Lucian Blaga, supravegheat de Securitate. Dorli, fiica poetului: “Tata a murit ca scriitor interzis”

Lucian Blaga s-a născut pe 9 mai 1895 la Lancrăm, lângă Sebeș, fiind al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei.

Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană, după care s-a înscris la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. A debutat în ziarele arădene Tribuna și Românul, iar în 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, citind cărți de filosofie și vizitând muzee.

Revenit în țară, a urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, apoi a studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena, obținând titlul de doctor în filosofie.

Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cu care se va căsători. Cornelia era cea mai mică dintre cei patru copii ai avocatului și blankpoliticianului român Coriolan Brediceanu. Cuplul a avut un singur copil, pe Ana-Dorica “Dorli” Blaga, care s-a născut pe 2 mai 1930, la Berna.

În 1926 Lucian Blaga a intrat în diplomație, ocupând postul de atașat cultural la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, apoi de ministru plenipotențiar al României în Portugalia.

În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj,blank care va fi mutată temporar la Sibiu în perioada 1940–1944, apoi revine, în 1946, la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj.

Poetul a fost profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat de la catedră. Este momentul când începe urmărirea lui constantă de către Securitate. Motivul a fost politic: se pare că Blaga a refuzat oferta de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist.

Din 1948, fiind scos din învățământ, a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române ca bibliograf. În 1949 devine cercetător la Institutul de blankIstorie și Filosofie, apoi bibliotecar-șef și director-adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei. Nu îi mai sunt publicate volumele și preferă să se ocupe de traduceri.

Lucian Blaga a murit la doar 66 de ani, pe 6 mai 1961, în Cluj și a fost înmormântat în ziua nașterii sale, pe 9 mai, în cimitirul din Lancrăm.blank

Dorli, fiica poetului, care astăzi are 91 de ani, a fost împuternicită de tatăl său prin testament să îi administreze opera. Este deținătoarea drepturilor de autor și după Revoluția din decembrie 1989 s-a angajat într-o muncă titanică de recuperare și valorificare a operei poetului. Într-un interviu, Dorli Blaga povesteşte: „Tata a murit ca scriitor interzis, scos din programa analitică a şcolilor şi universităţilor, din manuale, din bibliotecile publice. Lucrările lui puteau fi citite numai cu aprobare, la fondurile speciale ale marilor biblioteci”.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *