HomeRăzboaie și revoluțiiRevoluția bolșevicăMaxim Gorki și pactul mortal cu regimul stalinist

Maxim Gorki și pactul mortal cu regimul stalinist

Maxim Gorki

Maxim Gorki, pe numele său real Alexei Maximovici Peșkov, s-a născut pe 28 martie 1868, la Nijni Novgorod, cea mai puternică fortăreață a fostului Cnezat al Moscovei. Copilul a rămas orfan de ambii părinți la vârsta de unsprezece ani și a fost preluat de bunica sa, dar a fugit de acasă un an mai târziu, în 1880, apoi a fost recuperat și dat în grija aceleiași bunici. După o tentativă de sinucidere în decembrie 1887, Maxim a părăsit orașul natal și a călătorit prin tot Imperiul Rus timp de cinci ani, schimbându-și frecvent locurile de muncă și cunoscând în profunzime viața oamenilor simpli.

A început să lucreze ca jurnalist pentru diverse ziare de provincie, semnând sub numele Jehudiel Khlamida, apoi a folosit pseudonimul “Gorki” (în limba rusă, amar). În 1892 a publicat prima sa povestire, “Makar Chudra”, în ziarul “Caucazul” din Tiblisi, unde petrecuse câteva săptămâni lucrând pentru atelierele căilor ferate. Scriitorul s-a căsătorit pe 30 august 1896 cu Ecaterina (Iekaterina Pechkova), care va fi singura sa soție oficială și cu care va avea un fiu, Maxim, născut în 1897, și o fiică născută în 1901, Katia, dar cei doi soți se vor despărți de comun acord în 1904.

Prima sa carte, “Eseuri și povestiri”, a apărut în 1898, și a avut un mare succes, numele Maxim Gorki devenind din ce în ce mai cunoscut în cercurile literare de la Sankt Petersburg. Un an mai târziu s-a apropiat de mișcarea social-democrată marxistă care se opunea public regimului țarist și a fost arestat de mai multe ori, perioade în care a întâlnit mulți revoluționari și a devenit prieten apropiat al lui Vladimir Ilici Lenin, pe care l-a cunoscut în 1902.

Ecaterina Peshkova, soția scriitorului
Ecaterina Peshkova și fiul cuplului
Maxim Gorki, Ecaterina și cei doi copii ai cuplului
Ecaterina, soția lui Maxim Gorki
Maxim Gorki și fiul său

În 1904, scriitorul s-a întors în orașul său natal pentru a înființa un teatru, dar cum cenzura imperială a interzis toate piesele pe care voia să le pună în scenă, a abandonat proiectul. Alături de el s-a aflat în această perioadă actrița Maria Andreyeva, cu care nu a fost căsătorit, dar relația lor a durat mult timp și au trăit ca soț și soție.

Evenimentele din 9 ianuarie 1905, rămase în istorie ca “Duminica însângerată”, l-au făcut să se implice și mai mult în politică. În timpul revoltelor scriitorul a fost închis pentru scurt timp în Fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, perioadă în care a scris piesa “Copiii Soarelui”. Gorki a fost eliberat din închisoare după o campanie la nivel european susținută, printre alții, de Marie Curie, Auguste Rodin și Anatole France.

Maria Anreyeva
Maria Andreyeva

După suprimarea mișcărilor revoluționare din 1905, apartamentul său a fost percheziționat de reprezentanții organizației Sotniile Negre, o mișcare ultranaționalistă care îl susținea pe țar, iar Maxim a fugit împreună cu Maria în Finlanda. Un an mai târziu bolșevicii l-au trimis într-o călătorie de strângere de fonduri în Statele Unite împreună cu estonianul Ivan Narodny, perioadă în care a scris romanul “Mama”, una dintre cărțile școlare obligatorii în România în perioada comunistă.

Din 1906 până în 1913, Gorki a trăit pe insula Capri din sudul Italiei, aparent din motive de sănătate, dar, de fapt, scriitorul încerca să evite conflictele cu conducerea țaristă a Rusiei, iar în această perioadă a continuat să sprijine activitatea bolșevicilor din exil.

În 1906, scriitorul a vizitat New York-ul la invitația lui Mark Twain și ar fi trebuit să fie primit la Casa Albă de președintele Theodore Roosevelt, dar administrația americană i-a retras invitația după ce s-a aflat că femeia care îl însoțea, actrița Maria Andreyeva, nu era soția lui, iar după dezvăluirile presei referitoare la acest incident niciun hotel din Manhattan nu l-a mai cazat, fiind nevoit să locuiască într-un apartament din Staten Island.

Maxim Gorki
Maxim Gorki și Lev Tolstoi
Maxim Gorki și Cehov în 1900

În timpul unei vizite în Elveția, Gorki l-a reîntâlnit pe Lenin, despre care va scrie: “Arăta îngrozitor. Chiar și limba lui părea să fi devenit gri”. Amnistia generală promovată de țarul Nicolae al II-lea cu ocazia celei de-a 300-a aniversare a dinastiei Romanov i-a permis să se întoarcă în Rusia în 1914, iar după câteva zile de la revenirea la Sankt Petersburg avea să remarce: “toată lumea este atât de zdrobită și lipsită de chipul lui Dumnezeu”.

După Revoluția din Februarie 1917, scriitorul părea că va deveni un susținător al lui Alexander Kerensky, dar după încercare eșuată de lovitură de stat condusă de generalul Lavr Kornilov împotriva guvernului provizoriu a trecut cu arme și bagaje la bolșevici. Relațiile lui cu fruntașii Partidului Comunist au devenit însă tensionate după Revoluția din Octombrie, scriind chiar că Vladimir Lenin și Leon Troțki “sunt otrăviți cu veninul murdar al puterii, zdrobind drepturile individului de a-și îndeplini visele revoluționare”. Tot despre Lenin avea să scrie că “a fost un șmecher cu sânge rece care nu a cruțat nici onoarea, nici viața proletariatului și că nu cunoaște masele populare pentru că nu a trăit alături de ele”.

I.V. Stalin și Maxim Gorki
I.V. Stalin, Maxim Gorki și Kliment Voroșilov

În 1921, scriitorul și-a angajat o secretară, pe Moura Budberg, care mai târziu i-a devenit amantă. Femeia îi va fi alături în următorii ani, iar dezvăluiri recente au arătat că a fost dublu agent secret, lucrând pe de-o parte pentru poliția secretă a URSS , iar pe de altă parte pentru serviciile de informații britanice. În august 1921, poetul Nikolai Gumilev a fost arestat de CEKA pentru opiniile sale monarhiste și se pare că, atunci când a aflat, Gorki a plecat la Moscova pentru a obține de la Lenin un ordin  pentru eliberarea acestuia, dar la întoarcerea sa la Sankt Petersburg (redenumit Petrograd), Gumilev fusese deja împușcat. Dezamăgit de crimele camarazilor săi, în octombrie Gorki a plecat în Italia invocând motive de sănătate, pentru că, într-adevăr, suferea de tuberculoză.

Moura Budberg

În iulie 1921, scriitorul a publicat un apel adresat lumii întregi, cerând ajutor pentru a diminua efectele foametei cumplite care a afectat Rusia în perioada 1921-1922. Dezastrul umanitar, cunoscut și sub numele de “Foametea Povolzhye”, a dus la moartea a aproximativ 5 milioane de oameni, mai ales în regiunea Volga și zona râului Ural. În septembrie 1921 Gorki a plecat la Berlin și aici se afla când a auzit despre iminentul proces de la Moscova a 12 revoluționari socialiști. Scriitorul i-a scris lui Anatole France considerând operațiunea ca o “pregătire cinică și publică pentru asasinarea oamenilor care au luptat pentru libertatea poporului rus”. Pozițiile sale publice l-au făcut din nou detestat printre foștii camarazi de luptă. Se pare că Lenin a spus despre el că a fost “întotdeauna extrem de lipsit de coloană vertebrală în politică”, iar Troțki l-a numit un “artist pe care nimeni nu-l ia în serios”. Scriitorul s-a stabilit la Sorrento, în Italia, unde a trăit în următorii zece ani împreună cu partenera sa, Moura Budberg, cu fosta lui iubită, actrița Maria Andreyeva, cu partenerul acesteia, Piotr Krîuchkov, care i-a devenit secretar, cu unicul său fiu, Max Peșkov și soția acestuia, pictorița Timosha, și cu cele două fiice ale tinerilor, Marfa (care se va căsători mai târziu cu Sergo, fiul lui Lavrenti Beria) și Daria.

Maxim Gorki și nepoata sa, Marfa
Maxim Gorki și fiul său

Deși a continuat să scrie și să publice, Gorki a început să aibă probleme financiare și a încercat o reconciliere cu regimul comunist de la Moscova. Între timp la conducerea Partidului Comunist din URSS ajunsese Iosif Vissarinovici Stalin, care era dornic să-l primească înapoi în Rusia. Maxim Gorki a făcut prima sa vizită acasă în mai 1928, chiar în momentul în care regimul pregătea așa-numitul Proces Shakhty, în care au fost judecați 53 de ingineri angajați în industria cărbunelui, dintre care unul, Piotr Osadchy, îl vizitase cu puțin timp în urmă pe Gorki la Sorrento și îl informase cu privire la teroarea instaurată de dictatorul sovietic. Spre deosebire de atitudinea sa față de abuzurile lui Lenin, de această dată Gorki a ignorat, din considerente care țineau strict de planurile sale, crimele lui Stalin.

Maxim Gorki
Maxim Gorki, Piotr Kryuch și Ghenrih Iagoda

Anul următor, Ghenrih Iagoda, directorul NKVD, l-a trimis pe cumnatul său, Leopold Averbakh, la Sorrento, cu instrucțiuni clare: regimul sovietic își dorea să-l determine pe Gorki să se întoarcă definitiv în Rusia, iar planurile au avut succes. Întoarcerea scriitorului în URSS a fost considerată o victorie  de imagine majoră pentru sovietici, Gorki a fost decorat cu Ordinul Lenin și a primit un conac în Moscova și o dacha în suburbiile capitalei, iar orașul său natal, Nijni Novgorod, a fost redenumit, în onoarea lui, Gorki, fiind apoi desemnat președinte al Uniunii Scriitorilor Sovietici. În 1933, Gorki a co-editat, împreună cu criticul literar Leopold Averbakh, șeful Asociației Scriitorilor Proletari, și ofițerul NKVD Semyon Firin o carte considerată astăzi infamă despre construcția Canalului Marea Albă-Marea Baltică, prezentată ca un exemplu de “reabilitare cu succes a foștilor dușmani ai proletariatului”, ignorând cu bună știință faptul că pentru acest proiect a fost folosită munca forțată a prizonierilor din Gulag și că în timpul contrucției canalului au murit zeci de mii de oameni (există estimări care avansează cifra de 100.000 de victime).

Nu după mult timp după apariția volumului “The White Sea Canal”, relația lui Gorki cu regimul s-a răcit pentru că autoritățile nu l-au mai lăsat să plece în Italia, însă a continuat să scrie articole de propagandă în Pravda și să-l slăvească pe Stalin. Se pare că a încercat fără succes să lupte împotriva cenzurii sovietice și, pe măsură ce conflictele cu autoritățile deveneau mai acute, pozițiile sale politice și literare au devenit mai puțin vizibile.

Moartea subită și suspectă a fiului său, Maxim Peshkov, la doar 36 de ani, în mai 1934, a fost momentul în care scriitorul a intrat în depresie și a încetat să mai aibă apariții publice, a pierdut simpatia partidului și și-a petrecut ultimele luni din viață în arest la domiciliu. Secretarul său personal, Piotr Kryuchkov (partenerul actriței Maria Andreyeva, fosta iubită a scriitorului), fusese între timp recrutat de sinistrul Ghenrih Iagoda ca informator și a contribuit la schimbarea de atitudine a regimului față de scriitor.

Mormântul lui Maxim, fiul lui Gorki

Despre moartea tânărului Maxim, fiica acestuia, Marfa, va povesti mai târziu: “Tata a venit acasă după ce fusese cu Iagoda, care l-a îmbătat, a coborât din mașină și s-a îndreptat spre parcul din fața casei. S-a așezat pe o bancă și a adormit. Jacheta era alături de el. A fost trezit de un trecător dimineața, dar în scurt timp s-a îmbolnăvit și a murit de pneumonie bilaterală.”

La începutul lui iunie 1936 Maxim Gorki a fost vizitat acasă de I. V. Stalin și de Iagoda, șeful NKVD, dar nu există nicio mărturie autentică despre discuția pe care cei trei au purtat-o în dormitor. Scriitorul a murit după doar câteva zile, pe 18 iunie 1936, la vârsta de 68 de ani, cauza oficială a morții fiind, ca și cea a fiului său, pneumonia.

Autoritățile sovietice i-au organizat funeralii de stat și au decretat trei zile de doliu național, Maxim Gorki a fost înmormântat în necropola din Zidul Kremlinului, iar Iosif Vissarionovici Stalin și Veaceslav Molotov au fost printre cei care i-au purtat sicriul pe umeri în timpul ceremoniilor. Speculațiile cu privire la moartea suspectă a scriitorului nu au întârziat să apară, iar în timpul procesului Buharin din 1938, una dintre acuzații a fost că Gorki a fost ucis de agenții NKVD ai lui Ghenrih Iagoda.

Surse:

Orlando Figes, Maxim Gorky and the Russian revolution

Yedlin Tovah, Maxim Gorky: A Political Biography

Latest comments

leave a comment