Ion Pribeagu, poetul care a inventat-o pe “Zaraza” şi i-a consolidat faima lui Constantin Tănase

În spatele celebrității lui Cristian Vasile, legendarul interpret al Zarazei, și a lui Constantin Tănase, fondatorul “Cărăbușului” s-a aflat un poet evreu născut în satul Sulița din Botoşani, Isac Lazarovici, cunoscut sub pseudonimul Ion Pribeagu.

Lazarovici a venit pe lume pe 27 octombrie 1887, într-o familie de negustori evrei săraci. Mic de statură, cu o înălțime de doar 1,50 m, poetul însuși făcea haz de statura sa, iar prima poezie pe care a publicat-o a fost semnată „Mic și-al dracului”.

În 1910, la vârsta de 23 de ani, tânărul a ajuns în București, unde și-a câștigat existența publicând în diverse gazete poezii umoristice, calambururi, anecdote și poante, toate în versuri, inspirate de mediul boem în care își ducea viața și de personajele pe care le întâlnea în cafenele, pe stradă sau în redacții.

Autoironic, Lazarovici și-a făcut o biografie care a devenit celebră:

Numele: Ion Pribeagu

Ocupaţie: scriitor

Peste un metru înălţime,

De la cap, pân-la picior.

Data naşterii: octombrie

Locul naşterii: în pat

Semnele particulare:

Mărunţel şi inspirat

Ochi deştepţi, ascunşi sub lupe,

Nas copoi şi barba râde.

După stil şi comportare

Par a fi om cumsecade.

Între 1910 și 1912, simpaticul poet a semnat cu diferite pseudonime, cele mai cunoscute fiind Ion Palavră, Ion Vraişte, Ivan Turbincă şi Vasile Ispravă, textele sale fiind publicate la rubrica de umor în periodicele „Adevărul literar şi artistic“, „Caricatura“, „Curentul izraelit“, „Ordinea“, „Pardon“ și „Rampa“.

Un loc aparte în opera sa timpurie îl are poezia “Scrisoare”, dedicată regelui Carol I, care a fost publicată în 1912 în paginile revistei Facla condusă de N.D. Cocea, rânduri pe care tânărul le semnează cu pseudonimul Sache Disperatu.

În 1912 Pribeagu a debutat cu primul volum de poezii umoristice, “Picante”, urmat de „Vârfuri de spadă”, în 1915, “Hodoronc-Tronc” şi „Bucureşti noaptea“, în 1922.

“Pribeagu te face să cugeți asupra unor probleme despre care el nu vorbește, dar pe care le simți că l-au tulburat mereu. Deoarece nu voiește să urmeze calea obișnuită, adică să scrie articole politice sau studii pedante, a ales un drum mai interesant, drumul satirei. Biciul lui are o sută de sfârcuri și mâna tânărului maestru e sigură. Acolo unde ajunge sfârcul lasă urme. Pribeagu jonglează cu versurile și cu ideile așa cum vrea, e un talent unic, o împerechere ciudată de umor și melancolie, de trufie și umilință, de revoltă și resemnare. Cartea domnlui Pribeagu merită să fie citită de toți cei ce cred că viața ar putea fi mai frumoasă dacă oamenii ar fi mai cumsecade”, scria în 1915, la apariția volumului “Vârfuri de spadă”, revista Universul literar.

Scriitorul frecventa cafenelele boemei bucureştene, petrecându-și timpul în compania lui Victor Eftimiu, Ion Minulescu sau Emil Gârleanu, întâlniri literare pe care le consemnează în poezia “Verișoara”:

„Prin anul nouă sute nouă

Nu mai eram un oarecare,

Veneam la clubul «Lumea nouă»

Şi alte cercuri literare,

Îl cunoscusem pe Gârleanu,

Pe Cincinat, pe Eftimiu,

Îmi oferise Minulescu

«Romanţe pentru mai târziu».

Operele sale umoristice au fost reprezentate pe scenele teatrelor Cărăbuș, Eforia, Alhambra și Colos, iar în 1926 i s-a jucat la Teatrul Nou revista “Treanca fleanca, mere acre”, care a ajuns la o mie de reprezentații în întreaga țară, iar Pribeagu însoțea în turnee trupa de artiști, urca pe scenă și recita el însuși prologul.

În decembrie 1927 Isac Lazarovici a fost primul scriitor român care a citit versuri în fața microfonului, iar în ianuarie 1929, când la Radiodifuziunea Română a început să fie difuzată emisiunea “Ora veselă”, numele lui a devenit cunoscut pe tot cuprinsul țării, textele, multe în lectură proprie, fiind prezente în numeroase transmisiuni.

La începutul anilor ’30, Ion Pribeagu era un personaj foarte cunoscut în cercurile culturale ale Capitalei și, datorită notorietății pe care o avea, a fost rugat să scrie versurile unei melodii pentru celebrul cântăreț interbelic Cristian Vasile.

Așa s-a născut Zaraza, unul dintre cele mai cunoscute cântece ale epocii, cu o linie melodică preluată din tango-ul argentinian creat de Benjamin Tagle Lara și versurile lui Pribeagu, piesă care a fost înregistrată în studiourile Odeon din Berlin în 1931.

Legenda spune că piesa a fost inspirată de o tânără de care micuţul şi timidul poet evreu s-ar fi îndrăgostit în tinerețe, la scurt timp după ce ajunsese în Botoșani din târgul său natal, Sulița.

La sfârșitul anilor 30, Ion Pribeagu era curtat de multe teatre din Capitală şi de artişti care îi cereau să le scrie versurile, convinși că stilul lui caustic le va asigura succesul. În 1939, a devenit textierul lui Constantin Tănase, iar colaborarea a durat până în 1944, perioadă în care umoristul a scris zeci de scheciuri pentru spectacolele Companiei de Revistă «Cărăbuş».

Marele Tănase a interpretat fără rețineri textele lui Ion Pribeagu în timpul regimului legionar și în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, epocă în care cenzura funcționa din plin, artistul fiind avertizat în mai multe rânduri din cauza originii evreiești a autorului scheciurilor.

Episodul a constituit subiectul filmului “Actorul şi sălbaticii” produs în 1975, cu Toma Caragiu în rolul lui Costică Caratase (Constantin Tănase) şi cu Mircea Albulescu în cel al textierului evreu Ionel Friedman (Ion Pribeagu).

Instaurarea regimului comunist în România i-a adus noi probleme umoristului, pentru că operele sale au fost cenzurate și a primit interdicția de a mai publica, astfel că a trăit ani întregi de privațiuni și de sărăcie lucie.

Ion Pribeagu a decis să plece în Israel, unde avea rude, a înaintat de mai multe ori actele de emigrare, dar cererea i-a fost respinsă. În 1962 poetul interzis i-a scris lui Gheorghe Gheorghiu-Dej în stilul său caracteristic:

„Am depus actele toate

Şi bilet de sănătate,

Şi fotografii recente, cazierul cu amprente,

Plus biletul de vaccin

Că n-am fost supus străin,

Note bune la purtare,

Ordinul de concentrare,

Act de naştere-al lui tata,

De la fisc pe cinci ani plata.

Anexez aici chitanţa

Că-s la zi cu Manutanţa,

Am dovada de la «Sacra»

C-am trăit bine cu soacra,

Că n-am bloc, că n-am moşie,

Că n-am stat la puşcărie,

Că n-am fost nici beat, nici mort.

Am şi act de cununie

Şi-mi mai trebuie-o hârtie,

Doar atâta: Paşaport“.

Liderul comunist, la care poemul lui Ion Pribeagu a ajuns prin intermediul unui vechi amic, i-a semnat actele, iar poetul a plecat pentru totdeauna din România.

După emigrare, a semnat timp de câţiva ani cronica rimată a cotidianului „Viaţa noastră” din Tel Aviv, integrându-se repede în lumea scriitorilor evrei de limbă română. Ultimul său volum, “Puncte de foc“, a văzut lumina tiparului în 1963.

Ion Pribeagu a murit în anul 1971, la vârsta de 84 de ani, la Tel Aviv, dar memoria sa nu a fost uitată, regretatul actor Mircea Crișan, fugit din România comunistă în 1968, punând în scenă poeziile, epigramele şi calambururile lui Ion Pribeagu.

Textele poetului au fost reînviate de Maia Morgenstern, care a adus în fața spectatorilor contemporani la Teatrul Evreiesc din Bucureşti piesa “Mic şi-al dracu”, o comedie spumoasă cu poezii și anecdote, poante, calambururi și rime vesele scrise de Ion Pribeagu.

Formula folosită de poet în perioada interbelică, în deschiderea emisiunilor radiofonice pe care le găzduia, reprezintă finalul poveștii de astăzi:

„Fraţilor din toată ţara

Din Arad şi Hunedoara

Din Constanţa şi Sascut

Vă salut!”