„Sâmbătă seara, la o serată dată de domnul V. A. Urechia și de dl. Orăscu, rectorul Universității, Pericles Diamandi a rezolvat din memorie calcule foarte grele, precum extragere de rădăcini pătrate, cubice, înmulțiri cu 12 cifre pe 6 și altele, aceasta într-un timp destul de scurt și cu o deosebită ușurință. Între altele, a rezolvat mental în timp de 40 de secunde câte ceasuri sunt de când trăiește directorul ziarului Adevărul și a găsit că din ziua nașterii sale (1832 Decembrie 31, ora 11 noaptea) și până astăzi a trăit 518.688 ceasuri.
Azi domnul Diamandi e invitat de D. Sturdza la Academie ca să rezolve mai multe probleme în fața academicienilor noștri. Va da și o reprezentație la Ateneu, îm folosul săracilor”, anunța ziarul Timpul din martie 1892.
Șapte ani mai târziu, ziarul Universul anunța un nou turneu al tânărului care avea la acel moment 31 de ani: “Pericles Diamandi, celebrul calculator uman care a obținut și la noi successe atât de strălucite cu uimitoarele experiențe de memorie, va da o ultimă ședință în Capitală, în seara de miercuri, în sala Ateneului. Fenomenalul calculator va ține apoi o serie de conferințe la Ploiești, Buzău, Galați și Brăila. În această din urmă localitate trăiesc părinții lui Diamandi, care a locuit multă vreme în România”.
Pericles Diamandi s-a născut în Pylaros, în Insulele Ionice, în anul 1868, într-o familie numeroasă (avea paisprezece frați și cinci surori) și a început școala la vârsta de șapte ani. Părinții au decis să plece din Grecia și s-au stabilit la Brăila, unde copilul și-a continuat studiile, remarcându-se în special la matematică. În 1884, la vârsta de 16 ani, a abandonat cursurile și a început să lucreze în afacerea cu cereale a tatălui său. În acea perioadă și-a dat seama că are o capacitate excepțională de a face socoteli și, după ce a citit întâmplător într-un ziar despre spectacolele italianului Jacques Inaudi, un fenomen matematic al epocii, și-a propus să-l imite și să dea el însuși reprezentații de calcul mental în Grecia și în România.
Ulterior s-a prezentat la Academia de Științe din Paris încercând să-și demonstreze aptitudinile, examinarea sa fiind făcută de aceeași comisie care îl testase Inaudi. În urma cercetărilor, profesorul Jean-Martin Charcot, părintele neurologiei, a publicat un studiu despre capacitățile lui în Revue Philosophique, în care arăta că grecul crescut la Brăila avea aproape aceleași performanțe ca și Inaudi, doar că memoria lui era „vizuală”, în timp ce cea a lui Inaudi era „auditivă”.
Și una dintre surori, Urania Diamandi, o domnișoară cochetă de 22 de ani, a fost supusă unor expertize ale cercetătorilor de la Bruxelles și Paris, fiind realizate la acel moment o serie de studii asupra capacităților ei, care au dovedit că avea o inteligență mult peste medie și o caracteristică rară – ceea ce antropologul francez Leonce Manouvrier a numit “vizualizare colorată”.
Tânăra oferea noțiunilor abstracte – o literă, o cifră, un cuvânt – o identitate în culori, nuanțele ei preferate fiind cele „întunecate calde” sau cele pale, nu-i plăceau gri-ul sidefat și nici nuanța de gri deschis.
Galerie foto
Pericles Diamandi, care cunoștea la perfecție cinci limbi (româna, greaca, engleza, germana și franceza), a fost clasificat pe locul 23 în lista calculatoarelor mentale din toate timpurile, a făcut zeci de turnee în Europa și a uimit lumea științifică internațională, a acumulat o mare avere și s-a ocupat cu perseverență de multe acțiuni umanitare. Filantropul s-a stins din viață la Paris, în anul 1933, la vârsta de 65 de ani.
Scriitorul Cincinat Pavelescu, care l-a cunoscut, i-a dedicat un articol omagial în Gazeta Transilvaniei:
“S-a stins de curând la Paris celebrul calculator Pericles Diamandi, o ilustraţie a ştiinţei mondiale, care de douăzeci de ani îşi cheltuia viaţa, averea şi sufletul în opere de binefacere. L-am cunoscut în Franţa, pe când îmi făceam studiile, şi l-am admirat şi în Bucureşti prin 1903, când, sub auspiciile maestrului C. Dissescu, a făcut la Ateneul Român o conferinţă, supunându-se controlului savanţilor noştri profesori universitari şi matematicieni, care au fost minunaţi de puterea lui excepţională de calculator vizual.
Diamandi, aşezat un minut în faţa unei table pline cu cele mai dificile probleme de trigonometrie şi extragere de rădăcini pătrate de sute de numere, se întorcea cu faţa spre public şi în câteva minute dădea rezultatul exact al problemelor care ar fi necesitat unor ingineri specialişti calcule logaritmice de ceasuri întregi. Împreună cu Inaudi, după cum constată chiar dicţionarul Larousse, au fost cele mai mari fenomene calculatoare ale lumii. Inaudi era francez de origine italiană. Diamandi era de origină grec.
În copilăria lui a locuit în Brăila. Diamandi a fost prezentat prima dată în 1893 Academiei de științe din Paris de Joseph Bertrand, membru al Institutului, care, împreună cu o comisie compusa din marii savanți Marcot Appelle, Darboux, Poincaré, îl supuseră la un riguros examen de calcul mental.
Marele Charcot s-a interesat mult de cazul excepţional al lui Diamandi şi a scris în acelaşi an în Revue philosophique darea de seamă a experienţelor sale sub titlul: “Un calculator de tip visual”. Apoi profesorul Alfred Binet, directorul laboratorului de psihologie şi înalte studii de la Sorbona, a publicat o carte intitulată “Psihologia marilor calculatori”, în care dă şi biografia acestui om excepţional.
Diamandi a fost examinat succesiv de facultăţile de ştiinţe din Nancy, Lyon, Montpellier, Marsilia, Bucureşti, Odessa, Kiev, Atena, Geneva, Lausane, etc, etc. Conferinţele ştiinţifice pe care le-a făcut în urmă la Academia Imperială din Sankt Petersburg, sub înaltul prezident Marele Duce Constantin Constantinovici, la Societatea Psihologică din Berlin şi Viena, la Societatea medico-fizică din Florenţa, sub președinția profesorului Montegazza, şi experienţele de înaltă psihologie la care l-a supus la Turin celebrul profesor Cesare Lombroso au probat, odată mai mult, nu numai remarcabila sa putere de memorie vizuală, dar şi înalta sa inteligenţă ştiinţifică şi enciclopedică.
Galerie foto (extrase din ziare românești)
După ce timp de 20 de ani a fost aclamat şi sărbătorit de toţi savanţii lumii, Diamandi s-a retras la Paris, unde a îmbrăţişat o altă activitate, mai generoasă. A creat aici, cu banii câştigaţi în turneele sale, celebrul Foyer des Dames, Căminul femeilor, situat într-o vastă clădire la bariera Parisului, lângă Sf. Mandlé, la nr. 37 al străzii Des Marquettes. Acolo, în cele peste 200 de camere cu o grădină imensă, cu săli de băi şi de spectacole, cu biblioteci şi săli de gimnastică, dormitoare de cel mai modern confort şi restaurant de prima mână, cu sală specială de cinematograf, cu grădini împodobite cu veselia porumbeilor albi şi a caprelor roşii, se răsfăţau sute de fete şi doamne tinere care munceau ca să trăiască şi care puteau găsi pentru o pensiune de nimic confort elegant şi viaţă familiară plină de blândeţe şi ocrotire în acest infern de primejdii al Parisului.
Vara, în vastele grădini ale acestei umanitare instituţii de igienă şi prevedere socială, mii de copii ai căror părinţi nu erau înlesniţi să-i ducă la băi îşi petreceau zilele făcând exerciţii fizice, jucându-se şi învăţând să-şi dezvolte iniţiativa personală prin emulaţia la care erau supuşi şi să câştige energia necesară care să-i apere contra tentaţiilor de tot felul la care sunt expuşi mai cu seamă copiii fără busolă ai proletarilor.
În timpul războiului mondial, marele filantrop a pus la dispoziţia Ministerului de Instrucţie publică întreaga sa instituţie din rue des Marquettes şi peste 200 de fete din şcolile normale evacuate din Arras, Donal Châlons şi Fontenay aux roses au fost larg şi generos ospitalizate până după armistiţiu.
În octomnrie 1924, Diamandi creează o altă operă filantropică pentru tinerele dactilografe fără serviciu şi fără adăpost, numită Maison de la Dactylographe, cu o organizaţie cu totul specială şi în avantajul fetelor muncitoare şi cuminţi. Celebrul senator şi fost prefect de Senna, M. de Selves, a adresat felicitările guvernului francez pentru utilitatea socială şi de înaltă moralitate a operelor lui, anunţându-l că guvernul l-a distins cu un înalt ordin naţional, apoi marele ziarist Gustave Hervé i-a scris o scrisoare şi un articol elogios, ca şi marele poet şi academician Edmond Rostand, care l-a felicitat după ce a vizitat căminele sale ospitaliere.
Ministrul Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovacilor de asemenea l-a felicitat, trimiţându-i Ordinul Crucea Carităţii (clasa I), iar marele cotidian francez din Paris, Excelsior, a consacrat de curând aproape o pagină întreagă operelor nenumerate ale acestui mare protector al proletariatului feminin şi a dat numeroase ilustraţii ale Căminului Doamnelor din Rue des Marquettes, aducând fondatorului elogiile cele mai meritate şi mai entuziaste.
Pentru români, acest mare filantrop avea o deosebită afecţiune şi multe studente ca doamnna doctor Orăscu (cu domnișoarele Orăscu) din Bucureşti au fost găzduite şi împrumutate cu bani ca să plece în ţară.
O moarte nemiloasă l-a secerat de curând în câteva ceasuri pe acest bun prieten al meu, de care mă leagă atâtea amintiri din timpul când îmi făceam studiile la Paris, curmând astfel o activitate altruistă a unui mare suflet.
Multe mari artiste din Paris, ca doamna A. Viard, au locuit în acest cămin şi au păstrat cele mai bune impresii atât fondatorului eminent, cât şi graţioasei sale surori, domnișoara Diamandi, care se luptă cu mari greutăţi să ducă mai departe opera fratelui său iubit.
Suntem convinşi că Dumnezeu o va ajuta!
Şi noi, exprimându-i condoleanţele noastre pentru pierderea marelui său frate, o asigurăm de toată respectuoasa noastră admirațiune și simpatie…”
*** Cincinat Pavelescu, Gazeta Transilvaniei, 1933