Personalitate marcantă a Revoluției de la 1848, Radu Șapcă, preotul din Oltenia cunoscut sub numele de Popa Șapcă, a fost unul dintre principalii susținători ai mișcării.
Deși astăzi este mai puțin prezent în memoria colectivă decât alți lideri pașoptiști, contribuția lui la mobilizarea lumii rurale, în special în Oltenia, a fost esențială.
Născut în anul 1800, în satul Celei, fiu al preotului Dobre Șapcă, Radu a învățat să scrie și să citească cel mai probabil chiar în familie. A primit apoi noțiuni de teologie, a fost hirotonit pe 11 martie 1828, iar după intrarea în vigoare a regulamentului pentru preoți și protopopi, în 1834, a devenit, la cererea oamenilor din localitatea natală, preot „la biserica satului nostru”, care avea hramul Sfântul Nicolae.
Popa Șapcă nu s-a mulțumit însă doar cu îndrumarea religioasă. A devenit membru al societății secrete Dreptate și Frăție, implicându-se activ în pregătirea mișcărilor revoluționare, încă din 1840 fiind în contact cu frații Golești, Ștefan, Nicolae, Radu și Alexandru, promotori ai reformelor sociale. Prin ei, Popa Șapcă a ajuns în cercul revoluționarilor în care se aflau Ion Heliade Rădulescu, Christian Tell sau Nicolae Pleșoianu. Descris drept „robust la trup, prezentabil la chip, ager la minte”, preotul a devenit unul dintre cei mai activi propagandiști ai cauzei revoluționare în mediul rural.
Popa Șapcă a cutreierat satele cu un dublu mesaj, cel religios și cel politic, i-a încurajat pe oamenii simpli, le-a vorbit despre dreptate, despre curmarea iobăgiei și despre o viață trăită în demnitate. În viziunea radicalilor pașoptiști, atragerea țăranilor era esențială pentru succesul revoluției, iar activitatea lui a fost decisivă, pentru că tot mai mulți au început să înțeleagă că bunăstarea lor nu poate veni atâta timp cât se vor afla sub regimul abuziv al marilor boieri.
Pe 9 iunie 1848, în momentul declanșării Revoluției la Islaz, țăranii prezenți — în frunte cu cei din Celei, conduși chiar de Popa Șapcă — au aclamat Proclamația și au fluturat plini de mândrie steagurile tricolore. În cuvântarea ținută pe Câmpia Libertății, preotul a vorbit deschis despre scopul mișcării: desființarea iobăgiei și împroprietărirea țăranilor.
După ce Proclamația în 22 de puncte a fost citită și adoptată, iar guvernul provizoriu a fost format, din el făcând parte și Popa Șapcă, alături de Heliade Rădulescu, Tell, Golescu și Pleșoianu, convoiul revoluționar a pornit spre Caracal și Craiova. Radu Șapcă s-a întors însă curând în Celei, fiind desemnat, „după meritele sale”, să-și continue misiunea ca îndrumător spiritual al maselor din zona Sadova.
Înfrângerea revoluției, venită după intervenția trupelor otomane și ruse, a atras represalii dure. Șapcă a fost prins pe 29 octombrie 1848, încarcerat mai întâi la Mitropolie, apoi transferat la închisoarea de la Văcărești, la cererea generalului rus Lüders. A stat în detenție nouă luni, iar prin firmanul emis pe 6 iulie 1849, a fost inclus pe lista celor 34 de „indivizi turburători” și a fost exilat din Principate.
Pentru Popa Șapcă au urmat șapte ani de pribegie: la Muntele Athos, în Brussa (Asia Mică), la Șumla și Rusciuc. Reîntors în țară în 1856, grație Tratatului de pace de la Paris, a revenit printre țăranii din Celei, continuând să le fie sprijin moral și intelectual.
După Unirea Principatelor, Alexandru Ioan Cuza l-a numit în mai multe funcții de încredere: curator al latifundiilor mănăstirești de la Hotărani, până la secularizarea acestora, apoi, în timpul guvernării lui Mihail Kogălniceanu, curator civil la Mănăstirea Cozia, pentru că cel numit de biserică “nu este în încrederea guvernului“, după cum suna propunerea ministrului cultelor, Dimitrie Bolintineanu.
Popa Șapcă a folosit și această funcție pentru a continua educația patriotică a oamenilor simpli, devenind un model de implicare și de înțelegere profundă a nevoilor lor, pentru care a militat până în ultima clipă a vieții sale, pe 3 iulie 1876. Preotul revoluționar s-a stins la vârsta de 76 de ani, la Mănăstirea Brâncoveni.
Publicistul și memorialistul Petre Pandrea îl portretiza astfel:
„Se pare că popa Radu din Celei a fost un straşnic orator, din puţinele fragmente autentice rămase în iureşul evenimentelor, înfăţişarea din portretele vremii (aflătoare pentru privitorul actual, dornic de istorie revoluţionară, la Muzeul Militar din Capitală) fiind de popă-haiduc. Reverenda lungă şi voinică se află şi azi la mănăstirea Cozia în păstrarea stareţului Gamaliel Vaida.
Popa Şapcă a fost un orator cu dublul magnetism al sincerităţii şi al personalităţii din născare, devenit exponent în revoluţia iluministă. A fost Dantonul paşoptismului valah.
O probă din discursul de la Izlaz de la 6 iunie 1848: Radu Şapcă, în vârstă de 48 de ani, barbă neagră, lungă şi stufoasă, ochii negri, vii, faţa albă, trupul – cruce de voinic, patrafir, înarmat cu o Biblie, de unde citeşte, cu glas de tunet, miilor de ţărani capitolul 37 din proorocul Iezechiel. Face o scurtă rugăciune în care imploră puterile cereşti „să se reverse curaj în piepturi, dulceaţă în inimi şi pace în suflete… Efectul a fost cutremurător şi masele au pornit în marş triumfal spre Caracal, unde s-au înfrăţit cu soldaţii comandaţi de Magheru (omul
Bibescului), spre cucerirea băniei din Craiova şi a puterii din Capitală. Popa Şapcă a mai scris negru pe alb despre epoca sa (rânduri valabile şi azi):
Avem necesitate de bărbaţi care să fie în duhul veacului în care trăim şi însoţiţi de bune purtări.
Radu Şapcă n-a fost un popă colivar, un popă pleşcar, cu şira spinării eminamente şi permanent curbată în faţă stăpânitorilor zilei şi a tuturor cotropitorilor din instituţia şi din patria sa. A fost un popă luptător, alături de mireni şi de popor. Şi-a expus, de la 1848 până la moartea sa din 3 iulie 1876, adică exact 18 ani, familia tuturor riscurilor şi pericolelor. În documente, apare feciorul său, Radu (scriitor de sate, adică notar rural şi grămătic), apoi fiul Dobrea, ca preot, ca şi genitorul său, Radu, ca şi bunicul, popa Dobre…”
Amintirea lui, și a altor revoluționari care au condus mișcarea națională de la 1848, încă mai este pomenită în zona fostului județ Romanați prin versuri populare:
Să trăiască Popa Șapcă
C’a scăpat țara de clacă
Și Goleștii câte trei
C’au fost cu toții și ei…
