AcasăVizionariiScriitoriNicolae Filimon: Ciocoii vechi și noi

Nicolae Filimon: Ciocoii vechi și noi

Nicolae Filimon

Nicolae Filimon s-a născut pe 6 septembrie 1819 la București, fiind al treilea din cei patru copii ai preotului Mihai Filimon, parohul Bisericii Enei, și ai Mariei, soția acestuia. Unul dintre frații săi, Barbu, a fost funcționar, sora Ecaterina s-a căsătorit cu un profesor de liceu și consul englez, iar mezina, Elena, a fost căsătorită cu un inspector de tribunal. În 1829, la doar zece ani, Nicolae devine cântăreț în strană la biserica în care slujea tatăl său și continuă să fie apropiat de viața clerului și după moartea preotului Mihai, care a fost răpus de holeră în 1830.

Mai târziu, după cum consemnează Ion Ghica într-una dintre scrisorile sale către Vasile Alecsandri, devine corist în trupa artistei vieneze Henrietta Karl și flautist la Teatrul lui Papa Nicola, petrecându-și timpul în compania cântăreților de biserică ai epocii, printre care sunt consemnați Anton Pann, Nănescu, Chiosa-fiul, Unghiurliu și Marin Serghiescu Naționalu, cel din urmă viitor fruntaș al Revoluției pașoptiste.

În 1852 tânărul Nicolae Filimon devine epitrop al bisericii Enei, funcție pe care o va ocupa până la moartea sa, și la sfârșitul aceluiași an primește postul de „conțopist” la Departamentul Credinței din cadrul Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice.

Scriitorul debutează pe 5 decembrie 1857 în ziarul Naționalul cu foiletoane și cronici muzicale, iar un an mai târziu face o călătorie în Europa de vest, o bună ocazie de documentare pentru scrierea volumului de memorii mai puțin cunoscut astăzi “Escursiuni în Germania meridională”. În 1858 a publicat în paginile aceluiași ziar nuvela “Mateo Cipriani” sub numele inițial „Mănăstirea domenicanilor după colina Fiesole”, iar un an mai târziu îi apare nuvela “O baroneasă de poronceală”.

Nicolae Filimon

Ion Ghica mai scrie: “Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amici săi îl porecliseră Mălaiu mare fiindcă mânca bine. Când vorbea de bucate, i se umplea gura și defectul ce avea la vorbă dispărea când pronunța:

Icre proaspete cu lămâie de Mesina

Măsline dulci de Tesalia

Icre de chefal

Marinată de stacojii

Îi plăcea cu deosebire ciorba de știucă fiartă în zeamă de varză acră cu hrean, iahniile și plachiile, crap umplut cu stafide, curcan cu varză umplut cu castane și purcel fript, dacă era întreg.

Filimon avea un suflet blând, vesel, plăcut și nepăsător; întristarea nu s-a lipit de dânsul decât o singură dată, atunci când și-a închipuit că bunul și scumpul său amic Milo (actorul Matei Millo) a voit să-l parodieze în rolul Paracliserului din Florica lui Alecsandri.”

Filimon continuă să scrie, iar în 1860 Revista Carpaților îi publică nuvelele “Atentatul de la Schoënbrunn în contra vieții lui Napoleon”, “Ascanio și Eleonora” și “Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala”.

În noiembrie 1861 începe să colaboreze cu revista “Țăranul român” a lui Ion Ionescu de la Brad și este numit apoi șef al secției bunurilor la Arhivele Statului. În 1862 Alexandru Odobescu publică în foileton în mai multe numere consecutive ale “Revistei Române” cel mai cunoscut roman al scriitorului, “Ciocoii vechi și noi sau Ce naște din pisică șoareci mănâncă”, o cronică a vieții românești din perioada domniei lui Ion Gheorghe Caragea, pagini ce vor apărea în volum un an mai târziu.

Filimon va publica ultimul său articol în revista “Dâmbovița” în ianuarie 1865 pentru că starea sa de sănătate s-a înrăutățit dramatic în scurt timp. Era bolnav de tuberculoză și va înceta din viață la București pe 19 martie, la doar 45 de ani. Ion Ghica consemnează într-una dintre scrisorile sale: “Acei care l-au cunoscut pierdeau un amic sincer, leal, îndatoritor, totdeauna vesel și voios, totdeauna mulțămit cu puținul ce câștiga prin munca și talentul său; caracter independent, nu s-a căciulit niciodată la nimeni; ura și disprețuia lipsa de demnitate și lingușirea; modest până a roși când auzea laude pentru scrierile lui, n-a bănuit niciodată că era un scriitor de mare talent. Literatura a pierdut în el pe unul din luceferii săi”.

Sursa:

N. Mihăescu, Valori literare în opera lui Nicolae Filimon, Editura Casa Școalelor, 1943

Niciun comentariu

Lasă un comentariu