HomeEroii României moderneEroi uitațiLascăr Catargiu, politicianul de modă veche. Un omagiu

Lascăr Catargiu, politicianul de modă veche. Un omagiu

Lascăr Catargiu

Lascăr Catargiu (Lascăr Catargi) s-a născut pe 1 noiembrie 1823 la Iași, într-o veche familie boierească, și a fost unul dintre cei mai stimați oameni de stat ai vechii Românii. Portretele oneste pe care i le-au făcut contemporanii săi ne oferă astăzi imaginea unui politician asumat, responsabil, loial și iubitor de popor cum rar putem întâlni printre politicienii contemporani.

Dramaturgul I.L. Caragiale, care avea obiceiul ca în gazete sau în schițele sale să taxeze fără scrupule orice derapaj al “Cațavencilor” sau “Dandanachilor” din politica românească, scria despre Lascăr Catargiu:

“… Sub înfăţişarea aceea blajină, nimeni poate nu ştie câtă tenacitate şi câtă energie stau ascunse; îndărătul acelor doi ochi blânzi stă dârză o voinţă neîncovoiată, sub chipul acela de răzeş plin de bonomie naivă e totdeauna deşteaptă la pândă cea mai sigură judecată, cea mai adâncă dibăcie de om de stat. Toate acestea pe un fond moral fără cea mai mică imputare.

Român neaoş, fără declamaţii şi pase teatrale, spirit liberal limpede, fără apucături zănatice, dinastic fără târâre, patriot cuminte şi desinteresat până la a refuza un scaun de Domn, cunoscând profund ţara şi lumea ei, Lascăr Catargiu niciodată n-a avut să-şi mărturisească o greşeală.

El n-a stat niciodată la drum, la gânduri, fără să ştie încotro să apuce; el n-a pipăit niciodată cu eşuare terenul, a pus piciorul ferm şi a păşit sigur cu fruntea sus, iar când n-a putut păşi, a stat ţapăn pe loc, dar înapoi nu s-a dat niciodată; iată de unde a rezultat autoritatea şi prestigiul din ce în ce crescânde ale acestei frumoase cariere.

De mai bine de 30 ani stă răzăşul zdravăn în picioare în faţa duşmanului; s-a oprit de multe ori în loc să-și reia răsuflarea, dar niciodată nu s-a încovoiat să cadă.

Dispariția politicianului, pe 11 aprilie 1899, a fost marcată de numeroase elogii în presa românească. Ziarul Opinia consemnează circumstanțele decesului:

Lascăr Catargiu

Ultimele cuvinte ale lui Lascăr Catargiu arată până la ce punct îşi iubea el ţara pe care nu uita să o pomenească în orice convorbire.

Aflându-se—după cum am spus – în cabinetul său de lucru cu d. M. Deşliu, Lascăr Catargiu se apropie de fereastră şi, uitându-se la casa din faţă, întrebă dacă proprietarul ei, d. Cesianu, s-a reîntors din străinătate.

La răspunsul negativ al interlocutorului său, Lascar Catargiu exclamă:

— Nu înţeleg ce plăcere găsesc oamenii aceştia ducându-se să petreacă departe de ţara lor.

…Câteva minute după aceea ilustrul român cădea fulgerat de moarte pe fotoliu”.

Adversarii săi politici, care nu o dată l-au criticat în discursurile publice, și gazetele liberale, deosebit de dure cu Catargiu în timpul vieții, i-au cinstit memoria, recunoscându-i rolul în construcția României moderne:

“Încă unul dintre fruntaşii ţărei s-a stins; unul dintre bătrânii care au luat o parte mare la conducerea şi reorganizarea statului român în ultima jumătate a secolului acesta. Lascăr Catargiu nu a fost omul democraţiei şi deci nu era prietenul nostru de idei, dar totuşi îl cinstim, căci caracterul său ferm, onestitatea sa recunoscută şi munca ce a depus în serviciul ţării merită să fie cinstite. Om energic şi cumpătat, Lascar Catargiu întrunea toate condiţiunile necesare omului de guvern. Nu avea o cultură deosebită şi nu era nici orator, nici scriitor, el avea însă talentul de a se impune la guvern”.

(Adevărul)

“În mijlocul patimilor politice dezlănţuite, a căzut ieri ca un fulger potolitor vestea că Lascăr Catargiu, şeful partidului conservator, a încetat din viaţă.

Ţara a pierdut încă unul din bătrânii cuminţi care au lucrat la înălţarea ei. Toate capetele trebuie să se descopere înaintea acestui om care s-a stins, căci el şi-a iubit ţara şi a dovedit aceasta de nenumărate ori, şi a fost un mare bărbat politic şi un om de stat.

Şi pe lângă toate astea, era de o mare modestie şi de o cinste cum rareori se vede. În administrarea ţării, L. Catargiu a fost întotdeauna de o mare activitate şi pătrundere. În scurt, ţara a pierdut pe unul din cei mai buni”.

(Universul)

“Credinţă şi abnegaţiune. Moartea a răpus pe neaşteptate pe un om care o viaţă întreagă a stat drept faţă de conştinţa sa, faţă de partidul său, faţă de ţară, faţă de tron. Secerătoarea de vieţi a răpit poporului românesc un mare caracter, o senină conştienţă, un pilduitor de patriotism şi moralitate…”

(Liberalul)

În amintirea lui Lascăr Catargiu

În Lascăr Catargi se întrupează istoria conservatoare. Către el e centrul roirei ideii conservatoare în ţară. Cunoscător practic al duhului ţării, încrezător în puterile naţiunii, el i-a voit numai binele, dar pe încetele, folosind toate puterile, toate talentele, toate minţile. Mulţi din cei ce au lucrat cu el nu i-au înţeles gândul, nu i-au prins simţirea, nu i-au pilduit voinţa.

Peste toţi a stăpânit ochiul liniştit al şefului; pe toţi i-a diriguit voinţa lui hotărâtă. Singur Alex. Lahovari i-a fost sfătuitor harnic şi nelipsit de la datorii, iar dintre tineri, „cel cuminte şi întreg la suflet şi care a supt duhul lui Lascar Catargiu a fost Take Ionescu”.

(Gh. Ghibănescu)

Presa străină despre Lascăr Catargiu

“…Lascăr Catargiu reprezintă o jumătate de veac din istoria ţării sale şi înfrunta calităţile cele mai bune ale naţiunii sale. Lascar Catargiu a rămas totdeauna om al pământului natal. Poate că a avut şi defecte, dar a avut multe şi mari calităţi. Prima dintre toate era: îşi înţelegea minunat ţara şi ţăranul care formează puterea…

Fără să ştie, el se întâlnea în acest punct cu Bismark, acest mare realist, care compara asemenea instituţiuni cu garderoba acelor poloneze care, spunea, au blană, dar nu au camaşă. El era, o repetăm, un om de un mare bun simţ.

…O calitate mare a lui pe care nici adversarii lui nu i-o negau şi care făcea mândria partizanilor săi era riguroasa sa probitate, onestitatea sa absolută. Într-o ţară care a suferit timp de veacuri de abuzurile administrative cele mai demoralizatoare, guvernul lui Lascar Catargiu a fost o adevărată școală de probitate.

(«Le Temps», 9 Aprilie 1899)

Lascăr Catargiu

Regele și Lascar Catargiu

În 1908, cu ocazia dezvelirii monumentului marelui Lascăr Catargiu, M. S. Regele s-a exprimat în scris în modul următor către președintele comitetului pentru ridicarea statuii:

“În momentul desvăluirei statuei ridicată în mijlocul Capitalei lui Lascar Catargi, gândul Meu recunoscător se uneşte cu acel al Domniilor Voastre spre a cinsti memoria acestui mare bărbat de stat.

Niciodată nu voi uita partea cea mare ce a luat la reorganizarea ţărei când totul era de făcut, judecata lui cea sănătoasă, tăria de caracter şi iubirea de patrie care însufleţeau toate actele sale; nu voi uita mai cu seamă neţărmuritul devotament ce Mi l-a arătat în nişte grele şi neşterse împrejurări.

Din adâncul sufletului închin prinosul Meu de gratitudine acestui mare şi bun cetăţean al cărui nume de-a pururea va însemna credinţa către Ţară şi Tron şi va sluji drept pildă de statornicie generaţiilor viitoare.

Castelul Peleş, în 26 Octombrie 1908

Carol

 

Din Memoriile Regelui despre Lascăr Catargiu

10 Mai 1866. —Primul Minister al Regelui—Lascar Catargiu

„Seara la zece ore, se adună în palat foştii locotenenţi (Caimăcănia) şi ministerul, care îşi presintă demisia ca să lase Prinţului mână liberă pentru formarea primului său cabinet.

Consiliul de miniştri ţine până la o oră din noapte, şi după câteva greutăţi se compune ministerul cu Lascar Catargi, prezident şi interne.

Prinţul Carol a făcut o alegere foarte fericită, numind pe Lascar Catargiu ministru preşedinte, de la început întreaga fiinţă a acestuia, care poartă sigiliul unei vrednicii pline de bună voinţă şi al meritului de încredere, a făcut cea mai bună impresie asupra lui. Întreg felul de a fi al acestui bărbat, nicidecum înaintat în vârstă, respiră linişte şi prudenţă deoarece a trăit mai mult în cuibul său propriu decât în centrele apusului european.

Octombrie 1871. Al doilea minister Lascăr Catargiu (1871 —1876) Ministrul president Catargi şi-a sfârşit cura la Karlsbad şi trebuie să sosească zilele acestea din Moldova. Trebuie să mărturisesc că sunt foarte fericit că îl ştiu iarăşi în ţară, căci afacerile au suferit din lipsa sa…

Iulie 1876. Catargiu conduse afacerile în timpul acestor cinci ani (‘71—’76) cu o înţelepciune şi hotărâre demnă de recunoştinţă şi ţinuse frânele guvernului cu tărie în faţa a tot felul de agitaţii şi mişcări revoluţionare. Ca urmare, toţi nemulţumiţii îşi întinseră mîna şi formară trei coaliţii, care începură să ia un caracter ameninţător. Ministerul trebuia cu orice preţ constrâns să se retragă.

Decembrie 1881. Partidul Conservator s-a constituit acum pe o bază solidă şi a ales ca şef pe omui de cinste Lascăr Catargiu, care, de la retragerea din ministerul de la 1876, s-a retras şi din politică şi a trăit la ţară. Alegerea lui îmi este foarte plăcută şi aş fi foarte fericit să văd pe conservatori pregătiţi să guverneze, căci liberalii nu pot sta mereu la guvern.

Lascăr Catargiu

M. Sa Regele la catafalcul lui Catargiu

— Din «Timpul» și «Monitorul Oficial» —

La orele 10 jum., pe 1 Aprilie 1899, a venit la locuinta mult regretatului Catargiu, M. Sa Regele.

Intrând în salonul unde se afla expus corpul marelui Catargiu, M. Sa a exprimat familiei viile Sale regrete pentru moartea fostului său preşedinte de Consiliu, unul din cei mai însemnaţi fruntaşi ai țării şi din cei mai credincioşi ai Tronului.

Suveranul era adânc emoţionat şi nu-şi putea reţine lacrimile.

M. Sa îşi rezemase capul pe sicriu şi plângea. Apoi a aşezat un buchet de flori naturale pe trupul ilustrului defunct. La ieşire, Suveranul a spus în auzul tuturor:

„Ce nenorocire pentru ţară şi pentru Mine. Iată tocmai ora când aşteptam ca astăzi să primesc pe Lascar Catargiu, spre a încredinţa compunerea Cabinetului“.

Generalul Manu despre Lascar Catargi

— Din discursul rostit la înmormântare —

„Veniţi, veniţi cu toţii să plângem pe marele Român, pe nepreţuitul patriot, pe valorosul cârmaci al românismului, pe Lascar Catargiu, întins pe patul morţii în apogeul vieţii sale. Mândră a fost ţara de la fiul său, binecuvîntată va fi memoria lui. Măreaţa figură a istoriei noastre contemporane a dispărut dintre noi, dar faptele sale vor cuprinde pagini luminoase şi nepieritoare ale acestei istorii.

El şi-a dat sufletul fără regret şi fără durere, dar, vai, prea devreme pentru ţara sa…”

Lascăr Catargiu

— Biografia şi viaţa sa politică —

Lascăr Catargiu s-a născut la Iaşi în ziua de 1 noiembrie 1828. Descendent al uneia din cele mai mari familii ale Moldovei, iată de mic i s-a imprimat adânc acea disciplină sufletească de o rară distinctiune, acea tenacitate a caracterului şi acea inflexibilitate a voinţei care fac nota de distincţie a vechilor şi adevăratelor noastre familii boereşti.

Din cea mai fragedă vârstă îşi pune marea lui tratare de muncă şi alesele sale calităţi sufleteşti în serviciul Statului.

La 1845 îl vedem pârcălab (prefect) al judeţului Neamţ, în 1853 în aceeaşi calitate la laşi; cu un an mai târziu i se încredinţează conducerea judeţului Covurlui, care prezenta o deosebită importanță pentru Moldova în acea vreme.

În timpul domniei lui Grigore Ghica, e bine văzut de Domn şi numit agă al laşului, post dintre cele mai însemnate în stat, echivalent cu ministerul de interne.

În aceste funcţiuni, fiind pus de timpuriu în contact cu toate clasele sociale din ţară, a câştigat repede intuiţiunea vie a nevoilor, a aspiraţiunilor, a felului de a fi şi de a gândi la poporul nostru. Născut şi crescut în ţară, cunoscând întregul nostru mecanism social încă din cea mai fragedă vârstă, dotat fiind cu un mare spirit de observaţie şi cu o adâncă înţelegere a oamilor şi a lucrurilor, Lascar Catargiu a rămas cel mai român dintre toţi Românii, şi de aceea neamul românesc l-a înţeles şi l-a iubit.

* * *

Odată cu căderea lui Grigore Ghica, Lascăr Catargiu sa retrage şi el pentru un moment din viaţa publică, la această vreme punându-se în legătură cu tot ce Moldova avea mai de seamă în acea vreme, Lascăr Catargiu începe acea uriaşă luptă care avea să pregătească terenul pentru realizarea celui mai măreţ act al istoriei noastre, Unirea. Când Caimacanul Vogoride, la alegerile pentru divanul ad-hoc, reuşise cu forţa să aleagă adversari de-ai Unirii, Lascăr Catargiu şi cu el întreaga ţară a scos acel formidabil strigăt de protestare, fără de care soarta Unirei ar fi fost de sigur compromisă.

Lui i s-a încredinţat acel memorabil protest, el a alergat din oraş in oraş, din sat în sat, din casă în casă, pentru a aduna miile de semnături ale Românilor care împreună cu el nu vedeau altă salvare a lor decât Unirea.

Numai aşa s-au putut înscrie in istoria neamului nostru memorabilele zile de 5 şi 24 ianuarie 1859.

În sânul Divanului ad-hoc, a cărui viceprezidenţie a refuzat-o în favoarea lui Petre Mavrogheni, luminile lui au fost de cel mai real folos pentru rezolvarea marilor chestiuni ce s-au agitat acolo.

În urma unei astfel de activităţi, e explicabil de ce opinia publică a vremei îi pusese printre fruntaşii dintre care avea să se aleagă viitorul Domn. Lascăr Catargiu însă ascultând numai inspiraţiunile unui patriotism luminat şi făcând abstracţiune de orice ambiţiune personală refuză să-şi susţină candidatura, ajutând pe faţă pe cea a colonelului Alexandru loan Cuza, singurul după părerea tuturor în a cărui persoană s-ar fi putut realiza Unirea.

Acest mare exemplu de devotament şi uitare de sine e un fapt care nu se întâlneşte deseori în istoria unui popor.

* * *

Sub domnia lui Vodă Cuza, Catargiu ia parte activă la viaţa publică, ca ministru şi deputat, contribuind cu luminile sale la rezolvarea grelelor probleme ce se iveau în acest timp de luptă a trecutului cu viitorul.

Temperamental şi ideile sale conservatoare l-au adus în conflict cu Domnitorul ţării, iar după abdicarea acestuia, Lascar Catargiu a fost desemnat prin eminentele sale calităţi personale, prin marea autoritate morală ce-şi căpătase, ca membrul cel mai cu greutate al Locotenenţei Domneşti, care în acele grele vremi a fost însărcinat cu conducerea destinelor țării, pănă la venirea Princepelui Carol în 1866.

* * *

Odată cârma ţării încredinţată în mâinile M. S. Sale, activitatea lui Lascăr Catargiu faţă de tron s-ar fi putut considera ca îndeplinită, dar nu… faţă de Coroană, acest mare bărbat al neamului trebuia să mai săvârşeascâ un act a cărui măreţie ar fi singură de ajuns pentru a ilustra viaţa unui om.

Demagogia vremii, prin incidentul de la Sala Slătineanu, hotărâse pe Domnitor să părăsească această ţară care părea să-şi fi pierdut minţile şi care astfel compromitea măreţul ideal al Unirei, ideal ce costase atâta strădanie şi atâtea jertfe. Marele simţ patriotic al lui Lascăr Catargiu şi pătrunzătoarea sa înţelepciune politică au ştiut însă să scape ţara de această nenorocire.

E drept că un popor recunoaşte foarte rar meritele oamenilor care au înlăturat o catastrofă. De îndată ce pericolul este înlăturat, nimeni nu poate măsura întinderea calamităţilor evitate.

Ţara vede uşor binele ce i s-a făcut; îi este mai greu să-şi dea seamă de răul de care a fost cruţată. La situaţia Europei de atunci e sigur lucru că abdicarea Princepelui Carol în 1871 ar fi fost pieirea României.

Ce însemnează însă în istoria neamului nostru fapta lui Lascăr Catargiu din seara de 10 – 11 Martie 1871 ne-o spun măreţele fapte care i-au urmat, şi care sunt strâns legate de numele M. Sale Regelui Carol I.

Niciunul din marile acte ale istoriei noastre contemporane, acte care vor face totdeauna fala acestui neam, niciunul din ele nu ar fi astăzi titluri de glorie neştearsă a poporului român dacă priacepeie Carol n-ar fi găsit în ziua de 10 Martie 1871 pe un servitor credincios al lui şi al ţărei, ca să-l îmbărbăteze.

* * *

Şi astfel, situaţa fiind liniştită, era firesc ca la aceste momente guvernarea ţării să se încredinţeze aceluia care o salvase.

Atunci înscrie Lascar Catargiu în istoria ţării una din cele mai frumoase pagini ale sale, guvernul conservator 1871- 1876.

În timpul acestei guvernări se pun bazele aproape întregii oganizări a României. Continuarea construirii căilor ferate şi mai ales întemeiarea sistemului nostru financiar şi a creditului public, fapte care singure au asigurat dezvoltarea economică a ţării sunt toate opera acelui mare guvern.

Minunata organizare a armatei, care avea să readucă în cartea neamului paginile glorioasa ale trecutului, organizare care avea să ne mântuie pe câmpul de onoare este opera aceluiaşi guvern prezidat de Lascar Catargiu.

* * *

În timpul opoziţiei de 12 ani, atitudinea acestui mare bărbat, ca şef al Partidului Conservator, este din cele mai demne şi mai înălţătoare.

În 1884, începe acea opoziţie unită, care avea să lupte cu toată energia împotriva unui regim care inţiase viaţa noastră publică şi pervertise instituţiile ţării.

Când în 1888, opera opoziţiei condusă de Lascăr Catargiu e încoronată de succes, el se mulţumeşte cu rolul de prezident al Camerei.

Atât de considerabilă e însă personalitatea politică a șefului conservator, încît un guvern puternic nu se putea forma până în 1891, când Lascăr Catargiu ia prezidenţia consiliului şi alcătuiește împreună cu d. P. Carp și Take Ionescu al doilea mare guvern conservator 1891- 1895, sub care țara a avut parte de una din cele mai rodnice guvernări.

Guvernul liberal care a urmat acestui însemnat minister, printr-o regretabilă nechizuire, era să aducă ţării o foarte grea situaţie cu chestia Mitropolitului Ghenadie.

Lascăr Catargiu
Lascăr Catargiu

Situaţia n-a putut fi salvată decât graţie concursului efectiv şi plin de un înălţător devotament pe care Partidul Liberal l-a avut în acele grele momente din partea șefului Partidului Conservator, care n-a ezitat un moment ca înaintea intereselor sale și ale partidului său să pună interesele superioare aie neamului rominesc.

Acel guvern a căzut în Aprilie 1899. Situaţia internă era în acel moment era dintre cele mai tulburi; şi ca totdeauna, Suveranul, în momentele acestea de nesiguranţă şi tulburare în Stat, s-a gîndit la același bătrân, care cu tot entuziasmul şi cu toată abnegaţia îşi puse întreaga lui capacitate politică în serviciul tronului pentru salvarea dinastiei şi a ţării.

Dar… tocmai în momentul în care Suveranul se pregătea în aprilie 1899 să cheme din nou pe vechiul său sfetnic pentru a-i încredinţa iarăşi salvarea situaţiei, tocmai atunci i se aduce zguduitoarea veste că cea mai considerabilă personalitate politică nu mai există.

Moartea răpise deodată pe marele Lascăr Catargiu din jocul tovarăşilor săi de muncă, tocmai în momentul când ţara şi tronul aveau iarăşi imperioasă nevoie de experienţa îndelungată şi capacitatea neîntrecută a marelui bărbat de stat”.

*** Opinia (1909)

No comments

leave a comment