HomeOameni care au intrat în istorieJean Yonnel, marele tragedian român de la Comedia Franceză

Jean Yonnel, marele tragedian român de la Comedia Franceză

Jean Yonnel

Jean Yonnel, pe numele său real Jean-Estève Schachmann, s-a născut pe 21 iulie 1891 la București și a fost fiul lui Maximilian Schachmann, un renumit medic din România, și al Reginei Rosenthal.

Plecat la Paris pentru a urma Facultatea de medicină, tânărul a renunțat la cariera de doctor pentru a studia la Conservatorul de Artă Dramatică și a devenit, în 1929, unul dintre cei patru actori români societari ai Comediei Franceze, alături de Eduard de Max, Maria Ventura și Elizabeth Nizan.

Jean Yonnel
Jean Yonnel

Cariera sa excepțională de tragedian i-a adus o serie de roluri în teatrul francez extrem de apreciate de public și mai multe colaborări cu cinematografia începând cu anul 1913, când a debutat în scurt metrajul “Le Crime enseveli”.

În 1934 Jean Yonnel a jucat alături de Pola Negri în “Fanatisme”, a primit apoi o serie de roluri în filme precum “Amok”, “Kœnigsmark”, “L’Appel du silence”, “Boissière”, “Les Nuits blanches de Saint-Pétersbourg”, “La Tragédie impériale”, “Vive la nation / Les trois tambours”, “Mission spéciale”, “Les requins de Gibraltar”, “Le Grand Rendez-vous”, “Procès au Vatican”, “Căpitanul Fracasse” sau “La Reine morte”.

În 1947 a fost numit profesor la Conservatorul de Artă Dramatică din Paris și a fost considerat unul dintre cei mai exigenți dascăli. Actorul a fost căsătorit cu Germaine Marie Emilie Belin, iar după divorțul de aceasta, s-a recăsătorit cu Aline Marguerite Champion. Jean Yonnel a murit pe 17 august 1968 la Paris, la vârsta de 77 de ani. Deși puțin cunoscut astăzi în România, marele artist este onorat de școala de teatru franceză care îl consideră unul dintre ultimii tragedieni ai teatrului clasic.

În 1934, în timpul uneia dintre vizitele sale în România, revista “Ilustrațiunea română” i-a luat marelui actor un interviu pe care îl redăm integral:

Dintre românii care reprezintă cu strălucire mișcarea noastră artistică peste hotare, Jean Yonnel, societar al Comediei franceze, urmașul lui De Max pe prima scenă a Parisului, apare ca o figură remarcabilă. Deși de la 12 ani în Franța, Yonnel e cetățean român, patriot covins și demn reprezentant al artei teatrale românești peste hotare. După 13 ani de lipsă, cu ocazia unei pioase comemorări a tatălui său, un distins medic al cărui nume e pästrat cu sfințenie în sufletul celor care l-au cunoscut, Yonnel a revenit în țară pentru câteva zile. În vârtejul invitațiilor, vizitelor, recepțiilor oficiale, am putut totuși smulge ilustrului actor o scurtă întrevedere. Pentru cititorii Ilustrațiunii Române”, Yonnel ne-a acordat trei sferturi de oră,
– Cum ați ajuns la cariera teatrală? Ați plecat la Paris ca să urmați medicina.
– E drept că am plecat să studiez medicina, să urmez cariera strălucită a părintelui meu. Întâmplarea a făcut însă să găsesc într-o zi în sala de clasă, după orele de studiu, un coleg, corsican de origine, care recita o tiradă impresionantä din Cyrano de Bergerac a lui Rostand. Tirada colegului meu a fost scânteia electrică ce mi-a răsturnat dintr-odată toate planurile de viitor. Însoțit de Peraldy, acesta era numele corsicanului, m-am dus la Alexandre, tânăr actor al Comediei franceze, căruia i-am recitat Napoleon al II-lea de Victor Hugo, o poemă pe care o studiasem cu multă râvnă. Alexandre m-a felicitat și m-a sfătuit să urmez cariera teatrală.

Jean Yonnel

Deoarece eram încă în dubiu asupra taientului meu, Alexandre m-a dus la Mounet Soully, acel mare comedian al vremurilor moderne, căruia i-am recitat atent poema. Bătranul Soully a ascultat până la capăt, apoi, punându-mi mâinile pe umeri. mi-a spus: Ar fi o crimă să nu faci teatru!
Zarurile erau aruncate. M-am înscris la Conservator, unde am reușit întâiul din 500 de candidați.
Am urmat Conservatorul cu mare succes în clasa bunului profesor Leithner, având de colegă pe drăgălașa Alice Cocea, compatrioata noastră. La o lună după ce am absolvit Conservatorul, a izbucnit Războiul cel mare. Între timp, făcusem armata la București, ca elev voluntar în regimentiul II artilerie de cetate.
Imediat după izbucnirea războiului m-am înscris în Legiunea străină. Apoi, când România a trecut în neutralitate, am fost trecut la artilerie și apoi la aviație. La Verdun, unde stăteam la un post de ascultare, la câțiva metri de tranșeele germane, o torpilă m-a îngropat în pământ, fiind grav rănit la pulpa dreaptă. M-am vindecat, m-am întors pe front și la ultima ofensivă din 1918 am fost din nou rănit, ceva mai ușor.
– Unde v-ați făcut debutul?
– După încheierea păcii, am fost angajat la Odeon. Am jucat in special rolurile clasice de tragedie. Am jucat cu Sarah Bernhardt, care pe atunci avea 80 de ani, un picior amputat și un rinichi operat și era totuși cea mai desăvârșită actriță, pe care am cunoscut-o. Ea și De Max erau singurii artiști actori pe care i-am cunoscut.

Jean Yonnel

– Amintiri despre De Max ?
– De Max mi-a fost cel mai prețios amic și sfătuitor. Generozitatea, delicatețea și bunătatea lui vor rămâne proverbiale printre actori. După moartea lui, am fost chemat să joc pe scena Comediei Franceze. Sfătuit de Antoine și Gémier, cunoscuții directori ai Odeonului, am acceptat. După doi ani am fost numit societar. Lucrez mult, am multe creații în fiecare stagiune și caut, cu modestele mele mijloace, să aduc un cât mai mare aport artei dramatice universale.
– Care e rolul dvs. preferat?
– Hamlet! Și toate rolurile tragedillor clasice, care ating o mare intensitate umană.

Jean Yonnel
Jean Yonnel

– Teatru românesc?
– Caragiale e un autor mare, ar face cinste oricărei țări din Occident. Din nefericire, opera lui cu caracter prea local nu permite o răspandire internațională a comediilor sale.
– Ce impresie vă face Bucureștiul după 13 ani de lipsă?
– Nu pot fi obiectiv. Judec Bucureștiul cu inima și sensibilitatea revederilor dragi, iar nu cu creierul. Voi spune însă că găsesc orașul mult schimbat în bine. Curățenie, arhitectură avansată, străzi largi, parcuri de aerisire admirabile. Cișmigiul, care nu e mult schimbat, e cea mai frumoasă grădină din Europa.
– O ultimă întrebare: un moment impresionant din cariera dvs.?
– Din carieră? Viața e mult mai impresionantă decât teatrul. Niciun autor dramatic nu poate ajunge la intensitatea umană a faptului divers.

– Scene impresionante?
– Verdunul. Încheierea păcii…
Cele trei sferturi de oră s-au trasformat pe nesimțite în două ore întregi. S-a înserat…
Lumina cenușie se filtrează prin draperiile vechi de catifea. Yonnel ne anunță că pleacă a doua zi, urmând să monteze un film la Paris. Intră în noi repetiții, într-o activitate febrilă și neostenită. Îl părăsim cu regretul de a nu-l vedea și pe scena românească.

Sursa:

Ilustrațiunea română, 13 iunie 1934

No comments

leave a comment