HomeOameni care au intrat în istorieSeptimiu Sever și Erastia Peretz, un cuplu fascinant pe scenă și în viață

Septimiu Sever și Erastia Peretz, un cuplu fascinant pe scenă și în viață

Septimiu Sever
DS TW

Septimiu Sever s-a născut pe 30 aprilie 1926 la Turda, a absolvit Academia de Muzică și Artă Dramatică din București, la clasa Marioarei Voiculescu, în 1947, iar un an mai târziu a fost angajat la Teatrul Dramatic din Sibiu. În 1949, a devenit actor al Teatrului Bulandra din Capitală și în 1952 a debutat în cinematgrafie, în rolul principal din filmul de propagandă “Mitrea Cocor”, regizat de Victor Iliu și Marietta Sadova, după romanul cu același nume al lui Mihail Sadoveanu. Personajul său, Mitrea, era un fost argat care, la sfârșitul războiului, s-a întors în satul natal și a condus reforma agrară, în timp ce Armata Roșie avansează în țară.

Septimiu Sever a jucat ulterior în “Nufărul roșu” (1955, primul film color românesc, peliculă în care a debutat Toma Caragiu), în “Citadela sfărâmată” (1957), „La vârsta dragostei” (1963), „De-aș fi… Harap Alb” (1965), „Dacii” (1967) și „Mihai Viteazul” (1971), în care a interpretat rolul marelui clucer Radu Buzescu. Despre filmările complexe ale producției regizate de Sergiu Nicolaescu a vorbit într-un interviu din 1970:

“- Mai întâi, firesc, curiozitatea noastră se îndreaptă spre stadiul în care se află filmările, peste cât timp vom putea urmări filmul pe ecrane?

– O precizare înainte de toate: este un film in două serii, la care s-a lucrat enorm. Titus Popovici, care semnează scenariul, nu s-a oprit doar la un episod sau două din viața lui Mihai Viteazul, ci a cuprins întreaga sa viață, atât de zbuciumată, de mare erou şi de mare om. Filmările se află într-un stadiu foarte înaintat, ne apropiem de sfârşit aş putea spune, dar când va fi premiera, nu ştiu. În orice caz, destul de repede.

– Am dori să ne spuneţi câteva amănunte şi despre filmările de la Bran.

– La Bran se filmează un episod de greutate al filmului; este vorba de turnirul dintre Sigismund şi Mihai. Filmările cer mult soare, multă lumină şi, din păcate, am cam dus lipsă de aşa ceva. Este, de altfel, a doua oară când venim la Bran cu intenţia de a termina de filmat această scenă, dar, şi de data aceasta, timpul nu a fost prea generos şi ne-a întârziat. Am venit aici de la Sibiu, unde, pe ploi torenţiale, pe un câmp mustind de apă și plin de noroi s-a realizat lupta de la Şelimbăr, cu o figuraţie de 6.000 de oameni. De altfel, trebuie să vă spun că principalele lupte, cum a fost şi cea de la Mirăslău, au fost realizate exact pe locurile însemnate în cronici. Moartea lui Sigismund a reuşit, după mine, foarte bine. Pe o ploaie năprasnică, cum vă spuneam, el fuge disperat, urmărit de sute de cai alergând înspăimântaţi. Scena are în ea ceva apocaliptic. De la ploile torenţiale am trecut la soarele cel mai arid, care ne era necesar pentru a duce la bun sfârşit lupta de la Călugăreni, cea mai impresionantă prin spectaculozitatea sa. 12 zile, de la şase dimineaţa până la şase seara, pe o căldură grozavă, s-a filmat fără întrerupere. O armată formată din mii de soldaţi a fost prezentă pentru ca bătălia să apară cât mai veridic şi mai impresionant.

— Și despre regie?

— După părerea mea, Sergiu Nicolaescu are o vocaţie specială pentru filmul istoric de largă desfăşurare. El a mai semnat, de altfel, regia şi altor realizări de seamă ale cinematografiei noastre, între care „Bătălia pentru Roma” ocupă un joc aparte. În „Mihai Viteazul” el apare însă şi într-o ipostază inedită, cea de actor (joacă pe Selim bei, trimisul Sultanului).

Septimiu Sever
Septimiu Sever

— Dar dumneavoastră cum vă împăcaţi cu… Radu Buzescu?

— Foarte bine! Şi sper că în curând, când filmul va fi gata, îi veţi da bineţe. Radu Buzescu este cel mai mare dintre cei trei fraţi Buzeşti, credincioşi căpitani ai marelui Mihai. Joc în compania lui Florin Piersic şi Marian Ciobanu. Este un rol de autoritate, de greutate, fără a fi însă central.

— După cite ştim, Mihai Viteazul va fi interpretat de Amza Pellea

— Într-adevăr. După Decebal, realizat cu trei ani în urmă, Amza Pellea izbuteşte acum un alt mare rol. Pot spune că, în interpretarea sa, Mihai capătă o a doua sa personalitate, și sunt sigur că nu vom mai putea să ni-l imaginăm pe Mihai (după ce vom viziona această peliculă) altfel decât este el întruchipat de Amza Pellea. El s-a adaptat foarte bine și problemelor de cascadorie ce s-au ridicat în timp.

De altfel cu toţii a trebuit să fim în acelaşi timp şi cascadori. Ne batem cu spada, luptăm corp la corp, riscăm să fim străpunşi de suliţe… Să ştiţi, cascadorii veritabili ne-au dublat destul de rar de data aceasta, noi ne-am silit, în orice caz, să nu fim mai prejos. Nu pot să nu-i amintesc totuşi pe cascadorii noştri de la care am învăţat multe: prof. Sobinec, care e braşovean, Doruţiu, Marian, Rusu, Stavru, sunt băieţi admirabili, devotaţi şi, bineînţeles, luptători redutabili. Ne-a ajutat mult şi profesorul de călărie I. Burlăscu, consilierul tehnic, dr. Azahideanu, colonelul Ucrain, Romanescu, It. Nicolescu, din judeţul Braşov, care a colaborat cu noi împreună cu o unitate de vânători de munte. Ei ne-au dat un minunat exemplu de disciplină, de înţelegere. Au răspuns solicitărilor la orice oră, pe orice vreme. Datorită lor ne-am obişnuit şi noi cu felul de a fi al soldaţilor, ceea ce, firesc, a dat un plus de autenticitate filmului.

Septimiu Sever

— Nu mi-aţi vorbit nimic de deţinătoarele rolurilor feminine şi de scenografia noii producţii…

— Rolul mamei lui Mihai este deţinut de Olga Tudorache. Ioana Bulcă, Irina Gărdescu şi Cristina Szabó vor evolua în soţia lui Mihai şi respectiv Roxana şi Cristina. Scenografia acestui film a ridicat multe probleme, deloc uşoare, rezolvate însă cu ingeniozitate de colectivul din care face parte Ioana Canturiani, arh. Nicolae Teodoru. Sute de costume sunt cărate peste tot, de fiecare stil de costum răspund zeci de oameni. O sarcină la fel de grea, de care depinde în mare parte reuşita, este şi cea a operatorului George Cornea. El a scos efecte deosebite, uneori ce păreau imposibil de realizat (a scos soare acolo unde nu era, a inventat difragme, a combinat norii cu soarele etc.). Banda de sunet (iată un alt compartiment de care ţine succesul unui film) va fi asigurată de ing. Salamarian. El va reuşi, cred, un bun mixaj sonor şi muzical. Vedeţi, deci, muncim cu toţii cât putem pentru ca publicul să fie cât mai mulţumit la vizionare. De fapt, suntem în pragul vacanţei. După exact un an de filmare, ne vom permite o mică pauză. În luna septembrie, fireşte, totul se va relua. Voi consacra această vacanţă călătoriilor. Speram ca măcar în vacanţă să-mi pot rade barba, dar Sergiu Nicolaescu s-a opus categoric. Şi când mă gândesc că e o barbă în… patru culori. Oricum mă amuză ineditul!

Septimiu Sever

— Spuneţi-mi, jucaţi film cu mai multă plăcere decât teatru?

— Iubesc teatrul, dar şi filmul îmi place foarte mult. Îmi place pentru neprevăzutul ce-l presupune, pentru spontaneitatea care o reclamă. În afară de asta, filmările se fac în aer liber, pun în mişcare o mare mulţime, şi ele îţi impun un regim de mare consecvenţă. La ce mă refer? În teatru spectacolul se consumă în 2-3 ore, fiind, în tot acest timp, dominat de rolul tău, pe câtă vreme în film între o scenă şi altă scenă există pauze mari, şi tu, actorul, trebuie să nu pierzi nici o clipă ritmul de joc, să nu uiţi nici o trăsătură a personajului, dimpotrivă, să-i adânceşti tot mai mult trăsăturile, să-i descoperi mereu alte şi alte faţete. De la etapă la etapă a filmărilor trebuie să te racordezi nu numai vestimentar cu personajul tău, ci total. Este un mecanism care e însă greu de explicat şi ţine de intimitatea creaţiei”.

*** Drum Nou, iulie 1970

În 1971, anul premierei filmului “Mihai Viteazul”, Septimiu Sever și soția sa, Erastia Peretz, fosta Miss România 1931, au emigrat în Franța, iar de aici s-au îndreptat spre Canada.

Erastia, Tia cum i se spunea în familie, era născută în 1914 și era fiica profesorului universitar Ioan Peretz, fost director general al Teatrelor. Miss România era descrisă astfel de revista Realitatea ilustrată în momentul obținerii celui mai râvnit titlu de frumusețe din țară: “Blondă, cu ochii verzi şi talia înaltă, tânăra aleasă răspândeşte în jurul ei un farmec deosebit, farmecul simplicităţii, al modestiei, îmbinat cu parfumul suav al unei tinereţi sclipitoare, de voioşie. „Miss România 1931” şi-a trăit toţi anii copilăriei în mijlocul naturii, într-o comună de lângă Iaşi, unde familia Peretz posedă un conac. Zilnic se pierdea printre valurile înalte de grâne verzi sau coapte, printre mările de maci sau prin livezile umbrite de pomii plini de roadă.

Şi această natură i s-a împlântat adânc în suflet, Erastia Peretz păstrând din toate gesturile şi acţiunile ei acea simplicitate, acea naturaleţe proprie a sufletelor mari, descătuşate de dogmele sufocante ale convenţionalismului.

Un intim al casei povesteşte următoarea întâmplare nostimă, petrecută pe vremea când „Tia” avea numai 4 ani şi când părinţii se obișnuiseră cu lipsurile ei de câte o oră-două de acasă. Dar într-o zi trecuse vremea prânzului şi micuţa încă nu se întorsese. Toată familia pornise în căutarea ei şi într-un târziu, când soarele pornise spre apus, au găsit-o pe prispa unui gospodar între alte patru femei, torcând cu cea mai desăvârşită seriozitate, — ca o autentică ţărancă, — dintr-un fuior de lână înfipt în caier, şi scurgând firul subţire şi bine răsucit, pe fus.

Nici până astăzi nu s-a despărţit de această mare prietenă a ei, Natura, care i se oglindeşte în ochi, în gesturi şi în vorbe. Domnişoara Erastia Peretz vorbeşte la perfecţie franceza, engleza şi germana şi unul din romanele ei este scris în franţuzeşte şi va fi editat în foarte scurtă vreme de o mare casă din capitala Franţei.

Când e emoţionată, „Tia” se aşază la pianul din salonul somptuos şi degetele ei alunecă uşoare, ca un sbor de libelulă, peste clapele de fildeş, pierdute într-o sonată de Chopin sau într-un lied de Schubert, de care este îndrăgostită”.

Erastia Peretz, devenită actriță, îl întâlnise pe Septimiu Sever la teatrul din Sibiu și fuseseră transferați împreună la București, unde s-au căsătorit. După emigrare, actorul și-a continuat cariera artistică, a jucat în mai multe filme, iar în 1976 a fost distribuit în serialul “Grand-papa”,  care l-a facut celebru în Quebec, urmat de “Jeunes en liberte” (I și II), “Manon”, “Sword of Gideon”, „Le Matou”, “Un signe de feu”, apoi a devenit profesor la Montreal, la College Brebeuf și la College Notre Dame.

Până în 2002, a condus Teatrul din Marieville (Quebec) și în același an, pe când se afla într-o vizită în România, a primit Diploma de Onoare a Teatrului Național din București.

Septimiu Sever a încetat din viață pe 15 august 2017 la Montréal, în Canada, la vârsta de 91 de ani.

Surse:

Flacăra, 1953, 1956, 1963

Realitatea ilustrată, 1931

Teatrul, 1965

DS TW
No comments

leave a comment