HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicAnthony Quinn: O moștenire fabuloasă pentru eternitate

Anthony Quinn: O moștenire fabuloasă pentru eternitate

Anthony Quinn
DS TW

“Mi-amintesc de un dialog înfierbântat surprins între două spectatoare care tocmai văzuseră „Zorba grecul” cu Anthony Quinn:

— Ce bărbat superb!

— Superb??!! E un actor genial, dar e urât ca dracu’!

— Cum e urât? Are atâta farmec, forță, personalitate…

— Ai înnebunit? Îl confunzi cu Gary Cooper. Ce, l-ai vedea pe Quinn în rol de june prim?

E adevărat, Anthony Quinn n-a fost niciodată un june prim, dar deseori publicul preferă chipul lui dur, cu linii aspre şi chinuite, obrajilor trandafirii, netezi şi efeminaţi ai „frumoşilor” ecranului. Poate şi pentru că, după trecerea anilor, fizionomia lui nu ne obligă să căutăm cu tristeţe, sub riduri, urmele unor trăsături perfecte, răpuse de vreme, așa cum se întâmplă când îi privim pe Charles Boyer sau pe Henry Fonda, ci ne oferă, cu fiecare nou personaj, imaginea unui umanism neînfrânt, în ciuda tuturor furtunilor pe care le străbate. Câte personaje a interpretat? Cele 67 de filme însumate de cariera sa înseamnă tot atâtea roluri, fără a le socoti pe cele din perioada de debut, când făcea figuraţie pentru suma de 30 de dolari pe săptămână.

Anthony Quinn
Anthony Quinn

Un mexican la Hollywood

La 21 aprilie 1915, în timp ce Mexicul era zguduit de mişcarea revoluţionară condusă de Emiliano Zapata, frumoasa Manuela Oaxaca aducea pe lume, în oraşul Chihuahua, primul său născut. Îşi putea închipui ea oare că peste 35 de ani, acesta, sub pseudonimul de Anthony Quinn, avea să reînvie în faţa lumii întregi, prin intermediul ecranului, tocmai figura unuia din eroii populari al căror nume era pe atunci pe buzele tuturor? Putea ea bănui că interpretându-l chiar pe fratele lui Zapata, fiul ei avea să devină celebru în lumea întreagă? Ciudat e destinul… Familia Oaxaca a emigrat în Statele Unite, la Los Angeles, în vecinătatea căruia se afla cea mai puternică fabrică de mituri a epocii — Hollywood-ul. E lesne de înţeles de ce tânărul Oaxaca părăseşte studiile de arhitectură începute şi ia drumul studiourilor.

Aici, în urma unei apariţii episodice alături de celebra Mae West, ochiul experimentat al regizorului Cecil B. de Mille descoperă în debutantul cu chip de statuie Maya un interpret ideal pentru filmele cu indieni. Urmează astfel zece ani de westernuri până când, dezgustat de toate aceste producţii pe bandă rulantă, Anthony Quinn vrea să facă într-adevăr artă.

Iată-l aşadar între 1947 şi 1950 pe Broadway, aplaudat în piese ca „Un tramvai numit dorință” de Tennessee Williams, „Becket” de Anouilh, etc., dar curând noua experienţă îl decepţionează. Amintindu-şi de acea perioadă, Quinn spunea cu un zâmbet trist, totuşi nostalgic:

— Eram tânăr şi plin de iluzii. Cu vremea mi-am dat seama cât erau ele de neîntemeiate şi chiar de ridicole. Am ajuns să cred că teatrul practicat pe Broadway e mai comercial decât cel mai comercial dintre filme. lată de ce consider că cinematograful oferă mai multe perspective de creaţie autentică decât scena.

Oricum însă, aceasta i-a desăvîrşit măiestria actoricească. La 37 de ani, Quinn începe noua sa carieră cinematografică cu o lovitură măiastră. Cu „Viva Zapata” (de Elia Kazan), obţine Premiul Oscar pentru cea mai bună interpretare a unui rol secundar. Interpretînd un năpraznic revoluţionar, actorul îşi va fi amintit de copilăria petrecută în inima podişurilor mexicane, pentru că, în film, în privirea aprigă a fratelui lui Zapata scânteia parcă toată durerea, ura şi revolta mocnită a unui popor a cărui idoli de piatră zac de secole răsturnaţi la pământ.

Anthony Quinn

Două Oscaruri…

Calea gloriei fusese deschisă. Au urmat şi alte roluri, extraordinare creaţii. Cu fiecare dintre ele, Quinn anula imaginea lăsată de precedenta, oferind una nouă, mereu mai complexă. Actorul părea să fi făcut cu sine însuşi pariul de a nu se repeta niciodată. De la uriaşul Zampano din „La strada”, la şchiopul din „Warlock”, de la ciclopul din „Ulisse” la Ill din „Vizita”, de la vânătorul eschimos din „Umbre albe” la neuitatul „Zorba grecul”, galeria lui de portrete cinematografice s-a îmbogăţit neîncetat ca număr şi diversitate.

În 1956 a cucerit un al doilea Premiu Oscar cu filmul „Van Gogh”. Apoi juriul Oscar a încetat să-l mai considere drept candidat posibil, întrucât ar fi însemnat să-i atribuie acest premiu cel puţin o dată la doi ani.

Despre pictură şi alte hobby-uri

În anii ’60, cei mai mari regizori ai lumii şi l-au disputat: Fellini, Kazan, Kakoiannis, David Lean, George Cuckor sau Stanley Kramer, în al cărui ultim film („Secretul din Santa Vittoria”) turnează în momentul de faţă la Cinecittă, unde a avut loc, de altfel, întâlnirea noastră.

— O dată m-am lăsat tentat și eu de meseria de regizor. Rezultatul? «Piratul» cu Yul Brynner în rolul titular a fost un dezastru, dar nu mi-a tăiat totuși cheful de a mai încerca.

Anthony Quinn

Dacă pe lângă talentul de actor natura nu pare să i-l fi dat și pe cel de regizor, ea l-a înzestrat, în schimb, cu altele. În timpul liber Quinn își scrie memoriile, înregistrează discuri («Te iubesc» este una din melodiile cele mai difuzate ale acestui an) sau pictează. Dar nu ca un diletant, nu, căci, așa cum afirmă el:

—  Am oroare de diletantism. Ori faci un lucru cât de bine se poate, ori mai bine nu-l faci deloc. Dacă n-aş putea picta ca lumea, cu seriozitate, n-aş picta. Acum m-am apucat de sculptură. Dar dacă nu voi putea ajunge să sculptez ca un profesionist, o să mă las păgubaş.

În pictură se pare că a ajuns să creeze «ca lumea», pentru că a avut deja două expoziţii personale, una la New York şi o alta la Chicago.

Cea mai mare pasiune a lui Quinn rămâne însă şahul. E în stare să joace ore întregi, partidă după partidă. Întotdeauna, în devizul filmelor la care participă el, este trecut şi salariul unei persoane a cărei unică datorie este de a se afla în permanenţă la locul de filmare pentru a-i servi actorului drept partener la şah, în pauzele dintre cadre…

Aşa l-am văzut prima dată. Aplecat deasupra tablei de şah, cu mâinile noduroase odihnindu-i-se pe genunchi. Când şi-a ridicat ochii spre mine, mi s-a strâns inima, în acest chip cioplit parcă în piatră, ochii sunt primii care au început să cedeze în lupta implacabilă cu anii; contururile au devenit incerte şi sub lăcrimarea incipientă culorile încep să se şteargă. Dar vitalitatea lui nativă risipeşte de îndată această primă impresie. De un umor contagios, găseşte întotdeauna prilejul de a da o întorsătură glumeaţă conversaţiei.

—  Personajul din filmul lui Kramer e cel mai greu din câte am întâlnit vreodată… Mă obligă să mă scol zilnic la șase dimineața! Într -un fel, poate că asta e bine — am devenit un adevărat exemplu viu de conştiinciozitate pentru cei şapte copii ai mei.

Acesta este de fapt cel mai drag (şi cel mai puţin cunoscut publicului) rol al lui Anthony Quinn: un tată fericit a şapte copii dintre care mezinul, de numai doi ani, pare un adevărat pui de aztec. În fiecare seară, după ce a lăsat departe în urmă rumoarea agitată a studiourior şi a atârnat într-un cui hainele personajului căruia îi împrumută temporar chipul şi o parte din inima sa, Quinn regăseşte calmul şi liniştea alături de copii. De pe terasa casei sale priveşte cu ochi pierduţi apusul soarelui, gândindu-se, poate, cine ştie, la idolii doborâţi din Templul lui Montezuma.

*** Preluare după revista Cinema, februarie 1969. Articolul este semnat de Manuela Gheorghiu

Foto: Cinecitta Cinema

Anthony Quinn
Anthony Quinn

Prima soție a lui Anthony Quinn a fost actrița Katherine DeMille, fiica adoptivă a celebrului producător și regizor Cecil B. DeMille. Cei doi s-au căsătorit în 1937 și au avut cinci copii: Christopher (1938–1941), Christina, Catalina, Duncan și Valentina. Primul băiat, Christopher, s-a înecat în iazul unui vecin la vârsta de doi ani.

În 1965, cuplul a divorțat din cauza aventurii lui cu italianca Jolanda Addolori, cu care s-a căsătorit în 1966 și care i-a dăruit trei copii: Francesco (22 martie 1963 – 5 august 2011), Danny și Lorenzo.

În anii 1970, în timpul căsătoriei cu Jolanda, actorul a avut doi copii cu americanca Friedel Dunbar: Sean Quinn, născut pe 7 februarie 1973, și Alexander Anthony Quinn, care a venit pe lume pe 30 decembrie 1976.

În anii 1990, a avut o relație cu secretara sa, Katherine Benvin, cu care a avut alți doi copii, Antonia Patricia Rose (născută pe 23 iulie 1993) și Ryan Nicholas (născut pe 5 iulie 1996).

Mariajul cu Jolanda Addolori s-a încheiat în cele din urmă prin divorț în august 1997, iar Anthony Quinn s-a recăsătorit cu Katherine în decembrie 1997.

Actorul a murit pe 3 iunie 2001. Vestea a stârnit consternare, pentru că vitalitatea inepuizabilă de care Zorba dăduse dovadă până în ultimele luni nu lăsa loc ideii de moarte. Legendele nu mor, și-au spus atunci milioanele de admiratori. La 86 de ani, când a părăsit scena vieții, Anthony Quinn a plecat lăsând omenirii o moștenire fabuloasă: imaginea bucuriei de a trăi, materializată atât în creațiile sale cinematografice, cât și în viața de toate zilele.

DS TW
No comments

leave a comment