Copil unic al regelui Gustav II Adolf al Suediei și al reginei Maria Eleonora de Brandenburg, Cristina s-a născut pe 18 decembrie 1626 la Stockholm și a fost crescută ca și cum ar fi fost băiat. Gustav Adolf era foarte atașat de fiica sa și ținea să o pregătească așa cum se cuvine pentru îndatoririle de viitoare suverană, iar fetița îl admira foarte mult.
Cristina a povestit în memoriile sale: “Regele poruncise să primesc o educație virilă. Spusese foarte apăsat că nu dorea să mi se insufle niciuna din trăsăturile caracteristice sexului meu, în afară de onestitate și de modestie. În rest, voia să fiu un prinț adevărat și să fiu învățată tot ce trebuie să știe un prinț”.
Gustav Adolf a fost ucis în bătălia de la Lützen pe 16 noiembrie 1632, pe când Cristina nu avea decât cinci ani, moment în care micuța a devenit regină sub tutela unui consiliu de regență. La scurt timp regina mamă Maria Eleonora a fost îndepărtată de la curte, adevăratul stăpân al statului devenind cancelarul Axel Oxenstierna, numit de istorici un “Richelieu suedez”.
Înainte să moară, regele decisese ca fiica să fie dată în grija surorii lui, Ecaterina a Suediei, care era căsătorită cu Ioan Cazimir, conte palatin de Kleeburg, iar Cristina a devenit foarte apropiată de mătușă și prietenă cu fiica acesteia, Maria Eufrosina. Regina-mamă a trăit la castelul Gripsholm și nu i s-a permis să-și vadă fiica decât trei ani mai târziu, în 1639, după ce mătușa Ecaterina a murit.
Fetița a fost educată de un preceptor sever, Johannes Matthiae, care i-a impus să învețe 12 ore pe zi, timp în care a studiat istoria, geografia, științele politice, filosofia, teologia, astronomia și chimia.
În tot acest timp, Maria Eleonora i-a scris cu regularitate, încercând ca, prin influența ei, să obțină eliberarea și, în cele din urmă, să părăsească Suedia, ceea ce s-a întâmplat de-abia în 1640. Cum frații mai mici ai regelui Gustav Adolf muriseră, Consiliul Național al Suediei a sugerat ca tânăra prințesă să preia guvernarea imediat ce împlinește vârsta de 16 ani, astfel că în 1644 regina Cristina a preluat tronul, deși încoronarea a fost amânată din cauza războiului cu Danemarca. Prima ei misiune a fost să facă pace cu Danemarca, lucru pe care l-a reușit cu succes.
Regina a înțeles repede că toată lumea aștepta de la ea un moștenitor pentru tronul Suediei. Vărul ei primar, Carol, s-a îndrăgostit nebunește de suverană, tinerii s-au logodit în secret în 1642, cu puțin timp înainte ca el să plece în armată, dar căsătoria nu a avut loc niciodată. În această perioadă, tânăra dormea doar trei ore pe noapte și își ocupa timpul studiind, uita să-și pieptene părul, se îmbrăca în grabă și purta pantofi bărbătești. Cu toate acestea, contemporanii spuneau că era fermecătoare, iar părul rebel a devenit marca ei.
Pe 26 februarie 1649, Cristina a anunțat că dorește să se căsătorească și l-a numit moștenitor al tronului pe vărul ei primar, Carol Gustav. A fost acuzată de adversari că, în loc să guverneze, ea petrece cea mai mare parte a timpului cu prietenii din străinătate, la baluri și la teatru.
În februarie 1654, suverana a decis să abdice, a cerut 200.000 rikstaleri pe an ca dotă, iar pe 5 iunie a semnat actul de renunțare la tron. În vara aceluiași an, a părăsit Suedia îmbrăcată în haine bărbătești, a călătorit dându-se drept contele Dohna și s-a stabilit la Antwerp, în Țările de Jos. Pe 24 decembrie 1654, a renunțat la religia protestantă și s-a convertit la catolicism, dar nu a făcut publică știrea, pentru că Suedia ar fi putut să refuze să-i mai plătească venitul. În septembrie, a plecat în Italia cu anturajul ei format din 255 de persoane și 247 de cai. De-abia pe 3 noiembrie 1655 Cristina le-a scris Papei Alexandru al VII-lea și vărului ei, Carol al X-lea, despre noua ei religie, așa încât călătoria spre sud prin Italia a fost planificata în detaliu de către Vatican și a fost primită triumfător în Ferrara, Bologna, Faenza și Rimini.
Pe 20 decembrie, fosta regină a ajuns la Vatican, unde i s-a oferit propria aripă în interiorul palatului. Cristina s-a stabilit mai târziu la Palazzo Farnese din Roma, care aparținea Ducelui de Parma, și a deschis o academie de muzică, teatru și literatură numită Accademia degli Arcadi. A rămas în Italia pentru tot restul vieții, dar în februarie 1689, ajunsă la vârstă de 62 de ani, s-a îmbolnăvit grav după o vizită la templele din Campania, la mijlocul lunii aprilie a dezvoltat o infecție, apoi a făcut pneumonie. Aflată pe patul de moarte, i-a trimis Papei un mesaj cerându-i să-i ierte jignirile pe care i le adresase în timpul vieții.
Cardinalul Azzolino, despre care contemporanii au presupus ca i-ar fi fost amant, a fost alături de ea până în ultima clipă, pe 19 aprilie 1689. Oaspete al cinci papi consecutivi și simbol al contrareformei, Regina Cristina a fost una dintre puținele femei îngropate în grota Vaticanului. Printre prietenii ei s-au aflat, de-a lungul timpului, personalități de prim rang : filozofii René Descartes, Pierre Gassendi, Blaise Pascal, cardinalul și omul de cultură Decio Azzolino și marele dramaturg francez Molière.
