Făuritorul României mari, Regele democrat la a cărui voință s-au înfăptuit cele mai mari reforme sociale, Ferdinand I, odihnește la Curtea de Argeș. Ostași, orășeni și țărani îI plâng deopotrivă. Ostașii pentru că au pierdut un mare căpitan ce le era un exemplu viu de abnegațiune și patriotism; orășenii intelectuali pentru că au pierdut pe cel mai bun român, care și-a jertfit cele mai invincibile sentimente personale pentru binele țării și al neamului; țăranii pentru că au pierdut pe Cel ce i-a dus la glorie și i-a înstărit.
Scurta și glorioasa domnie a Regelui Ferdinand I va rămâne în istoria noastră ca îndreptar și luminoasă pildă pentru urmași. Suferințele Regelui Ferdinand I, într-un an de chinuitoare boală, au înmărmurit pe oamenii de știință cu organismul său de fier, după cum suferințele sentimentale în timpul cumplitei cotropiri dușmane, când ne grămădiserăm pe-o palmă de pământ în Iașul durerilor au fost cel mai înălțător exemplu de curaj, dragoste de neam și țară, demnitate și clasic sacrificiu.
Regele Ferdinand I și-a smuls eroic din inimă sentimentele care stăpânesc pe omul slab și, păstrând cu sfințenie înaltele virtuți, ne-a fost conducător viteaz la război, părinte iubitor în vremuri de restriște, călăuză înțeleaptă în vremuri de prefaceri și cel dintâi la sacrificiu.
Toată suflarea românească își pleacă smerit genunchii la mormântul marelui Rege și-n durerea năvalnică ce strânge inimile înlăcrimate avem o singură mângâiere: pilda vieții Lui va fi de-a pururi neuitată, căci istoria va purta în pagini străIucitoare numele Lui, care va fi un îndemn pentru toate generațiile ce vor veni. Cu cât ne vom depărta în viitor, figura Regelui Ferdinand va răsări mai uriașă, sacrificiile Lui mai mărețe și dragostea pentru țara și poporul românesc nemărginite.
În durerea care ne copleșește, avem de făcut o rugăciune către Dumnezeul neamului nostru: să călăuzească înțelepciunea micului Rege Mihai I, pentru a-L face un vrednic urmaș al Marelui Rege Ferdinand I.
Poporul a voit să vadă pentru ultima oară pe marele și viteazul Rege al tuturor românilor. În ziua de 22 lulie trupul neînsuflețit al Regelui Ferdinand I a fost adus cu un tren special de la Sinaia la Cotroceni și așezat aci pe catafalc. 0 mulțime imensă de zeci și sute de mii de oameni s-au perindat prin fața rămășițelor pământești ale marelui Domnitor.
Nicicând un suveran n-a fost mai jelit, nicicând sentimentele unei țări n-au fost mai unitare. Ostașii pe care i-a condus în răsboiu, sătenii pe care i-a împroprietărit, intelectualii care au înțeles că România a pierdut un Rege înțelept, cu toții au venit în fața catafalcului să lase să picure lacrima fierbinte de recunoștință pentru acela care și-a închinat viața și a jertfit toate sentimentele Sale personale pe altarul Patriei.
La ora 4 și 4 minute, cele două lungi locomotive ce trag trenul regal plecate din Gara de Nord din București își fac intrarea în gara din Curtea de Argeș.
Liniște. O liniște indescriptibilă.
Vagonul mortuar se zărește mascat de ghirlande exterioare. Toți ochii sunt ațintiți spre vagonul regal. Portiera se deschide. Un lacheu descinde în grabă treptele.
Înfășurate în valuri, una câte una, la fel de severe, descind cinci făpturi: regina văduvă, regina Maria a Iugoslaviei, fosta regină a Greciei, principesa mamă Elena și principesa Ileana. Deopotrivă de îndurerate, deopotrivă de neconsolate.
Imediat prințul Nicole, regele Alexandru al Serbiei, apoi prințul de Hohenlohe și un prinț de Hohenzollern, nepotul de frate al defunctului suveran.
Sicriul este scos, după o scurtă rugăciune, pe umerii ofițerilor superiori. Când a trecut pe lângă Ion I.C. Brătianu, primul ministru împins parcă de un sentiment filial, l-a atins cu mâna câteva secunde.
Când sicriul s-a pus în mișcare, muzica a intonat în surdină “Trăiască Regele”. În aceeași clipă, de pe câmpia nordică a Argeșului a izbucnit prima bubuitură de tun din cele 101.
Pe un afet de tun tras de șase cai, cortegiul a pornit prin str. Negru Vodă și Bulevardul Carol, spre mănăstire.
Imediat în urma carului, prințul Nicolae, regele Alexandru al Iugoslaviei, prințul de Hohenlohe și prințul de Hohenzollern.
Au venit apoi foștii președinți ai consiliilor de miniștri, membrii guvernului, corpul diplomtic și trimișii extraordinari ai statelor străine, corpul diplomtic, etc.
Imensul cortegiu a parcurs, pe jos, cei trei kilometri până la mănăstire, distanță ce-a necesitat aproape o oră și jumătate.
De-a lungul bulevardului, trupele au dat salutul, mulțimea s-a închinat, cei o mie de primari, cu lumânări aprinse, și-au făcut semnul crucii.
Din când în când, pe măsură ce se apropia de mănăstire, cortegiul era escortat de bubuituri din ce în ce mai intense.
Carul mortuar traversează poarta mănăstirii. Muzica intonează din nou imnul regal, bubuiturile, ca niște imnuri precipitate, detunau din ce în ce mai des.
La jumătatea aleii, cortegiul a străbătut prin arcul lung, făcut din drapelele aplecate ale tuturor regimentelor din țară, apoi printre piramidele îndolite spre aghiasmatarul din fața mănăstirii.
Aci sicriul a fost ridicat de pe car de către aghiotanții regali și așezat pe catafalcul negru de sub baldachinul de piatră.
Episcopul Argeșului, înconjurat de clerul regal, a oficiat veșnica pomenire afară, în prezența familiei regale și a asistenței înlăcrămate. Dinăuntru, în surdină, veneau răspunsurile impresionante ale corului.
Când serviciul divin a fost terminat, sicriul a fost din nou ridicat de casa militară a regelui și urcat încet pe scara ce duce la cripta din interiorul mănăstirii.
Pe sicriu, sabia și căciula defunctului suveran. Egreta albă a căciulii tremura în timpul ascensiunii ca un organ însuflețit, ca un spirit imaculat din lumea de apoi.
Ajunși înăuntru, ofițerii au așezat sicriul pe criptă. S-au petrecut scene dramatice, indescriptibile.
Regina văduvă, zguduită de durere, a îngenuncheat lângă sicriu, fără să-și poată reține plânsul, a ridicat drapelul cu stema țării, s-a aplecat și a rămas câteva clipe cu buzele pe sicriu.
Impresionată, regina Iugoslaviei a îngenuncheat și dânsa, cuprinzându-și în brațe mama. D. Constantin Hiott, ministrul palatului, s-a apropiat și le-a ajutat să se ridice. Prințul Nicolae, celelalte principese și cei doi prinți înrudiți cu familia regală au îngenuncheat și au sărutat pe rând sicriul.
În acest timp, întreaga asistență, regența, membrii guvernului, corpul diplomtic s-au închinat îngenunchind.
Când sicriul a fost coborât în criptă, trupele au dat onorurile.
După ce a fost coborât, s-a dresat un proces verbal pe pergament semnat de domnii Stelian Popescu, ministrul Justiției, în calitate de grefier regal, Ion I.C. Brătianu, Constantin Hiott, ministrul Palatului, Lapedatu, ministrul Cultelor, și Alex Popescu Necșești, secretar general la ministerul de Justiție.
La orele 6 trenul regal a părăsit Curtea de Argeș.
Sursa:
Realitatea ilustrată, Număr special închinat memoriei Regelui Ferdinand I
