Născut pe 15 decembrie 1887 la București, A. de Herz, dramatugul căruia i se spunea „Baronul”, a debutat în volum la vârsta de 20 de ani sub pseudonim, publicând drama istorică „Domnița Ruxandra„.
Fascinația pentru evocările istorice l-a urmărit și mai târziu, așa cum se poate observa în piesa „Aripi frânte” (1926). În afară de activitatea de dramaturg, A. de Herz a fost o figură importantă a vieții culturale românești. A fost membru fondator al Societății Scriitorilor Români (1909) și a ocupat funcția de director al Teatrului Național din Craiova între 1930 și 1935, când a fost demis în urma unui conflict cu actorii instituției. De asemenea, s-a implicat activ în presă, colaborând la publicații precum „Dimineața Copiilor” (1913), „Scena” (1917) și „Adevărul literar” (1919), iar un foileton de-al său din „Dimineața” a provocat reacții aprinse din partea unor condeie de mare forță ale epocii.
După încheierea Primului Război Mondial, scriitorul a fost acuzat de colaboraționism cu ocupantul german, pentru că rămăsese în Capitală, în timp ce toată elita României se refugiase la Iași, și chiar scrisese pentru o publicație de propagandă, „Săptămâna ilustrată”. În iulie 1917, s-a căsătorit cu Lilly Tănăsescu, fiica actorului Ion Tănăsescu, ea însăși artistă de operetă. Judecat în 1919 de un tribunal militar, alături de alți 22 de jurnaliști colaboraționiști, scriitorul a fost achitat.
Mai târziu, văduva lui a vorbit despre primii ani ai relației: „Era fiul baronului Edgard de Herz și al doamnei Maria, născută Keresteny. A fost scurtă vreme la Liceul Militar din Iași, de unde a fugit și unde scria versuri pe pereți. După terminarea facultății, a fost șef de cabinet al lui Titu Maiorescu, apoi profesor de franceză la fete, pentru puțin timp, fiind excesiv de curtenitor cu elevele.
Ne-am cunoscut prin iunie 1917. Eu jucam pe atunci în „Sylvia”, cu compania Gabrielescu. Mulți își vor aduce aminte de succesele repurtate de Lilly Tănăsescu. La 4 iulie același an, eram căsătoriți. Am continuat să joc în reviste și operete până când fetița mea, Alexandra Maria, și-a anunțat venirea pe lume.
În primul an de căsătorie a scris libretele pentru o mulțime de reviste, între care rețin: „Dă-i drumul“ ; „Țațo, nu te supăra“, „De-aia n-are ursul coadă“ , „Fata cu trei case din dafin“. Sfârșea câte unul pe noapte. A scris atunci și o operetă, „Dragostea Corinei“, cu muzica de mult regretatul Ionel Brătianu, fost profesor de muzică la Liceul Șincai și bun compozitor. Primele versuri, dintre care trebuie să pomenesc atât de cunoscuta romanță „De ziua nunții tale-ți scriu“, (făcută pe la 17 ani), le semna Dinu Ramură, așa cum a semnat și drama istorică „Domnița Ruxanda“.
Comediile de salon – cheia succesului lui A. de Herz
Adevăratul talent al lui A. de Hertz s-a manifestat în comediile de salon, dialogul spumos și rafinamentul observației transformând piesele sale în mari succese de public.
Comedia „Păianjenul”, scrisă în 1913, a fost pusă în scenă de Alexandru Davila la Teatrul Național și a avut o distribuție remarcabilă, incluzând actori de prestigiu ai epocii, precum Maria Giurgea și Tony Bulandra. În același an, A. de Hertz a scris „Bunicul”, o piesă inspirată de modelul marchizului de Priola, care schițează portretul unui bărbat în vârstă, ale cărui succese sentimentale se estompează, obligându-l să caute consolare în emoțiile paterne. Una dintre cele mai cunoscute comedii ale lui A. de Hertz, „Omul de zăpadă”, scrisă în 1927, a fost jucată cu mult succes la Teatrul Național.
Un dramaturg uitat pe nedrept
Scriitorul s-a stins la doar 48 de ani, pe 10 martie 1936, la București, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Cu câteva săptămâni în urmă, întrebat de un reporter al ziarului „Rampa”, care era idealul său în viaţă, a răspuns: „Cred că viaţa mi-e sfârşită. În alte părţi, la 48 de ani, abia începe. La noi a sfârşit. La vârsta aceasta survin premiile naţionale, academiile, ministerele. Eu ce pot să mai sper? Să-mi fie copiii sănătoşi şi străluciţi în carierele lor. Într-o seară de Crăciun – trebuie să ştii că sărbătorile mă întristează grozav – mă uitam la fata care declama și la băiatul care-mi cânta la vioară. Am închis ochii pe jumătate şi prin fumul ţigaretei am văzut ceva mai departe, pe deasupra anilor viitori, tot o seară de Crăciun, într-un oraş străin, fetiţa venită de la teatru, după un succes, băiatul întors de la concert, regăsindu-mă în apartamentul lor, luându-se de umeri lăcrămând în faţa portretului meu şi spunând atâta: Bietul tata!
Iată idealul meu…”
Ce s-a întâmplat cu familia lui A. de Herz
Nonu (14 ani) și Kuki (12 ani), cei doi copii ai scriitorului și ai soției sale, soprana Lilly Tănăsescu, au fost luați sub protecția regelui Carol al II-lea, care și-a asumat responsabilitatea de a le asigura sprijin financiar pe durata studiilor, au scris gazetele. Promisiunea suveranului nu a fost, se pare, respectată pentru că, la doar un an după moartea lui A. de Hertz, presa consemna că văduva lui a fost nevoită să vândă pe rând cărțile, tablourile, covoarele, mobilele:
„Situația familiei scriitorului se înrăutăţeşte pe zi ce trece. Copiii sunt ţinuţi cu greutăţi neînchipuite în şcoală. Doamna Hertz aleargă pretutindeni, cu chipul brăzdat de lacrimi, cerând sprijin foştilor colaboratori şi prieteni ai soţului ei. Dar egoismul e săpat atât de adânc în inimi, că aproape toţi întorc capul cu nepăsare în faţa amintirii unui om care s-a strecurat frumos şi demn în viaţă.
Zilele acestea, doamna Hertz a primit o nouă lovitură. Modesta pensie de 1.500 de lei lunar ce i se dădea din partea Societăţii autorilor dramatici i-a fost retrasă… din lipsă de fonduri. Pe de altă parte, Teatrul Naţional nu reia nici una din lucrările lui A. de Hertz, cu toate că piesele lui au fost jucate serii de spectacole cu cassa închisă. Societatea scriitorilor români s-a închis, de asemenea, ca într-o carapace prin care plânsul văduvei nu poate pătrunde. Când eşti prea sătul, nu poţi înţelege zbuciumul suferinţei şi al lipsurilor. Dar nu toţi oamenii pot fi acuzaţi de egoism…”
Deși a fost unul dintre cei mai apreciați dramaturgi ai începutului de secol XX, A. de Herz a fost treptat uitat. Unul dintre ultimii scriitori care l-au evocat a fost Zaharia Stancu, pe care Herz îl ajutase să debuteze în „Adevărul literar”.
Surse:
Dimineața, 1913
Dimineața copiilor, 1924
Lupta, Capitala, 1936
Radu A. Sterescu, „De vorbă cu doamna Lilly A. de Herz”, Universul Literar, 1939
