Fascinant, neliniștit, imposibil de uitat, Anthony Perkins, actorul devenit un simbol al ambiguității, a fost un suflet sfâșiat între dorință și teamă, între rolurile care i-au fost oglinda vieții personale și sfârșitul care a semănat cu un scenariu de film noir.
Perkins a trăit în permanență sub presiune. Fobiile, teama maladivă de femei, refuzul intimității, toate acestea l-au transformat, fără voie, într-un personaj tragic. Căsătorit și tată de familie în ultimii ani ai vieții, a încercat să se detașeze de umbrele trecutului. Pentru el, personajele pe care le-a interpretat deveniseră o formă de terapie. A fost fragil și schimbător, dar mereu hipnotic, cu o privire de pasăre de pradă și o fragilitate de copil neînțeles.
Născut pe 4 aprilie 1932, în Manhattan, a fost fiul actorului Osgood Perkins și al lui Janet Esselstyn. În primii ani de viață, Perkins nu și-a văzut prea des tatăl, care era ocupat cu cariera artistică. Familia a angajat o bonă franceză, Jeanne, pentru a avea grijă de el, și în absența figurii paterne, a fost înconjurat doar de femei, cea mai influentă dintre ele fiind mama sa. „Am devenit anormal de apropiat de mama mea,” își amintea într-un interviu pentru revista “People” în 1983, „iar de fiecare dată când venea tatăl meu acasă, deveneam gelos. A fost un complex oedipian într-o formă pronunțată. Îl iubeam, dar totodată îmi doream să fie mort, ca să o pot avea doar pentru mine.”
Pe 21 septembrie 1937, Osgood Perkins a murit din cauza unui atac de cord. Moartea lui l-a făcut pe Anthony să simtă o vină intensă. „Am fost îngrozit, spunea mulți ani mai târziu. Am presupus că dorința mea ca el să fie mort chiar l-a ucis. M-am rugat și m-am rugat ca tatăl meu să se întoarcă. Îmi amintesc de nopți lungi în care plângeam în pat. Ani de zile am nutrit speranța că, de fapt, nu murise. Pentru că îl vedeam în filme, era ca și cum ar fi fost încă în viață.”
Într-o epocă în care imaginea masculinității pe marele ecran era dominată de figuri sigure de sine și adesea arogante, Anthony Perkins a apărut ca o prezență complet diferită. Cu o frumusețe discretă, o timiditate vizibilă și o fragilitate emoțională care se observa în fiecare rol, Perkins a devenit un simbol al adolescenței sensibile, acel băiat misterios care pare că are mereu ceva pe suflet.
Debutul lui pe Broadway și apoi la Hollywood a fost rapid remarcat. În filme precum “Friendly Persuasion” (1956), pentru care a primit o nominalizare la Oscar, și “The Matchmaker (1958), a interpretat roluri de tineri inteligenți, visători, uneori naivi, dar întotdeauna cu o profunzime aparte. Adolescentele din acea epocă s-au regăsit în ochii lui mari, expresivi, și în comportamentul său stângaci, o oglindă a propriilor lor emoții.
În plină epocă a starurilor de tipul James Dean sau Elvis Presley, Anthony Perkins oferea practic o alternativă emoțională: el era băiatul care părea că citește poezii în camera lui și care visează la iubire, dar se teme de ea. Această aură de vulnerabilitate, accentuată de rolurile din anii ’50, i-a asigurat un loc special în inimile publicului în căutare de autenticitate.
Perkins nu a fost doar un actor frumos. Inteligența lui, dicția impecabilă, sensibilitatea și discreția au creat un personaj public care nu putea fi ignorat. Iar în 1960, când Alfred Hitchcock l-a distribuit în „Psycho”, chiar dacă rolul era cu totul diferit, succesul uriaș al filmului i-a cimentat imaginea în cultura pop.
Un episod controversat l-a adus în atenția presei în 1990: a fost arestat pentru deținere de hașiș, după ce își trimisese, din Londra, pe numele său, la Hotelul Angel din Cardiff, un pachet ce conținea drogul. Din greșeală, pachetul a fost livrat unui alt client, John Perkins, care a anunțat poliția. Deferit justiției, actorul, care fusese deja condamnat în 1984 pentru deținere de hașiș și LSD, a trebuit să plătească o amendă de 200 lire. „Fumez hașiș din tinerețe, a mărturisit Anthony Perkins, care avea la acel moment 57 de ani. Dar din acea zi, adolescența s-a terminat definitiv. Toată lumea se poate înșela“.
Până la vârsta de 40 de ani, nu cunoscuse dragostea fizică și a mărturisit acest lucru cu dezarmantă sinceritate: „Aveam o fobie față de femei.” Prima sa experiență a fost cu actrița Victoria Principal, viitoarea Pamela din „Dallas”, pe platourile de filmare ale producției „Judecător și în afara legii”. „O îmbrățișare spontană care a durat patru nopți”, își amintea.
Se poate spune că s-a pregătit mult timp pentru acel eveniment: „La 36 de ani, m-am hotărât să consult un psihanalist. L-am consultat săptămânal, timp de 7 ani. Când îmi spunea să închid ochii și să-mi imaginez că fac dragoste, mă apuca strigătul sau plânsul“. Motivul? „Mama îmi spunea că femeile sunt doar porți deschise spre infern.”
Perkins a jucat de patru ori același rol: Norman Bates din „Psycho”. Un personaj care l-a consumat, dar care i-a oferit și o formă de eliberare. Dacă la începutul carierei părea că se identifică complet cu rolurile sale, în timp a reușit să impună o distanță.
Căsătoria cu fotografa Berry Berenson, sora actriței Marisa Berenson și nepoata celebrei creatoare de modă Elsa Schiaparelli, care a avut loc în 1973, a fost un pas important. Cuplul a avut doi fii: Elvis și Osgood. În familie, Perkins era un tată exemplar și soț iubitor, dar traumele lui nu au dispărut niciodată. Dacă nu a putut glumi pe seama suferinței, ca Woody Allen, Perkins a ales alt drum: a transformat durerea în artă. A continuat să joace personaje întunecate, dar cu luciditatea celui care știa că joacă un rol. Ulterior a devenit prezentatorul serialului „Cadavre distinse”, bazat pe cărțile Patriciei Highsmith. „Personajele ei nu sunt monștri, ci ființe umane”, spunea.
În 1990, a fost diagnosticat cu HIV, dar a ales să păstreze această informație privată, temându-se de stigmatizare. Actorul s-a stins pe 12 septembrie 1992, la doar 60 de ani. Despre cumplita boală le spusese celor apropiați că este „trimisă de Dumnezeu pentru a-i învăța pe oameni să iubească, să fie înțelegători și să aibă compasiune unul față de celălalt“, iar într-o declarație pregătită înainte de moarte, a menționat că a învățat mai multe despre iubire și înțelegere umană de la persoanele întâlnite în această “mare aventură în lumea SIDA” decât în întreaga sa carieră artistică.
Fosta soție a lui Anthony Perkins, Berry Berenson Perkins, a murit în atentatul terorist din 11 septembrie 2011. Femeia se afla de la bordul avionului Boeing 767, care s-a ciocnit de unul dintre turnurile World Trade Center.
“La casa lui Osgood Perkins din Los Angeles, un bărbat a început să plângă cu sughițuri când un reporter l-a întrebat despre mama sa, Berry Berenson Perkins, văduva actorului Anthony Perkins. Doamna Berenson Perkins, fotograf, se afla printre pasagerii unuia dintre avioane. Bărbatul a spus că familia nu știe nimic”, relata la acel moment ziarul New York Times.
