Regicidul de la Lisabona este unul dintre cele mai tragice evenimente ale începutului de secol XX și a avut consecințe care au înspăimântat toate casele regale din Europa. Portugalia se afla, în acel moment, într-o perioadă de tulburări politice fără precedent, își declarase de două ori falimentul, se confrunta cu agitații sociale și greve care perturbau economia, dar și cu proteste, revolte și cu voci din ce în ce mai critice la adresa familiei regale.
Pe tron se afla în acel moment regele Carlos I, cel de-al doilea fiu al regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și al reginei Maria a II-a, care fusese bine educat și pregătit pentru preluarea puterii, călătorise în Italia, Anglia, Franța și Germania pentru a învăța din experiența suveranilor europeni și părea că va deveni un rege care va moderniza societatea.
Pe 1 februarie 1908 familia regală portugheză se întorcea cu trenul de la Vila Viçosa la Barreiro, de aici a mers cu un vapor cu aburi traversând râul Tagus și a debarcat în centrul Lisabonei, urcând apoi într-o trăsură deschisă pentru a ajunge la Palatul Regal. În timp ce caleașca în care se aflau regele Carlos I, soția sa, regina Amélie de Orléans, și prinții Luis Felipe și Manuel traversa Praça do Comércio, doi activiști republicani, Alfredo Costa și Manuel Buiça, au tras spre ei focuri de armă din mulțime.
Suveranul portughez a murit pe loc, moștenitorul său, Luís Filipe, a fost rănit mortal, iar prințul Manuel a fost lovit în braț, regina Amélie fiind singura care a scăpat fără a fi atinsă. Cei doi asasini au fost uciși pe loc de poliție și gărzile de corp ale familiei regale, douăzeci de minute mai târziu a murit prințul Luís Filipe, iar după câteva zile fiul cel mic al Regelui Carlos, prințul Manuel, a fost proclamat noul rege al Portugaliei.
Primul act sl noului suveranului a fost să se întâlnească cu Consiliul de stat și să solicite demisia premierului João Franco, pe care l-a considerat responsabil pentru tragedia în care au murit tatăl și fratele său, numind imediat un guvern de uniune națională prezidat de amiralul Francisco Joaquim Ferreira do Amaral.
Situația socio-politică a țării nu s-a îmbunătățit după acest eveniment și în octombrie 1910 regele Manuel al Portugaliei a fost înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat, monarhia a fost abolită şi înlocuită de prima republică portugheză. Regele a plecat în exil imediat, iar în primăvara anului 1912 a vizitat Elveția, unde a întâlnit-o pe Augusta Victoria de Hohenzollern, prințesă de Hohenzollern-Sigmaringen.
Tatăl prinţesei Augusta, Wilhelm, fusese, între 1880 și 1886, moștenitor prezumptiv al tronului României, dar pe 20 decembrie 1886, a renunțat la potențialele sale drepturile sale privind succesiunea, moment în care fratele său mai mic, Ferdinand, a devenit principe de coroană şi mai târziu succesorul lui Carol I. Fostul rege Manuel s-a căsătorit pe 4 septembrie 1913 cu Augusta Victoria, la nuntă participând Prințul de Wales, viitorul Eduard al VII-lea al Regatului Unit, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei și reprezentanți ai marilor case regale din Europa, inclusive din Spania, Germania, Italia și Franța. Principesa Maria şi principele Ferdinand ai României au fost și ei prezenți la nunta regală care s-a desfăşurat în capela de la Sigmaringen, ceremonia fiind oficiată de cardinalul Jose Nato, patriarhul Lisabonei aflat în exil la Sevilla.
