AcasăMonarhieMari Duci și PrințiArthur, fiul mai puțin cunoscut al reginei Victoria

Arthur, fiul mai puțin cunoscut al reginei Victoria

Arthur

Prințul Arthur s-a născut la Palatul Buckingham pe 1 mai 1850, fiind al șaptelea copil și al treilea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha. Copilul a fost botezat de arhiepiscopul de Canterbury pe 22 iunie în capela privată a palatului, nașul său fiind Wilhelm al Prusiei, și a devenit copilul preferat al reginei.

Arthur
Prințul Arthur și mama sa, regina Victoria

În 1866 Arthur a fost înscris la Colegiul Militar Regal din Woolwich, pe care l-a absolvit doi ani mai târziu, fiind numit locotenent în Corpul Inginerilor Regali în iunie 1868. Prințul a urmat o lungă carieră ca ofițer de armată, făcându-și serviciul în Africa de Sud și Canada în 1869, Irlanda și Egipt în 1882 și în India din 1886 până în 1890.

În timp ce se afla în Canada, i s-a acordat titlul de șef al celor Șase Națiuni de către irochezi (o confederație indigenă din nord-estul Americii de Nord), primind numele Kavakoudge, care înseamnă „soarele care zboară de la est la vest sub îndrumarea Marelui Spirit” și, din acel moment, a avut permisiunea să participe la consiliile tribului și să voteze în chestiunile legate de guvernare.

Regele Edward și prinții Alfred si Arthur

Arthur a fost avansat la gradul onorific de colonel pe 14 iunie 1871, devenind, 13 ani mai târziu, general. Pe 26 iunie 1902 a fost promovat în funcția de mareșal, iar ulterior a servit în diferite funcții importante, inclusiv comandant-șef al Irlandei, din ianuarie 1900 până în 1904, cu dubla funcție de comandant al Corpului al III-lea de armată și inspector general al forțelor militare, poziție pe care a deținut-o până în 1907.

În 24 mai 1874, de ziua mamei sale, Arthur a fost numit Duce de Connaught și Strathearn și Conte de Sussex. Fiul favorit al reginei Victoria s-a căsătorit cu prințesa Louise Margaret a Prusiei la Capela Sf. George din Castelul Windsor pe 13 martie 1879. Soția sa era fiica prințului Frederic Charles și strănepoată a împăratului german Wilhelm I, cel care îl botezase pe Arthur. Cuplul a avut trei copii: Prințesa Margaret Victoria Charlotte Augusta Norah, Prințul Arthur Frederick Patrick Albert și Prințesa Victoria Patricia Helena Elizabeth.

Nunta prințului Arthur
Arthur
Prințul Arthur, Louise Victoria și primii doi copii
Arthur
Prințul Arthur și familia sa

Pe lângă cariera sa militară, Ducele a continuat să-și asume îndatoriri regale asociate cu armata, a reprezentat monarhia în întregul Imperiu, a participat la Delhi Durbar în 1903, a inaugurat barajul Assuan pe 10 decembrie 1902, iar în 1910 a călătorit la bordul navei Union-Castle Line Balmoral Castle în Africa de Sud, pentru a deschide primul parlament al Uniunii Africii de Sud la Johannesburg.

Pe 6 martie 1911 s-a anunțat că regele George al V-lea a aprobat, la recomandarea premierului său, H.H. Asquith, numirea lui Arthur în funcția de guvernator general al Canadei. Prințul, soția și fiica sa cea mică, o figură extrem de populară pentru canadieni, au călătorit în întreaga țară, îndeplinindu-și sarcinile oficiale cu mult devotament.

În 1914, la izbucnirea Primul Război Mondial, guvernatorul general a îmbrăcat uniforma de mareșal și a participat la antrenamentele soldaților care urmau să plece la război pentru a-i încuraja. În același timp, Ducesa de Connaught lucra pentru Ambulanța St John, Crucea Roșie și alte organizații care sprijineau efortul de război.

După anii petrecuți în Canada, ducele Arthur nu a mai deținut funcții publice, dar și-a continuat angajamentele oficiale și a călătorit de mai multe ori în Africa de Sud și în India.

Ducesa Louise Victoria
Arthur
Prințul Arthur

Soția sa, ducesa, a murit în martie 1917, iar Arthur s-a retras din viața publică în 1928. Prințul Arthur a murit pe 16 ianuarie 1942 la Bagshot Park, la vârsta de 91 de ani, 8 luni și 16 zile, la aceeași vârstă la care murise sora sa mai mare, Prințesa Louise, Ducesă de Argyll, cu doi ani înainte. După slujba de înmormântare care a avut loc la Capela St George de la Castelul Windsor, trupul său a fost plasat temporar în cripta regală de sub capelă, fiind reînhumat în martie 1942 la Royal Burial Ground, Frogmore.

Lasă un comentariu