Gib Mihăescu, dispărut prea devreme. “Donna Alba” și “Rusoaica”, cele mai cunoscute romane ale sale

Gib Mihăescu s-a născut pe 23 aprilie 1894 la Drăgășani, în Vâlcea, și a fost fiul avocatului Ion (Nilă) Mihăescu și al Ioanei Ceaușescu. Cel mai vechi înaintaş cunoscut al scriitorului a fost Preda, străbunicul originar din Gorj, fost pandur în oastea lui Tudor Vladimirescu. După încheierea luptelor din mai-iunie 1821 de la Drăgăşani, pandurul Preda Stegaru s-a stabilit în satul Călina, a stat ascuns o vreme de teama urmăritorilor, fiind hrănit pe ascuns de localnici. Viteazul pandur s-a îndrăgostit de o tânără din sat, s-a căsătorit şi s-a mutat în târg, devenind treptat proprietarul mai multor loturi de pămînt. Perseverent şi harnic, străbunicul viitorului scriitor a reușit să strângă o avere destul de mare pe care a lăsat-o moștenire urmaşilor săi. Bunicul lui Gib I. Mihăescu, Mihai, a fost unul dintre aceşti copii ai pandurului, era ştiutor de carte și și-a dat și copiii la şcoală. Ion (Nilă, cum i se mai spunea în familie), tatăl lui Gib I. Mihăescu, s-a născut în 1857 (sau 1859), fiind primul dintre cei trei copii ai lui Mihai Mihăescu. Nilă a urmat, ca şi cei doi fraţi ai săi, Nicolae și Maria, şcoala din Drăgăşani, apoi gimnaziul, şi celebra la acea vreme şcoală de avocaţi de la Târgovişte. Tânărul jurist s-a stabilit în oraș, a pledat la judecătoria de ocol și aici, în primăvara anului 1884, în preajma sărbătorilor de Paște, a cunoscut-o pe viitoarea sa soțe, Ioana Ceaușescu, la acea vreme “o copilă cu ochii mari, uimiţi şi zîmbetul sfios, de doar 15 ani”.

Ioana, originară din Străjești Romanați, venea de la un pension din Bucureşti şi călătorea către Mănăstirea dintr-un lemn, unde mama ei trăia retrasă printre călugărițe, după o iubire nefericită al cărei fruct era adolescenta.

Avocatul Nilă Mihăescu, care avea 25 de ani, s-a îndrăgostit pe loc de frumoasa adolescentă, iar peste două săptămâni cei doi erau căsătoriți. În același an, în luna decembrie, s-a născut primul copil al cuplului, Tudorina, urmată de alți unsprezece fraţi şi surori care au venit pe lume în următorii 22 de ani: Nicolae (Nae), care a murit la doar 21 de ani, în timp ce era student la București, Costică, Andrei și Lica, toți morți în preajma vârstei de doi ani, apoi Gheorghe (Gibe, Gib), viitorul scriitor, Emilian (Milică) născut în 1896, care a devenit sublocotenent în Primul Război Mondial, profesor de gimnaziu la Drăgășani şi apoi ofiţer la Bucureşti, Mihai (Pepi), Ecaterina și Steliana, ambele decedate la puțin timp după naștere, Ioan, care a încetat din viaţă înainte de împlinirea vârstei de 24 ani, și mezinul, Alexandru (Sandu), absolvent al Școlii de Comerţ de la Rm. Vîlcea şi profesor la şcoala de ucenici din oraș.

Avocatul Nilă Mihăescu și soția sa, Ioana, s-au ocupat cu multă atenţie de educaţia copiilor, transmițându-le dragostea pentru literatură, religie și istorie. Toți băieţii au fost dați la liceu, unii dintre ei au fost înscriși la Facultatea de Drept, iar fetelor li s-a pregătit o zestre generoasă pentru ca soarta viitoarelor lor căsnicii să fie asigurată.

În toamna anului 1901, deci înainte de a împlini vârsta de 7 ani, Gib a fost înscris la şcoala primară din Drăgăşani, iar în toamna anului 1905 a fost dus de tatăl său la Liceul Carol I din Craiova, o instituție de tradiţie, cu o excelentă reputație, pe care o absolvise și fratele său mai mare, Nicolae, devenit între timp student la București. Când acesta din urmă a murit, în aprilie 1907, Gib Mihăescu a suferit o depresie profundă din cauza căreia a avut rezultate foarte proaste la învățătură, iar la finalul clasei a II-a gimnaziale a fost declarat repetent.

Foarte supărat, avocatul l-a luat de la Craiova şi l-a mutat la gimnaziul din Slatina, apoi l-a transferat, pentru clasa a III-a gimnazială, la Vâlcea, la gimnaziul Alex. Lahovary, unde a rămas încă o dată repetent din cauza matematicii. Furios din pricina insuceselor copilului, Nilă Mihăescu l-a transferat din nou la Craiova pe Gib unde, în cele din urmă, viitorul scriitor a reușit să încheie gimnaziul, numărându-se chiar printre cei mai buni elevi ai clasei. Aici l-a avut ca profesor de limba română pe excelentul pedagog Ion Niculescu zis Nache, fost elev al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. La începutul anului şcolar 1911-1912, Gib I. Mihăescu a intrat în cursul superior al Liceului Carol, motiv de mare mândrie pentru tatăl său, avocatul Mihăescu, care le spunea cunoscuţilor din Drăgăşani că băiatul lui s-a schimbat, învaţă bine şi a ajuns al patrulea din clasă.

Adolescentul Gib Mihăescu a devenit pasionat de astronomie, şi-a cumpărat din economiile lui o mică lunetă cu care seara se uita pe cer și a rămas sub influența profesorului de literatură, care l-a îndemnat să scrie și să trimită revistelor literare micile sale producții. În toamna anului 1914, ajuns la vârsta de 20 de ani, Gib I. Mihăescu s-a înscris, la insistenţele tatălui, la Facultatea de Drept din Bucureşti, dar, în momentul intrării României în război, în 1916, a fost mobilizat. În mai 1917, datorită calității de student, s-a putut înscrie la școala de ofițeri de infanterie de la Iași pe care a încheiat-o cu gradul de elev plutonier, fiind repartizat la Regimentul 42-66 Infanterie. Tânărul a fost, după câteva zile, trimis pe linia frontului la Muscel, în Moldova, iar în vara anului 1917 a participat la luptele de la Mărășești-Mărăști-Oituz.

Demobilizat din armată, s-a ocupat de gazetărie și literatură, a început să trimită mici fragmente revistelor Sburătorul, Gândirea, Viața Românească. Debutul său editorial a avut loc în numărul din 15 februarie 1919 al revistei “Luceafărul”, cu nuvela “Linia întâi”, pe care a semnat-o Gib Stegaru, în amintirea bunicului, pandurul lui Tudor Vladimirescu. A publicat apoi în aceeași revistă mai multe schițe și nuvele printre care “În tren”, “Cel din urmă card”, “Figurina”. Un an mai târziu îl găsim alături de prietenul său, Cezar Petrescu, la Cluj, unde a devenit redactor la ziarele “Înfrățirea” și “Voința”, fiind coleg cu Lucian Blaga, Liviu Rebreanu și Adrian Maniu.

Scriitorul a încheiat în 1923 Facultatea de Drept, a devenit pentru o vreme avocat la Chișinău, apoi, un an mai târziu, la scurt timp după moartea tatălui său, s-a transferat în orașul natal, la Drăgășani, unde a practicat sporadic avocatura.

În următorii cinci ani a locuit aici, continuându-și însă colaborările cu revistele literare ale epocii, cărora le-a trimis o parte din scrierile sale, printre care comedia “Confrații”, nuvelele “Vedenia”, “Troița” și “Coșul cu târguieli”, precum și fragmente din romanul “Femeia de ciocolată”.

Pe 29 noiembrie 1925 Gib Mihăescu s-a căsătorit cu Elena Ioana Stănescu, fiica unui viticultor din Drăgășani, iar un an mai târziu, pe 9 august, a venit pe lume prima sa fiică, Mira.

Scriitorul a obținut în 1929 un post la Direcția presei din Ministerul Afacerilor Externe și s-a stabilit împreună cu familia la București, colaborând cu ziarul Curentul și revista Gândirea, unde a publicat un prim fragment din romanul “Rusoaica”, ce a apărut în volum în 1933 și a avut parte de un mare succes, fiind premiat de Societatea Scriitorilor Români.

Pe 10 aprilie s-a născut a doua fiică, Ionica, iar doi ani mai târziu a văzut lumina tiparului unul dintre cele mai cunoscute romane ale prozatorului, “Donna Alba”, tipărit de Editura „Cartea românească”.

Este anul în care a suferit o puternică criză de rinichi, iar în aceeași toamnă a aflat că este bolnav de tuberculoză. Soția sa, Elena Gib Mihăescu, mărturisea într-un interviu publicat în 1938: “Viața se scurgea liniștită, egală, cu necazuri și bucurii. În 1935, cu câteva luni înainte de a muri, îl încercau dureri de șale. Întors de la mare și poate răcit, Gib se simțea din ce în ce mai rău. La sanatoriul „Martin Luther” din Sibiu, cu regim și îngrijire, părea că-i merge mai bine. Puține zile mai târziu boala își accelera opera distrugătoare. I se măcinau rinichii. Uremie. În cele din urmă doctorii pierduseră orice speranță. De la Sanatoriul Diaconeselor l-au trecut la Spitalul gardienilor publici. Aici s-au stins ultimele pâlpâiri de viață. Două nopți de chinuri îngrozitoare. Numai apa mai alina o clipă buzele arse, crăpate, vinete. Ochii blânzi, ieșiți din orbite, priveau fără să cunoască. Vorbea fără șir. Cerea să i se reprezinte o piesă pe care n-a scris-o și șuiera crâmpee de operă. Dl. Crevedia, venit la căpătâiul lui, a alergat mult în ultimele clipe. Era singurul bărbat alături de cele două femei zdrobite de durere: soția și sora. Niciun doctor, niciun om de ajutor. Agonia a fost lungă și înfiorătoare. Respira greu, din ce în ce mai rar, până când un ultim oftat a îngăduit odihna la ora trei fără douăzeci dinspre ziuă”.

Gib I. Mihăescu a încetat din viață la doar 41 de ani, pe 19 octombrie 1935, moartea sa fiind provocată de complicațiile uremiei și ale tuberculozei, și a fost înmormântat câteva zile mai târziu la Drăgășani, în cavoul familiei. “De la Biserica Albă, unde a stat două zile, sicriul a fost transportat la gară și apoi la Drăgășani. În 22 Octombrie, într’o Marți, pe când drăgășenenii culegeau viile, Gib făcea pe brațele prietenilor ultimul drum, de-a lungul urbei natale. Două copile culcau căpșorul în poala mamei, care de aici înainte avea să le fie singurul sprijin în viață”, consemna jurnalistul Radu A. Sterescu.

Trei ani mai târziu, în octombrie 1938, Nicolae Crevedia scria: “Acum, când se împlinesc trei ani de când nisipurile omeneşti ale scriitorului s’au pierdut dintre noi, iată ce cred că se mai poate face pentru Gib. Mihăescu: întâi: operele lui să fie scoase din specula editorilor şi trase într’o ediţie definitivă la „Fundaţiile Regale”, de exemplu. Foştii săi prieteni, cari îi păstreză şi’n inimă şi’n călimară o amintire nesecată, poate că ar fi bine să

îmbrăţişeze umbra lui Gib. de pe o listă de subscripţie pe care câţiva devotaţi din Drăgăşani vor s’o transforme într’un bust destinat târgului natal al celui mai mare scriitor oltean. Al treilea: d. Rezident Regal respectiv ar face o adevărată operă de cultură dacă ar convoca la Rezidenţă pe văduva lui Gib. I. Mihăescu şi pe cele două copile orfane, chiriaşe în str. Aviator Jean Texier No. 13, Loco. Aceste trei lumânări care au făcut astăzi un parastas sărac ilustrului lor soţ şi părinte ar avea atâtea de spus Excelenţei Sale…”

Surse:

Mihail Diaconescu, Contribuții documentare la biografia lui Gib. I. Mihăescu. Familia, copilăria, anii de școală, 1972

Radu A. Sterescu, De vorbã cu doamna Elena Gib Mihãescu, “Universul Literar”, decembrie 1938