AcasăRăzboaie și revoluțiiMisterul Greta Garbo

Misterul Greta Garbo

Greta Lovisa Gustafsson s-a născut pe 18 septembrie 1905 la Stockholm, în Suedia, și a fost al treilea și cel mai mic copil al Annei Lovisa, care lucra la o fabrică de gemuri, și al lui Karl Alfred Gustafsson, care a lucrat ca om de serviciu, ajutor de băcan, muncitor într-o fabrică și asistent de măcelar. Familia Gustafsson era săracă și a locuit într-un mic apartament cu trei dormitoare dintr-un cartier muncitoresc considerat mahalaua orașului.

Greta Garbo povestea mai târziu: „Era veșnic gri – acele nopți lungi de iarnă. Tatăl meu stătea într-un colț, mâzgălea cifre pe un ziar. De cealaltă parte a camerei, mama repară haine vechi, suspinând. Noi, copiii, vorbeam cu voci foarte joase sau doar stăteam în tăcere. Ne era teamă, ca și cum ar fi fost un pericol în aer. Acolo unde locuiam, toate casele și apartamentele arătau la fel, urâțenia lor se asorta cu tot ceea ce ne înconjura”.

 

Viitoarea actriță era timidă, nu-i plăcea școala, prefera să se joace singură și a devenit interesată de teatru de la o vârstă fragedă. Regiza cu frații ei tot felul de jocuri și spectacole și visa să devină actriță.

La vârsta de 13 ani, Greta a terminat școala gimnazială și, la fel ca toate fetele suedeze din clasa muncitoare de la acea vreme, nu a urmat liceul.

Când gripa spaniolă s-a răspândit în Stockholm în iarna anului 1919, tatăl fetei, de care era foarte apropiată, s-a îmbolnăvit și și-a pierdut locul de muncă. Garbo s-a ocupat de el, ducându-i la spital în fiecare săptămână mâncare și medicamente, dar, din păcate, acesta a murit în 1920, când ea avea doar 14 ani.

 

Greta s-a angajat ca ajutor de bărbier într-o frizerie, apoi a devenit vânzătoare într-un magazin de pălării și a început să pozeze pentru cataloagele de modă ale acestuia.

În 1920, un regizor de reclame a distribuit-o pe Greta în roluri publicitare pentru îmbrăcăminte pentru femei. Prima sa reclamă a apărut pe 12 decembrie 1920, iar doi ani mai târziu, în 1922, tânăra i-a atras atenția regizorului Erik Arthur Petschler, care i-a oferit un rol într-o comedie.

Din 1922 până în 1924 a studiat la Școala de Actorie a Teatrului Dramatic Regal din Stockholm și a fost recrutată în 1924 de regizorul finlandez Mauritz Stiller pentru a juca un rol principal în filmul său, Gösta Berling.

După scurt timp l-a cunoscut pe Louis B. Mayer, la acea vreme vicepreședinte și director general al Metro-Goldwyn-Mayer, care a fost imediat impresionat de magnetismul lui Garbo, spunând: „Pot face o stea din ea.”

 

 

În 1925, Garbo, care nu știa limba engleză, a plecat din Suedia și a ajuns la New York după o călătorie de 10 zile pe SS Drottningholm, fără să aibă niciun angajament timp de șase luni. Un prieten suedez din Los Angeles a ajutat-o prezentându-i-o lui Irving Thalberg, șeful de producție MGM, care a fost de acord să-i dea lui Garbo ocazia de a da o probă.

Actrița a fost distribuită în 1926 în Torrent, o adaptare a unui roman de Vicente Blasco Ibáñez, realizată de regizorul Monta Bell. A urmat o ascensiune fulgerătoare, Greta Garbo a jucat în opt filme mute și toate au fost extrem de bine primite de public. Relația de pe platoul de filmare cu John Gilbert, partenerul ei în trei dintre pelicule, s-a transformat într-o poveste de dragoste în afara camerei, iar la sfârșitul ultimei producții au decis să trăiască împreună.

În această perioadă, actrița a început să solicite condiții neobișnuite în timpul filmărilor scenelor sale. A interzis prezența vizitatorilor, inclusiv a oamenilor care asigurau paza, și a cerut să fie instalate pânze negre de jur împrejurul decorurilor pentru a nu fi văzută de figuranți și tehnicieni.

 

 

La sfârșitul anului 1929, MGM a distribuit-o pe Garbo în Anna Christie, o adaptare cinematografică a piesei lui Eugene O’Neill, primul ei rol într-un film cu voce. După 16 minute de la începerea filmului, ea rostește prima replică, „Dă-mi un whiskey cu o felie de ghimbir și nu fi zgârcit, iubitule.” Filmul a avut premiera la New York pe 21 februarie 1930, a fost promovat cu sloganul „Garbo talks!”, devenind filmul cu cele mai mari încasări ale anului. Au urmat două dintre cele mai cunoscute filme ale sale: Mata Hari, în 1931, cu Ramón Novarro și, anul următor, Grand Hotel, alături de John Barrymore, Joan Crawford și Wallace Beery.

Ambele producții au devenit cele mai bine cotate filme ale MGM din 1931 și, respectiv, 1932, iar Garbo a fost numit „cea mai mare mașină de făcut bani pusă vreodată pe ecran”. După ce a jucat în As You Desire Me, în 1932, primul dintre cele trei filme în care Garbo a jucat alături de Melvyn Douglas, contractul ei MGM a expirat și s-a întors pentru o vreme în Suedia.

 

După aproape un an de negocieri, actrița a fost de acord să-și reînnoiască contractul cu condiția să joace în Queen Christina, iar salariul să îi fie mărit. Filmul a fost o producție generoasă, devenind una dintre cele mai mari ale studioului la acea vreme, a avut premiera în decembrie 1933 și a fost un triumf de box-office, devenind filmul cu cele mai mari încasări ale anului.

A urmat Conquest, în 1937, dar filmul nu a avut mare succes, iar MGM a decis că este nevoie de o schimbare de ritm pentru a o relansa pe Greta Garbo. Pentru următorul ei film, studioul l-a ales pe regizor Ernst Lubitsch pentru a filma Ninotchka, în 1939, prima comedie a actriței. Filmul a avut premiera în octombrie 1939 și a fost promovat cu sloganul „Garbo râde!”, având mare succes de box-office în Statele Unite și în Europa, dar fiind interzis în Uniunea Sovietică.

„Two-Faced Woman” a fost ultimul film al marii actrițe. Avea 36 de ani și realizase 28 de filme de lung metraj în 16 ani. I s-au oferit multe roluri atât în anii ’40, cât și după aceea, dar le-a respins pe toate, mărturisindu-i biografului ei suedez: „M-am săturat de Hollywood. Nu mi-a plăcut munca mea. Au fost multe zile când a trebuit să mă forțez să merg la studio… Chiar mi-am dorit să trăiesc o altă viață.”

 

 

Încă din primele zile ale carierei sale, Garbo a evitat obligațiile sociale, preferând să-și petreacă timpul singură sau cu prietenii apropiați. Nu a semnat autografe, nu a răspuns scrisorilor fanilor, rareori a dat interviuri și nu a participat la ceremoniile Premiilor Oscar, nici chiar atunci când a fost nominalizată. Aversiunea ei față de publicitate și presă a fost sinceră, în ciuda insistențelor managerilor studioului MGM de a îi crea un profil public. Într-un interviu din 1928, a explicat că dorința ei de intimitate s-a manifestat de când era mică, declarând: „De când îmi amintesc, am vrut să fiu singură. Detest mulțimile, nu-mi plac oamenii.”

Marea actriță a fost numită de presă „Sfinxul suedez”, dar studiourile MGM au exploatat până la urmă decizia Gretei și i-au creat o imagine de femeie misterioasă. În ciuda eforturilor sale intense de a evita publicitatea, Garbo a devenit, paradoxal, una dintre cele mai mediatizate femei ale secolului XX.

După ce s-a retras din lumina reflectoarelor, Greta a dus o viață simplă, nu a avut apariții publice și a evitat în continuare publicitatea. Începând cu anul 1940, actrița a devenit colecționară de artă, cumpărând picturi de Renoir, Rouault, Kandinsky, Bonnard și Jawlensky. Pe 9 februarie 1951, a devenit cetățean american, iar în 1953 și-a cumpărat un apartament cu șapte camere în Manhattan, New York, unde a trăit pentru tot restul vieții.

Pe 13 noiembrie 1963, cu doar nouă zile înainte de asasinarea președintelui Kennedy, Garbo a fost invitată la cină la Casa Albă și și-a petrecut noaptea la Washington, D.C., în casa filantropului Florence Mahoney. În 1971, a fost în vacanță cu prietena ei apropiată, baroneasa Cécile de Rothschild, la casa ei de vară din sudul Franței, unde l-a cunoscut pe Samuel Adams Green, un colecționar de artă din New York, care i-a devenit prieten apropiat. Făceau împreună lungi plimbări pe jos și aveau obiceiul de a-și înregistra discuțiile, dar în 1985 Garbo a pus capăt prieteniei cu el când a fost informată că Green a oferit spre audiere casetele înregistrate cu conversațiile lor unor prieteni. Informația a fost însă falsă, casetele respective rămânând în seiful lui Green până la moartea acestuia.

 

Actrița nu s-a căsătorit niciodată, nu a avut copii și a trăit toată viața singură. Cea mai faimoasă poveste de dragoste a fost cea cu celebrul ei coleg John Gilbert, cu care a trăit intermitent în 1926 și 1927. În 1937, Greta l-a întâlnit pe dirijorul Leopold Stokowski, cu care a trăit o poveste de dragoste foarte mediatizată. În 1941, l-a cunoscut pe milionarul de origine rusă, George Schlee, care era căsătorit cu designerul de modă Valentina Schlee, și se pare că Greta Garbo i-a fost amantă acestuia. Biografii recente arată că actrița a fost bisexuală, având cel puțin o relație cu scriitoarea Mercedes de Acosta.

În 1984 actrița a suferit de cancer de sân, dar tratamentele medicale pe care le-a făcut au avut succes. Spre sfârșitul vieții a început să sufere de insuficiență renală și mergea săptămânal pentru dializă la Institutul Rogosin din New York. O fotografie care a apărut în presă la începutul anului 1990 o înfățișează pe Garbo mergând în baston, însoțită de menajera ea, în drum spre spital.

Misterioasa actriță a murit pe 15 aprilie 1990, la vârsta de 84 de ani, în spital, ca urmare a unei pneumonii și a insuficienței renale. A fost incinerată în Manhattan, iar cenușa ei a fost înmormântată în 1999 la cimitirul Skogskyrkogården din Stockholm. Singura ei nepoată, Gray Reisfield, a moștenit întreaga avere a actriței care se ridica la peste 60 de milioane de dolari.

 

 

Galerie foto:

Niciun comentariu

Lasă un comentariu