Miguel de Cervantes s-a născut în Alcalá de Henares pe 29 septembrie 1547 și a fost fiul lui Rodrigo Cervantes și al doñei Leonor. În 1551, familia s-a mutat la Valladolid, tatăl, un fost nobil care ajunsese bărbier și chirurg ambulant, a fost încarcerat timp de câteva luni și bunurile i-au fost confiscate din cauza datoriilor. După cinci ani, Rodrigo Cervantes a plecat în Córdoba pentru a prelua moștenirea lăsată de bunicul scriitorului, și pentru a scăpa de creditori.
La vârsta de 19 ani, în 1566, Miguel s-a stabilit la Madrid și și-a descoperit pasiunea pentru teatru, dar în scurt timp a decis să se refugieze în Italia, pentru că fusese acuzat că l-ar fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura, acțiune care i-a atras mânia regelui Filip al II-lea al Spaniei. A ajuns la Roma în decembrie 1569 și aici a intrat în serviciul lui Giulio Acquaviva, care avea să devină cardinal în 1570 și pe care probabil scriitorul îl cunoscuse la Madrid.
Cei doi au călătorit împreună la Palermo, Milano, Florența, Veneția, Parma și Ferrara, după aceea Cervantes s-a angajat ca soldat în compania căpitanului Diego de Urbina și s-a îmbarcat pe galera Marquesa, iar pe 7 octombrie 1571 a participat în bătălia de la Lepanto, fiind parte din armata creștină condusă de don Juan de Austria, fratele vitreg al regelui spaniol Felipe al II-lea.
De aici i s-a tras porecla „ciungul de la Lepanto”, deși, în realitate, nu i-a fost amputat brațul stâng, ci doar a fost anchilozat o vreme din cauza unei răni, “pentru gloria mâinii drepte”, cum va spune mai târziu. Timp de șase luni a stat într-un spital din Messina, iar în 1572 și-a reluat cariera militară, participând la expedițiile navale din Navarino, Corfu, Bizerta și Tunisia, sub comanda căpitanului Manuel Ponce de León.
Timp de doi ani, până în 1575, tânărul a locuit în Napoli, apoi, în timp ce încerca să se întoarcă în Spania la bordul galerei Sol, o navă de pirați de dimensiuni mici a atacat vasul pe care se afla împreună cu fratele său, Rodrigo, ambii fiind făcuți prizonieri. Cervantes a fost dus în Algeria și vândut ca sclav, dar, datorită faptului că s-au găsit asupra lui scrisori de recomandare semnate de don Juan de Austria și de ducele de Sessa, răpitorii au crezut că este o persoană foarte importantă și că puteau obține o recompensă bună pe el, astfel că au cerut 500 de escudos de aur în schimbul eliberării.
În cei cinci ani de închisoare, Miguel a încercat să evadeze de patru ori împreună cu colegii săi de celulă. Prima tentativă a eșuat, pentru că maurul care trebuia să-i conducă la Oran i-a abandonat încă din prima zi. Deținuții au fost nevoiți să se întoarcă în Algeria și au fost din nou puși în lanțuri și supravegheați și mai atent ca înainte. Între timp, mama lui Cervantes a reușit să strângă o parte din suma pentru răscumpărare, dar banii nu erau suficienți pentru a-i elibera pe ambii fii. Miguel a preferat să fie pus în libertate fratele său, Rodrigo, care, ajuns în Spania, a conceput un plan pentru a-i dezrobi pe toți prizonierii rămași în captivitate. Scriitorul a fugit din locul de detenție și s-a ascuns într-o peșteră, așteptând venirea unei galere spaniole, dar vasul a fost capturat, iar fugarii au fost aspru pedepsiți.
După ce un al treilea plan a eșuat, Cervantes a fost condamnat să primească două mii de lovituri de bici, dar sentința nu a fost executată până la urmă.
Și ultima încercare de evadare a fost nereușită, din cauza trădării unuia dintre deținuți, care a dezvăluit planul complotiștilor guvernatorului turc al Algeriei, iar acesta l-a mutat pe Cervantes într-o închisoare aflată chiar în palatul său. După aceea, a hotărât să-l ducă la Constantinopol, de unde fuga ar fi fost practic imposibilă.
În mai 1580 au ajuns în Algeria doi reprezentanți ai ordinului creștin „Părinții trinitari”, care urmau să se ocupe de negocierea privind eliberarea prizonierilor, iar călugării au reușit să strângă suma cerută ca răscumpărare făcând apel la negustorii creștini din zonă și au reușit să-l salveze pe scriitor pe 19 septembrie 1580, exact când guvernatorul se pregătea să-l ducă spre Constantinopol.
Ajuns în Spania pe 24 octombrie, Cervantes a stat un timp la Valencia, iar în noiembrie sau decembrie s-a întors, împreună cu familia, la Madrid. În primăvara următoare, s-a mutat în Portugalia, unde se afla sediul curții lui Filip al II-lea al Spaniei, pentru a găsi o modalitate de a-și reface viața și a plăti din datoriile făcute de familie pentru a-l elibera din Algeria.
Scriitorul a fost trimis cu o misiune secretă în Oran, pentru că avea multe cunoștințe privind cultura și obiceiurile din nordul Africii, primind 50 de escudos. Ulterior s-a întors la Lisabona și, spre sfârșitul anului, s-a îndreptat către Madrid, solicitând o funcție administrativă în Indii.
În această perioadă a avut o relație cu Ana Villafranca de Rojas, soția cârciumarului Alonso Rodríguez, cei doi având o fetiță, Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o. Nu după mult timp, pe 12 decembrie 1584, Cervantes s-a căsătorit cu Catalina de Salazar y Palacios, o tânără săracă, în vârstă de douăzeci de ani. La doi ani după mariaj, scriitorul și-a început călătoriile prin Andaluzia și a decis să divorțeze. În 1587, a primit funcția de comisar al aprovizionării pentru Invincibila Armada și, datorită misiunii, a făcut de nenumărate ori drumul între Madrid și Andaluzia, trecând prin Castilia-La Mancha.
Mai târziu s-a stabilit la Sevilla, ajungând să lucreze ca perceptor de impozite, mergând din casă în casă pentru a strânge taxele de la cetățeni. În 1597 a ajuns în închisoarea regală, pentru că, în urma falimentului băncii unde depunea banii, a fost acuzat de însușirea banului public.
Șapte ani mai târziu, în 1604, s-a stabilit la Valladolid, unde se afla Curtea Regală a lui Filip al III-lea al Spaniei, iar după un an a reușit să publice prima parte din „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” (Iscusitul hidalgo Don Quijote de La Mancha). La Valladolid, pe o stradă îngustă, rămasă la un nivel mai jos decât străzile noi, se poate vedea încă reședința lui Cervantes. Locuința în care nemuritorul autor al lui „Don Quichotte de la Mancin“ a trăit în 1605, an în care a fost publicată prima parte a romanului, a fost salvată, printr-un miracol, de distrugere în timpul lucrărilor de reconstrucție a oraşului. Aici se află o bibliotecă în care sunt expuse toate traducerile lui „Don Quichotte” apărute până acum. În „Casa lui Cervantes” se mai află un exemplar al primei ediţii a părţii întâi a lui „Don Quichotte”, ce a fost tipărită de Juan de la Cuesta a Madrid şi căruia Cervantes nu i-a făcut nicio corectură. La etajul al II-lea al reședinței se găsesc cele patru mici cămăruţe în care scriitorul locuia împreună cu familia.
Situaţia lui materială a continuat să fie proastă. În 1611, i-a cerut viceregelui spaniol din Napoli o slujbă, dar a fost refuzat, din cauza vârstei prea înaintate. Avea, într-adevăr, 64 de ani, dar izbutise totuşi să atragă, prin activitatea sa literară, atenţia acestui important personaj şi a fratelui lui, cardinalul arhiepiscop de Toledo, mai ales după ce dedicase celui dintâi colecţia de “Nuvele exemplare”. A obţinut astfel un sprijin material efectiv, care i-a permis să-şi ducă zilele, în condiţii relativ bune, cel puţin pentru modestele lui pretenţii, până la moarte, în 1616. Înainte a suferit o ultimă lovitură, de această dată mai gravă decât toate, fiindcă era îndreptată împotriva operei sale de căpetenie. În 1614, când scria partea a doua a lui “Don Quijote”, un șarlatan literar și autor obscur cu numele Alonso Fernández de Avellaneda a publicat o aşa zisă continuare a romanului lui Cervantes, căreia i-a dat acelaşi titlu, precizând că-i vorba de volumul II al operei. Mai mult decât atât, în prefaţă, unde se dă drept un fel de coproprietar al primei părţi din “Don Quijote”, l-a acoperit de injurii pe autor, legându-se, printre altele, de mâna luii anchilozată şi afirmând, lucru neexact de altfel, că Cervantes şi-ar fi scris opera la închisoare.
În iulie 1613, Cervantes s-a alăturat celui de-al treilea ordin franciscan, dar starea sa de sănătate s-a înrăutățit de la o zi la alta. Conform simptomelor descrise, inclusiv setea permanentă, se pare că suferea de diabet. Miguel de Cervantes a murit pe 22 aprilie 1616 și, conform dorinței lui, a fost înmormântat în Mănăstirea Trinitarienilor desculți (Convent of the Barefoot Trinitarians) din centrul Madridului. Rămășițele sale au dispărut în 1673 după ce au fost mutate în timpul lucrărilor de reconstrucție a mănăstirii, dar în 2014 istoricul Fernando de Prado a lansat un amplu proiect de descoperire a acestora.
În ianuarie 2015, Francisco Etxeberria, antropologul criminalist care a condus cercetările, a raportat descoperirea unor casete care conțineau fragmente osoase pe care erau inscripționate literele „M.C.”. Pe baza cercetărilor aprofundate, pe 17 martie 2015 rămășițele au fost confirmate ca aparținându-i lui Cervantes și scriitorul a fost înmormântat din nou în cadrul unei ceremonii publice impresionante, care a avut loc în iunie 2015.
