Pe 16 octombrie 1978, alegerea cardinalului polonez Karol Wojtyła pe tronul pontifical a surprins întreaga lume. Pentru prima dată după 455 de ani, Biserica Catolică avea un papă care nu era italian. Ioan Paul al II-lea, așa cum avea să fie cunoscut, traversase în tinerețe experiența ocupației naziste, iar mai târziu cunoscuse îndeaproape realitățile regimului comunist din Polonia. Pontificatul său de aproape 27 de ani a fost marcat de călătorii apostolice fără precedent, de implicarea în marile transformări politice ale sfârșitului de secol XX și de eforturile de apropiere între religii. În mai 1999, a devenit primul papă care a vizitat România, o țară majoritar ortodoxă, fiind întâmpinat de sute de mii de oameni.
Karol Wojtyła s-a născut pe 18 mai 1920, într-o familie modestă, fiind fiul unui ofițer în rezervă. La vârsta de 9 ani și-a pierdut mama și, după absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității Jagiellone din Cracovia. În timpul ocupației naziste a Poloniei din cel de-al Doilea Război Mondial, școala a fost închisă și Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice.
Începând din anul 1942 Karol Wojtyla a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, și pe 1 noiembrie1946 a fost hirotonit ca preot catolic. La scurt timp după aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat la Universitatea Papală Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange.
În 1948, a obținut doctoratul în teologie cu o teză despre „Credința în gândirea Sfântului Ioan al Crucii”. Reîntors în Polonia, a deținut mai multe parohii în Cracovia și a obținut în acea perioadă doctoratul în filosofie cu o teză despre Max Scheler. În 1953, i-a fost încredințată catedra de Teologie morală și etică socială a Facultății de Teologie din Cracovia. Când aceasta a fost desființată, un an mai târziu, Karol Wojtyla a fost numit profesor de etică la Universitatea Catolică din Lublin. Aici a fondat un Institut de morală creștină, a cărui direcție a deținut-o până în 1978.
Papa Pius al XII-lea l-a numit, pe 4 iulie 1958, episcop titular de Ombi și auxiliar de Cracovia, iar peste câteva luni, pe 28 septembrie, a fost hirotonit episcop în catedrala Wawel din Cracovia.
În acea perioadă și-a ales deviza „Totus tuus” („Al tău întru totul”), în semn de devotament față de Fecioara Maria. Papa Paul al VI-lea l-a numit, pe 13 ianuarie 1964, arhiepiscop de Cracovia, iar pe 26 iunie 1967, a devenit cardinal.
Imediat după decesul Papei Ioan Paul I, Karol Wojtyła a fost ales papa, devenind, pe 16 octombrie 1978, cel de-al 264-lea urmaș al Sfântului Petru. Și-a luat numele Ioan Paul al II-lea și a fost încoronat ca Suveran Pontif pe 22 octombrie 1978, fiind primul papă polonez din istorie și unul dintre puținii care nu s-au născut în Italia, primul de la Papa Adrian al VI-lea, în 1522. Pontificatul său a fost unul dintre cele mai lungi, al treilea ca durată, din istoria Bisericii Catolice.
Pe 13 mai 1981, a fost victima unui atentat comis de Mehmet Ali Ağca, care l-a împușcat de la mică distanță, iar pe 6 ianuarie 1995, poliția din Manila, Filipine, a dejucat Operațiunea Bojinka, care era, de fapt, un alt plan pentru uciderea papei.
După o lungă suferință pricinuită de boala Parkinson, care se manifesta încă din 1990, Karol Wojtyła s-a stins din viață la reședința din Vatican în ziua de 2 aprilie 2005, la ora 19:37.
„Sunt fericit, fiți și voi la fel. Nu vreau lacrimi. Să ne rugăm împreună cu satisfacție. Fericit mă încredințez Fecioarei”, sunt cuvintele pe care Ioan Paul al II-lea i le-a dictat secretarului său în ultimele ore ale vieții.
