Cunoscătoare a artelor, dedicată educației și operelor de binefacere, Maria Feodorovna a contribuit la fondarea unor instituții filantropice și culturale care au marcat profund Rusia țaristă. Prin rafinamentul său și loialitatea față de familie, a rămas o figură emblematică a monarhiei într-o epocă de schimbări profunde și numeroase intrigi politice.
Sofia Dorothea of Württemberg, cea care va deveni țarina Maria Feodorovna, s-a născut la Stettin, în Polonia de astăzi, pe 25 octombrie 1759, și a fost fiica lui Friedrich al II-lea, Duce de Württemberg, și a Friederikăi Dorothea de Brandenburg-Schwedt. Când avea zece ani, familia și-a stabilit reședința la Castelul de la Montbéliard.
În 1773, a fost inclusă în grupul de prințese considerate posibile soții ale moștenitorului tronului Rusiei, viitorul țar Pavel I. Totuși, pentru că nu împlinise încă 14 ani în acel moment, a fost considerată prea mică pentru un astfel de angajament, așa că Pavel s-a căsătorit cu Wilhelmina Louisa de Hessa-Darmstadt.
Prințesa a fost logodită cu Ludovic de Hesse, fratele Wilhelminei, prima soție a viitorului țar, însă, când moștenitorul coroanei ruse a rămas văduv, în 1776, a devenit a doua lui soție, fostul logodnic primind o recompensare materială la ruperea angajamentului.
Sofia avea acum 17 ani și era încântată de ideea de a deveni viitoare împărăteasă a Rusiei, iar țarina Ecaterina a II-a a fost bucuroasă că lucrurile se aranjaseră astfel.
Tinerii s-au întâlnit prima dată la Berlin, adolescenta s-a convertit la ortodoxism și și-a ales numele rus Maria Feodorovna. În decembrie 1777, a adus pe lume primul dintre cei zece copii pe care îi va avea, pe viitorul țar Alexandru I.
După scurt timp, soacra ei, Ecaterina, l-a luat pe nou-născut pentru a-l crește fără influența părinților, iar când s-a născut cel de-al doilea fiu, în aprilie 1779, a făcut același lucru. Autoritara împărăteasă a Rusiei, a pus monopol pe viața cuplului și a ajuns până într-acolo încât le interzicea celor doi să-și vadă copiii.
După moartea țarinei, în 1796, Maria Feodorovna, care avea deja nouă copii, a devenit împărăteasa Rusiei și a început să se implice în viața politică a țării.
Cel mai important lucru care l-a făcut a fost înființarea primelor școli de fete și a numeroase organizații caritabile în imperiu, având o grijă deosebită pentru tinerele mame și pentru copiii mici.
Relațiile dintre cei doi soți s-au degradat însă cu timpul. După ce Maria a dat naștere celui de-al zecelea copil, în 1798, Pavel s-a îndrăgostit nebunește de o tânără de 19 ani, Anna Lopukhina, pe care a adus-o la Sankt Petersburg, provocându-i țarinei o criză de furie.
Pe 12 martie 1801, după patru ani, patru luni și patru zile de domnie, țarul Pavel fost ucis chiar în dormitorul lui de niște complotiști care încercaseră mai întâi să-l determine să abdice. Conflictul a degenerat, iar criminalii l-au lovit cu o sabie, l-au sugrumat, apoi l-au călcat pur și simplu în picioare.
În noapte crimei, Maria Feodorovna s-a gândit să urmeze exemplul Ecaterinei a II-a și să încerce să se autoproclame împărăteasă, dar fiul ei cel mare, Alexandru, a convins-o, cu greu, să renunțe la această idee. Relația dintre mamă și fiu a fost tensionată la început, dar s-a îmbunătățit mult datorită intervenției soției tânărului.
Văduva și-a păstrat cea mai înaltă poziție din imperiu, iar la ceremoniile publice apărea la brațul fiului ei, în timp ce nora, blânda împărăteasa Elisabeta, mergea cu un pas în spate.
Ambițioasa țarină a murit la Palatul Pavlovsk pe 5 noiembrie 1828, la vârsta de 69 de ani, iar amintirea ei a fost onorată de familia imperială, care i-a omagiat stilul elegant, umorul, inteligența și energia.
