Blanche a Portugaliei s-a născut pe 25 februarie 1259 în Santarém, în Regatul Portugaliei, și a fost prima născută a regelui Afonso al III-lea, și a celei de-a doua soții a sale, Beatrice a Castiliei, fiind botezată după mătușa ei, Blanche a Castiliei, regina Franței.
Când fetița avea doi ani, tatăl ei i-a oferit orașul Montemor-o-Velho, cu condiția ca aceasta să revină la coroana portugheză la moartea ei sau în cazul în care s-ar căsători în afara regatului. Așa cum făcuse și mătușa ei, regina Tereza a Portugaliei, prințesa a decis în 1277 să se mute la Mănăstirea Lorvão, deși în acel moment încă nu era călugăriță.
În 1282, a însoțit-o pe mama ei, regina Beatrice, în exilul la Castilia atunci când aceasta a fost nevoită să se refugieze din cauza conflictului dintre fratele prințesei, devenit regele Denis al Portugaliei, și bunicul matern, Alfonso al X-lea al Castiliei, cel care fondase Universitatea din Salamanca și Universitatea din Toledo. Există dovezi documentare că mama și fiica locuiau în 1283 la Sevilla împreună cu regele Alfonso, care a menționat-o în testamentul său pe nepoata Blanche, lăsându-i o sumă substanțială drept zestre.
În 1295, prințesa a devenit călugăriță la Mănăstirea Las Huelgas, după cum arată o scrisoare datată 15 aprilie 1295 în care detaliază motivele care au determinat-o să intre în viața monahală, la recomandarea și instrucțiunile unchiului ei, devenit regele Sancho al IV-lea al Castiliei, deși inițial fusese reticentă în a face acest pas.
Blanche a adus la mănăstire întreaga ei zestre, care era formată din mai multe sate și proprietăți, iar în 1303 a donat instituției salinele de la Poza de la Sal și de la Añana. Numită „doamna și păstrătoare” a lăcașului de cult, Blanche nu a fost însă niciodată stareța lui, în acea perioadă, între 1296 și 1326, Las Huelgas fiind condusă de Urraca Alfonso.
În 1303, după moartea mamei sale, Blanche a moștenit titlul de “señorío de Alcocer”, un mic oraș aflat în provincia Guadalajara, și după doi ani a cumpărat pentru 170.000 de maravedí de la Juana Gómez de Manzanedo, văduva infantelui Ludovic, o parte din orașul Briviesca. Infanta este considerată astăzi fondatorea localității și a bisericii din oraș, Colegiata de Santa María, iar activitatea ei nu s-a limitat la amenajarea urbană a noului oraș, ci i-a oferit, conform mențiunilor consemnate în 1313 în “Fuero de Briviesca”, instrumentul juridic pentru guvernare și administrare.
Pe 15 aprilie 1321 Blanche și-a făcut testamentul, menționând că își dorește să fie înmormântată la Mănăstirea Las Huelgas și cerând să fie oficiate zece mii de liturghii pentru liniștea sufletului ei. Prin același document, infanta a lăsat regelui Alfonso al XI-lea al Castiliei orașul Briviesca cu condiția ca localitatea și Colegitata de Santa María la Mayor, mănăstirea pe care ea o fondase, să beneficieze de protecție, numindu-i ca executori ai testamentului pe regina María de Molina și pe Gonzalo de Hinojosa, episcopul de Burgos.
Infanta Blanche a murit la Las Huelgas pe 17 aprilie 1321, fiind înmormântată aici, așa cum își dorise, sarcofagul ei fiind decorat cu stele interconectate și cu stemele regatelor Castiliei, Leonului și Regatului Portugaliei.
Prințesa a avut un fiu al cărui tată a fost un nobil portughez pe nume Pedro Nunes Carpinteiro sau Pedro Estevanez Carpenteyro, așa cum arată cronicile lui Rui de Pina. Juan Núñez de Prado a devenit Maestru al Ordinului Calatrava și vasal al regelui Alfonso al XI-lea al Castiliei și apoi al fiului acestuia, regele Pedro al Castiliei, și a fost ucis în 1355 la castelul din Maqueda.
