Matilda Cugler-Poni s-a născut pe 2 aprilie 1853 la Iaşi. Tatăl său, Carol von Cugler, era arhitect german (sau austriac, după alte surse), iar mama, care se numea tot Matilda, era născută în capitala Moldovei, fiica maiorului Herfner care, deşi neamț, servea în armata română. Soții Cugler s-au ocupat serios de educaţia celor patru copii: Anton Cugler, fiul mai mare, a fost procuror în Piatra Neamț, Cazimir Cugler a fost căpitan în Botoşani, iar Norbert Cugler, urmând cariera tatălui, a devenit arhitect al judeţului Iaşi.
Unică fiică, “poeta ştia latineşte, greceşte, franceza, italiana, germana, spaniola şi polona, și a studiat acasă, având de profesor pe un om mare de ştiinţă, pe un belgian numit St. Pierre. De la el a învăţat germana, franceza şi italiana. De la un bătrân preot catolic a învăţat limba spaniolă şi de la o amică a mamei sale, limba polonă. Afară de acestea, a mai studiat latineşte şi limba veche greacească”, aflăm din revista Familia. Iosif Vulcan îi lăuda modestia, dragostea pentru copii şi hărnicia ca gospodină: “Şi-a crescut copiii singură, spunând: “Părinţii mei au făcut mari jertfe pentru a mă creşte, eu îmi plătesc datoria către dânşii făcând pentru copiii mei acelaşi lucru”.
La vârsta de 15 ani, Matilda Cugler-Poni a debutat în „Convorbiri literare”, fiind colaboratoare a revistei de la înfiinţarea ei până în 1890, dar a scris și în “Literatorul”, „Revista Literară” și “Familia”.
George Călinescu nota că în anul 1872 s-a căsătorit cu eruditul profesor Vasile Burlă, dascăl la Institutul liceal de domnișoare Humpel, apoi profesor de latină și greacă la Liceul Internat, dar mariajul a durat doar doi ani. “Bârfitorii, menționează Călinescu, spun că ea umbla să se însoțească chiar cu Eminescu, ceea ce acesta dezmințea. În august 1874, era numită doamna Cugler-Poni. Curios, peste vreun an Eminescu credea posibilă o împăcare între Burlă și Matilda. În orice caz, poeta deveni soția lui Petru Poni, profesor universitar, om politic, membru al Academiei Române”.
Matilda Cugler-Poni a încetat din viață pe 9 octombrie 1931, la Iași.
Ziarul Dimineața consemna la dispariția ei: „A murit la Iaşi, în casa cu livadă din str. Kogălniceanu, Matilda Cugler-Poni, poeta favorită a generaţiei trecute. Ea a adus poeziei o delicată
sensibilitate feminină, care cadra atât de bine cu subiectele şi cu modul de expresie. Versurile Matildei Cugler-Poni răspundeau unei stări sufleteşti. Erau cetite şi recitite de generaţia ei, şi chiar de generaţia următoare. Mulţi le ştiau pe de rost şi le ştiu încă.
Talentaţi compozitori i-au pus cuvintele pe note. Şi societatea românească, mai ales în Moldova, şi-a plâns melancoliile în sunetele romanţelor sale. Melodiile s-au popularizat. Nu se mai ştia nici poetul, nici compozitorul. Chiar cuvintele nu mai semănau în totul. Trecând din gură în gură, ele primeau colaborarea fiecăruia. Important este că, la acea dată, Matilda Cugler-Poni găsise rezonanţă în sufletul publicului cetitor — până în straturile largi. Şi găsise această rezonanţă mulţumită sincerităţii sentimentelor sale adevărate şi etern omeneşti.
Poezia generaţiei Matildei Cugler- Poni a ieşit de la modă. Chiar şi lectorii ei de odinioară citesc altceva acum. Alte cântece au ecou în sufletul lor. Totuşi, când le vin în minte frânturi din poeziile sale, ei le repetă şi le fredonează cu plăcere… fiindcă în ele, împletite între cuvinte şi melodii, se regăseşte şi se reconstituie însăşi tinereţea lor.
Dar versurile Matildei Cugler-Poni au şi în sine o valoare artistică.. Au o delicateţe, un fior fin şi adânc. Iar când ne gândim la romanţele în care-şi cântă dragostea generaţia de astăzi, pline de grobienie şi de vulgaritate, preţuirea distinsei poete de la Iaşi se impune cu laude încă şi mai mari.
Matilda Cugler-Poni rămăsese ca un uitat cântăreţ din alte vremuri, în livada liniştită din dealul Iaşilor, şi tăcerea din juru-i a acaparat-o într-o zi. S-a retras din viaţă cu aceeaşi discreţie cum a trăit.
În Cimitirul Eternităţii se urcă încă un suflet din cele care au vibrat în laşiul din alte timpuri”.
Și cotidianul Adevărul (16 octombrie 1931) i-a adus un omagiu poetei:
“Cu Matilda Cugler-Poni dispare încă una din figurile laşiului intelectual de odinioară, o stea din vestita constelaţie poetică Eminescu – Veronica Micle – Naum.
Acum cincizeci de ani, Matilda Cugler-Poni era una din figurile cele mai cunoscute ale literaturii poetice româneşti. Portretul şi versurile ei figurau în toate cărţile didactice.
Care elev de şcoală sau care moldovean nu ştia pe de rost vestitele versuri:
„Ah, lăsaţi-mă să plâng în pace”. Sunt zece ani de când Matilda Cugler-Poni şi-a publicat o nouă ediţie a volumului ei de versuri. Opera poetică n-a fost relevată de critica de azi. Desigur că evoluţia limbii, a stilului, a genurilor literare, a versului şi îndeosebi a sufletului face ca cititorul cu o rafinată cultură literară să nu mai guste imaginile şi expresia sensibilităţii închisă în opera poetică de acum jumătate de veac.
Critica literară este însă datoare să privească şi să judece astfel de opere situându-le ca valori culturale în evoluţia timpurilor.
Matilda Cugler-Poni rămăsese, pe lângă Iacob Negruzzi care mai trăieşte azi, singura dintre acei ce au vieţuit în atmosfera poetică a Iaşilor, în preajma geniului lui Eminescu, purtând în suflet şi-n amintire imaginea poetului.
Poezia ei, ca şi a lui Eminescu, poartă în ea adesea ecouri şi reminiscenţe romantice din „liedurile“ lui Heinrich Heine… În casa Matildei-Poni din Iaşi (casa în care a închis acum ochii pe vecie, după o viaţă frumoasă de peste 80 de ani) se întâlneau odinioară femeile elitei intelectuale ieşene care puseseră baza revistei „Reuniunea femeilor române“.
După Veronica Micle, după fiica ei, doamna Gruber, de asemenea poetă, iată că dispare acum şi ultima cântăreaţă a vechii capitale a Moldovei de altă data. Îmi amintesc un vers din Heine: „Alte timpuri, alte cânturi”.
Istoricul Nicolae Iorga, care nu a putut fi prezent la înmormântare, a transmis un mesaj emoționant:
“Venerabila doamnă care la o aşa de înaintată vârstă pleacă dintre noi a fost, în viaţa ei împodobită cu atâtea daruri sufleteşti, un exemplu în toate privinţele. Pe vremea când poezia era sinceritate, sentiment şi simplicitate, versurile Mathildei Cugler au fost cetite şi mai mult cântate de atâta lume care a găsit în armonia uşoară a silabelor ritmice, cu un parfum de sentimentalitate duioasă, mângâiere la multe suferinţi şi deziluzii.
Soţie a unui om eminent, în care era întrupată discreta înţelepciune a rasei sale moldoveneşti, doamna Poni a fost buna sfătuitoare care se ascunde şi sprijinul moral care e totdeauna la căpătâiul îndoielilor şi necazurilor pe care oricui, şi mai ales omului drept şi bun, lumea le dă din belşug. O astfel de viaţă să îndemne pe femeile de azi care au nevoie de asemenea îndemnuri şi în versul ei să se crească, harnice, modeste şi bune, acelea de care mâine are nevoie neamul nostru, pentru a nu cădea pradă păcatelor fatale ale unei modernităţi în afară de morala eternă sau contra ei“.
Puteți citi și:
Maria Cunțan, drama unei poete necunoscute
