ei vor fi avangarda mută a tuturor apropierilor noastre de mâine. Nu se poate închipui o chezăşie mai deplină şi de o mai înaltă valoare etică pentru prietenia viitoare decât această putrezire de oase laolaltă. Ele vor îndruma simţirea românească de-a lungul veacurilor.

N. Lupu: Prin moartea generalului Berthelot, Franţa pierde un mare soldat, România, un mare prieten şi amândouă – un mare om. Când frontul din apus a fost întărit, generalul Berthelot a alergat spre noi şi rolul său aici a fost pe cât de înalt, pe atât de complex. Acest rol îl va fixa în istoria patriei lui de naştere, dar şi a patriei lui adoptive, România.

Prin testamentul său de o rară nobleţe, se leagă pe vecie de cultura românească, care alături de armată şi popor îi va slăvi numele în veci. Partidul ţărănesc trimite Franţei îndoliate şi familiei îndurerate tributul său de admirație, la mormântul marelui dispărut, dinaintea căruia se închină cu evlavie.

G.I. Brătianu: Un mare prieten al neamului nostru a dispărut. La mormântul lui, România îndoliată varsă lacrimi de durere şi de recunoştinţă. Când generalul Berthelot ne-a sosit în capul misiunii franceze, a venit în el nu numai un strălucit comandant şi un organizator, ci însuşi sufletul pururea biruitor al Franţei.

Cetăţean de onoare al României la a cărei înălţare contribuise, legat de pământul nostru prin răzăşia pe care o primise în dar, cu generalul Berthelot dispare astăzi nu numai un mare francez, dar și un mare român al cărui nume va fi legat în veci de amintirea generaţiilor viitoare.

În februarie 1931, când s-a citit testamentul lui Henri-Mathias Berthelot, românii au avut o mare surpriză aflând că generalul, “spre a mulțumi nației românești pentru toate mărturiile de recunoștință și de dragoste ce mi-au fost arătate”, a lăsat Academiei Române domeniul din comuna Fărcădinul de Jos și sumele de la banca „Marmorosch-Blank” sau sucursalele ei din România, pentru a fi folosite la întreținerea unor tineri pentru a-și completa studiile într-o școală franceză, civilă sau militară.

Surse:

Universul, Dimineața (1931)

Oglinda lumii (1923 – 1927)

Realitatea ilustrată (1927)

Ilustrațiunea română (1931)

DS TW
No comments

leave a comment