Fernandel, copilul teribil al filmului francez

Fernandel, pe numele său adevărat Fernand Joseph Désiré Contandin, s-a născut pe 8 mai 1903 în Marsilia. Părinții săi erau actori, aşa că băiatul a crescut în lumea fascinantă a luminilor şi a scenei. La vârsta de 12 ani, a debutat într-un mic rol în drama istorică “Marceau ou les enfants de la revolution” la Teatrul Chave, alături de câțiva actori dintr-o trupă particulară.

În 1915, tatăl lui a fost mobilizat și Fernandel va fi nevoit să lucreze ca să-şi ajute familia, mai întâi într-o bancă, apoi, până în 1925, într-o fabrică de săpun, dar în acest timp a continuat să apară în diverse roluri, a cântat şi a jucat în diverse piese pe scenele mai multor teatre din Marsilia.

Pe 4 aprilie 1925, s-a căsătorit cu Henriette Manse, sora celui mai bun prieten al său, Jean Manse. Cuplul a avut trei copii, Josette, Janine și Franck. Încă de când erau logodiți, viitoarea lui soacră, doamna Manse, exclama când venea să o vadă pe Henriette: “Voilà le Fernand d’elle!” („Iată-l pe Fernand al ei!”), astfel că tânărul a adoptat acest pseudonim.

După terminarea serviciului militar în 1926, a fost remarcat de directorul francez al Paramount, care l-a angajut ca animator în pauzele filmelor de la cinematograful din oraș. În 1930, s-a mutat la Paris, unde a primit un angajament la teatrul de revistă, apoi, în 1931, a primit primul său rol într-un film, “Le Blanc et le Noir”. În același an, Jean Renoir l-a distribuit într-un rol mai important în filmul “On purge bébé” și după aceea a devenit vedeta filmului “Le Rosier de Madame Husson”, în care a interpretat rolul unui nătărău.

Fernandel a primit nenumărate oferte de a juca la Hollywood, însă, credincios Franţei, a refuzat categoric toate contractele. „M-aş considera un ingrat să plec. Aici am cunoscut succesul. La Paris am pe adevăratul meu public, publicul care m-a ocrotit şi încurajat prin râsul său sincer şi cu aplauzele sale spontane. Pentru ce l-aş părăsi? De altfel, în ce mă priveşte, am impresia că numai un actor „sfârşit” merge să-şi încerce norocul aiurea”.

Întrebat ce roluri preferă, Fernandel a răspuns: „Am o simpatie deosebită pentru toţi urgisiţii vieţii. Nu vorbesc de cei ticăloşi şi ipocriţi, ci de cei care, datorită nenorocirilor, au ajuns pe drumuri. Câţi indivizi de aceştia nu întâlnim zilnic pe stradă! Câte suflete cinstite nu se ascund sub o haină jerpelită! Caut viaţa reală. Ficţiunea, mai curând sau mai târziu, tot se descoperă. Ştiu că sunt un bărbat urât, şi nici nu caut să recurg la artificii ca să mă înfrumuseţez. Visul meu e să interpretez un personagiu dintr-un roman de Zola. Vreau să fiu hidos, diform chiar!”

În 1938, publicul francez l-a ales cel mai popular actor, înaintea actriței Danielle Darrieux și a lui Jean Gabin. iar Fernandel şi-a continuat cariera de cântăreț, apărând pe scenă în numeroase comedii muzicale, multe dintre ele transformate ulterior în filme.

Începând cu anul 1950, a început seria filmelor în care a jucat rolul preotului paroh Don Camillo, care lupta cu primarul comunist Peppone, multe dintre pelicule fiind difuzate și în România: „Mica lume a lui Don Camillo”, „Întoarcerea lui Don Camillo”, „Marea încăierare a lui Don Camillo”, „Don Camillo monsenior”, regizate de Carmine Gallone sau „Don Camillo în Rusia”, în regia lui Luigi Comencini.

Aflat în permanență în atenția publicului și a presei, Fernandel nu a fost niciodată ținta vreunei dezvăluiri senzaționale, pentru că a avut o viață privată fără pată, dedicată în totalitate familiei. Ziarele de scandal au încercat să găsească motive de a-l înfățișa în ipostaze imorale, publicând la un moment dat informații despre o posibilă “soție ascunsă” a actorului, dar bunul lui prieten, Jean Gabin, a mărturisit într-un interviu că actorul nu a avut niciodată vreo relație extraconjugală, remarcând moralitatea și loialitatea sa atât în relațiile personale, cât și în cele profesionale.

Fernandel s-a îmbolnăvit grav în 1970 și la scurt timp medicii au descoperit că suferă de cancer generalizat. Actorul care a încântat milioane de spectatori în cele peste 125 de filme în care a jucat a murit pe 26 februarie 1971, la vârsta de 67 de ani, în apartamentul său de pe Avenue Foch din Paris.