Cristian Vasile, gloria unor vremuri apuse

„Cea dintâi vedetă populară în Capitală a fost Cristian Vasile. De numele lui se leagă răspândirea celor dintâi romanțe și tangouri compuse de Elly Roman, Ionel Fernic, Ion Vasilescu, Petre Andreescu, precum și ale unor compozitori de muzică ușoară mai tineri, între care Johnny Mirea, Eugen Seno, Nel Martini, Claude Romano, Richard Stein.

Tenor liric, cu un timbru cald și vibrant, cu darul de a tălmăci pasionat melodiile care îi plăceau, Cristian Vasile și-a început activitatea de cântăreț pe când, animat de ambiția de a ajunge avocat, era student al Facultății de Drept a Universității din București. În loc să pledeze însă la bară, a susținut cu entuziasm afirmarea unui gen care își definea, odată cu el, propriul profil.

Cu un fizic plăcut, dar având o fire din cale afară de emotivă, i-a trebuit oarecare timp pentru a cuceri un renume și dreptul la gajurile serale de vedetă. Vedetismul lui Cristian Vasile a fost consolidat nu atât de activitatea sa de cântăreț de local, cât de discurile de patefon pe care le-a înregistrat, la început, la Odeon…”, scria revista Muzica ]n 1985 despre artist.

Cristian Vasile s-a născut pe 8 mai 1908 la Brăila și a devenit cunoscut pentru piese care ne aduc astăzi parfumul perioadei interbelice, de la celebrele “Zaraza”, “Iubesc femeia”, “Femeia, eterna poveste” la “Aprinde o țigară”, “Cânta un bătrân flașnetar” sau “Pe cer s-a stins o stea”.

Primul disc, pe care l-a înregistrat în 1929, la Odeon, conținea două piese, „Siboney” (o adaptare pe versurile lui Ion Pribeagu pe muzica cubanezului Ernesto Lecuona) și „De închiriat” (versurile lui Nicolae Kirculescu, puse pe muzica austriacului Austin Egen). După doi ani, muzicianul a înregistrat încă două melodii, de această dată la studiourile Columbia. “Frumoasa mea, eu te ador” (pe versurile aceluiași Pribeagu) și “Inimă, inimă” (versuri de N. Kirculescu). În același an, tânărul Cristian Vasile a început să colaboreze cu marii compozitori ai epocii.

În 1933, cântărețul care la acea vreme își satisfăcea serviciul militar a fost arestat. Motivul îl aflăm din presa vremii: “Diseurul Cristian Vasile, acum soldat în reg. 12 Roșiori, a provocat serile trecute un incident de pe urma căruia a fost înaintat parchetului militar sprre cercetare.

Iată cum s-au petrecut faptele. La ieşirea din localul «Tori», Piaţa Buzeşti, întâlnind un grup de cetăţeni şi drumul fiindu-i barat, Cristian a căutat să-şi facă loc cu forţa. Îmbrâncind în dreapta şi stânga, a fost la un moment dat admonestat de d. col. Popescu Jean, din Marele Stat Major, care se afla în mulţime. Cristian a adresat ofiţerului cuvinte injurioase.

Identificat, a fost condus la comenduirea pieţei, unde, după ce i s-a încheiat cuvenitul proces verbal, a fost dus sub escortă la consiliul de război, pentru desăvârşirea cercetărilor.

Primele cercetări au fost duse de d. lt. col. Pella, comisar regal, care a conchis pentru deschiderea acţiunii publice contra soldatului Cristian Vasile, fapta sa fiind calificată “insulta superiorului”. Ieri dimineaţă, Cristian V. a fost depus în închisoarea consiliului de război.

*** Cuvântul, iunie 1933

Artistul a fost condamnat la două luni de închisoare pentru fapta sa și a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava.

Revenit la viața civilă, Cristian Vasile a devenit răsfățatul publicului, care îl căuta la restaurantele și grădinile de vară la modă unde avea contracte temporare. A continuat să înregistreze câte 4 – 5 discuri pe an, piesele sale devenind rapid șlagăre. Îndrăgostit de o artistă de la Cărăbuș, cel mai probabil aventuriera Maud Mary, în 1935 a făcut un gest necugetat.

Ziarul Lupta titra cu litere de-o șchioapă: “Diseurul Cristian Vasile a încercat să se sinucidă. Cauzele sunt de ordin sentimental:

Cunoscutul diseur Cristian Vasile a încercat ieri după amiază să se sinucidă înghiţind 24 pastile de luminal şi 2 pastile de sublimat corosiv.

Ştirea s-a răspândit repede şi fireşte că a produs impresie, dat fiind faptul că sinucigaşul era apreciat de toţi acei care i-au ascultat în repetate rânduri minunata-i voce.

DE CE S-A SINUCIS?

În jurul funestului gest săvârşit de Cristian Vasile circulă o serie de versiuni care caută să explice cauzele necugetatului act.

Vom înregistra pe aceea care este, după părerea intimilor sinucigaşului, cea mai apropiată de adevăr.

Diseurul Cristian Vasile întreţinea relaţiuni intime cu o artistă de varieteu al cărei nume ne scapă. În ultimul timp au intervenit între ei unele diferende care au culminat acum două zile prin ruperea relaţiilor. Artista a părăsit pe iubitul ei, refuzând să-l mai vadă.

Se pare că faptul acesta a provocat depresiunea sufletească care l-a condus pe Cristian Vasile la sinucidere.

SINUCIGAŞUL REFUZĂ SĂ FIE SALVAT

Imediat după sinucidere a fost anunţată Salvarea şi la faţa locului a sosit internul Duţă. Diseurul Cristian Vasile a refuzat orice ajutor. Starea sa inspiră îngrijorări. El este în vârstă de 30 ani şi domiciliază în str. Bucovinei 24”.

A doua zi, gazetele au revenit cu amănunte:

“În urma anchetei făcute în cursul serii de organele poliţieneşti, s-a stabilit precis motivul care l-a determinat pe Cristian Vasile de a recurge la acest disperat act.

Diseurul întreţinea relaţiuni amoroase cu o artistă de la Cărăbuş cu care, de altfel, intenţiona să se căsătorească.

Părinţii artistei, aflând că diseurul este stăpânit de unele vicii, au sfătuit pe fată să se debaraseze de iubitul ei. Cum între timp ea făcu cunoştinţa unui fabricant bogat, a început să-şi neglijeze iubitul.

Cristian Vasile, aflând de această nouă legătură a artistei, s-a dus la ea acum câteva zile şi a bătut-o crunt, voind chiar s-o şi sugrume.

Din această cauză, artista n-a apărut pe scena Cărăbuşului câteva seri. Dându-şi seama că legătura dintre ei s-a rupt definitiv, Cristian Vasile a căutat consolarea în beţia rece. Ieri după amiază, diseurul s-a dus din nou la locuinţa ei, crezând că poate mai e posibilă o împăcare. Părinţii i-au spus că a plecat la ţară în tovărăşia prietenului. Totul era pierdut. Nu rămânea decât să moară. A alergat acasă şi, închizându-se în cameră, a luat otrava”.

*** Curentul, 31 august 1935

Un an mai târziu, cântărețul și-a lăsat angajamentele baltă și a plecat la Paris, pentru că i se propusese înregistrarea unor noi piese în studiourile Columbia. Decizia i-a adus un proces cu proprietarul restaurantului la care cânta pe atunci, care i-a cerut daune însemnate pentru abandonarea contractului.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Cristian Vasile s-a alăturat artiștilor care mergeau în spitalele de campanie pentru a le aduce puțină mângâiere soldaților răniți. Cariera lui s-a încheiat destul de repede după venirea comuniștilor la putere.

Căsătorit, după ce avusese mai multe relații nefericite, cu Rada Moldovan, o fostă glorie a teatrului de revistă, vedeta șansonetelor interbelice s-a retras în ultimii ani ai vieții departe de luminile scenei. Cuplul a locuit o vreme la Piatra Neamț, apoi la Predeal și, în cele din urmă, la Sibiu, unde Cristian Vasile a încetat din viață pe 15 iunie 1974, la vârsta de 66 de ani.

„O afecțiune pulmonară, pricinuită de efortul de a cânta seară de seară în mediul viciat al restaurantelor și localurilor de noapte, i-a curmat, prin anii ’40, cariera ce promitea să fie pe cât de strălucită, tot pe atât de lungă. S-a stins uitat, în 1974, la Sibiu, ascultându-și vechile înregistrări, recondiționate cu grijă și puse în circulație de Electrecord”, scria compozitorul Mișu Iancu în revista Muzica.

Ion Pribeagu, scriitor, poet și gazetar, a fost cel care i-a încredințat-o pe Zaraza lui Cristian Vasile. Versurile au fost incluse și într-o tabletă ce a fost publicată în ziarul Universul, “La vila Lisette”:

“— Aaa! A venit domnul Vasile Bumbuleț! Poftiți vă rog! Lenuțo, ia pardisiul și pălăria!

— Aceste flori sunt pentru doamna Dormărunt, pe care n-am avut încă cinstea s-o cunosc, dar după descrierea amicului meu Mişu…

— Mulţumesc! Sunteţi foarte gentil! Lenuţa pune-le în glastră.

— Mişule! Fă tu prezentările.

— Îmi daţi voie! Domnul Vasilică Bumbuleţ, funcţionar la ministerul domeniilor şi stenograf la Academia Română şi la Serviciul Geologic al Marinei de Est. Domnul Cristian Țâfnă, intendent de la şcoala veterinară, cu d-na Eupraxiţa şi verişoara, încântat!

— Luaţi o ţuiculiţă?

— Mersi, sărut mâinile! Mulţumesc.

— Dacă îmi permite doamna Dormărunt, amfitrioana, aş cânta

cânta eu ceva!

— Vai de mine! Cu plăcere! Ssst! Tăcere! Domnul Vasilică Bumbuleţ vrea să ne spuie ceva! Ssst! Lenuţo! N-auzi? Ţine-ţi fleoanca!

— Hm!

Vreau să-mi spui, minunată Zaraza

Cine te-a iubit

Câţi au plâns nebuni pentru tine

Şi câţi au murit

Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza

Să mă ’mbete mereu

De a ta sărutare, Zaraza

Vreau să mor şi eu!

— Bravo, d-le Bumbuleţ! E foarte frumoasă! Şi ai o voce adorabilă! A la votre!

— Sunt foarte măgulit, doamnă, de aprecierea dv! Noroc!

— Mă Mişule, mi se pare că tipul se cam dă la nevastă-mea!

— Fii serios, Tudorică! Da de unde!

— Mă, eu nu ştiu multe! Eu îi crăp capu cu sifonu’ şi-i dau şi câteva perechi de palme pe deasupra. Mie să nu-mi umble cu acţibilduri! Eşti bun domnu… cum zici că te cheamă?

— Bumbuleţ!

— A, da! Zaraza aia care ai cântat-o la cine făcea iluzie!

— Aşa e cântecul…

— Te tai, Tudorică, dacă nu înţelegi!

— Zi aşa e cântecul! Jari!

— Pardon!

— Ce-ai înnebunit, Tudorică! Cumetre, vino-ţi în fire!

— A plesnit oglinda! Nu-i lăsa.

— Mişule, nu-i lăsa!

— Te învăţ eu minte, mitocane! La mine acasă? Nu înghit!

Au venit gardiştii. Despărţiţi-i.

— Ce-i aicea, domnilor! Că s-a adunat toată strada!

— Domnule, mi-a spart capu’ cu sifonu’.

*** Ion Pribeagu, Dimineaţa, 11 mai 1932

Zaraza, așa cum o știm astăzi, este o prelucrare a tangoului argentinianului Benjamin Tagle Lara din 1929, aranjamentul muzical fiind realizat de Ionel Fernic.