HomeLocuri de povesteFascinația bijuteriilorTitanic | Benjamin Guggenheim, milionarul din cabina B64

Titanic | Benjamin Guggenheim, milionarul din cabina B64

Benjamin Guggenheim
DS TW

Născut pe 26 octombrie 1865 în Philadelphia, Pennsylvania, Benjamin Guggenheim a fost al cincilea din cei șapte fii ai magnatului Meyer Guggenheim, care era proprietarul mai multor mine, și al Barbarei Myers, ambii părinți fiind evrei de origine elvețiană. Băiatul a fost primul membru al familiei care a fost admis într-o instituție de învățământ superior, urmând cursurile Columbia College, dar, pentru că a considerat că facultatea era plictisitoare, a renunțat după al doilea an de studiu. Benjamin a urmat, de asemenea, Școala de Afaceri Peirce, pe atunci una dintre cele mai proeminente de acest tip din Statele Unite.

În 1894, s-a căsătorit cu Florette Seligman, fiica omului de afaceri James Seligman și a Rosei Seligman, o familie de origine germană. Cuplul a avut trei fiice: Benita Rosalind, Marguerite “Peggy” (care a devenit colecționară de artă) și Barbara Hazel Guggenheim. Florette moștenise o sumă mare de bani de la mama ei, iar averea a adus nu doar stabilitate financiară familiei, ci i-a oferit lui Benjamin oportunitatea de a face investiții profitabile, însă, din cauza afacerilor, bărbatul era nevoit să călătorească frecvent, și în timp, relația cuplului s-a deteriorat. Guggenheim, care deținea și un apartament la Paris, s-a îmbarcat aprilie 1912 pe RMS Titanic, în prima și ultima călătorie a vasului de lux. Pleca de la Southampton, din Anglia, spre New York, fiind însoțit de amantă, o cântăreață franceză pe nume Léontine Aubart, un valet numit Victor Giglio, șoferul său, René Pernot, și servitoarea amantei, Emma Sägesser.

Florette Guggenheim
Florette și Benjamin Guggenheim

Benjamin a călătorit împreună cu Giglio la clasa I, în cabina B84, Leontine Aubart și camerista au stat în cabina B35, iar Pernot a primit o cabină la clasa a doua.

Omul de afaceri și valetul lui dormeau în momentul impactului vasului cu uriașul aisberg, dar au fost treziți imediat după miezul nopții de Leontine și Emma, care simțiseră coliziunea. Servitoarea a povestit mai târziu că Giglio ar fi spus: “N-are importanță! Ce e acela un aisberg?”, însă Guggenheim s-a dezmeticit rapid, s-a îmbrăcat, un marinar i-a ajutat să-și pună câte o vestă de salvare și i-a trimis pe toți pe puntea vasului.

Cele două femei au urcat pe barca de salvare nr. 9, iar Benjamin i-a spus servitoarei în limba germană la despărțire: “Ne vom revedea în curând! Trebuie făcută doar o mică reparație. Mâine Titanicul își va continua drumul”.

Dându-și seama că situația era mult mai gravă decât au presupus inițial, cei doi bărbați au început să ajute la evacuarea femeilor și a copiilor, dar la un moment dat, spre finalul operațiunii, s-au întors în cabina lor și s-au îmbrăcat în hainele de seară. Una dintre supraviețuitoarele de pe vasul Titanicul, Rose Amelie Icard, a povestit unor jurnaliști: “Milionarul Benjamin Guggenheim, după ce a ajutat la salvarea multor femei și copii, s-a îmbrăcat în ținută de gală și și-a pus un trandafir la butonieră, știind cu siguranță că o să moară”. Bărbatul a fost apoi auzit spunând: “Ne-am îmbrăcat în cele mai bune haine ale noastre și suntem pregătiți să mergem jos ca niște domni”.

Benjamin Guggenheim

Henry Samuel Etches, un alt supraviețuitor, a povestit, la rândul său, că Benjamin i-a spus: “Dacă mi se va întâmpla ceva, spune-i soției mele din New York că am făcut tot posibilul să-mi fac datoria”.

Benjamin Guggenheim, tatăl cunoscutei colecționare de artă Peggy Guggenheim, valetul său, Victor Giglio și șoferul René Pernot au murit în cumplita tragedie, iar trupurile lor, dacă au fost recuperate, nu au fost niciodată identificate.

Benjamin Guggenheim

Sursa:

Encyclopedia Titanica

DS TW

leave a comment