Isadora Duncan s-a născut la San Francisco pe 26 mai 1877, fiind cea mai mică dintre cei patru copii ai bancherului Joseph Charles Duncan și ai lui Mary Isadora Gray. Familia a mai avut încă doi băieți, Augustin și Raymond, și o fetiță, Elizabeth, care a devenit și ea dansatoare. La scurt timp după venirea pe lume a Isadorei, s-a descoperit că tatăl ei folosea fonduri de la două bănci pe care le ajutase la un moment dat pentru a-și finanța speculațiile private. Deși bărbatul a reușit să scape de închisoare, mama Isadorei, furioasă din cauza infidelităților lui și a scandalului financiar în care era implicat, a divorțat. Joseph Duncan, cea de-a treia lui soție și fiica lor au murit în 1898, când vaporul britanic de pasageri SS Mohegan s-a scufundat în largul coastei Cornwall-ului.
După divorț, mama Isadorei s-a mutat cu cei patru copii ai săi în Oakland, California, unde a lucrat ca profesoară de pian și croitoreasă pentru a-și putea întreține copiii. Viitoarea artistă a urmat școala de la șase la zece ani, dar a renunțat la studii și a început să muncească încă din adolescență, dând cursuri de dans unor copii din oraș.
În 1896, Isadora a ajuns la Chicago, a participat la audiții pentru multe companii de teatru și și-a găsit în cele din urmă un loc în trupa lui Augustin Daly, cu care a plecat la New York, unde a urmat câteva cursuri cu Marie Bonfanti, dar a fost rapid dezamăgită de balet.
Simțindu-se insuficient apreciată în America, tânăra s-a mutat la Londra în 1898, a devenit rapid cunoscută, a început să câștige mulți bani și și-a permis să închirieze un studio unde s-a antrenat pentru viitoarele ei spectacole. De la Londra, în 1900 a călătorit la Paris și a câștigat și aici admirația publicului.
În 1902, Loie Fuller a invitat-o să facă turnee împreună și cele două artiste au călătorit prin toată Europa, dansatoarea devenind foarte iubită pentru tehnicile ei inovatoare, atât de diferite în comparație cu rigiditatea baletului clasic.
În 1910, Duncan l-a întâlnit pe ocultistul Aleister Crowley la o petrecere și cei doi au început o relație, deși el era, de fapt, mai atras de partenera ei de la acea vreme, Mary Dempsey (cunoscută ca Mary D’Este sau Desti).
În 1911, designerul francez Paul Poiret a închiriat un conac în La Celle-Saint-Cloud, unde organiza petreceri fastuoase. La una dintre ele, supranumită “La fête de Bacchus”, desfășurată pe 20 iunie 1912, Isadora Duncan, care purta o rochie de seară de inspirație antică proiectată de Poiret, a dansat pe mese printre cei 300 de invitați, iar martorii au povestit că în acea seară s-au băut 900 de sticle de șampanie.
Artistei nu-i plăceau aspectele comerciale ale turneelor, deoarece considera că o distrăgeau de la misiunea ei reală, aceea de a educa tinerii pentru dans, așa că a decis să deschidă școli pentru a le învăța pe adolescente filozofia dansului, prima dintre ele fiind inaugurată în 1904 la Berlin, în Germania. Această instituție a fost locul de naștere al “Isadorabilelor” (Anna, Maria-Theresa, Irma, Liesel, Gretel și Erika), protejatele Isadorei Duncan, cele care îi vor duce mai departe moștenirea artistică. Marea dansatoare le-a adoptat legal pe toate cele șase fete în 1919, astfel că acestea au primit numele ei de familie. La aproximativ un deceniu după fondarea școlii de la Berlin, Isadora a înființat la Paris o școală similară, dar instituția a fost însă închisă în scurt timp din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.
sursa foto: Fine Art America
În 1914, artista s-a mutat în Statele Unite și și-a transferat școala aici, iar în timpul petrecut la New York a pozat pentru o serie de studii ale fotografului Arnold Genthe. A fost nevoită să părăsească America în 1915 la bordul RMS Lusitania, iar în 1921 simpatiile ei de stânga au dus-o în Uniunea Sovietică și după puțin timp a înființat o școală de dans la Moscova. Cu toate acestea, incapacitatea guvernului sovietic de a-și îndeplini promisiunea de a o sprijini a determinat-o să se întoarcă în Occident și să lase instituția în grija uneia dintre protejatele ei, Irma.
Atât în viața profesională, cât și în cea privată, Isadora Duncan a încălcat standardele tradiționale. Era bisexuală și atee și vorbea mereu despre simpatiile ei comuniste. În timpul ultimului turneu în Statele Unite, în 1922–1923, a fluturat o eșarfă roșie în timp ce își dezvelea sânii pe o scenă din Boston, spunând: “Acesta este roșu! La fel sunt și eu!”
Artista a avut trei copii, toți născuți în afara căsătoriei. Prima care a venit pe lume, Deirdre Beatrice, era fiica designerului de teatru Gordon Craig și al doilea copil, Patrick Augustus, era fiul lui Paris Singer, al 22-lea din cei 24 de copii ai magnatului american Isaac Singer. Ambii s-au înecat la Paris în 1913, după ce mașina în care se aflau cu dădaca lor a căzut în Sena.
În autobiografia sa, artista povestește că a implorat un tânăr italian, sculptorul Romano Romanelli (fiul lui Raffaello Romanelli, cel care, între anii 1902-1913, a realizat mai multe sculpturi în România, printre care grupul statuar “Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, toate la Peleș, bustul regelui Carol I de la Castelul Pelișor, statuia lui Mihail Kogălniceanu și cea a lui Alexandru Ioan Cuza din Iași, Monumentul Unirii din Galați, Monumentul Eroilor Sanitari din București și multe monumente funerare în Cimitirul Bellu) să se culce cu ea pentru că era disperată să aibă un alt copil. A rămas însărcinată și a născut un fiu pe 13 august 1914, dar bebelușul a murit la scurt timp după ce a venit pe lume.
În 1921, după sfârșitul Revoluției bolșevice, când Isadora Duncan a locuit pentru un timp la Moscova, l-a cunoscut pe poetul Serghei Esenin, care era cu optsprezece ani mai tânăr decât ea. Pe 2 mai 1922 cei doi s-au căsătorit și poetul a însoțit-o într-un turneu prin Europa și Statele Unite. Mariajul a fost de scurtă durată, doar un an, pentru că în mai 1923 Esenin a părăsit-o și s-a întors în URSS. Doi ani mai târziu, pe 28 decembrie 1925, poetul a fost găsit mort în camera sa din hotelul Angleterre din Sankt Petersburg.
La sfârșitul anilor 1920, cariera Isadorei a intrat în declin și a devenit mai cunoscută pentru necazurile ei financiare, viața amoroasă scandaloasă și pentru faptul că apărea frecvent sub influența băuturilor alcoolice în public decât pentru spectacolele sale. Și-a petrecut ultimii ani mutându-se între Paris și stațiunile de la Marea Mediterană, lăsând tot timpul în urmă datorii la hoteluri.
În noaptea de 14 septembrie 1927, pe când se afla la Nisa, în Franța, artista, care avea 50 de ani, s-a urcat într-un automobil decapotabil deținut de Benoît Falchetto, un mecanic franco-italian. Purta la gât o eșarfă lungă, pictată manual, creată de artistul de origine rusă Roman Chatov, un cadou pe care îl primise de la prietena ei, Mary Desti.
Aceasta din urmă, când a văzut-o că se pregătea de plecare, a sfătuit-o să-și ia o pelerină pentru că vremea era rece, dar ea nu a vrut să-și pună decât eșarfa aceea în jurul gâtului. În timp ce se urca în mașină, i-ar fi spus lui Desti și celorlalți prieteni cu care petrecuse până atunci: “Adieu, mes amis. Je vais à la gloire!” (“Adio, prieteni. Mă duc spre glorie!”). Romancierul american Glenway Wescott menționează însă că Desti a spus mai târziu că ultimele cuvinte ale Isadorei au fost: “Je vais à l’amour”.
Imediat ce automobilul s-a pus în mișcare pe Promenade des Anglais, eșarfa de mătase pe care Isadora o purta în jurul gâtului a alunecat de pe umerii săi și s-a prins în butucul roții din spate a mașinii. Autovehiculul s-a oprit brusc, iar șalul a tras cu putere capul pasagerei spre spate și pur și simplu i-a frânt gâtul. Isadora a fost dusă la spital, dar era deja decedată. Trupul artistei a fost incinerat, iar cenușa a fost depusă lângă urnele copiilor ei din columbarul de la cimitirul Père Lachaise din Paris.
Sursa:
Isadora Duncan International Institute
Galerie foto:
