Charlotte Brontë s-a născut pe 21 aprilie 1816 la Thornton, un sat din apropierea orașului Bradford, și a fost fiica Mariei și a pastorului Patrick Brontë. Primul copil al cuplului, o fetiță numită Maria, ca și mama ei, s-a născut în 1814, a urmat Elisabeth, care a venit pe lume un an mai târziu, apoi încă patru copii: Charlotte, Patrick Branwell, Emily și Anne. Mama micuților s-a îmbolnăvit de cancer uterin și a murit pe 15 septembrie 1821, iar Patrick a încercat fără succes să se recăsătorească, astfel că și-a petrecut restul vieții crescându-și copiii cu un neobișnuit simț al datoriei.
În vara anului 1824 tatăl și-a trimis cele patru fiice mai mari, pe Maria, Elizabeth, Charlotte și Emily, la o școală din West Yorkshire și, ulterior, la una din Lancashire. Din păcate, Maria și Elizabeth Brontë au murit de febră tifoidă pe 6 mai și, respectiv, 15 iunie 1825, iar cele mici au fost aduse urgent acasă. Decesele neașteptate au tulburat familia atât de mult încât Patrick nu a mai vrut să trimită fetele la școală și cei patru copii rămași în viață au fost educați acasă pentru următorii cinci ani, în mare parte de mătușa paternă, Elizabeth Branwell.
În 1831, Charlotte Brontë a fost trimisă la școala din Roe Head, Dewsbury, iar corespondența cu prietenele pe care le-a cunoscut aici, care s-a întins până la moartea ei, reprezintă sursa celor mai multe informații biografice despre ea. După încheierea educației, a petrecut trei ani petrecuți acasă, timp în care s-a ocupat de surorile mai mici, apoi a revenit la școala de la Roe Head unde a lucrat ca guvernantă pentru câțiva ani. Mai târziu a plecat împreună cu sora mai mică, Emily, la Bruxelles ca să învețe limbi moderne în ideea de a-și deschide o școală privată, și a fost timp de un an profesoară la pensionul Heger. Planurile surorilor nu au avut succes și cele trei surori s-au concentrat asupra activităților literare, editându-și pe cont propriu cărțile pe care le scriseseră. În 1847, romanul Charlottei, „The Professor”, a fost respins, dar editorii la care
a apelat i-au acceptat o altă carte, romanul „Jane Eyre”, pe care l-a publicat în acel an sub pseudonim și a fost foarte apreciat. În toamna următorului an, pe 24 septembrie, fratele fetelor, Branwell, a murit subit, iar la înmormântarea acestuia Emily a răcit și ulterior a fost diagnosticată cu tuberculoză.
Deși starea ei s-a înrăutățit constant în doar câteva săptămâni, a respins ajutorul medical, spunând că nu vrea să fie văzută de niciun doctor și a murit în după amiaza zilei de 19 decembrie 1948. Extrem de afectată, Anne, cealaltă soră, s-a îmbolnăvit de gripă în preajma Crăciunului, simptomele s-au agravat în ianuarie anul următor, tatăl ei a trimis-o la un medic în Leeds, iar acesta a diagnosticat-o tot cu tuberculoză pulmonară. Spre deosebire de Emily, Anne a luat toate medicamentele care i se prescriseseră, a ascultat cu sfințenie sfaturile medicale, iar în februarie părea că starea ei s-a ameliorat, astfel că a continuat să lucreze la poemele sale. Pe 24 mai tânăra a vrut să facă o călătorie în orașul Scarborough, aceasta fiind o bună ocazie de a mai fi văzută de un medic, doar că la consult doctorul i-a spus că sfârșitul ei este aproape. Delicata Anne a primit vestea cu seninătate, a îndemnat-o pe Charlotte să fie tare și să-l îmbărbăteze pe tatăl lor și pe 28 mai 1849, la ora două după-amiaza, a murit la doar 29 de ani.
Charlotte, singura dintre surorile Brontë care rămăsese în viață, a mai scris două romane, „Shirley” și „Villette”, care au fost foarte apreciate de societatea britanică.
În 1853, cu puțin timp de publicarea romanului “Villette”, tânăra a fost cerută în căsătorie de irlandezul Arthur Bell Nicholls, vicarul tatălui ei, care o plăcea de mult timp. Deși l-a refuzat inițial, iar tatăl ei s-a opus și el mariajului din cauza stării materiale precare a bărbatului, scriitoarea Elizabeth Gaskell, care îi era prietenă, a încurajat-o să accepte, sfătuind-o să vadă părțile bune ale acestei căsătorii. În cele din urmă, în ianuarie 1854, a fost de accord cu propunerea și cei doi s-au căsătorit în iunie, petrecând-și luna de miere în Irlanda.
Tânăra scriitoare a rămas însărcinată la scurt timp după nuntă, dar starea ei de sănătate a început să se agraveze și, potrivit bunei ei prietene, Elizabeth, avea în permanență senzația de greață și o stare de leșin.
Charlotte a încetat din viață pe 31 martie 1855, cu trei săptămâni înainte de a împlini vârsta de 39 de ani, iar pe certificatul ei de deces este indicată drept cauză a morții tuberculoza, deși alți biografi consideră că a murit din cauza deshidratării și a subnutriției provocate de vărsăturile aproape continue asociate sarcinii.
Scriitoarea a fost înmormântată, alături de surorile ei, Emily și Anne Brontë, în cripta familiei din localitate.
Surse:
Elizabeth Gaskell, The Life of Charlotte Brontë, 1857
Lyndal Gordon, Charlotte Brontë: a passionate life, 1996
