Sinuciderea poetei Sylvia Plath

Sylvia Plath s-a născut pe 27 octombrie 1932 la Boston și a fost fiica unor profesori care predau la universitea din oraș. Tatăl ei, Otto Plath, a murit când fetița avea 8 ani, iar mama, Aurelie, a fost nevoită să își crească singură cei doi copii, pe Sylvia și pe fratele ei mai mic.

În vara anului 1953, tânăra s-a înscris pentru o colaborare de patru săptămâni la revista de modă Mademoiselle din New York și, când a revenit acasă, a aflat că îi fusese refuzată participarea la un curs de vară la Harvard, condus de scriitorul Frank O’Connor, pe care își dorea foarte mult să îl urmeze.

Disperată, poeta de 21 de ani s-a dus la mormântul tatălui său și a înghițit 50 de pastile de somnifere cu intenția de a se sinucide, dar a fost găsită la timp și salvată de la moarte. Psihiatra care a luat-o în evidență a reușit să o scoată din starea de depresie profundă în care intrase, Sylvia și-a continuat studiile, a absolvit Smith College în 1955 cu summa cum laude, apoi a plecat în Anglia, la Cambridge, cu o bursă Fulbright. Acolo l-a cunoscut pe poetul britanic Ted Hughes, cei doi s-au căsătorit în iunie 1956 și au avut doi copii, o fiică născută în 1960 și un fiu care a venit pe lume în 1962. La scurt timp a urmat însă despărțirea de Ted Hughes, care începuse să o înșele.

La începutul anului 1963, tinerei scriitoare i-a apărut romanul autobiografic „The Bell Jar”, dar situația ei financiară era disperată. Mariajul eșuase, ea și copiii se îmbolnăviseră, locuiau într-un apartament neîncălzit și rămăsese fără niciun ban.

„Am fost foarte tulburată de ceea ce am considerat că reprezintă o izbucnire spre nou, de pildă în volumul “Life Studies” de Robert Lowell e o luare în stăpânire a unei experienţe emoţionale foarte grave, foarte personale, într-adevăr, până atunci considerată în parte tabu. Poemele lui Lowell despre experienţa sa în aceste domenii private, de obicei trecute sub tăcere, au fost, cred eu, explorate cu atenţie de către poezia recentă americană… Trebuie să spun că nu pot simpatiza însă cu acele strigăte din inimă care nu sunt insuflate de nimic altceva decât de cuţite sau de lucruri de felul acesta. Eu cred că un poet ar trebui să fie în măsură să-şi controleze şi utilizeze experienţele, chiar cele mai infricoşătoare… cu o minte echilibrată, inteligentă. Eu cred că experienţa personală nu ar trebui să fie o cutie închisă şi o experienţă narcisistă de oglindire într-o oglindă. Eu cred că ea ar trebui să fie relevantă la modul cel mai general, legată de lucruri cum au fost Hiroshima sau Dachau și altele de acel fel…”, spunea Sylvia Plath într-un interviu în 1962.

În dimineața zilei de 11 februarie 1963, poeta s-a sinucis dând drumul gazelor de la mașina de gătit, în timp ce copiii dormeau în camera alăturată. Fostul soț a fost devastat după tragicul eveniment și și-a reproșat toată viața faptul că nu i-a fost alături în ultimele luni. Fiica Sylviei, Frieda Hughes, este, la rândul ei, poetă, dar fiul, Nicholas Hughes, un reputat biolog marin, s-a spânzurat în 2009, moștenind, probabil, depresia și tendințele suicidale ale mamei sale.

Cuvinte

Securi

După a căror lovituri răsună pădurea,

Şi ecourile!

Ecourile călătorind

Dinspre centru asemenea cailor.

Seva

Izvoreşte ca lacrimile, ca

Apa

Străduindu-se să-şi restabilească oglinda

Peste stâncă

Şi care picură, se roteşte,

Un craniu alb,

Alineat de înverziri buruienoase.

Ani mai târziu eu

Le întâlnesc pe drum

Cuvinte uscate şi fără călăreţi.

Neobositul ropot de copite, în timp ce

Din afundul iazului, stele fixe

Stăpânesc o viaţă.