Istoria României în secolul al XIX-lea cuprinde numele unui şir de luptători care au contribuit la făurirea statului naţional independent. Dintre aceştia nu lipsesc nici femeile, iar între ele poate fi aşezată la loc de cinste Maria Rosetti, devotata soţie a lui C.A. Rosetti, patriot şi luptător pentru de libertate, de al cărui nume se leagă mari evenimente ale istoriei moderne a României.
Fiică a unui căpitan scoțian și a unei franțuzoaice ce erau stabiliți în insula Guernesey, în Canalul Mânecii, Maria Grant s-a născut în anul 1819 (după alte surse, 1820). Fratele ei, Effigham Grant, a ajuns prin 1840, secretar al Consulatului englez din Bucureşti și a fost căsătorit Zoe Racoviță, o nepoată după mamă a marelui logofăt Dinicu Golescu.
La vârsta de 22 de ani, Maria Grant a plecat la acest frate care locuia în România şi s-a angajat ca institutoare în casa unuia dintre cei mai desăvârşiţi scriitori de limbă română, Alexandru Odobescu. La reședința acestuia se adunau tinerii revoluţionari, înflăcăraţi de idealurile independenţei României și printre ei, „fata brunetă cu ochi strălucitori” a descoperit un tânăr de care s-a îndrăgostit, Constantin Rosetti. Cei doi s-au căsătorit în 1847, la Londra.
Cu câteva zile înaintea izbucnirii Revoluţiei din 1848, Maria Rosetti a dat naştere unei fetiţe care a primit un nume semnificativ pentru acele momente – Libertatea-Sofia. Evenimentele revoluţionare au găsit-o pe tânăra femeie nedespărţită de soţul ei, gata să slujească cu pasiune cauza pentru care luptau intelectualii români. Jules Michelet a consemnat în broşura sa, “Principautes danubiennes. Madame Rosetti”, episodul însoţirii revoluţionarilor exilaţi în toamna anului 1848, de-a lungul Dunării. Îmbrăcată în costum naţional, cu mica Libertate în braţe, Maria a urmărit de pe mal ghimia turcească în care se aflau sub arest soţul ei şi ceilalţi fruntaşi pașoptiști.
Datorită străduinţelor Mariei, cei arestaţi şi-au putut recâştiga libertatea. Au urmat anii grei ai exilului. Stabiliţi la Paris, soţii Rosetti au reprezentat pentru toţi exilaţii români o adevărată familie, locul unde puteau găsi o atmosferă caldă, un sfat prietenesc şi mai ales nesfârşita dragoste de patrie. Reîntoarsă în ţară în 1857, cu câteva luni înaintea soţului ei, doamna Rosetti a participat la pregătirea Unirii şi la înfăptuirea statului naţional. În toate acţiunile sale, C.A. Rosetti a avut-o în preajmă pe înţeleapta şi curajoasa soţie, totdeauna gata de jertfă. Prezentă în viaţa socială, Maria Rosetti a colaborat la periodicele conduse de soţul ei şi a creat ea însăși unele publicaţii (în 1863 -1864, de pildă, a editat publicaţia “Mama şi copilul”).
Maria C.A. Rosetti nu a rămas insensibilă la niciunul din evenimentele de seamă ale vremii şi a fost atentă mai ales la suferinţele celor mulţi. În 1862, când guvernul conservator a reprimat cu brutalitate mişcarea condusă de Mircea Mălăieru (fost deputat ţăran în Adunarea ad-hoc din 1857), a luptat pentru alinarea suferinţei sutelor de ţărani arestaţi şi a familiilor lor rămase pe drumuri și tot ea a contribuit la succesul subscripţiei publice ce a avut loc cu acel prilej, subscripţie care a constituit o semnificativă manifestare de solidarizare cu ţărănimea.
În 1866 – 1867, străduinţele ei s-au îndreptat spre ajutorarea ţinuturilor bântuite de secetă şi foamete, iar în 1877, în timpul Războiului de Independenţă, a întemeiat şi condus un spital. Un contemporan, T.C. Văcărescu, autor al unei ample monografii consacrate epocii, arăta că Maria Rosetti, “soţia vestitului publicist român”, fondase în 1877, la Turnu-Măgurele, “Ospiciul Independenţei”, unde se dăduseră “devotate îngrijiri bolnavilor şi răniţilor care soseau de pe câmpul de luptă”.
După o viaţă clocotitoare, plină de acţiune, Maria Rosetti s-a stins din viață în noaptea de 13 spre 14 februarie 1893. Cu ea dispărea una dintre figurile luminoase ale istoriei moderne a României. Ziarele au consemnat:
“Maria Rosetti, soția lui C. A. Rosetti, a încetat din viață după o lungă și crudă boală în februarie 1893, la 8 ore seara. În ultimii ani ai vieții a avut durerea să vadă stingându-se, unul după altul, luceferii care o jumătate de veac au luminat calea renașterii naționale prin libertate și democrație. În mijlocul acestei constelații de bărbați politici deosebiți, de patrioți eminenți, un loc de onoare l-a ocupat fără șovăire, cu o energie rară în momentele luptelor celor mai grele, această femeie, doamna Maria Rosetti.
Nu toți cunosc astăzi viața strălucită a acestei femei distinse prin cultura spiritului și prin noblețea inimei ei; trecutul se uită de mulți, din nenorocire, și totuși el ar trebui studiat și cunoscut și pentru a onora memoria celor care au onorat țara și societatea prin viața lor, și pentru a găsi putere și energie în exemplele care ni le prezintă viața celor care ne-au precedat. Nu vom încerca a face aici un elogiu al doamnei Rosetti, sunt destui cei care au avut onoarea și fericirea să-i cunoască rolul de căpetenie ce l-a ocupat și influența binefăcătore pe care a avut-o asupra mersului partidului național liberal.
Sfatul ei era totdeauna prețuit, căci el izvora dintr-o minte superioră și sănătosă și era dictat de simțămintele unei inimi din care se revărsau în valuri nesfârșite bunătatea și iubirea nemărginită a binelui. Doamna Maria Rosetti a fost părtașa întregii vieți politice a soțului său.
În timpul Revoluției de la 1848, pe calea exilului, atunci când mama cu pruncul în brațe urmărea pe malurile Dunărei caicul care-l ducea pe C. A. Rosetti și pe tovarășii săi de luptă. Apoi, în tot timpul exilului, doamna Rosetti a fost soție în cea mai deplină accepțiune a cuvântului, soție dupa lege, soție prin comunitate de simțăminte, soție prin identitate de judecăți, tovarășă la lupte grele și la nenorociri, doamna Rosetti a fost lumina blândă și nestinsă care a luminat casa soțului și a familiei ei.
C. A. Rosetti a murit pe 8 aprilie 1885, acum s-a stins și îngerul casei lui, geniul consolator ce de atâta ori i-a alinat suferințele și i-a susținut curajul în mijlocul asprimei luptelor care au fost chiar viața lui C. A. Rosetti. Fie-i memoria eternă!” (Voința Națională)
La 1848, mai ales, Maria Rosetti a avut un rol din cele mai frumose și mai patriotice. Șefii Revoluției erau surghiuiți, erau dați în paza unor soldați turci, care i-au ținut două săptămâni într-o barcă pe Dunăre, așteptând să le vină ordine încotro să-i pornească. Era toată floarea acelei pleiade generose și entuziaste. În ziua când Rosetti a fost ridicat, cu câteva ore înainte, Maria Rosetti dăduse nastere unei copile care a fost numită “Libertatea”. Îngrijorată de soarta surghiuniților. Maria Rosetti, după o săptămână de la naștere, fiind încă lăuză, a luat copila in brațe și s-a pornit pe jos spre Dunăre ca să afle noutăți despre soarta condamnaților politici.
După multe greutăți de drum și cercetări, i-a găsit pe surghiuniți și le-a dat soli din țară, îmbărbătându-i la luptă și dându-le toate îngrijirile în starea mizerabilă în care se găseau acolo. Își poate închipui oricine cât de mult a ridicat moralul acestor victime ale convingerilor apariția în mijlocul lor a acestei femei, a acestui spirit luminat, a acestei inimi mari și generose. Azi, când acestă femee ideală își face fără simțire somnul de veci, ne îndeplinim o pioasă datorie de recunoștință către amintirea ei, depunând o lacrimă pe mormântul sfânt care o va închide pe vecie…” (Adevărul)
Într-un sicriu de stejar, simplu și modest ca întrega-i viață, este așezată Maria Rosetti, soția și tovarășa neclintită la bine și la rău a lui C.A. Rosetti. Nimic extraordinar nu se observă la retrasa-i locuință din strada Surorilor. La poartă nu este pus nici un doliu, în curte și în casă nu e răspândit mirosul de tămâie, nici de lumânări fumegânde. În camera mortuară se esală numai parfumul nenumăratelor cununi de flori ce înconjoara masa pe care se află sicriul, o masă primită în dar de C. A. Rosetti în unul din cele mai frumoase momente ale vieței lui. Nu se aud bocete, ci toți iubiții demnei matrone o privesc în tăcere, și ochii lor lăcrămând voiesc parcă să-și imprime cât mai adânc trăsurile feței mamei, sorei, bunicii și mătușii lor.
Miezul zilei a trecut. Trăsuri încep a se opri tot mai multe la poarta nepretențiosei locuințe, aducând amici și cunoscuți, bărbați și dame, toți fruntașii partidului liberal, care vin spre a-și depune ultimele omagii de iubire și de recunoscință pentru femeia pe care avuseseră dânșii atât de multe ocazii s-o admire, de la care primeau atâtea binefaceri.
După ora 2, un singur preot, protoiereul Gr. N. Economu de la biserica Sf. Vineri face serviciul funebru, cu cuvinte simple, în liniște solemnă. După acesta sicriul e ridicat de Vintilă și Horia Rosetti, Dim.Sturza, C. Bălcescu, Gr. Eliad, dr. Cantacuzino, C. Lecca, Gr. Dianu, G. Ionescu-Gion, și e depus pe un car deschis. Nu poate fi vorba de nici cea mai mică pompă la acest car mortuar, tras de două cai negri lipsiți de orice ornamentațiune. Marele număr de cununi însă, care de care mai lucrate cu inscripții de-ale unora dintre cele mai ilustre familii din era noastră, însemnatul număr de bărbați cu nume distinse, două cupeuri cu livreua palatului, multe alte cupeuri și trăsuri deschise, arătau că corpul aceleia care este așezată pe modestul car nu poate fi decât al unei femei căreia i se datorelte recunoscință și admirațiune, nu al unei simple muritore, ci al unei matrone al cărei nume va fi totdeuna pronunțat cu sfințenie de cei care rămân în viață.
Astfel cortegiul străbate liniștit și solemn străzile Surorilor, Speranței, Clemenței, Calea Victoriei, strada Carol, Calea Rahovei, strada 11 Iunie, îndreptându-se spre cimitirul Șerban-Vodă. Partea cea mai mare din aceste străzi, și cu deosebire Calea Victoriei, sunt înțesate de lume care cu venerațiune își părăsise casele spre a vedea ultima călătorie a aceleia care se numea Maria C. A. Rosetti.
Dintre cei opt copii ai familiei, doar patru au supraviețuit: Liby, fiica Revoluției, Mircea, care a venit pe lume pe 16/28 ianuarie 1850, pe când părinții erau în exil, la Paris, Vintilă și Horea. Libertatea-Sofia, fiica Mariei și a lui C.A. Rosetti, căreia i se spunea Liby în familie, s-a căsătorit cu maiorul C. Pillat, a divorțat și și-a refăcut apoi viața alături de avocatul M. Korne.
