“Marţi noapte, la ora 1 şi 40, a încetat din viaţă la locuinţa sa din Bdul Vintilă Brătianu 51, în etate de 76 de ani, decanul scenei româneşti, maestrul Constantin Nottara.
Defunctul era suferind de aproape cinci ani de o colită, care în ultimii doi ani luase o formă gravă.
De la începutul lui august boala l-a silit să stea în pat, iar în ultimele două săptămânii s-au ivit complicaţii, care i-au grăbit sfârşitul.
Constantin Nottara n-a fost numai un mare comedian în sensul ce-l dau francezii acestui cuvânt, adică actorilor de seamă care nu se mărginesc numai să interpreteze rolurile, ci creează personagiile.
Constantin Nottara a fost un adevărat maestru, după cum l-au numit şi considerat atât camarazii săi, cât şi autorii şi criticii dramatici, pentru marele său talent şi desăvârşitele sale însuşiri artistice.
Vreme de peste o jumătate de veac Constantin Nottara a jucat pe prima noastră scenă, neîntrerupt, rolurile cele mai diverse, fie în tragedia clasică sau în drama istorică, fie în comedia de moravuri sau drama modernă. Graţie culturii sale întinse, educaţiei sale alese, spiritului său de observaţie adâncă şi de pătrundere psihologică, ca şi darului particular ce-l avea de a prinde şi caracteriza omenescul din orice operă dramatică, tinerii actori au avut într-însul pe adevăratul maestru capabil să le dea cele mai instructive şi preţioase lecţii de ţinută, de dicţiune, de interpretare şi de închegare armonică a unui ansamblu scenic. De aceea mult regretatul dispărut a fost şi unul dintre cei mai buni şi conştiincioşi profesori ai Conservatorului de artă dramatică şi declamaţii din Bucureşti, ca şi unul dintre cei mai ingenioşi şi calificaţi directori de scenă.
Constantin Nottara, în lunga şi strălucita sa carieră artistică, a creat un număr considerabil de personagii, prin mijloacele variate şi întinse de care dispunea, completând adeseori în unele piese lacunele textului şi asigurând, prin autoritatea personalităţii sale artistice, prin superioritatea interpretării şi prin verbul său expresiv şi impresionant, succesul desăvârşit al piesei.
Constantin C. Nottara a contribuit apoi la dezvoltarea literaturii noastre originale dramatice, căci cea mai mare satisfacţie şi mândrie a sa a fost când a jucat în piesele autorilor noştri, în frunte cu Vasile Alecsandri şi Barbu Delavrancea. Prin moartea lui Constantin Nottara, teatrul românesc pierde pe cel mai de seamă artist din teatrul contemporan, iar ţara pe unul din fiii săi aIeşi”.
Marele actor a încetat din viață pe 16 octombrie 1935 la București. Mărturiile apropiaților spun că, deși a suferit mult, a fost lucid până în ultimele sale clipe, și-a dat seama că se prăpădeşte şi le-a spus alor săi că “şi-a încheiat socotelile“. În ultimele zile a fost vizitat de Paul Gusty, Paul Prodan şi C. Plopeanu, dar starea sa era deja gravă, nu mai putea mânca şi vorbea cu multă greutate.
S-a stins încet, făcând vizibile şi grele sforţări să vorbească. În ultimele sale clipe, la căpătâiul său s-au aflat nora și fiul, compozitorul Const. C. Nottara, şi Niţă, cel care îl îmbrăcase în cabină timp de 57 de ani.
Întreaga lume artistică și-a exprimat regretul la aflarea tristei vești, iar Regele Carol al II-lea a dat dispoziții precise pentru a fi respectate întocmai dorinţele actorului în privința modului în care urmau să se desfășoare funeraliile.
Un fragmentul din testamentul Maestrului a fost publicat în presa epocii, iar instrucțiunile impuse au fost respectate întocmai:
“Rog cu toată stăruinţa pe fiul meu şi Direcţia Teatrului Naţional ca după ce voi muri să nu mă îngroape cu paradă, să nu se aducă soldaţi şi muzică militară ca să onoreze cu prezenţa lor rămăşiţele mele, pentru că sunt posesorul multor decoraţii pe care, rog, să nu le exhibeze pe perne, cum se face de obicei, să nu mi se aducă flori și coroane artificiale. Flori naturale să aducă prietenii dacă socotesc că e de neapărată nevoie această ultimă cinstire, să nu mi se ție niciun discurs, să nu mă ducă cu dric, ci să mă ia de la locul unde voi fi murit cu automobilul funerar al Primăriei şi să mă depuie la capela cimitirului Sfânta Vineri, unde să fiu îngropat într-o boltă zidită, în locul ce-l am de veci la Cimitirul Sfânta Vineri, alături de draga mea soţie Eleonora.
Doresc să nu mi se puie doliu nici acasă, nici la cimitir, nici să fiu purtat pe străzi; vreau să fie scutită lumea de oboseala de a urma trupul meu pe străzi. Vreau ca slujba prohodului să mi se facă în capela cimitirului de trei preoţi, ca unui bun creştin ce am fost. La astă slujbă poate lua parte şi un cor, dacă se va găsi că e de trebuinţă.
Să nu mă îmbrace în frac şi nici cravată albă să nu-mi se puie la gât. Am într-un colţ în garderob niste haine negre, sacou, înfăşurate într-o cămaşă ţărănească, cu acelea să mă îmbrace, să mi se puie cămaşă albă cu guler scrobit.
Cât am trăit, m-am bucurat de toate onorurile şi succesele din partea publicului românesc din întreaga țară, din parea Direcţiei Teatrului Naţional şi a colegilor mei de scenă, precum şi din partea criticilor de teatru, pe toţi îi rog să primească recunoştinţa mea şi ultimul meu salut.
Doresc ca îndată ce voi fi pus un coşciug, să puie şi capacul deasupra: doresc să fie scutite privirile prietenilor de impresia urâtă ce face trupul istovit de boală.
Bucureşti, 1 Mai 1931”
Surse:
Rampa, Curentul (1935)
Realitatea Ilustrată, Ilustrațiunea română (1935)
Urmează:
Un interviu-document cu Maestrul Constantin Nottara
