HomeVizionariiMuzicieniJacques Offenbach, “Regele operetei”. S-a spus despre el că aduce ghinion și că „provoacă deochiul”

Jacques Offenbach, “Regele operetei”. S-a spus despre el că aduce ghinion și că „provoacă deochiul”

Jacques Offenbach
DS TW

Jacques Offenbach, creatorul operetei clasice franceze, a trăit din plin atmosfera bulevardului parizian, a fost supranumit Regele celui de-al Doilea Imperiu”, a primit documentele de cetățenie franceză și Legiunea de onoare din mâinile lui Napoleon al III-lea, a fost aplaudat la scenă deschisă de cei mai importanți suverani ai Europei, dar și-a pierdut pe nedrept anvergura în fața parizienilor după Războiul franco-prusac, din cauza originii sale germane.

Jacques Offenbach

Compozitorul s-a născut la Köln, pe 20 iunie 1819, într-o familie de evrei. Pe când era încă adolescent, a fost trimis de către tatăl său la Paris, unde spera ca talentul remarcabil de instrumentist îl va ajuta să-și facă un rost în viață. Ambițiile muzicale ale tânărului erau însă mult mai mari.

După un stagiu ca violoncelist în orchestra Operei Comice, a învățat tainele compoziției adaptate cerințelor epocii. În 1847, a fost angajat șef de orchestră la Comédie Francaise, iar câțiva ani mai târziu a obținut direcția unui teatru de operetă și pantomimă pe care l-a deschis în 1855 și pe care l-a numit “Bouffes-Parisiens”.

Spectacolele lui erau vodeviluri și comedii ușoare, „musiquettes”, cum le spuneau parizienii, și au avut un mare succes, pentru că erau presărate cu aluzii la actualitatea socială și politică a epocii

Printre ele, “Frumoasa Elena” (1864), “Viața pariziană” (1866), “Marea Ducesă de Gerolstein” (1867) și “Pericolla” (1868).

Jacques Offenbach, mărturisea contele Pierre Offenbach, strănepotul celebrului compozitor, a fost totdeauna convins de succesul său. În 1833, când a sosit la Paris, n-avea decât 15 ani: era un biet emigrant printre alte sute de emigranți atrași de mirajul Parisului. Dar a luptat an de an ca să cucerească „Orașul lumină“.

A cunoscut mansardele sărăcăcioase, frigul, foamea și singurătatea. Totuși, nu era trist, atât era de sigur de reușita lui: „Trăiam fără grijă, așteptând cu încredere viitorul“.

În 1844, a întâlnit-o pe Herminie de Alcain, o spaniolă rotunjoară și nestăpânită, cu care s-a căsătorit. I-a fost un soț credincios și drăgostos. Iubirea lui cu Hortense Schneider? O legendă. O iubea prea mult pe Herminie ca să-i pricinuiască o astfel de durere. Ea a împărțit cu el și zile bune, și zile proaste și făcea adevărate minuni ca să-i țină gospodăria.

La teatrul Bouffes-Parisiens, pe care îl întemeiase, se îngrămădea toată Europa artistică și politică. Într-o seară a fost văzut acolo marele scriitor rus Lev Tolstoi. În epoca aceea Rossini numea instituția „Mozartul de pe Champs-Elysées“.

Opereta “Orfeu în infern“ obținu un astfel de succes, încât chiar Napoleon al III-lea voi s-o vadă.

Seară istorică… Gărzile pe cai mențineau mulțimea la marginea teatrului. Tot Parisul se afla acolo, în frac și crinoline, în loji și fotolii, obținute cu prețuri de aur, pâ la 25 franci locul. Peste câteva zile, împăratul, încântat de spectacol, i-a trimis compozitorului un bronz minunat, purtând această inscripție: „Nu voi uita niciodată seara fermecătoare pe care „Orfeu în infern“ m-a făcut s-o petrec“.

În 1867, la Expoziția universală care a atras Europa la Paris, capetele încoronate apăreau în fiecare seară la teatrul lui Jacques Offenbach. Țarul Alexandru al II-lea (care și-a oprit trenul special la Strassbourg ca să telegrafieze la „Variétés“ să i se rețină o loja), regii Prusiei, Greciei, Belgiei, Spaniei, Portugaliei, Egiptului, sultanul Turciei, regina Olandei s-au aflat printre spectatori.

Jacques Offenbach

Jacques Offenbach, mai hoffmanesc ca niciodată, se înclina, zâmbea, ridica bagheta și ataca uvertura operetei „Marea ducesă de Gerolstein“. Alain Decaux, căruia îi datorăm o excelentă biografie, l-a numit „Regele celui de-al Doilea Imperiu“, căci muzica lui Offenbach incinta atât lumea care trăia în sferele înalte ale Parisului, cât și pe cei care trăiau la marginile lui…”

*** Paul B. Marian, Cronica, 1974


Dezastrul din 8 decembrie 1881 de la Ringtheater din Viena, care s-a produs în timpul reprezentației ”Povestirile lui Hoffmann” de
Jacques Offenbach, incendiu în care au murit 384 de oameni, a încheiat seria de catastrofe legate de numele muzicianului care se stinsese cu un an în urmă.

Jacques Offenbach

În timpul ultimilor ani ai vieții compozitorul devenise atât de suspect în fața contemporanilor săi, încât, în cele din urmă, aceștia au început să creadă că… poate provoca deochiul și că, oriunde apare, dezlănţie nenorociri. Şi, într-adevăr, evenimentele păreau să îndreptăţească superstiţia.

Balerina Emma Livry de la Opera din Paris a murit carbonizată în timpul reprezentaţiei baletului „Fluturele“, la care Offenbach scrisese muzica. La repetiţia generală a piesei „Păstorul“, domnișoara Fracey, una dintre interprete, a murit în urma unei explozii.

La o serată „La Poitou”, rochia unei tinere domnișoare s-a aprins în clipa în care Offenbach a complimentat-o. Convingerea că muzicianul are puteri oculte, nefaste, a luat forme grotești, detaliate în cartea unui medic oftalmolog german, “Vraja ochiului”. Scriitorul și criticul de artă Teophil Gauthier a fost atât de înspăimîntat de această faimă neagră încât nu a vrut niciodată să asculte lucrările lui Jacques Offenbach de teamă că i s-ar putea întâmpla ceva foarte rău după aceea.

Jacques Offenbach

Compozitorul, care timp de 30 de ani şi-a consumat inspiraţia născocind operete pline de fantezie şi mai ales caricaturi muzicale ca “Orfeu în infern”, “Frumoasa Elena” sau “Marea Ducesă de Gerolstein”, s-a gândit spre sfârşitul vieţii să creeze o operă cu caracter dramatic.

Povestirile lui Hoffman” (dedicată unicului său fiu, Auguste-Jacques, și interpretată pentru prima dată în România de neuitatul Nae Leonard), poate cea mai cunoscută lucrare a sa, a fost scrisă în 1880, iar Offenbach a murit înainte de a o termina, în ziua de 5 octombrie a acelui an, la Paris. Opera fost orchestrată şi completată de compozitorul Ernest Guiraud.

În 1930, Jean Gilbert, cunoscutul compozitor vienez al „Suzanei, a început să lucreze la scenariul unui film sonor despre aventuroasa viață a lui Offenbach. Primul cadru al peliculei trebuia să fie un portativ pe care o mână începe să scrie note. Erau notele lui Offenbach. Imediat urma imaginea Veneţiei scăldată de lumina lunii, cu gondole în care perechile cântă acompaniate de luntraşi.

A treia scenă: un bar în care jazz-bandul cântă barcarole. Apoi începea povestea vieţii lui Offenbach. Filmul pornea chiar de la sinagoga în care predica tatăl lui Offenbach. Un punct culminant era momentul premierei lui “Orfeu în Infern” la Paris, în prezenţa lui Napoleon al III-lea şi a împărătesei Eugenie.

Într-o altă scenă Jacques Offenbach, care se întorcea la Paris de la Köln, intră întro cafenea şi aude cântându-se o melodie pe care nu o cunoştea încă. Era Aria toreadorului din “Carmen” de Bizet, care tocmai devenise populară la Paris, iar muzicianul realizează cu durere că melodiile lui fuseseră uitate. Se strecoară nevăzut în galeria Operei Comice şi asistă la reprezentarea lui “Carmen”, nevoit să admire creaţia rivalului său.

Ruşinat, se întoarce acasă şi începe să scrie o lucrare care a devenit una din capodoperele muzicii, “Povestirile lui Hoffmann”. Filmul se sfârşeşte tot în sunetele barcarolei, pe care studenţii şi midinetele o cântă în faţa casei compozitorului bolnav, cu puțin timp înainte de moartea lui.

Scenariul, pe care presa epocii l-a prezentat cu mult entuziasm, a rămas însă într-un sertar, pentru că nu a obținut finanțare.

Jacques Offenbach

Surse:

André Martinet, Offenbach. Sa vie et son ceuvre, 1887

Louis Schnelder, Les Maitres de l’opérette française: Offenbach, 1923

DS TW
No comments

leave a comment