Theodor Herzl s-a născut pe 2 mai 1860 la Pesta, într-o familie prosperă de evrei, a urmat mai întâi școală evreiască, apoi a început studiile secundare la Liceul public real din oraș. Pentru studiile universitare, a ales Facultatea de Drept de la Viena și, după o scurtă carieră juridică în capitala imperiului, a devenit corespondent la Paris pentru ziarul vienez Neue Freie Presse.
Confruntat cu politicile antisemite și influențat de condamnarea nedreaptă a lui Alfred Dreyfus, cea mai mare eroare judiciară a secolului XIX, Herzl a ajuns la concluzia că sentimentele antievreiești din Europa fac imposibilă asimilarea acestorași că singura soluție ar fi constituirea unui stat evreiesc.
În 1896, Herzl a publicat broșura “Der Judenstaat”, în care și-a elaborat viziunea despre o patrie evreiască, iar ideile lui au atras atenția opiniei publice internaționale.
“Formarea unui stat evreiesc nu e o idee nouă și nici nu pare a fi un fapt imposibil de realizat. În multe rânduri s-a discutat aceasta, dar nimeni nu și-a dat osteneală de a aprofunda chestiunea și de a întocmi un plan general după care să se așeze. Cu toate acestea, un început s-a făcut, căci se știe ce rezultate bune au dat diferitele colonii de evrei create din inițiativa baronului de Hirsch”, spunea gazetarul în volumul “Statul evreiesc”.
Un an mai târziu, în 1897, Herzl a convocat Primul Congres Sionist la Basel, în Elveția, fiind ales cu acest prilej președinte al Organizației Sioniste.
“Starea excepţională în care trăiesc de veacuri evreii, suferinţele pe care au avut şi au încă să le îndure în multe părţi formează o cauză care i-a împiedicat să se asimileze cu desăvârşire. Suferinţele, iată ce a făcut pe evrei să accepte legenda mesianică şi să spere, cu toată puterea ce o dă fanatismul religios, că va veni ora când se vor putea întoarce în ţara din care au fost goniţi, şi că atunci suferinţele vor înceta. Iată secretul psihologic al succeselor sioniste, iată de ce ele au fost mai mari acolo unde evreii suferă mai mult, în Rusia, iată de ce sunt mai mici acolo unde evreii nu sunt expuşi deloc persecuţiunilor sau unde sunt destul de tari pentru ca să poată rezista acestora(…) Asupra scopului final al sionismului, mai ales în ce priveşte realizabilitatea lui, noi nu putem discuta. În orice caz, ni se pare că rău fac aceia care vorbesc cu dispreţ sau în bătaie de joc despre sionism şi sionişti, căci e vorba aci despre o mişcare ideală pornită de oameni serioşi, gata să facă sacrificii, şi convinşi că numai ea poate să rezolve chestiunea evreiască, desigur una din cele mai mari şi grave, care în România, se ştie aceasta destul de bine, a preocupat şi preocupă pe oamenii politici şi de stat”, scria B. Brănișteanu în ziarul Adevărul din august 1899.
Gazetarul evreu a inițiat o serie de inițiative diplomatice pentru a primi sprijin pentru înființarea unui stat evreiesc, apelând fără succes la împăratul german Wilhelm al II-lea și la sultanul otoman Abdul Hamid al II-lea. La cel de-al șaselea Congres Sionist din 1903, Herzl a prezentat Schema Ugandei, susținută de secretarul colonial Joseph Chamberlain în numele guvernului britanic. Propunerea, care urmărea să creeze un refugiu temporar pentru evrei în Africa de Est britanică (ca o consecință a pogromului de la Chișinău), a fost însă respinsă.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Theodor Herzl era nu doar un militant sionist, ci și unul dintre autorii cei mai jucaţi ai Burgtheaterului. Primul teatru de stat din Viena i-a reprezentat în acea perioadă cinci piese: „Fugarid”, „Doamna în negru”, „Tabarin”, „Braconierii” și “I Iove you”, care au avut peste 90 de spectacole.
Theodor Herzl s-a stins din viață pe 3 iulie 1904, la Edlach, din cauza unei afecțiuni cardiace, înainte de a fi văzut măcar începutul realizării visului său. A fost înmormântat la Viena, dar în 1949 rămășițele lui au fost transportate în Israel și reînhumate pe Muntele Herzl.
Deși a murit cu 45 de ani înainte de înființarea Statului Israel, numele lui este menționat în Declarația de Independență a statului pe care l-a proiectat ca părinte spiritual.
“Temperamentul plin de luminoasă impulsivitate şi caracterul de un optimism însorit al lui Theodor Herzl, productivitatea sa spiritual şi răbdarea nemărginită în contact cu oamenii au făcut din creatorul sionismului modern una din cele mai simpatizate personalităţi ce s-au cunoscut vreodată. Cine, însă, poate urmări până în adâncurile lor tainele eredităţii? Cine ar putea spune de ce urmaşii acestui splendid exemplar omenesc nu au moştenit decât foarte puţin din însuşirile pozitive, din puterea creatoare, din licăririle geniale ale ilustrului foiletonist şi om politic?
Departe de tragedia neamului său, pe care a cunoscut-o abia târziu, cu prilejul afacerii Dreyfus, Herzl ducea o viaţă patriarhală, liniştită şi ideală, în mijlocul zbuciumului ce formează de obicei cariera unui scriitor, fie chiar şi de mare talent. Nimic nu lăsa să se întrevadă sau să se bănuiască măcar că în familia lui ar fi mocnit sămânţa unei groaznice tragedii viitoare.
Herzl şi-a iubit soţia, casa, copiii, aşa cum numai un intelectual îndrăgit de viață poate să iubească. În memoriile sale, nu pierde niciun prilej de a spune o vorbă duioasă despre unicul său fiu, Hans, despre fiica sa mai mare Paulina, despre fata cea mai mică, Trude.
În mijlocul celor mai aprige frământări politice de la curtea țarului sau de la seraiul lui Abdul Hamid, el nu întârzia să trimită scrisori pline de duioşie către cei scumpi lui, fiului său, Hans, care părea să se bucure în mod deosebit de afecţiunea tatălui.
Theodor Herzl i-a dedicat unele din foiletoanele sale cele mai reuşite, în care analiza cu o neîntrecută fineţe şi putere de observaţie psihologia copilului. Dacă e să judecăm după aceste foiletoane, Hans era un copil cu însuşiri sufleteşti şi spirituale din cele mai normale şi frumoase. Din toate aceste manifestări ale lui Herzl, cititorul capătă impresia precisă şi indubitabilă că viaţa familiară, intimă, a marelui om a fost o viaţă liniştită, plină de armonia netulburată a unei adevărate fericiri.
UN DESTIN NEMILOS
Ca în tragediile antice greceşti, întreg acest edificiu luminos se prăbuşeşte sub bruște lovituri; luminoasa feerie de dragoste a acestui optimist e nimicită şi spulberată de un destin brutal şi nemilos. Herzl moare, precum se ştie, jertfindu-se pe altarul ideii căreia el i-a dat viaţă şi formă reală. La mormântul acestui erou al spiritului plânge o naţiune întreagă, plânge şi omenirea, care a pierdut într-însul pe un ilustru răstălmăcitor al ideilor celor mai subtile.
Întreaga dragoste a prietenilor şi colaboratorilor săi se îndreaptă către familie, către urmaşi. Dar aceştia par a fi urmăriţi de o soartă crudă, nenorocirea pare că-i paşte pe toţi deopotrivă. Îndoliata văduvă moare nu mult după dispariţia soţului ei, pe care se vede că niciodată nu l-a înţeles în totul.
Paulina Herzl se mărită, se îmbolnăveşte de boală nervoasă, tânjeşte ani de-a rândul şi sfârşeşte acum câteva zile într-un sanatoriu din Bordeaux. Hans Herzl, crescut pe cheltuiala câtorva prieteni ai defunctului său părinte, părea că înclină la început în totul spre ideile tatălui său și se pregătea să se stabilească în Palestina, pentru a se deda continuării operei marelui său părinte. Dar curând, el se arată de un caracter ciudat, timid, lipsit de elan, plin de doruri neînţelese. Nu s-a lămurit nici până astăzi cu preciziune motivul dublului său botez; cea mai indulgentă explicaţie ar fi aceea a lipsei totale de intenţie sau de plan preconceput. S-ar părea, însă, că el a căzut victimă acelei mişcări neo-catolice care, în dorinţa ei de a converti cu orice preţ pe evrei, a făcut mari concesiuni unor concepţii fundamentale evreeşti, acceptând de exemplu teoria statului iudeu în Palestina, numai că evreii care ar forma acest stat trebuie să fie „evrei catolici“.
Aceste ciudate înrâuriri n-au durat însă multă vreme şi Hans s-a botezat pentru a doua oară, de astă data în religiunea evanghelică. S-ar putea spune că geniul tatălui său a ajuns la anomalie în constituţia sufletească a lui Hans. Oricum, chiar în viaţă fiind, Hans Herzl a purtat pe frunte stema unei profunde şi inexplicabile tragedii. Şi a fost suficient un moment de durere zguduitoare pentru ca tânărul cu sufletul bolnav să-şi pună capăt zilelor.
Cei care l-au cunoscut afirmă că în ultimii ani s-a lăsat de creştinism, reapropiindu-se de evrei şi chiar de mişcarea sionistă, dar vorbea des şi cu pasiune despre „dreptul” la sinucidere. Dezechilibrul a existat deci mai demult în acest suflet zbuciumat. A fost fatal, oarecum, să aibă o asemenea ieşire din viaţă.
Mai rămâne, ca pana în vânt, un ultim vlăstar al nefericitului Theodor Herzl, fiica sa cea mai mică, Trude. Nu se cunosc împrejurările în care trăieşte această fată a lui Herzl, măritată şi dânsa undeva cu un modest cetăţean austriac.
Poate că destinul, sătul de atâta moarte, va cruţa cel puţin pe acest al treilea copil al lui Herzl de un sfârşit tragic şi prematur. Misticii ar putea revendica pentru Herzl rolul de martir — simbol al întregului său neam. Tragedia iudaismului s-a concentrat, parcă, în soarta acestei familii care, întocmai ca profetul Isaia, a fost incarnaţiunea nădejdilor, dar şi a suferinţelor unei rase întregi…
*** Dr. A. Mibashan, septembrie 1930
surse foto: Herzl Museum
