Irving Grant Thalberg s-a născut pe 30 mai 1899 în Brooklyn și a fost fiul unor emigranți germani de origine evreiască, William și Henrietta. La scurt timp după naștere, a fost diagnosticat cu cianoză infantilă, „sindromul bebelușului albastru”, cauzat de o boală congenitală care îi limita aportul de oxigen în sânge, iar medicii le-au spus părinților că speranța de viață pentru copiii care sufereau de această afecțiune este de douăzeci, maxim treizeci de ani.
În perioada liceului, Irving a început să aibă dureri în piept, amețeli și o stare de oboseală permanentă, care i-au afectat capacitatea de a studia. Când avea 17 ani, a fost diagnosticat cu febră reumatică și a fost nevoit să stea la pat timp de un an, iar mama lui, ca să-l ajute să nu rămână în urma colegilor, îi aducea zilnic temele de la școală și i-a angajat profesori particulari care îi ofereau săptămânal meditații.
În această perioadă, adolescentul a citit enorm, a devorat romane populare, clasice, piese de teatru și biografii ale personalităților. A revenit la școală, a încheiat liceul, dar nu s-a simțit capabil să dea admitere la facultate. În schimb, și-a luat diverse slujbe cu jumătate de normă, a fost funcționar pe la diverse birouri, iar seara învăța dactilografia, stenografia și spaniola la o școală serală. Când a împlinit 18 ani, a publicat o reclamă într-un ziar local în speranța de a-și găsi un loc de muncă mai bun:
Secretar, stenograf, spaniolă, engleză, studii liceale, fără experiență; 15 USD
Așa a ajuns să fie angajat ca asistent la Universal Pictures pentru un salariu de 25 de dolari pe săptămână şi a devenit, câteva luni mai târziu, secretarul particular al preşedintelui companiei, Carl Laemmle senior. De aici a pornit cariera celui mai cunoscut producător al epocii de aur de la Hollywood.
Irving Thalberg a murit însă la doar 37 de ani, pe 14 septembrie 1936. Ziarul Rampa scria la acel moment: “Gazetele americane au vorbit puţin despre el, şi totuşi era unul din puţinii bărbaţi căsătoriţi cu o vedetă despre care nu s-a spus niciodată: Norma Shearer şi soţul ei, ci Irving Thalberg şi soţia, actriţa Norma Shaearer.
A fost unul din cei care au contribuit cel mai mult la dezvoltarea şi strălucirea cinematografului american. Astăzi, după ce a murit în urma unei maladii de opt zile, lumea îşi dă seama cât de greu va putea fi înlocuit…
Dacă Metro este astăzi una din cele mai mari case de filme din lume, aceasta se datoreşte, poate, lui Louis B. Mayer, din punct de vedere financiar şi comercial; indiscutabil însă că, din punct de vedere artistic, meritul îi revine lui Thalberg. Nu numai pentru ca el a susţinut de multe ori opere care nu prezentau decât un interes mediocru şi au fost, apoi, remarcabile succese, dar el a produs toate filmele care au marcat istoria casei de filme şi, deseori, istoria cinematografului.
Când Samuel Goldwyn a cedat acțiunile companiei Metro lui Louis B. Mayer, realizarea lui „Ben Hur” întâmpină dificultăţi. Thalberg l-a trimis pe Ramon Novarro, tânărul actor mexican pe care Rex Ingram l-a făcut celebru în “Prizonierul din Zenda” în Europa, unde au fost turnate câteva scene importante. A fost primul succes mondial al noii companii. Când King Vidor a vrut să turneze „Parada cea mare”, toată lumea i-a spus ca nu e momentul pentru un film de război.
Thalberg însă a găsit proiectul excelent. Tot lui i se datorează ecranizarea romanului lui Vicki Baum, „Grand Hotel”. El a decis să turneze filmul nu cu una sau două vedete, cum se făcea de obicei, ci cu o pleiadă de stele de prima mărime: Greta Garbo, Joan Crawford, Wallace Beery, Jean Hersholt, John Barrymore, Lionel Barymore. De la „Broadway Melody” la „Fecioarele din Wimpole Street”, de la „Văduva veselă” la „Revolta de pe Bounty” şi la „Romeo şi Julieta’’, câte filme faimoase nu au fost produse de Thalberg…
În America, toată lumea îi recunoştea talentul. Ar fi exagerat să spunem că Thalberg a descoperit-o pe Greta Garbo, pentru că Pabst turnase, în Europa, „Uliţa durerii”. Dar când Maurice Stiller a adus-o în America pe tânăra suedeză, Thalberg a înţeles imediat ce carte mare poate să joace cu această fată bizară, care vorbea prost englezește, şi a ajutat-o să debuteze în „Torentul”. Mai târziu, Thalberg a turnat „Anna Karenina”.
Marie Dressier nu mai apăruse pe ecran de când fusese remarcata într-un film cu Chaplin. Thalberg a adus-o din New York pentru „ The Callahans and the Murphys”. Wallace Beery juca roluri de al treilea plan când Thalberg i-a dat rolul principal din „Sing Sing”. Joan Crawford a venit în studio ca „chorus-girl”, se numea încă Lucile Le Sueur. Thalberg i-a schimbat numele și i-a dat roluri mai mari.
Și multe alte vedete au fost descoperite sau puse în valoare de Irving Thalberg: Lon Chaney, Myrna Loy, Jean Harlow și Norma Shearer, astăzi văduva lui.
Căsnicia lui Irving cu Norma a fost una din cele mai fericite de la Hollywood. „Dragostea lor era atât de sinceră şi inimoasă, ca aceea dintre Romeo şi Julieta”, a spus rabinul Edgar Maguin la înmormântarea lui.
Era una din căsniciile cele mai unite din lumea filmului. Au avut doi copii: Irving junior, care are azi șapte ani, şi Katherine, în vârstă de un an. Irving Thallberg a murit la treizeci şi şapte de ani; inima lui, foarte slăbită din cauza unei boli care acum trei ani i-a impus un an de odihnă, nu a rezistat unei grave pneumonii. Moartea sa lasă să se prevadă mari schimbări în personalul studiourilor. Se spune însă că niciunul din proiectele sale nu va fi schimbat şi că Norma Shearer, dacă se va decide să-și continue cariera asupra căreia el a vegheat tot timpul, va juca totdeauna marele rol pe care i-l destinase Irving”.
La vârsta de 20 de ani, Thalberg era responsabil pentru supravegherea a celor nouă producții în desfășurare și a aproape treizeci de scenarii în curs de dezvoltare la Universal Studio. După aproape trei ani, producătorul avea în palmares peste o sută de filme, reorganizase din temelii compania și oprise “dezertarea” multora dintre vedetele importante, oferindu-le contracte mai bine plătite. A decis însă că este timpul să găsească un studio mai potrivit pentru abilitățile lui și a răspândit vestea că este disponibil.
Regizorul și producătorul Cecil B. DeMille a fost primul care a vrut să-l angajeze, spunându-i partenerului său, Jesse Lasky: „Băiatul este un geniu. Îl văd. Îl știu”. Lasky s-a opus angajării, declarând: „Genii avem din belșug”.
La sfârșitul anului 1922, Thalberg i-a fost prezentat lui Louis B. Mayer, președintele unui studio mic, aflat în plină ascensiune. La prima întâlnire, tânărul a făcut impresie bună. După ce Thalberg a plecat, Mayer i-a spus avocatului Edwin Loeb: „Spune-i că, dacă vine să lucreze pentru mine, voi avea grijă de el ca și cum ar fi fiul meu”.
Deși personalitățile lor erau în multe privințe opuse, Thalberg a fost angajat ca vicepreședinte responsabil cu producția la Louis B. Mayer Productions.
Compania a fuzionat ulterior cu alte două pentru a deveni Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), iar Irving, care avea doar 24 de ani, a devenit coproprietar și vicepreședinte responsabil cu producția. La trei ani de la fuziune, MGM a devenit cel mai de succes studio de la Hollywood. În cei doisprezece ani la MGM, producătorul a supravegheat realizarea a peste patru sute de filme. Sub conducerea lui, s-au lansat anual cu peste 40% mai multe filme decât la Warner Brothers și mai mult decât dublul lansărilor de la Paramount. Din 1924 până în 1936, când Thalberg a murit, „aproape toate filmele MGM au purtat amprenta lui”, scria Mark Vieira, unul dintre istoricii studiourilor de la Hollywood
“Un om a murit. Publicul îl cunoștea prea puțin. Nu văzusem niciodată chipul său pe ecran. Știam numai că era soțul unei vedete, al Normei Shearer. Cum era și firesc, Norma Shearer, care mai cu seamă avea una din cele mai juste noțiuni a valorilor, era mândră să spună că este soția lui Irving Thalberg.
Era tânăr, de talie mijlocie, destul de slăbuț ca aspect și un obraz delicat de evreu inteligent. Nu se supăra niciodată. Avea vocea blândă. Dar și o autoritate căreia nimeni nu-i rezista. Purta costume de țesătură albastră. Iubea mult albastrul. Avea mâini de pianist, o arzătoare și profundă privire de poet. Făcuse cinema. Imaginația lui constructivă, gustul impecabil, se completa la el printr-o virtute indispensabilă oricărui cetățean al Hollywoodului: sensul afacerilor.
Era din Brooklyn. Ieșise din școala normală și începu să învețe steno-dactilografia și spaniola pentru a-și putea procura o situație modestă în comerțul de lămâi sau cafea. Grație acestor cunoștințe fu angajat într-o bună zi într-o companie de export de filme. În acele timpuri își întâlni destinul. De aici, la Universal, la New-York, Thalberg deveni curând secretarul particular al unui al evreu german, Carl Lauphein, zis Laemmle.
Favorizat de soartă, Irving ajunse repede director de producție al studiourilor Universal din Hollywood. Într-o zi vizionă un film intitulat “Hoții” ce avea în rolul principal o artistă debutantă și își notă numele ei: Norma Shearer. Vedea în ea o bună recrută pentru firma lui. Ceru și sfatul confidenților săi. Propunerea fu acceptată fără prea mare entuziasm. O scrisoare fu trimisă tinerei persoane în chestie. I se oferi un contract foarte modest. Puțin mai târziu, Irving Thalberg se întovărăși cu Hal Roach. Făcu o nouă propunere Normei Shearer, o ofertă cu nimic mai strălucită decât prima.
În fine, Thalberg întâlnește pe Louis B. Mayer și între ei se stabilește o prietenie și o colaborare sinceră pe care, după aparență, nimic nu o putea întrerupe. El lucra cu o furie pasionată și veselă, dar obositoare, care avea darul să surprindă pe toți cei din jurul său. Putea astfel să manevreze nu mai puțin de cinci sau șase afaceri deodată, calcula și dicta corespondența mai repede decât oricine. În timpul convorbirilor pleca, venea, se juca cu stiloul, schițând pe cartonul biroului diferite desene fără rost, se ridica, se așeza și totuși în această continuă nervozitate se arăta foarte suplu și curtenitor. După o vreme, trimise Normei Shearer o a treia ofertă, de astă dată mult mai ispititoare, așa încât tânăra vedetă făcu în sfârșit voiajul la Hollywood.
Când se prezentă la studio, fu primită de un tânăr brun, pe care-l găsi înaintea unui classeur, consultând niște fișe.
— Aș dori să vorbesc cu dl. Thalberg. Mă așteaptă, spuse ea pe un ton îndrăzneț.
Umilul funcționar redeschise cu grijă classeur-ul și-și văzu mai departe de treabă.
— Eu sunt, zise el după câteva secunde. Luați loc. Desconcentrată, Norma Shearer încercă să-și reia avantajul.
— Mi-ar plăcea să tratez cu compania dvs. mai ales dacă condițiunile sunt interesante, zise ea. Dar am primit deja trei oferte de la alte societăți.
— Știu, răspunse calm Thalberg. Eu vi le-am făcut pe toate trei: cea a lui Universal, a lui Roach și aceasta…
Nu se văzuseră niciodată. Se imaginau. Ea deveni ambițioasă, inteligentă, îndreptățită, loială. Dar timp de trei ani și jumătate, el nu fu pentru ea decât șeful. Cel mai intransigent, mai sever și mai lucid dintre șefi. Într-o zi, în 1927, Thalberg îi propuse, ca și când i-ar fi oferit un rol: “Vrei să ne căsătorim?” Era un rol nou, pentru ea cel mai frumos. Norma îl înțelese imediat. Tot Hollywood-ul îi felicită. Cu toate acestea, erau invidiați extrem de mult. Rivalii lor gândeau, pentru a se consola, că Thalberg îi va cere să abandoneze cinematograful. Căci se știe că a fi soțul unei vedete este destul de jenant pentru un producător. Înainte de mariaj, Thalberg spuse logodnicei sale: “Cred că acum vei renunța la cinema”. Ea răspunse surâzând: “Voi renunța atunci când îți vei exprima dorința…”
Norma ar fi abandonat deci totul, dacă el i-ar fi cerut. Dar această chestiune dispăru pentru moment din viața lor. Ea făcu un film, un alt film… Deveni o adevărată mare vedetă. Repurtă cele mai strălucite și legitime succese. Era însă, înainte de toate, doamna Thalberg. Cu riscul de a-și distruge cariera, se depărtă de trei ori de viața ecranului timp de câteva luni. În 1930 pentru a aduce pe lume un fiu, Irving jr. În 1933 pentru a se devota lui Thalberg, deja grav bolnav și a-l acompania într-un lung voiaj de convalescență. Ultimul an, în fine, pentru a-i da un al doilea copil, Katherine.
Norma reuși, prin forța destoiniciei, a inteligenței și a dragostei, să unească inconciliabilul. Avu o carieră minunată și, în același timp, o locuință frumoasă, îngrijită, iar pentru copiii ei, o perfectă mamă și o perfectă soție. Norma nu accepta nici o invitație fără a-i cere avizul, se înclina în fața tuturor deciziilor pe care el le accepta și îi lăsa tot lui sarcina de a alege rolurile. El era marele stăpân al casei.
Din marile succese pe care le-a produs Thalberg în decursul glorioasei sale cariere sunt: “Parada cea mare”, “Ben Hur”, “Procesul Maryei Dugan”, “Trader Horn”,”Grand Hotel”, “David Copperfield”, “Romeo și Julietta”…
Nu l-am văzut niciodată în studio. Dar fiecare din filmele sale purta semnătura și amprentele lui. Irving Thalberg era, de asemenea, un om fericit, soțul unei femei frumoase, tatăl a doi copii minunați.
Acasă, în superba locuință din Santa Monica, el turna cu odraslele lui filme de amatori, primii pași ai lui Irving Jr., primul surâs al Katherinei.
Thalberg era foarte mândru de aceste filme și le considera drept veritabilele sale capodopere. Adeseori, dimineața își lua fiul în automobil. Se gândea la Carl Laemmle, primul său patron. Spunea apoi băiețelului: “Grăbește-te de te fă mare. Vom face lucru bun amândoi!” N-a avut însă timp. Copilul n-are decât șase ani. Norma Shearer este văduvă.
O maladie brutală l-a răpit pe Thalberg în plină activitate, înainte chiar de a atinge 40 de ani, adică maturitatea, plenitudinea omului de acțiune. Această moarte a provocat multe regrete.
Întreg Hollywood-ul poartă doliu după Irving Thalberg”.
*** Revista Cinema, 1936
