HomeOameni care au intrat în istorieAsasini și criminaliTita Cristescu: misterul morții actriței

Tita Cristescu: misterul morții actriței

Tita Cristescu

Tita Cristescu, fiica cea mică a lui Gheorghe Cristescu zis Plăpumarul, primul secretar general al Partidului Comunist Român (din 1921 până în 1924), s-a născut în anul 1908 la București. Câștigătoare a trofeului Miss România și a unui concurs de frumusețe în Germania, Tita a cochetat cu actoria, dar a devenit, în cele din urmă, o femeie mondenă a Bucureștiului interbelic. Moartea ei suspectă, în noaptea de Crăciun a anului 1935, la doar 27 de ani, a stârnit interesul opiniei publice românești care a urmărit cu mare pasiune relatările jurnaliștilor epocii.

Tita Cristescu

Într-un reportaj publicat de revista “Realitatea ilustrată” din ianurie 1936 se prezintă, într-o lumină nouă, drama din Bulevardul Brătianu, oferindu-se în același timp amănunte interesante asupra misterioasei otrăvi care a ucis pe frumoasa artistă.

S-ar putea spune că nu a existat în țara noastră o afacere criminală care să pasioneze publicul atât de mult ca misterul morții actriței Tita Cristescu. Pe de o parte a impresionat moartea năprasnică și, pe de alta, taina care învăluie cele petrecute. Autoritățile n-au putut preciza dacă a fost o sinucidere sau un asasinat. Exista chiar o a treia ipoteză, aceea a unei erori, fie din partea farmaciei, fie chiar din partea artistei, care a întrebuintat un drog în cantitate prea mare. Chiar dintre cei care cred că s-a comis o crimă, cei mai mulți nu admit că otrăvirea ar fi putut fi comisă de un bărbat gelos și socotesc mai degrabă că a existat o rivală, eventual complicitatea unei servitoare.

Ceilalți, în special familia, susțin că asasinul e un pretendent respins… Este straniu în această afacere că artista a murit după ce-a consumat al 13-lea bulin – număr fatal – din doctoria prescrisă de medic. Poate că un romancier s-ar fi interesat mai mult de latura socială a chestiunii când ar lua în cercetare declarațiile feluritelor persoane ce-au venit în contact cu eroina acestei tragedii.

Tita Cristescu

Tita, fiica fruntașului socialist Gheorghe Cristescu, era de o frumusețe remarcabilă și de aceea foarte mult anturată. S-ar fi putut mărita cu un intelectual de vază sau cu vreun lucrător fruntaș din mișcarea socialistă, ajungând poate în acest fel și ea, în fața tribunalelor create de starea de asediu. Dar fiind remarcată cu prilejul unui concurs de frumusețe organizat de o casă de filme din Germania, a fost angajată ca figurantă în câteva producții. Se pare că n-a izbutit în această carieră. După ce a urmat cursurile Academiei de Artă Dramatică din Capitală, a fost primită într-un teatru bucureștean. N-a rămas nici aici, neputând ține piept greutățilot ce se pun în artă în calea oricărui debutant, cât de dotat ar fi.

Totuși, doamna Lucia Sturdza Bulandra, domnul Maximilian și alți artiști de la Teatrul Regina Maria, unde Tita a interpretat mai multe roluri de seamă, i-au păstrat o amintire emoționantă. Ultimul rol pe care l-a interpretat frumoasa Tita a fost cel din piesa “Omul care primeste palmele”. O altă coincidență curioasă este că în această piesă eroina moare în împrejurări misterioase: nu se știe dacă a fost asasinată sau s-a sinucis.

Tita a fost măritată. Când a început cariera ei teatrală, tocmai se despărțise de soțul ei. În 1932, Tita a părăsit scena, împotriva sfaturilor doamnei Bulandra, care-i prevedea o carieră strălucită. Ea sacrifica arta pentru o eventuală căsătorie. Deocamdată găsise un admirator și protector foarte bogat, domnul inginer constructor Liviu Ciuley. Pentru acest prieten, o cheltuială de un million, două sau chiar zece nu însemna mare lucru. El a cumparat Titei un apartament luxos, într-o casă-block din Bulevardul Brătianu, i I-a mobilat cu mult gust, i-a dăruit bijuterii, blănuri scumpe, două automobile. Frumoasa artistă ducea acum o viață amețitoare, și, deși era la o vârstă fragedă, căpătase experiența unei femei mature.

Pe vremea aceea domnul Ciuley era în divorț cu soția sa, cu care avea și doi copii. Se pare că Tita obținuse făgăduiala unei căsătorii din partea domnului Ciuley… Dar iată că inginerul se împacă cu soția lui, ceea ce a contrariat mult pe frumoasa artistă.

Farmecul ei subjugă pe un grav președinte de tibunal, care-i cere mâna. Dar la căsătorie se opun anumite persoane interesate în cauză, precum și prietenul arătat mai înainte. Tânăra artistă pare să fi fost un caracter șovăielnic, natură pasivă, dintre acele pe care viața le învinge. Se povestește că, în ultima săptămână înainte de tragicul ei sfârșit, Tita ar fi fost hărțuită aproape în fiecare zi, de diferite persoane. Luni, înainte de Crăciun, ar fi maltratat-o bărbatul respins. Marti și-a condus la graniță logodnicul preferat, un anume Cuza Hutta, care, totuși, la vestea groaznicei nenorociri, nu s-a înapoiat spre a se arunca desnădăjduit pe mormântul iubitei sale. El este și acum la Salonic…

Ultimul act al misterioasei drame s-a petrecut la miezul nopții, când toată lumea sărbătorea nașterea Mântuitorului. Urcarea vertiginoasă pe drumul amețitor al gloriei și al averii, drumul plin de amărăciuni și primejdii urmat de Tita Cristescu se vede că nu convenea ființelor neîndestulator de călite. Aurul, se pare, nu compensează anumite suferințe, scrupule, remușcări și umilințe.

Tita Cristescu

Ce s-o fi petrecut în sufletul Titei Cristescu când se întorcea la București, singură, în tren, în orele întunecate ale ultimei zile din viata ei? La ce se gândea când servitoarea a găsit-o, înainte de miezul nopții, dansând singură prin casă într-un vârtej nebun, la muzica aparatului de radio? Fapt este că la ora 12 și un sfert, când doamna Gregorian, sora ei, s-a suit sus în apartament, unde văzuse lumină după ce ieșise de la un cinematograf din apropiere a fost primită, chiar la ușă, de către Tita, cu îmbrățișări și săruturi pline de efuziune.

Iar în clipele următoare, frumoasa artistă se prăbușea inertă fără să fi putut da vreo explicație cu privire la cele petrecute. În acele momente grave, o persoană misterioasă a sunat la telefon, parcă voind să spioneze ce se petrece în casă. Acum servitoarea, mama și tatăl Titei, frații și cumnatul se întâlnesc aiuriți în cabinetul judecătorului de instrucție unde, sub conducerea acestuia, au loc confruntări dramatice, care durează ore întregi, cu inginerul Ciuley, acela care a pus la dispoziție milioanele și care acum este sub povara unei grave acuzări.

PRIMA VICTIMĂ

Acidul cianhidric, care a fost găsit în corpul nefericitei artiste, s-ar putea numi, cu drept cuvânt, otrava infernului. E alcătuit numai din câte un atom de carbon, azot și hidrogen, elemente chimice inofensive (fiecare în parte), pe care le găsim risipite, din belșug, în natură, le consumăm în pâinea noastră și alcătuiesc partea principala în toate materiile organice. E foarte simplă formula chimică a acestei otrăvi perfide, care are un miros plăcut și gustos, de migdale amare.

C.N.H.

Sub această înfățișare ipocrită se ascunde însă cea mai puternică și mai îngrozitoare otravă din câte s-au cunoscut vreodată. Prima victimă a ei – conștientă și voluntară – a fost chimistul Scheele, cel dintâi om care a descoperit otrava. Scheele a căzut fulgerător la pământ, lângă masa lui de lucru, respirând bulele din gazul descoperit de dânsul, care se dezvoltä din aparatul de distilat de sub privegherea sa.

Toxicologia nu cunoaște o otravă mai înspăimântătoare, în efectele ei rapide și neiertătoare, ca acidul cianhidric, mult mai sălbatic decât sărurile sale metalice: cianura de potasiu, cianura de mercur, otrăvuri destul de grozave și acestea. Pielea, chiar intactă, poate absorbi acid cianhidric. Dacă am pune un deget într-o soluție destul cle slabă, 1 la 200, de acid cianhidric, degetul amorțește, rămânând mult timp insensibil la pipăit.

O PICĂTURĂ FATALĂ

S-au făcut diferite experiente macabre pe animale pentru a studia puterea de toxicitatea acestei otrăvi. Mucoasele organismului absorb acidul cianhidric cu o foarte mare iuțeală. O singură picătură depusă pe mucoasa oculară a unui iepure sau chiar a unui câine mare îl omoară în chip fulgerător, în câteva secunde. Absorbția acidului cianhidric este extrem de rapidă, mai cu seamă pe calea respiratorie, adică puImonară. În fundul gurii căscate forțat a unui câine s-a introdus o baghetă de sticlă ce fusese muiată la vârf în acid cianhidric lichid. Abia făcuse câinele două-trei inspirații și s-a prăbușit mort la pâmânt. Inhalarea urmelor imponderabile de acid cianhidric poate da moartea animalelor mici în câteva secunde.

Pentru acest motiv, această substanță primejdioasă se întrebuintează la prepararea gazelor de deparazitare. Acum vreo trei ani în România am avut înregistrat un caz curios de moarte a unui client ce venise să consuIte pe un cunoscut medic din Timișoara. Casa medicului fusese deparazitată de curând cu gaze, printre care se găsea și acid cianhidric. Se aerisise întreaga locuință lăsându-se ferestrele larg deschise, dar fusese uitat closetul. Clientul medicului, intrând în această încăpere, a inspirat vaporii și a murit. La autopsie, s-a găsit acid cianhidric în plămânii și inima nefericitului.

În genere, se admite că e suficientă o picatură de acid cianhidric, aproximativ 5 centigrame, pentru ca să fie provocată moartea unui om. Sfârșitul fatal e mai puțin rapid atunci când otrava a fost introdusă în stomac.

Tita Cristescu

Nefericita Tita Cristescu a murit după 2-3 minute, deși domnul N. Ioanid, șeful laboratorului de toxicologie din Institutul medico-legal, a găsit că ea înghițise 20 cc., adică patru picături de acid cianhidric.

Ar fi prea pe larg să insistăm aici pentru a arăta modul cum se face dozarea și cum de-a ajuns chimistul expert să precizeze aceste patru picături. Vom spune totuși că există, în laboratoarele de chimie, reactivi foarte sensibili, care colorează în albastru un lichid, chiar dacă ar conține numai a șaptea mia parte, adică 1:100.000 acid prusic, cum i se mai zice acidului cianhidric.

De asemenea, otrava aceasta își trădează prezența numai după mirosul ei pronunțat de migdale amare. Medicul legist. d. dr. Vasiliu și-a dat seama imediat că Tita Cristescu a fost intoxicată cu acid cianhidric de la prima incizie pe abdomenul artistei.

La deschiderea stomacului în sala macabră din subsolul rece de la Morgă s-a răspândit un miros de migdale amare caracteristic otrăvii acesteia.

CUM OMOARĂ ACIDUL CIANHIDRIC?

Primii observatori care au studiat efectele dezastruoase ale acidului cianhidric au rămas surprinși de repeziciunea cu care omoară chiar înainte de-a fi fost absorbită. Ei credeau că sunt atinși nervii ce transmit apoi creierului și măduvei spinării efectele mortale.

În realitate, moartea prin acid cianhidric nu este niciodată instantanee. Ea vine, cel mai repede, după 10 sau 15 secunde, timp îndestulător pentru a permite sângelui în circulație să răspândească otrava în organism. Acidul cianhidric lucrează în special asupra inimii și plămânului, pe care le paralizează și astfel dă moartea.

Tita Cristescu
TITA, OTRĂVITĂ DE PATRU ORI. OTRAVA GROZAVĂ CARE NU UCIDE!

Acidul cianhidric este un lichid incolor, care devine gazos la temperatura de 25 grade și o zecime. Sărurile pe care le crează, adică cianurile, sunt și ele foarte otrăvitoare, deoarece, dacă sunt ingerate, sucul acid al stomacului le descompune, punând imediat în libertate teribilul acid prusic. Cianura de potasiu, otrava grozavă, este totuși foarte ușor alterabilă, putând fi descompusă chiar de acidul carbonic din aer, cel din șampanie sau dintr-o apă minerală gazoasă oarecare. Se produce astfel un carbonat de potasiu.

Domnul Cristescu, fost deputat socialist, tatal victimei din b-dul Brătianu, a informat pe judecătorul de instrucție că nefericita sa fiica era să mai fie otrăvită de patru ori, dar a scăpat prin îngrijirea medicilor. Probabil că asasinul – sau ea singură – o fi întrebuințat o cianură alterată, adică descompusă în parte.

Tot astfel au fost grozav de înspăimântați cei care au ucis pe celebrul Rasputin, care avea faima de-a fi dracul în persoană. I s-a pus, în prăjituri și șampanie, cianură de potasiu. Prăjiturile ca să crească fuseseră preparate cu Backpulver, un surogat de drojdie care provoacă degajare de acid carbonic, precum și o cantitate de apă, care grăbește reacția chimică. Cianura de potasiu s-a transformat astfel în carbonat de potasiu. Astfel s-a făcut că Rasputin a mâncat, cu mare poftă, prăjiturile otrăvite și a băut gustoasa șampanie până s-a îmbătat, dar tot n-a murit!

Prințul Felix Iusupov și ceilalți complici ai lui care încercaseră efectul otrăvii asupra unor câini, au rămas adânc impresionați, văzând că teribila otravă n-are niciun efect asupra lui Rasputin. Începuseră și ei să creadă în legenda răspandită de popor că Rasputin ar putea fi diavolul în persoană.

Iusupov se hotărî să tragă atunci cu revolverul.

– Dacă e dracul, nu-I vor atinge nici gloanțelea, spuse unul dintre complici.

Într-adevăr, Rasputin, destul de grav rănit, s-a sculat de jos cu gloanțele într-însul și a plecat…

Taina morții artistei Tita Cristescu este învăluită de atâta mister și pentru că s-a întrebuințat otrava puternică și perfidă ale cărei urme, la un moment dat, pot să dispară cu totul. Chimistul expert mai continuă cercetările sale. Iar domnnul judecător de instrucție Mircea Tretinescu și procurorul Păcuraru au întreprins febrile cercetări. Să sperăm că adevărul asupra dramei din B-dul Brătianu va ieși la iveală cât de curând, în toate amănuntele sale”.

Autorul reportajului publicat în revista Realitatea ilustrată este Alex F. Mihail.

Sursa:

Realitatea ilustrată, 15 ianuarie 1936

Latest comments

leave a comment